Armaghedon

2,454 Reads  |   Print Friendly
Armaghedon
By Joe Crews

ULTIMA LUPTĂ DATĂ DE ISRAEL


Semnarea tratatului de pace dintre Israel şi Egipt la 26 martie 1979, a marcat un moment deosebit în istoria Orientului Mijlociu. După ani de animozităţi amare presărate cu conflicte militare, o naţiune arabă şi o naţiune iudaică s-au îmbrăţişat una pe alta cu promisiuni de pace.

Ce a însemnat asta pentru buzunarul mic al sionismului ale cărui lupte pentru supravieţuire au atras sprijinul şi aprobarea Statelor Unite? Înainte de moarte, preşedintele egiptean Anwar Sadat nu a reuşit să ofere siguranţa şi pacea permanentă care i-au lipsit Israelului din zilele lui Avraam. Răspunsul la dilema Israelului se descoperă clar în fantasticile profeţii din Biblie.

După Cuvântul lui Dumnezeu, Israelul nu va afla adevărata scăpare de duşmanii lui până ce împăraţii de la Răsărit nu îi vor da-o. Ultima lui luptă nu s-a dat încă. Cartea Apocalipsei descrie o alianţă cu nişte apărători puternici care în cele din urmă distrug asupritorii Israelului şi îi oferă siguranţă veşnică. Acestor aliaţi li se dă numele enigmatic de "împăraţii din Răsărit" în Apocalipsa 16:12. Practic ei intervin ca să salveze Israelul în timpul războiului de la Armaghedon, descris în Biblie drept conflictul final care urmează să aibă loc pe această planetă. Toate naţiunile vor lua parte la acest război, dar Israelul va fi singurul biruitor.

Scopul nostru în acest studiu este să răspundem la unele întrebări. Care este natura acestui ultim război de la Armaghedon? Cum este posibil ca toate ţările din lume să ia parte la el? Cum se poate ca doar un grup, poporul Israel, să supravieţuiască acestui holocaust? Cine sunt misterioşii împăraţi din Răsărit care îi aduc biruinţa? Şi în cele din urmă, cum este Israelul salvat de vrăjmaşii lui prin secarea fluviului Eufrat, aşa cum se descrie în Apocalipsa 16:22?

Mai întâi de toate, trebuie să aflăm dacă Israelul actual este acelaşi Israel la care face referire cartea Apocalipsei ca fiind poporul lui Dumnezeu. În această carte se găsesc nişte profeţii extraordinare, majoritatea privind salvarea rămăşiţei urmaşilor credincioşi ai lui Isus Hristos. Uneori se face referire la aceşti urmaşi ca la "seminţiile lui Israel" şi se vorbeşte despre ele în contextul obiceiurilor evreieşti. Înseamnă oare că naţiunea literală a Israelului - cea care luptă cu tancuri şi bombe - se va întoarce total şi vor deveni creştini? Oare vor lăsa ei deoparte ambiţiile sioniste de a-şi ucide atacatorii şi vor îmbrăţişa principiile paşnice din Predica de pe Munte - cea despre iubirea faţă de vrăjmaşi şi întoarcerea celuilalt obraz?

Milioane de cititori ai Bibliei cred că trebuie să aibă loc această convertire spectaculară ca să se împlinească profeţia. Ei îşi bazează credinţa pe profeţiile din Ieremia, Ezechiel, Isaia, etc., cu privire la restaurarea şi triumful final al Israelului. Oare au dreptate? Este adevărat că profeţii au zugrăvit în tablouri strălucitoare viitorul lui Israel şi au scris zeci de făgăduinţe despre autoritatea lui asupra altor naţiuni. Dar oare Israelul din Vechiul Testament este acelaşi Israel din cartea Apocalipsei? Erau făgăduinţele necondiţionate şi irevocabile? Oare urmaşii literali ai lui Avraam se vor întoarce în masă la Mesia, se vor reface ca naţiune şi vor fi mântuiţi ca popor?

FĂGĂDUINŢELE FĂCUTE ISRAELULUI SUNT CONDIŢIONATE


Un studiu atent al Bibliei descoperă că acele făgăduinţe din Vechiul Testament nu erau deloc făgăduinţe necondiţionate. În repetate rânduri, naţiunea Israelului a fost avertizată de urmările neascultării. Li s-au pus înainte atât binecuvântarea cât şi blestemul, depinzând de ascultare sau neascultare. Din cauza unei neascultări continue, Dumnezeu a îngăduit ca să fie decimaţi şi împrăştiaţi în robia babiloniană timp de şaptezeci de ani. Dumnezeu a ridicat mulţi profeţi care să prezică întoarcerea lor din acea robie. Unii comentatori moderni au făcut greşeala de a aplica acele profeţii ale refacerii unei uniri viitoare a Israelului. Ei refuză să vadă că refacerea despre care au vorbit Isaia şi Ieremia a avut deja loc.

Nu este nici timpul nici locul de a aminti aici o fărâmă din ameninţările făcute Israelului cu privire la respingerea lor. Iarăşi şi iarăşi Dumnezeu a trimis avertizări ca aceasta: "Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea, ... făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, Dar dacă vă veţi abate de la Mine, voi şi fiii voştri, dacă nu veţi păzi poruncile Mele ... voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine casa pe care am sfinţit-o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de pomină printre toate popoarele" (1 Impăraţi 9:4-7).

În cele din urmă, aşa cum aflăm prin profetul Daniel, Dumnezeu a rânduit un timp de har de 490 de ani pentru poporul evreu ca să vadă ce vor face cu Mesia (Daniel 9:24). Acea perioadă profetică de 70 de săptămâni (o zi pentru un an, Ezechiel 4:6) a început cu darea poruncii de rezidire a Ierusalimului (decretul lui Artaxerxes din anul 457 în. Hr., Ezra 7:11) şi s-a încheiat în anul 34 d. Hr. În acelaşi an, evanghelia a început să se predice neamurilor, Ştefan a fost omorât cu pietre, iar Pavel şi-a început lucrarea la non-evrei. Acest eveniment a marcat despărţirea definitivă a Israelului de legământul său.

Domnul Isus le explicase mai marilor evreilor în cuvintele cele mai clare cu putinţă că prin faptul că L-au respins pe El, şi-au pecetluit propria lepădare în calitate de copii ai împărăţiei. "De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite" (Matei 21:43).

Nu este niciun mister de ce sutele de făgăduinţe specifice din Vechiul Testament nu s-au împlinit niciodată cu Israelul. Ei nu au împlinit deloc condiţiile ascultării. Altfel, ar fi moştenit pământul, ar fi fost scăpaţi de toţi vrăjmaşii lor şi ar fi făcut din Ierusalim centrul închinării pentru toate naţiunile.

CINE ESTE ADEVĂRATUL ISRAEL?


Marea întrebare este aceasta: Oare făgăduinţele lui Dumnezeu nu se vor împlini doar pentru că urmaşii lui Avraam nu au respectat termenii legământului? Oare făgăduinţele au fost transferate acelui alt "neam" despre care a spus Isus că lui i se vor da? Sau trebuie să ne punem credinţa în vreun eveniment viitor care va reda naţiunii Israel favoarea divină? Toate aceste puncte se vor clarifica total în clipa în care vom stabili o regulă de bază de interpretare biblică. Fără să aibă în minte acest principiu, nimeni nu poate înţelege cum trebuie cărţile lui Daniel şi Apocalipsa, nici nu poate identifica adevăratul Israel de astăzi. Iată regula: Există o aplicaţie de bază, locală şi literală a profeţiei care ne îndreaptă spre o aplicaţie viitoare, universală, spirituală. Aplicând acest principiu textelor din Vechiul Testament, nu există nicio confuzie cu privire la locul lui Israel în profeţie şi istorie.

Toate făgăduinţele pline de slavă aveau ca scop mai ales binecuvântări imediate pe care Dumnezeu dorea să le acorde naţiunii. Dar într-un sens secundar, ele îndreptau spre o împlinire spirituală mai largă la un nivel universal. Deşi împlinirea locală nu s-a realizat când Israel nu a fost credincios, făgăduinţele nu au fost anulate şi nici retrase. Ele vor fi onorate, dar doar faţă de acea "naţiune" despre care Isus a spus că trebuia să ia locul evreilor şi să primească împărăţia. Cine este acea naţiune şi acel popor? Noul Testament este plin de declaraţiile cele mai explicite cu privire la cine este noul Israel.

Petru îi descrie pe cei "care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu" în aceste cuvinte: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată" (1 Petru 2:9, 10). Iată noua naţiune care înlocuieşte naţiunea lui Israel. Neamurile care Îl vor primi pe adevăratul Mesia intră acum în Noul Legământ, ratificat prin sângele crucii şi devin adevăratul Israel spiritual al lui Dumnezeu. Cei care nu erau poporul lui Dumnezeu devin "neamul Lui Sfânt".

Vor primi ei oare aceleaşi făgăduinţe care li s-au dat şi urmaşilor lui Avraam? Într-adevăr, Biblia spune că ei sunt socotiţi ca adevărata sămânţă a lui Avraam. "Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă" (Galateni 3:29). Pavel clarifică şi mai mult în Romani 9:8. "Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă." Iarăşi, ap.Pavel a scris, "Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii" (Romani 2:28, 29).

Remarcaţi că adevăratul Israel se va caracteriza prin tăierea împrejur a inimii şi nu a cărnii. Ce înseamnă tăierea împrejur a inimii? "În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos" (Coloseni 2:11). Nu pierdeţi sensul acestui text. Aşa cum vechiul legământ era reprezentat prin tăierea în carne, tot aşa noul legământ urma să fie demonstrat prin tăierea naturii cărnii păcătoase. Cu alte cuvinte, toţi cei care Îl primesc pe Hristos şi se nasc din nou sunt cei cu adevărat tăiaţi împrejur şi singurii adevăraţi evrei. Iar după spusele lui Pavel, ei vor şi moşteni făgăduinţele făcute lui Avraam.

După răstignirea lui Hristos, nu există niciun indiciu că evreilor cu numele li s-ar fi acordat vreo recunoaştere de copii ai lui Dumnezeu. Este adevărat că uşa a rămas deschisă prin predicarea apostolilor până în anul 34 d. Hr., sfârşitul profeţiei de şaptezeci de săptămâni făcute de Daniel. Dar de la acel timp nu mai există nicio recunoaştere dată de Dumnezeu lui Israel ca naţiune. De atunci înainte, Israelul este poporul lui Dumnezeu, alcătuit din toţi cei care Îl primesc pe Mântuitorul, fie evrei, fie neamuri. Se mai folosesc imaginile şi terminologia Vechiului Testament, mai ales în cartea Apocalipsei, dar Israelul este acum biserica.

Aşa că putem vedea că făgăduinţele nu au dat greş deloc. Pur şi simplu au fost transferate adevăratului Israel spiritual, care este biserica, alcătuită din toţi cei ce cred cu adevărat în Hristos. Iar lucrurile care se vor întâmpla cu biserica spiritual au fost prefigurate de către ceea ce s-a întâmplat cu vechiul Israel într-un sens literal. Să urmărim un simplu exemplu despre cum lucrează acest principiu. În mijlocul zugrăvirii biruinţei lui Israel asupra duşmanilor lui şi a influenţei lui asupra naţiunilor, Ezechiel a început să descrie un templu maiestuos care urma să fie zidit. Câteva capitole (40-48) sunt consacrate măsurilor precise şi materialelor acelui templu. Cu toate acestea niciodată nu s-a zidit templul. Şi alţi profeţi s-au referit la planul de zidire sau de restaurare a unui astfel de templu. Amos a profetizat, "În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară" (Amos 9:11).

Mulţi comentatori moderni aplică această făgăduinţă unei construcţii viitoare a unui templu literal. Dar principiul biblic este că există şi o împlinire secundară, universală care nu este literală, ci spirituală. Noul Testament confirmă aceasta explicând cum s-a împlinit profeţia lui Amos. "Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: 'După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou' " (Faptele apostolilor 15:14-16).

Remarcaţi vă rog cum profeţiile despre templul din Vechiul Testament se aplică bisericii celei vii! Templul material a ajuns acum templul spiritual al bisericii, alcătuit din neamuri şi din toţi adevăraţii credincioşi. Nimeni nu ar trebui să caute acum vreun templu literal care să se rezidească. Corpul bisericii lui Hristos este acum templul (1 Corinteni 3:16), iar noi suntem "pietre vii" din acea "casă duhovnicească" (1 Petru 2:5).

Mulţi sunt derutaţi deoarece o mare parte din terminologia Vechiului Testament este preluată de descrierea bisericii din Noul Testament - cuvinte cum ar fi împărăţie, neam, Israel, templu, Ierusalim, Sion, seminţiile lui Israel, etc. Chiar Domnul Hristos le-a spus fariseilor, "De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, (Israelului spiritual) care va aduce roadele cuvenite" (Matei 21:43). Acesta este unul din motivele pentru care futuriştii şi dispensaţionaliştii consideră cartea Apocalipsei ca referindu-se la evreii Israelului modern. Dar nu trebuie să existe nicio astfel de confuzie. Explicaţia s-a dat atât de clar în atât de multe locuri încât scriitorii Noului Testament considerau că toată lumea este convinsă că biserica înlocuise acum naţiunea Israel.

CELE DOUĂ BABILONURI


Pe măsură ce intrăm în studiul Armaghedonului, este deosebit de important să menţinem în faţa noastră această mare regulă de interpretare. Confuzia largă cu privire la profeţie astăzi izvorăşte din necunoaşterea acestui principiu. Să repetăm că profeţiile cu privire la împărăţie date de Isaia, Ieremia, Ezechiel, etc., au o aplicaţie dublă - o împlinire locală şi o alta care să se împlinească la scară mondială în ultimile zile. Iar biserica ia locul naţiunii ca fiind adevăratul popor ales al lui Dumnezeu. Având în minte acestea, suntem gata să studiem subiectul Armaghedonului. Acest conflict de la sfârşitul lumii se leagă strâns de lucrurile pe care tocmai le-am declarat despre Israelul spiritual şi despre o aplicaţie secundară a profeţiei. Există o paralelă uimitoare între ceea ce a avut loc în vechiul Israel şi evenimentele legate de Israelul spiritual din cartea Apocalipsei.

Vechiul IsraelIsraelul spiritual
Ier. 50:33, 34Persecutat de BabilonApoc. 17:6
Dan. 3:13Obligat să se închine la chipuriApoc. 13:15
Dan. 4:30Numit “Babilonul cel Mare”Apoc. 17:5
Ier. 51:13, 14Babilonul stă pe multe apeApoc. 17:1
Is. 44:27,28Salvarea — secarea EufratuluiApoc. 16:12
Ier. 51:6-8Chemat afară din BabilonApoc. 18:4
Is. 45:1Salvatorii numiţi unşiDan. 9:25
Is. 41:2, 25Ambii salvatori din răsăritMat. 24:27, Apoc. 7:2


Puteţi observa că poporul lui Dumnezeu a avut aceeaşi experienţă în Vechiul ca şi în Noul Testament. Au fost obligaţi să se închine unui chip şi au fost salvaţi de către cineva din răsărit care a secat fluviul Eufrat ca să-i elibereze. În cadrul acestei schiţe largi, mai există zeci de alte asemănări uimitoare între cele două Israeluri - una literală şi cealaltă spirituală.

Este evident că biserica - poporul lui Dumnezeu din ultimile zile - va fi persecutată şi ameninţată cu moartea exact ca şi vechiul Israel. În cartea Apocalipsei, ea va fi salvată de Babilonul spiritual la bătălia de la Armaghedon. "Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. - "Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!" - Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon" (Apocalipsa 16:12-16).

Aceste versete sunt pline de semnificaţie. Ele descoperă că Satana se va folosi de trei forţe puternice pentru a pregăti calea pentru Armaghedon. Acestea trei - fiara, balaurul şi proorocul mincinos - aţâţă puterile politice ale pământului ca să ia parte la acest război. S-ar părea că aceste trei ar fi puteri religioase, cel puţin aşa pretind ele, deoarece fac minuni ca să impresioneze guvernele pământului. Minunile îşi au un rol doar pe tărâmul religiei.

Nu ne permit timpul sau spaţiul să dăm toate dovezile biblice spre a arăta cum încorporează aceste trei simboluri toate formele moderne de religie contrafăcută. Respingerea autorităţii legii lui Dumnezeu şi alegerea tradiţiilor uşoare cu modele de închinare păgână, aceste sisteme eclesiastice combinate vor avea o influenţă puternică în a atrage toată lumea în bătălia de la Armaghedon.

ARMAGHEDONUL - SATANA SAU DUMNEZEU


Înainte de a încerca să decidem identitatea "împăraţilor de la răsărit" şi ce înseamnă "secarea Eufratului" trebuie să înţelegem mai clar ce implică Armaghedonul. Scripturile îl zugrăvesc ca bătălia finală şi decisivă care încununează războiul de veacuri dintre Hristos şi Satana. Este implicată toată lumea deoarece cei buni şi cei răi se află printre toate naţiunile pământului. Armaghedonul reprezintă încercarea extremă a lui Satana de a-i distruge pe cei care îndrăznesc să asculte de Dumnezeu prin ameninţarea cu tortură şi moarte.

Armaghedonul reprezintă doar culmea unui plan creat de Satana de 6000 de ani care să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să nu capete mântuirea. Ca vrăjmaş, a cărui înălţare de sine a atras aruncarea lui din ceruri, Satana şi-a declarat scopul de a-L răsturna pe Dumnezeu şi de a prelua conducerea universului Său. Urmăriţi cum se laudă în Isaia 14:13, 14. "Tu ziceai în inima ta: 'Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.' "

Această pretenţie incredibilă a lui Satana dezvăluie inima planului său de a se aşeza în locul lui Dumnezeu. Ca să-şi atribuie închinarea supuşilor lui Dumnezeu sieşi, s-ar părea firesc şi necesar ca Satana să-şi zidească apelul în jurul religiei. După ce a lucrat sub mantaua sistemelor religioase contrafăcute şi a închinării false, el a întreţesut un amestec inteligent de adevăr şi minciună de-a lungul secolelor. Capodopera înşelăciunii lui va avea loc la sfârşitul timpului, când va lucra prin puterea fiarei pentru a-i obliga pe toţi să primească un semn de loialitate. Cei care vor refuza semnul vor fi condamnaţi la moarte, şi astfel, ultimul obstacol va fi îndepărtat pentru ca Satana să pretindă că toţi sunt urmaşii lui. Cam aşa sună planul strategiei lui Satana.

DUMNEZEU LOCUIEŞTE ÎN SION


Urmăriţi acum din nou, unde vroia Satana să stea. El spunea, "Voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei. De ce a spus aceasta? Este un punct foarte important. Expresia "muntele adunării dumnezeilor" fără îndoială că se referă la muntele cel sfânt al locului de şedere a lui Dumnezeu. De-a lungul Bibliei, se face referire la acest munte ca muntele Sion. "Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat" (Psalmi 48:2).

Un lucru uimitor este că locul şederii lui Dumnezeu, muntele Sionului, se află în partea de nord (miazănoapte). Acum înţelegem de ce vroia Satana să stea pe muntele adunării, în partea de nord. Acolo este locul unde Dumnezeu Îşi va strânge poporul, adunarea Lui. Muntele Sionului este un loc sigur. Satana vrea să distrugă adunările şi pe poporul lui Dumnezeu. El va încerca să ajungă chiar şi la cei aleşi prin înşelăciunile lui şi să-i stăpânească, împreună cu tronul lui Dumnezeu. Psalmistul declara, "Cântaţi Domnului, care împărăţeşte în Sion" (Psalmi 9:11).

Iniţial, Sionul era locul desemnat unde se afla templul, în partea de nord a Ierusalimului. Mai târziu, a ajuns să fie cunoscut ca simbolul oraşului Ierusalim. În toată Scriptura, se mai aplică termenul de Sion şi la întregul popor al lui Dumnezeu. Dar după ce evreii L-au respins pe Isus, termenul Sion a ajuns să desemneze biserica. Astfel, în Noul Testament, nu mai identifică un loc pe pământ, ci un popor - poporul bisericii care sunt răspândiţi în toată lumea sau locul spiritual al prezenţei şi ocrotirii lui Dumnezeu.

În toată Biblia, Dumnezeu este descris ca strângându-Şi poporul în Sion unde pot fi în siguranţă cu El. "Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! ... chemaţi o adunare de sărbătoare!" Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă!" (Ioel 2:15, 16). "Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului" (Ioel 2:32). În Apocalipsa 14:1 răscumpăraţii sunt zugrăviţi ca fiind scăpaţi de sub puterea fiarei din capitolul anterior şi sunt în siguranţă pe muntele Sionului. "Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său."

Dar în timp ce Dumnezeu plănuieşte o adunare a poporului Său în Sion, Satana are şi el un plan de adunare. Este o adunare a forţelor lui pentru Armaghedon. "Acestea sunt duhuri de draci, ... ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon" (Apocalipsa 16:14, 16). Această adunare are ca scop să contracareze adunarea sfinţilor lui Dumnezeu pe muntele Sionului. Şi Ioel vorbeşte despre aceeaşi adunare: "Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strângeţi-vă! ... Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! ... Domnul răcneşte din Sion ... Dar Domnul este scăparea poporului Său" (Ioel 3:11, 12, 16).

Iată o altă descriere a acestui conflict final numit Armaghedon. Valea lui Iosafat este doar un alt nume pentru locul bătăliei. Ea va atrage orice naţiune de pe pământ. "Neamurile" este un termen care îi descrie pe cei care nu sunt poporul lui Dumnezeu. Satana îi va uni într-o procesiune pe toţi împăraţii pământului şi pe toţi cei răi ca să se împotrivească sfinţilor credincioşi lui Dumnezeu. Şi Domnul va lua parte la luptă ("Domnul răcneşte din Sion"), deoarece El Se luptă pentru poporul Său. În esenţă, este o confruntare extraordinară între Hristos şi Satana care au alături de ei urmaşii fiecăruia.

Aici ajungem în inima subiectului. Versetul ne atrage atenţia asupra cuvântului ebraic pentru Armaghedon. S-ar părea că rădăcina cuvântului vine din termenul ebraic "har moed", care înseamnă "muntele adunării" sau "muntele strângerii". Vedeţi unde ne duce? Acest acelaşi termen (har moed) l-a folosit Satana când a spus, "Voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor." Aceasta leagă bătălia Armaghedonului de ameninţarea iniţială făcută de Satana de a prinde şi nimici adunarea lui Dumnezeu - pe muntele Sionului.

Iar ultima încercare a celui rău de a-şi duce la îndeplinire ameninţarea ajunge până la ultimile evenimente de pe acest pământ. Vizionarul Ioan o descrie la plaga a şasea. El a văzut duhuri necurate, care fac minuni şi se duc la împăraţii pământului ca să-i strângă la Armaghedon. Ele sunt forţe religioase care lucrează asupra conducătorilor politici şi îi influenţează să-i distrugă pe cei credincioşi lui Dumnezeu.

Dacă doriţi să citiţi palpitantul raport a ceea ce face Dumnezeu la Armaghedon, studiaţi Apocalipsa 19. "Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă "Cel credincios" şi "Cel adevărat", şi El judecă şi Se luptă cu dreptate ... Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat ... Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu" (Apocalipsa 19:11-15).

Se evidenţiază câteva lucruri în acest tablou simbolic al lui Hristos şi a celei de-a doua Sa veniri. Oştile cerului pornesc război şi "lovesc neamurile" (versetul 15). Este vorba despre neamurile (naţiunile) care au fost aţâţate de duhurile rele din Apocalipsa 16:14. Domnul Hristos învinge în acest conflict de la Armaghedon. Remarcaţi că acest război este descris drept călcarea cu picioarele a teascului vinului mâniei aprinse a lui Dumnezeu. În Apocalipsa 15:1 se vorbeşte despre ultimile şapte plăgi ca despre "mânia lui Dumnezeu". Întrucât bătălia de la Armaghedon se dă sub plaga a şasea, iar plăgile sunt numite mânia lui Dumnezeu şi întrucât oastea lui Hristos se războieşte călcând în picioare teascul vinului mâniei lui Dumnezeu, trebuie să conchidem că Apocalipsa 19 reprezintă un tablou clar al Armaghedonului.

Întâmplător, potirele mâniei lui Dumnezeu s-au vărsat pe întreg pământul. "Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!" (Apocalipsa 16:1). Iată de ce toată lumea ia parte la Armaghedon. Cei buni şi cei răi din toată lumea vor fi implicaţi în el. Întrucât poporul lui Dumnezeu se află în orice ţară, se vorbeşte despre întreg pământul ca fiind afectat de plăgi, dintre care una este Armaghedonul.

SECAREA EUFRATULUI


Suntem acum pregătiţi să examinăm Apocalipsa 16:12 şi să lăsăm ca Biblia să interpreteze "secarea marelui fluviu Eufrat" pentru a pregăti calea "împăraţilor din răsărit". Oricare ar fi aceste evenimente, ele au loc pe când Armaghedonul se apropie de un punct culminant violent.

Pentru a înţelege această profeţie, trebuie să ne referim la experienţa asemănătoare a vechiului Babilon. Cu şase sute de ani înainte ca să Se nască Hristos, împărăţia păgână a Babilonului era marele duşman al poporului lui Dumnezeu. Timp de 70 de ani, i-au ţinut pe evrei în robie şi supunere. În cele din urmă, Babilonul a fost răsturnat de către Cir Medul, iar israeliţii au fost eliberaţi. Cir a venit de la răsărit şi a învins Babilonul schimbând cursul fluviului Eufrat şi astfel având acces sub porţile canalului. Dumnezeu declarase despre Babilon, "Îţi voi seca râurile." ... "Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir ... să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă" (Isaia 44:27; 45:1). Dumnezeu "a ridicat de la răsărit pe acela (Cir) pe care, în neprihănirea Lui..." (Isaia 41:2). Dumnezeu Se referă la Cir ca la "unsul Său" şi "neprihănitul Său".

Conform principiului interpretării, raportul literal din Vechiul Testament trebuie aplicat într-un sens spiritual la sfârşitul timpului. Astfel, citim în cartea Apocalipsei despre (biserică) Israelul spiritual, care este asuprit de "Babilonul cel Mare" (Apocalipsa 17:5, 6). Babilonul nu este practic o împărăţie, ci un sistem religios contrafăcut manipulat de Satana. Poporul lui Dumnezeu este salvat în cele din urmă de sub puterea Babilonului spiritual prin secarea apelor fluviului Eufrat. "Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit" (Apocalipsa 16:12).

Asemănarea izbitoare cu întâmplarea din Vechiul Testament este evidentă, dar trebuie să ne amintim că cea de-a doua aplicaţie nu poate fi literală. Împlinirea imediată este întotdeauna locală şi literală, dar împlinirea din ultimile zile atrage întreg pământul şi are doar o aplicaţie spirituală. Aşa că nu trebuie să ne aşteptăm ca un om pe numele Cir să sece un anume fluviu pentru a salva Israelul cu numele. Am descoperit deja că tot poporul adevărat al lui Dumnezeu reprezintă israeliţii spirituali. Ei bine, ce reprezintă apa? "Apele, pe care le-ai văzut ... sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi" (Apocalipsa 17:15). În acest capitol, Babilonul cel Mare este zugrăvit ca stând "pe multe ape" (Apocalipsa 17:1). Apele reprezintă oameni şi naţiuni care îşi oferă sprijinul desfrânatei Babilonului celui Mare (o religie falsă) care îi persecută pe adevăraţii sfinţi (Apocalipsa 17:6).

Aşa că secarea apelor ar reprezenta retragerea sprijinului acelor popoare care urmaseră sistemul Babilonului. Acesta este unul din evenimentele finale care are loc chiar înainte de venirea lui Hristos. Oamenii recunosc că au fost păcăliţi şi plini de furie se atacă unul pe altul. Zaharia descrie ce are loc sub aceasta a şaptea plagă, când Armaghedonul îşi atinge culmea. "Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului (poporul lui Dumnezeu) ... În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei; unul va apuca mâna altuia, şi vor ridica mâna unii asupra altora" (Zaharia 14:12, 13).

Ioan a descris scena astfel, "Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, vor urî pe curvă, o vor pustii, şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca, şi o vor arde cu foc" (Apocalipsa 17:16). Aşa cum Eufratul din vechiul Babilon s-a transformat dintr-un lucru de valoare într-un mijloc de distrugere, tot astfel apele (oamenii) care sprijineau Babilonul spiritual se transformă în mijlocul său de distrugere. Această secare a sprijinului pregăteşte calea ca să vină "împăraţii răsăritului" şi să salveze poporul lui Dumnezeu din mâna Babilonului.

CINE SUNT ÎMPĂRAŢII DE LA RĂSĂRIT?


Cine sunt aceşti "împăraţi de la răsărit"? Iată unul din aspectele cele mai palpitante din bătălia de la Armaghedon. Aşa cum locul şederii lui Dumnezeu se află în "partea de miazănoapte," tot astfel se face întotdeauna referire la apropierea Lui ca venind din răsărit. De ce? Deoarece vechiul Sion era practic un deal în nordul oraşului Ierusalim. Oricine venea de la răsărit trebuia să urmărească nordul din pricina deşerturilor de netrecut şi să vină la Sion din acea direcţie. Iată de ce atât nordul (miazănoaptea) cât şi răsăritul (estul) se folosesc în Biblie ca locuri unde Se află Dumnezeu. "Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu" (Apocalipsa 7:2).

Domnul Hristos va reveni pe acest pământ de la răsărit. "Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului" (Matei 24:27). "Împăraţii de la răsărit" sunt aceiaşi cu oştile cereşti din Apocalipsa 19 care biruiesc "fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor" (Versetul 19). Slava Domnului a fost descrisă de către Ezechiel ca venind de la răsărit. "M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit ... şi pământul strălucea de slava Sa" (Ezechiel 43:1, 2).

Ioan a descoperit maiestatea care îţi ia răsuflarea a Domnului Hristos, care conduce oştile cerului la război. "Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi ... Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: "ÎMPĂRATUL ÎMPĂRAŢILOR ŞI DOMNUL DOMNILOR" (Apocalipsa 19:14, 16). Ce tablou! Împăraţii de la răsărit venind călare împotriva "împăraţilor pământului" şi a întregii lumi. Babilonul spiritual şi toate forţele care l-au urmat sunt nimicite de Împăratul împăraţilor care va domni din veac în veac.

Cir, unsul de la răsărit, care a salvat vechiul Israel din mâinile anticului Babilon, a reprezentat un simbol al "împăraţilor de la răsărit" care va salva Israelul spiritual de Babilon. Aşa cum Cir a fost numit "unsul" şi "neprihănitul," tot aşa şi Domnului Isus I s-au atribuit aceleaşi titluri. Acum putem conchide cu uşurinţă că cea de-a doua venire a lui Hristos este practic singura speranţă a Israelului. Dumnezeu şi Hristos, adevăraţii împăraţi de la răsărit, vor interveni în lumea aceasta la miezul nopţii răutăţii omului. Când se va da semnul fiarei şi va dispărea orice plan omenesc de salvare, cei credincioşi ai lui Dumnezeu vor fi feriţi de o moarte sigură.

TOŢI OCHII SE ÎNDREAPTĂ SPRE RĂSĂRIT


Ce tragedie că milioane de creştini privesc în direcţia greşită şi aşteaptă să aibă loc nişte evenimente care nu se vor întâmpla niciodată. Ochii lor sunt fixaţi tot spre răsărit, dar către Orientul Mijlociu unde fiii lui Avraam mânaţi de ură încearcă să se distrugă unul pe altul cu arme americane şi ruseşti. Ce caraghios să te aştepţi ca aceşti politicieni şi militari să împlinească prezicerile făcute de Isaia pentru o lume de pace în care "leul şi cu mielul" se vor înţelege.

Este adevărat că pentru un moment Isaac şi Ismael s-ar putea opri din luptă. Este adevărat şi că unul din semnatarii acordului se cheamă Israel. Dar nimeni să nu se agaţe de speranţa deşartă că acest Israel ar avea ceva de a face cu adevăratul popor al lui Dumnezeu. Ei au fost înlocuiţi de o altă naţiune, ascultătoare şi credincioasă, care au venit din orice seminţie, limbă şi popor. Ei sunt adevăratul Israel. Ei nu vor lua niciodată armele ca să se lupte cu cineva. Vor trăi cum a trăit Isus şi vor alege moartea decât dezonoarea.

Acordul fragil de pace semnat la 26 martie 1979 ar fi mai puţin decât inutil chiar dacă naţiunea Israel ar fi încă poporul ales al lui Dumnezeu. Cu ani în urmă s-a format o alianţă asemănătoare, iar Dumnezeu a apreciat-o în următaorele cuvinte: "Dar, ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine, şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară. Căci ajutorul Egiptului nu este decât deşertăciune şi nimic ... Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului" (Isaia 30:3, 7, 9).

Dumnezeu îi caută pe aceia care se vor încrede în dreptate, nu în putere. Unora ca aceştia le va oferi izbăvire de orice duşman prin împăraţii cuceritori de la răsărit. Să ne luăm ochii de la terenurile de petrol şi intrigile politice din răsărit şi să ni-i aţintim spre cerul din răsărit, deoarece de acolo ne vor salva adevăraţii noştri aliaţi.

ÎMBRĂCAŢI PENTRU ARMAGHEDON


Acum am reuşit să armonizăm toate versetele din Apocalipsa 16:12-16 cu excepţia acelui ciudat verset 15, care pare total afară din context de celelalte. De ce oare a inspirat Duhul Sfânt aşezarea unui astfel de verset în cadrul Armaghedonului? "Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!" Apoi urmează cuvintele, "Duhurile cele rele i-au strâns în locul care ... se cheamă Armaghedon."

Ce legătură au hainele potrivite cu pregătirea pentru apropiata confruntare dintre Hristos şi Satana? Şi de ce este importantă garderoba pentru cei care Îl aşteaptă pe Isus să vină? Apocalipsa 19:7, 8 ne oferă surprinzătorul răspuns: "Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat." - (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor). Asemenea unei lanterne aceste cuvinte luminează sensul textului din Apocalipsa 16:15. Acele veşminte simbolizează neprihănirea lui Hristos cu care trebuie să se îmbrace fiecare suflet care vrea să fie gata să se întâlnească cu Domnul. Războiul de la Armaghedon se va da din pricina neprihănirii Domnului Hristos. Doar cei care s-au încrezut total în meritele vieţii fără de păcat a lui Hristos şi în moartea Sa ispăşitoare pot să biruiască cu El forţele răului. "Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte" (Apocalipsa 12:11).

Iată combinaţia ce va da câştig şi care în final îl va doborî pe pârâşul fraţilor. Sfinţii au câştigat biruinţa prin credinţa lor simplă în puterea crucii. Nu şi-au pus încrederea deloc în ei înşişi. Nu şi-au pus încrederea în faptele legii care să-i îndreptăţească, ci doar în meritele Lui ca să-i cureţe şi să le dea putere. Aşa că este vorba de o combinaţie întreită: 1) credinţă în neprihănirea lui Isus, 2) împărtăşirea fără teamă a "cuvântului mărturisirii lor" şi 3) "nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte." Cu alte cuvinte, ar fi preferat să moară decât să păcătuiască.

Când crucea a reuşit să realizeze aceste lucruri în viaţa cuiva, atunci el poate să treacă cu bine peste toate atacurile concertate ale o mie de bătălii ca Armaghedonul. Demoni, îngeri căzuţi şi însuşi Satana trebuie să fugă îngroziţi înaintea autorităţii unei vieţi pline de Hristos. O credinţă adevărată produce o ascultare deplină, şi prin urmare, neprihănirea adevărată prin credinţă include sfinţirea ca şi îndreptăţirea. Cei care îşi vor da viaţa mai degrabă decât să nu asculte de Dumnezeu vor fi singurii care nu vor accepta semnul fiarei.

Mulţimile, cu ceva mai puţin decât adevărata neprihănire prin credinţă, nu vor recunoaşte că merită să mori doar ca să asculţi de toate poruncile. Mulţi vor considera că li s-a atribuit deja ascultarea de Hristos şi prin urmare nu trebuie să se mai ocupe de faptele legii. Unii ca aceştia nu înţeleg evanghelia pe deplin. Ea este "puterea lui Dumnezeu spre mântuire" - nu doar o putere care iartă, ci o păstrare a puterii. Nu suntem salvaţi doar de sub vina păcatului, ci chiar din păcat.

Aşa că Armaghedonul şi pregătirea pentru a-L întâmpina pe Hristos se concentrează asupra unei legături personale cu Mântuitorul. Îmbrăcaţi în armura neprihănirii Lui, sfinţii vor birui chiar în faţa decretului de moarte. Dacă nu aveţi acum asigurarea plăcută a acelei ocrotirii spirituale, îmbrăcaţi-vă chiar în această clipă cu haina Lui. Ţesută în războiul cerului, nu cuprinde niciun fir de înţelepciune omenească. Zdruncinând autoritatea păcatului din viaţă, ea cere meritele şi puterea vieţii şi morţii ispăşitoare a Domnului Hristos. Fie ca aceasta să fie şi experienţa dvs. astăzi.

  Our pocket books are some of the best witnessing tools available! And now you can get our very best in this very special <STRONG>Witnessing Pocket Book</STRONG> set and savea perfect way to share the good news while also being easy on your pocketbook!<BR>
Witnessing Pocket Book Set

 
Name:  
Email:  
Bible Question:


Name:  
Email:  
Prayer Request:


Other Languages

God's promises to you!

Back To Top










           

About Us
Our Story
We Believe
About Pastor Doug
Our Other Websites
Contact Us
Employment
Volunteer Opportunities
News and Features
News
From Pastor Doug
Inside Report
Bible Prophecy Seminars
Changed Lives
Email Newsletter
Broadcast
Media Library
Station Locator
AFTV

Bible Study
Enroll Online
Bible Study Guides
Storacle Lessons
Free Online Book Library

Training
AFCOE
AFCOE To Go
Empowered Church

AFBookstore
New Releases
Sign up for Email Specials

DONATE NOW
Donate Now
Donate by Program
Donate by Project
Latest Opportunity
Estate Gift
My Account
(916) 434-3880   |    Site Map   |    AF iTools   |    Privacy Statement   |    Terms of Use
Copyright 2012 by Amazing Facts Inc.   |           Amazing Facts