Viaţă în Duhul

1,875 Reads  |   Print Friendly
Previous: Verdictul Final
Viaţă în Duhul
By Joe Crews

Introducere


Cea mai mare nevoie a bisericii de astăzi este o adevărată reînviorare şi reformă spirituală. Pentru ea s-au rugat creştinii de-a lungul anilor - în cercul familiei, singuri în cămăruţă şi împreună cu toţi în biserică în Sabat. Există un simţământ profund de nevrednicie când într-o casă ţinem studii biblice sau când ne aflăm în faţa unei audienţe unde sute de oameni trebuie să ia o decizie pentru Hristos. Ştim bine că nu există niciun mod prin care omul să poată câştiga vreun suflet sau să poată convinge de Adevăr. Doar Duhul Sfânt poate înmuia inima ca să primească pocăinţa şi poate trezi sufletul la regret faţă de păcat. Aşa că ne rugăm atunci când vorbim despre Adevăr cu cuvinte slabe şi pline de greşeli ca puterea lui Dumnezeu să pătrundă în acea clipă de părtăşie.

Desigur că uneori vedem răspunsul la acele rugăciuni. Oamenii se convertesc, bolnavii se vindecă şi se iau decizii pentru botez. Dar de ce nu vedem aceasta mai des? Este oare această mărturie a Duhului Sfânt, care câteodată este primită, câteodată este respinsă tot ceea ce ne putem aştepta de la Dumnezeu? De ce nu are loc ori de câte ori ne rugăm şi cerem să-Şi împlinească făgăduinţele?

Există momente speciale când ne arde inima în noi şi plecăm de la o întrunire de rugăciune bucuroşi de lucrarea de reînviorare a Duhului Sfânt. Dar care a fost părerea lui Dumnezeu despre acea întrunire? A reuşit El să-Şi împlinească voia Lui desăvârşită în acel serviciu divin? Când se va descoperi plinătatea puterii lui Dumnezeu, nimeni nu se va mai duce să vorbească de ea în cuvinte fade, fără viaţă. Asemenea unui foc din cer, Duhul va aprinde şi va încălzi fiecare inimă până ce întreg pământul se va lumina de slava Lui.

Dar de ce mai aşteptăm împlinirea venirii Duhului Sfânt făgăduit în toată puterea Cincizecimii? Probabil că niciun creştin cu numele nu va contesta că plinătatea făgăduinţei se realizează şi astăzi. Aceasta nu vrea să spună că nu au existat crâmpeie şi descoperiri de moment ale acestei binecuvântări care va aduce cu ea toate celelalte binecuvântări. Dar creştinii dornici de pretutindeni admit că nu ne-am bucurat decât de începutul făgăduinţelor lui Dumnezeu.

De fapt, există un consens general că biserica se află în pragul misiunii ei predestinate şi unice. "Ploaia târzie" a Duhului Sfânt trebuie să producă o intrare explozivă în faza finală a secerişului evangheliei veşnice. Şi dacă nu se cunoaşte timpul exact al acestui eveniment, există zeci de texte care descriu urmările spirituale ale unei astfel de întâmplări. Mulţi cred că au venit deja "vremurile de înviorare" şi că propria noastră lipsă de credinţă şi pregătire a reţinut botezul cu Duhul Sfânt în manifestarea lui finală. Când citim făgăduinţele din Scriptură cu privire la cât de binevoitor este Dumnezeu să lucreze prin copiii Săi consacraţi, s-ar părea că nu este nicio îndoială că vina este la noi, nu la El.

Descrierea inspirată a rolului nostru desemnat de Duhul Sfânt ne lasă aproape uimiţi. Se folosesc expresii şi cuvinte care par total fanatice sau superexagerate. Mintea noastră este încurcată de ţelul incredibil al făgăduinţelor care se aplică poporului lui Dumnezeu chiar acum. Dăm din cap şi credem că trebuie să fie vreo greşeală sau poate că există vreun înţeles secret sau rezervă ascunsă în cuvinte. Iarăşi şi iarăşi Biblia foloseşte expresii superlative pentru a defini experienţa credincioşilor biruitori. Dumnezeu nu spune că putem fi biruitori; El declară că putem fi "mai mult decât biruitori." El nu spune doar că putem fi mântuiţi, ci spune că poate "să mântuiască în chip desăvârşit." El nu ne va ajuta doar să biruim, ci "să fim întotdeauna biruitori."

Aş dori să vă amintesc că Dumnezeu nu ne copleşeşte cu cuvinte care să sune frumos ca să ne facă o bună impresie. Există o putere de împlinire în orice făgăduinţă din Biblie. Indiferent de cât de extraordinar ne-ar suna textul, orice ni s-ar promite, se va împlini cu precizie de îndată ce credem. Oricât de imposibil ni s-ar părea, trebuie să credem, pentru că aşa zice Dumnezeu.

Urmăriţi ce lucruri extraordinare ni se promit în 2 Petru 1:3, 4. "ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia." Remarcaţi, vă rog, mai întâi de toate, că acea "dumnezeiasca Lui putere" se referă la Duhul Sfânt. El ne-a fost deja trimis ca să continue lucrarea pe care a făcut-o Domnul Isus în timp ce S-a aflat pe pământ. Textul nu spune că puterea "ne va fi dăruită," ci "ne-a (fost) dăruită" deja. Nu este nevoie să căutăm vreo altă putere viitoare. Este a noastră acum, trebuie doar să o cerem. Pur şi simplu, trebuie să intrăm în posesia a ceea ce avem deja!

Dar ce ne-a dat deja acea puterea divină a Duhului Sfânt? Textul ne spune, "tot ce priveşte viaţa şi evlavia." Nu vi se pare că vă depăşeşte imaginaţia? Este asemenea unui cec în alb din banca cerului, nu? Nu se referă la lucruri materiale cum ar fi case, maşini, terenuri, ci include aproape tot ceea ce aţi avea nevoie ca să duceţi o viaţă evlavioasă. Aţi dorit să căpătaţi biruinţa asupra păcatului, sfinţirea, sfinţenia, asemănarea cu Hristos, curăţirea şi desăvârşirea de caracter? Acestea se includ în "tot" din acest verset. Şi nu încercaţi să daţi alt înţeles cuvintelor şi să le faceţi să spună altceva decât ceea ce spun.

Credinţa aduce putere


Repet că acestea sunt un cec semnat de la Dumnezeu retras din puternicele resurse inepuizabile ale băncii cerului. Dumnezeu ne îndeamnă să-l completăm cu cât vrem noi. Este deja semnat şi garantat de El. Ce făgăduinţă! Dar s-ar putea să vă întrebaţi, "Dar cum lucrează cecul acesta?" Următorul verset ne explică modul cum putem să luăm resursele, "...prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte." Versetul 4.

Iată! Puterea se găseşte chiar în făgăduinţă. De îndată ce o credem, imediat viaţa noastră poate să înceapă să devină părtaşă firii Lui dumnezeieşti. Oare poate exista vreun privilegiu mai înalt decât să ai parte practic de chiar viaţa Domnului nostru Isus? Atotputerea Lui se alătură slăbiciunii noastre limitate şi primim puterea de a trăi biruinţa pe care a câştigat-o El când "a fost ispitit ca şi noi". Nu trebuie să cedăm stricăciunii şi poftelor lumii; putem să "fugim" de ele cerând "puterea divină" a acelei "naturi divine."

Mulţi care mărturisesc a fi creştini nu sunt în stare să aibă credinţa de a crede în făgăduinţe ca aceasta. Ei preferă să creadă că firea noastră decăzută este mult prea stricată ca să capete vreodată biruinţa totală asupra păcatului, chiar şi prin puterea evangheliei. Ce tragedie! Ei ar trebui să se încreadă în cuvintele Scripturii că lasă să se înţeleagă exact ceea ce declară. În esenţă, ei măresc puterea lui Satana deasupra puterii lui Dumnezeu şi prin aceasta fac să le fie cu neputinţă ca să nu mai păcătuiască vreodată.

Făgăduinţe incredibile


Acum, citiţi împreună cu mine una din cele mai extraordinare făgăduinţe care s-au găsit vreodată în sfaturile lui Dumnezeu: "... şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu." Efeseni 3:16-19.

Ultima proproziţie ar trebui s-o examinăm cu atenţie. Cum ar putea fi adevărată aşa o declaraţie? Nici nu-mi vine să mă gândesc la cât de măreţe sunt aceste cuvinte. De fapt, s-ar părea că mă aflu la marginea unui ocean vast şi neliniştit ale cărui valuri duc până în veşnicie. Să fii plin de toată plinătatea lui Dumnezeu este una din acele perle nepreţuite de Adevăr pe care le putem primi doar prin credinţă. Nu vom reuşi niciodată s-o înţelegem, dar o putem măcar crede.

Care este toată plinătatea lui Dumnezeu? Desigur că include neprihănirea Lui, biruinţa şi natura Lui divină. De-abia dacă putem începe să înţelegem mărimea acestei făgăduinţe. S-ar părea că El vrea ca să primim şi să ne dea tot ceea ce are. Ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, aparţinem unei familii regale şi suntem pe deplin îndreptăţiţi să ne bucurăm de toate prerogativele ei divine. Dar haideţi acum să citim punctul maxim al acestei piramide de făgăduinţe din Efeseni 3. Pavel scrie, "Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,..." Versetul 20. Şi care este acea putere? Duhul Sfânt, desigur. Când analizăm acest verset, rămânem uimiţi.

N-ar fi minunat dacă Dumnezeu ar promite să ne dea tot ceea ce cerem? Desigur că o astfel de ofertă deschisă n-ar putea fi limitată decât de încăpăţânarea noastră de a nu cere, dar Tatăl nostru minunat şi binefăcător ne asigură în acest text că El vrea să ne dea "nespus mai mult" decât tot ceea ce cerem. Trebuie să ne dăm seama că ajungem să fim mulţumiţi mult prea uşor şi nu suntem destul de îndrăzneţi în cererile noastre. De fapt, El nu numai că va face nespus mai mult în privinţa "tuturor" cererilor noastre pentru binecuvântări spirituale, dar va acorda şi "mai mult" decât tot ceea ce am putea cere. Dar aceasta nu este totul! În ardoarea iubirii Sale pentru noi, Dumnezeu făgăduieşte să facă "nespus mai mult decât am putea cere. Ce etalare spectaculoasă de adjective puternice pentru a descrie bogăţiile spirituale care se află atât de uşor la îndemâna noastră a tuturor. Şi am mai putea adăuga sute de alte cuvinte pline de viaţă, care n-ar reuşi să facă făgăduinţa mai sigură decât este acum.

Dacă consideraţi că nimic nu s-ar mai putea adăuga acestui text decât ceea ce am remarcat deja, mai priviţi o dată. Două cuvinte mici din verset o fac cea mai uimitoare făgăduinţă din toată Biblia - "sau gândim." Nu numai că ne va da "nespus mai mult decât" am cere, dar chiar mai mult decât ne-am putea gândi în visele noastre cele mai îndrăzneţe. De necrezut! Uneori, avem nişte dorinţe profund spirituale, care sunt prea intense ca să le exprimăm. Ne temem că ar fi o încumetare chiar să rostim cuvintele. Cu toate acestea, Dumnezeul nostru iubitor doreşte să depăşească dorinţa cea mai profundă a sufletului de ajutor spiritual. Rămânem uimiţi şi ruşinaţi în lumina bogăţiei extraordinare pe care ne-o oferă Dumnezeu pentru nevoile noastre. Ce Mântuitor!

O pregustare a cerului acum


La acest punct ni se pare înţelept să citim definiţia dată de Biblie lucrării de sigilare a Duhului asupra sufletului. Una din descrierile cele mai scurte şi mai succinte se găseşte în Efeseni 1:13, 14. "Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre); aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre. " Iată în cinci cuvinte simple! Pecetluirea sau umplerea cu Duhul Sfânt este "o arvună a moştenirii noastre." Ce vrea să zică aceasta? Care este moştenirea noastră? Şi ce este o arvună?

Vorbind simplu, cerul este moştenirea noastră. Aceasta include viaţa veşnică şi părtăşia cu Isus. Aceasta este răsplata sau moştenirea care se va realiza pe deplin când va reveni Isus. Dar, între timp, putem primi o "arvună" din acea moştenire prin umplerea cu Duhul. O arvună este o sumă plătită care constituie o garanţie că se va plăti întreaga sumă când se va încheia lucrarea. Deci, rezumând, avem o afirmaţie uimitoare că cerul poate începe chiar aici pe pământ în timp ce aşteptăm ca să revină Domnul Isus. Printr-o viaţă plină de Duhul, putem trăi practic o pregustare a bucuriilor veşnice şi a fericirii de a ne afla în prezenţa Mântuitorului nostru.

Cineva s-ar putea să obiecteze că asemenea fericire cerească le este rezervată doar celor răscumpăraţi şi că Biblia însăşi declară că "lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." 1 Corinteni 2:9. Dar aceştia nu iau în considerare următorul verset care continuă, "Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său." Versetul 10.

Cu alte cuvinte, prin ungerea divină a Duhului Sfânt, putem chiar de acum să începem să trăim o măsură din acea calitate de viaţă pe care Biblia o desemnează drept "viaţa veşnică". Ce concept extraordinar! Reţineţi, vă rog, că vorbim încă doar de un depozit în avans în lucrul real, iar cerul însuşi va depăşi cu mult orice am putea trăi aici.

Scopul ploii târzii


Dar care este scopul acestui botez cu puterea Duhului Sfânt? Deseori, auzim vorbindu-se despre el ca despre "vremurile de înviorare," ungerea, ploaia târzie sau făgăduinţa Duhului Sfânt. Adesea, Scriptura se foloseşte de termenii pentru semănat şi secerat din Orientul Mijlociu. Curând, după semănat, o ploaie producea umezeala pentru încolţire şi creşterea de la început. Aceasta purta numele de "ploaia timpurie." Mai târziu, aproape de timpul pentru seceriş, o altă ploaie abundentă purta numele de "ploaia târzie." Scriitorii Bibliei au adoptat aceste expresii ca să descrie coborârea Duhului Sfânt pe o biserică într-un sens dispensaţional. "Ploaia timpurie" a venit la Cincizecime ca să le dea avânt şi putere primilor martori ai evangheliei. O altă revărsare de acest fel este programată să aibă loc aproape de secerişul final al sufletelor de pe pământ, chiar înainte de revenirea Domnului Hristos.

S-ar putea ca unii să presupună că scopul acordării unei astfel de binecuvântări spirituale la sfârşitul timpului este să procure biruinţa asupra păcatului şi să pregătească pentru luarea la cer, dar nu este acesta cazul. Adevărul este că nimeni care nu are deja biruinţa asupra păcatului prin manifestarea puterii "ploii timpurii," nu va primi "ploaia târzie."

Cât priveşte individul, fiecare creştin îşi trăieşte propria Cincizecime la timpul convertirii. Sub tăria acelui botez spiritual, i se oferă putere pentru a-şi desăvârşi sfinţirea. Când avem în vedere scopul "ploii târzii," devine din ce în ce mai clar de ce este nevoie de despărţirea de păcat, în timpul lucrării ploii timpurii (convertirii). Domnul Isus a afirmat clar de ce este nevoie de Duhul Sfânt în plinătatea Lui. "Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului." Fapte 1:8.

Cât de interesant că binecuvântarea făgăduită nu are nimic de a face cu senzaţia de a-L avea sau cu realizările personale. Ea trebuie să-i împuternicească pe credincioşi ca martori. Trebuie să le procure putere ca ei să zică ceva. Un martor, desigur, este cineva care poate certifica personal o faptă sau un eveniment. Niciun judecător nu ar accepta mărturia unui martor care nu are de zis decât informaţia auzită de la alţii şi de la alţii. Ce avem de spus din experienţa noastră personală care să implice mărturia puternică a Duhului lui Dumnezeu? Mi-e teamă că prea mulţi din poporul lui Dumnezeu au nevoie de ceva să spună mai mult decât au nevoie de putere ca să spună. Au deja toată puterea de care au nevoie ca să vorbească despre înfrângerile şi descurajarea lor.

Binecuvântarea lui Avraam


Unul din textele cele mai clare din Noul Testament ne oferă o descriere exactă a ceea ce ni se cere să ştim şi să trăim înainte ca să fim îndreptăţiţi să fim martori plini de Duhul Sfânt. Mandatul uimitor prezentat în acest verset identifică singurul grup care va primi ploaia târzie. "...pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit." Galateni 3:14. O analiză atentă a acestui verset descoperă că doar cei care au "binecuvântarea lui Avraam" vor primi "făgăduinţa Duhului". Se oferă un lucru (binecuvântarea lui Avraam) ca să putem primi un alt lucru (făgăduinţa Duhului).

Întrucât este un verset atât de crucial, trebuie să-l studiem mult mai atent. Ce înseamnă "făgăduinţa Duhului"? Am arătat deja că reprezintă revărsarea Duhului Sfânt în plinătatea Lui pentru a ne da puterea de a mărturisi. Dar, conform acestui text, trebuie ca mai întâi să primim "binecuvântarea lui Avraam" pentru a fi botezaţi cu Duhul. Indiferent ce ar include acea binecuvântare, cu siguranţă că trebuie să fie cea mai urgentă nevoie din viaţa oricărui suflet. Iată o cerinţă absolută pentru fiecare om care aspiră să fie umplut cu experienţa "ploii târzii".

Pentru ca să înţelegem binecuvântarea lui Avraam, trebuie să citim cu atenţie Romani 4:19-22. "Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta 'i-a fost socotită ca neprihănire.' "

Din aceste cuvinte înţelegem că binecuvântarea lui Avraam a fost neprihănirea prin credinţă. Am putea reduce această expresie la o ecuaţie mult mai simplă? Gândiţi-vă la făgăduinţa pe care le-a făcut-o Dumnezeu acestui bătrân patriarh şi soţiei lui în vârstă de 90 de ani. Cum putea Sara să mai conceapă şi să nască un fiu când Scriptura arată clar că pântecul ei era mort? Nu încape nicio îndoială că amândoi ştiau că erau prea bătrâni să mai aibă copii. Fizic şi biologic era imposibil ca Sara să devină mamă. Cu toate acestea, Dumnezeu declarase că ea urma să aibă un fiu!

Ce a făcut Sara în cele din urmă când îndoiala a continuat s-o asalteze cu privire la făgăduinţă? I-a propus lui Avraam s-o ia pe Agar, roaba ei, şi să aibă un copil cu ea! Dacă mergea, cel puţin o parte din făgăduinţa lui Dumnezeu urma să se împlinească. Se pare că Sara încerca să-L ajute pe Dumnezeu să iasă dintr-o situaţie foarte jenantă în care Se băgase singur. Chiar dacă nu putea ea să nască, se putea totuşi ca Avraam să fie tată şi astfel parţial să fie salvată integritatea lui Dumnezeu.

Aşa cum recunoaştem toţi acum, Avraam a avut un fiu de la Agar, al cărui nume a fost Ismael, dar oare a recunoscut Dumnezeu vreodată acel fiu ca fiind copilul făgăduinţei? Niciodată. El S-a întors la bătrânul cuplu şi Şi-a reafirmat făgăduinţa că vor avea un copil. Iar de data aceasta, ei au început să creadă că dacă Dumnezeu a zis aşa, urma să aibă loc o minune. Cu credinţă simplă, s-au agăţat de făgăduinţă ca şi când ar fi avut loc deja. Şi, printr-un act creator făcut de Dumnezeu, Sara a născut un fiu din ai cărui urmaşi S-a născut Mântuitorul lumii.

Din pricina încrederii lui absolute în Cuvântul lui Dumnezeu - cu încrederea că se va împlini împotriva oricărei speranţe - Avraam a ajuns "părintele credincioşilor." Dumnezeu i-a socotit aceasta drept neprihănire deoarece a crezut în lucruri care nu erau ca şi când ar fi fost. Aceasta explică "binecuvântarea lui Avraam" cât îl priveşte pe patriarh, dar la ce referă cât ne priveşte pe noi? Am aflat din Galateni că niciunul din noi nu poate primi botezul Duhului dacă mai întâi nu trăieşte şi "binecuvântarea lui Avraam" sau a neprihănirii prin credinţă. Cum împlinim această precondiţie pentru botezul cu Duhul Sfânt? Am primit şi noi nişte făgăduinţe incredibile? Într-adevăr, am primit, şi unele sunt atât de extraordinare încât ne luptăm, asemenea Sarei, să credem că sunt adevărate în ceea ce zic.

O astfel de făgăduinţă se găseşte în 1 Ioan 1:9, "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire." Ce asigurare fără limite! Dar cum ştim că iertarea a avut loc? Doar prin credinţa în făgăduinţă. Asemenea lui Avraam, trebuie să acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu ca deja împlinit, doar pentru că aşa a zis Dumnezeu. Ne referim la acest transfer de credinţă prin termenii teologici "îndreptăţire prin credinţă". Pur şi simplu înseamnă că prin pocăinţă şi mărturisire, am fost iertaţi de toate păcatele trecute şi am intrat în relaţia de nou-născut.

Îndreptăţirea şi sfinţirea împreună


Acum se ridică întrebarea: Este această experienţă a îndreptăţirii prin credinţă aceeaşi cu neprihănirea prin credinţă? Răspunsul trebuie să fie nu. Este doar o parte a neprihănirii prin credinţă, aşa că cele două nu sunt exact echivalente. Adevărul este că noi toţi avem nevoie de mai mult decât doar de iertare pentru trecut; avem nevoie de putere şi pentru viitor. Există mai multe făgăduinţe în Biblie şi ele se aplică la biruinţa faţă de păcat. De exemplu: "Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,..." Iuda 24.

Ce se întâmplă când îngenunchem în credinţă şi cerem puterea de a nu mai ceda în faţa păcatului? Dumnezeu aşază un rezervor de putere în viaţa noastră şi din acea clipă, putem cere izbăvirea din orice obicei păcătos. Această experienţă a fost numită de către teologi prin termenul - sfinţire. Asta înseamnă doar că Dumnezeu a intrat acum în viaţa cuiva ca să-i dea putere asupra tendinţelor moştenite şi cultivate de firea decăzută. Asemenea îndreptăţirii, şi sfinţirea se primeşte prin credinţa în făgăduinţe.

Acum suntem gata să alăturăm aceste două procese de credinţă şi să obţinem adevărata definiţie a neprihănirii prin credinţă. Când îndreptăţirea şi sfinţirea se unesc ca să funcţioneze într-o legătură permanentă de iubire cu Hristos, putem vedea "binecuvântarea lui Avraam" în sensul deplin. Acum chiar avem ceva de zis! Iar după spusele lui Pavel, sunteţi şi îndreptăţit să primiţi puterea de a spune. Dacă întâlniţi pe cineva care nu L-a primit pe Hristos ca Mântuitor, puteţi da mărturie cu putere, spre bucuria dvs. personală şi asigurarea în El. Puteţi da şi o mărturie directă cu privire la primii paşi care duc de la moarte la viaţă!

Pe de altă parte, dacă daţi peste cineva care se luptă cu o slăbiciune sau cu un obicei, îi puteţi împărtăşi cu putere secretul de a cere biruinţa prin împlinirea făgăduinţelor. Implicându-vă prin experienţă în premisele acestor două relaţii, sunteţi gata acum să cereţi ultimul pas al botezului cu Duh Sfânt. Reţineţi, vă rog, că şi această umplere se realizează "prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit." Galateni 3:14. Aceasta ne oferă o concepţie clară despre cum şi când se acordă. Trebuie să vină ca o făgăduinţă şi trebuie să fie prin credinţă.

Imediat putem vedea că multe biserici moderne au o înţelegere greşită a acestui subiect. Acele grupuri care cer "dovezi" fizice a botezului nu sunt după Biblie. Credinţa şi sentimentul se resping reciproc în acest context. Scopul acestei ungeri nu este pentru senzaţie, pentru a simţi ceva, ci pentru slujire. Să ceri un sentiment fizic sau sufletesc înseamnă să negi exact termenul "prin credinţă". Oare această lipsă de a cere darul neprihănirii prin credinţă poartă răspunderea pentru lipsa de putere din biserica de astăzi? Într-o mare măsură, cu siguranţă că este adevărat. În repetate rânduri, Scripturile afirmă că Duhul Sfânt nu poate locui în acei care nu ascultă. "Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El." Fapte 5:32.

S-ar putea ca Duhul să-i convingă pe păcătoşi şi să-i atragă la pocăinţă, dar nu poate exista nicio lucrare de mărturisire cu putere până ce martorul nu este înzestrat deplin cu ceva de zis. Iar Biblia defineşte asta ca îndreptăţire şi sfinţire. Oare există vreunii care au primit aceste două experienţe care îţi dau putere şi care nu sunt încă plini de puterea făgăduită? Într-adevăr, se poate ca unii să nu le fi primit doar pentru că nu le-au cerut. Vorbim despre un dar foarte deosebit care cere o predare totală ca şi o credinţă totală în a cere. Haideţi să revedem paşii care ne duc la această revărsare de putere.

Primul pas de pregătire pentru această ungere divină este să ceri darul îndreptăţirii. Atunci credinciosului i se dă o măsură de Duh Sfânt care îl ajută să biruiască orice slăbiciune moştenită su dobândită. În tăria acestei experienţe de convertire (ploaia timpurie), este posibil al doilea pas de pregătire - sfinţirea. Acesta constă din însuşirea puterii "ploii timpurii" pentru desăvârşirea caracterului creştin şi pentru reflectarea deplină a neprihănirii lui Hristos. Atât îndreptăţirea cât şi sfinţirea sunt probleme de credinţă.

Al treilea pas implică exercitarea aceluiaşi fel de credinţă pentru a le împărtăşi altora frumoasele experienţe de la pasul unu şi doi. Constă din cererea puterii promise pentru a ne face cuvintele convingătoare şi pline de rod. Nimic nu este mai searbăd decât o mărturie lipsită de Duhul lui Dumnezeu, şi nimic nu este mai umilitor decât să vezi ce poate face Dumnezeu prin vorbirea slabă a unui sfânt sincer şi plin de Duh.

Recent, un prieten pastor tânăr mi-a povestit o întâmplare care ilustrează ce poate şi ce vrea Dumnezeu să facă pentru noi dacă vrem să ne lăsăm folosiţi de Duhul Sfânt. Tony se convertise de la catolicism pe străzile New York-ului, şi aproape imediat a simţit îndemnul de care nu putea scăpa să devină pastor. Cu doi copii mici şi puţini bani, se părea că nu era nicio posibilitate ca Tony să urmeze liceul şi seminarul. Cu toate acestea, chemarea era atât de puternică în inima gingaşă a acestui tânăr născut din nou că s-a decis să meargă înainte prin credinţă.

Înainte de a se înscrie la un liceu creştin, Tony I-a promis Domnului că va primi orice ocazie de a vorbi în faţa unui public. Şi-a dat seama cât de mult avea nevoie de experienţa de a cugeta când stai în picioare şi de a-ţi rosti gândurile în faţa unei biserici care te ascultă.

Curând după ce s-a mutat cu familia în comunitatea liceului, Tony a aflat că mai erau multe biserici mici în jurul campusului şi că cei care visau să devină pastori îşi încercau aripile în acele capele de ţară. Nu a trecut mult timp până ce Tony a fost abordat într-o vineri după-amiază cu o invitaţie de a predica într-una din acele biserici. Deşi mai avea doar câteva ore să se pregătească pentru predica de Sabat, Tony şi-a adus aminte de promisiunea lui de a folosi orice ocazie ca să vorbească. A făcut tot ce a putut mai bine să-şi schiţeze o predică, în timp ce s-a rugat şi a studiat noaptea până târziu. Dar, vai, n-a reuşit să scrie decât câteva notiţe care ar fi acoperit cel mult zece minute. Sperând împotriva oricărei speranţe că va reuşi să-şi mai adune nişte gânduri în notiţele de predică în timpul Şcolii de Sabat, Tony a plecat dis-de-dimineaţă a doua zi la înspăimântătoarea întâlnire. Fiind tânăr şi lipsit de experienţă, nu era obişnuit deloc cu vorbirea la amvon şi a fost aproape paralizat de teamă că predica lui de zece minute va fi mai mult umilitoare decât plină de lumină.

Sosind la biserică, Tony s-a strecurat într-una dintre clase, sperând să aibă ocazia de a se pierde într-o grupă şi de a-şi studia slabele notiţe în timpul lecţiunii. Dar n-a fost să fie. La studiu, în acea zi, era un om gălăgios care crea zgomot. Permanent, se disputa cu instructoarea şi se părea că făcea tot ce putea ca s-o pună într-o situaţie delicată. Tony îşi petrecu mult din timpul lecţiunii, ajutând-o pe instructoare să răspundă atacurilor nerelevante şi înnebunitoare împotriva problemelor în discuţie.

După aceea, în timp ce aştepta să urce la amvon, mintea lui Tony încă se zbătea la ideea confruntării sufleteşti, şi chiar schiţa lui scurtă de predică nu îi era foarte clară în minte. Cu o rugăciune sinceră, se predă lui Dumnezeu şi urcă la amvon. Într-un fel Tony se luptă timp de zece minute cu notiţele predicii, şi tocmai când stătea în picioare căutându-şi disperat alte cuvinte, un strigăt puternic veni din rândul publicului. Privind în jos spre aripa din centru, Tony a văzut că un om căzuse de pe scaun la marginea rândurilor şi se târa pe mâini şi pe genunchi către faţa bisericii. Plângea cât îl ţineau puterile, iar soţia lui în zadar încerca să-l tragă înapoi pe scaunul lui.

O privire scurtă îl identifică pe om ca fiind cel ce dezbătea la infinit în Şcoala de Sabat. Curând, printre suspine, el a cerut ca biserica să se roage pentru el. "Predica ta mi-a vorbit inimii, iar Duhul Sfânt m-a convins de păcatele mele. Am călcat legea lui Dumnezeu şi acum vreau să îndrept lucrurile. Vă rog, rugaţi-vă pentru mine." Într-o clipă, întreaga adunare a început să plângă şi întâlnirea s-a încheiat într-o notă glorioasă de biruinţă, pe când cei prezenţi şi-au unit inimile şi mâinile ca să se roage pentru cel ce căuta iertare.

Ce încurajare pentru un tânăr predicator! Tony mi-a spus că nu-şi putea aduce aminte nici măcar un cuvânt pe care îl rostise în acea zi, dar Dumnezeu pur şi simplu Şi-a oferit Duhul Sfânt peste eforturile firave ale unei inimi predate şi a urmat o minune. Când Tony a revenit în acea biserică, un an mai târziu, l-a găsit pe acel om slujind ca prim prezbiter al bisericii. Vedeţi acum ce înseamnă să fii plin de Duhul? Aceasta este voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi şi a făcut-o posibil prin frumoasa făgăduinţă din Galateni 3:14. Încercaţi să vă prindeţi de ea şi agăţaţi-vă credinţa de binecuvântarea lui Avraam. În tăria acelei neprihăniri, atribuite şi împărtăşite prin credinţă, veţi fi împuternicit să rostiţi cuvinte care vor schimba vieţi.

  Our pocket books are some of the best witnessing tools available! And now you can get our very best in this very special <STRONG>Witnessing Pocket Book</STRONG> set and savea perfect way to share the good news while also being easy on your pocketbook!<BR>
Witnessing Pocket Book Set

 
Name:  
Email:  
Bible Question:


Name:  
Email:  
Prayer Request:


Other Languages

God's promises to you!

Back To Top










           

About Us
Our Story
We Believe
About Pastor Doug
Our Other Websites
Contact Us
Employment
Volunteer Opportunities
News and Features
News
From Pastor Doug
Inside Report
Bible Prophecy Seminars
Changed Lives
Email Newsletter
Broadcast
Media Library
Station Locator
AFTV

Bible Study
Enroll Online
Bible Study Guides
Storacle Lessons
Free Online Book Library

Training
AFCOE
AFCOE To Go
Empowered Church

AFBookstore
New Releases
Sign up for Email Specials

DONATE NOW
Donate Now
Donate by Program
Donate by Project
Latest Opportunity
Estate Gift
My Account
(916) 434-3880   |    Site Map   |    AF iTools   |    Privacy Statement   |    Terms of Use
Copyright 2012 by Amazing Facts Inc.   |           Amazing Facts