Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!

Contrafacerile uimitoare ale lui Satana

Print Friendly
Contrafacerile uimitoare ale lui SatanaBy Joe Crews

Contrafacerile uimitoare ale lui Satana


Să presupunem că ar trebui să rezumaţi întreaga Biblie doar în două cuvinte. Ce cuvinte aţi alege? M-am gândit şi cred că păcat şi mântuire ar putea fi cel mai exact răspuns. La urma urmelor, Satana a intrat în tablou destul de devreme pentru a-l face pe om să păcătuiască şi să-i fure mântuirea. Întâmplător, acesta a marcat şi punctul de întoarcere pentru familia omenească. Vedeţi, Dumnezeu întemeiase totul pe ascultare. El oferise toate darurile minunate - viaţă, un caracter drept, stăpânire asupra pământului şi un cămin frumos în Grădina Edenului. Apoi, le făgădui că aceste binecuvântări vor continua la infinit cu o singură condiţie: 'Ascultă şi vei trăi, nu asculta şi vei muri'.

Desigur ştim ce a urmat acelui ultimatum. Adam şi Eva au cedat ispititorului şi păcatul a intrat în această frumoasă planetă pentru prima dată. Şi din acel moment, marea controversă a devenit o realitate în luptă, între Hristos şi Satana, adevăr şi minciună, ascultare şi neascultare. Fiecare carte şi capitol din Biblie este întreţesut cu măreţul plan făcut de Dumnezeu de a-l readuce pe om la starea lui de la început, de ascultare, de acolo de unde a căzut. "... şi-I vei pune numele ISUS, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei 1:21). Desigur, păcatul reprezintă neascultare de legea lui Dumnezeu.

Uneori, oamenii se întreabă, "De ce să ne batem capul cu faptele legii? Nu-L interesează pe Dumnezeu mai mult inima decât purtarea exterioară?" Adevărat, aceste lucruri nu se pot despărţi. Chiar de la început, Dumnezeu a făcut din ascultare marele test al iubirii şi credincioşiei. Nimeni nu poate spune că pe Dumnezeu nu L-a interesat purtarea primilor noştri părinţi. Faptele lor exterioare au oglindit o inimă împărţită. Iată de ce a spus Isus, "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele" (Ioan 14:15).

Interesul planului ceresc este să-i ferească pe oameni de a nu călca legea lui Dumnezeu, insuflând o dragoste agape în inima adevăraţilor credincioşi. Chiar ultima carte a Bibliei prezintă picătură cu picătură aceeaşi întrebare de bază a ascultării. Fiecare suflet va primi sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei. Iarăşi testul se va da cu privire la ascultarea faţă de lege. Caracteristica majoră a celor răscumpăraţi, conform cărţii Apocalipsa, este că ei ţin poruncile lui Dumnezeu. Condiţia fixată de Dumnezeu ca omul să rămână în Eden devine condiţia ca omul să se întoarcă în paradis. "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus" (Apocalipsa 14:12). "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos" (Apocalipsa 12:17). "Ferice de cei ce împlinesc poruncile Lui, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!" (Apocalipsa 22:14 - versiunea King James).

Conchidem de aici că Dumnezeu trebuie să aibă un popor căruia să-i încredinţeze viaţa veşnică. V-aţi gândit vreodată că cei care vor fi luaţi la cer la revenirea lui Isus îşi vor mai păstra puterea de alegere? Biblia ne asigură că nenorocirea nu se va mai ridica a doua oară. Nu se va mai repeta acest tragic carnagiu de 6000 de ani. Nu pentru că nu va mai fi alegere, ci pentru că Dumnezeu nu va lua pe nimeni la cer care să nu prefere să moară mai degrabă decât să păcătuiască. Îngerii vor şti că cerul este un loc sigur din pricina experienţei sfinţilor din această lume înainte ca să li se fi dat nemurirea. Nu va mai fi riscul reapariţiei coşmarului păcatului. Testul pe care l-a făcut planeta Pământ este îndeajuns.

Întreaga strategie a lui Satana se bazează pe a-i face pe oameni să păcătuiască. El ştie bine că nimic care întinează nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu, iar păcatul este singurul lucru care întinează în ochii lui Dumnezeu. Sunt convins că Satana a înţeles un anume principiu cu mult înainte ca să-l noteze apostolul Pavel în Romani 6:16. "Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?" Vă rog să reţineţi că sunteţi robul aceluia de care ascultaţi. Dacă ascultaţi de Dumnezeu, sunteţi robul lui Dumnezeu; iar dacă nu mai ascultaţi de Dumnezeu, nu mai sunteţi robul lui Dumnezeu. Planul vrăjmaşului este să vă facă să ascultaţi de el şi să ajungeţi robul lui.

Nu pot să accentuez destul că celui rău nu-i pasă de ce nu ascultaţi de Dumnezeu, atâta timp cât nu ascultaţi. O puteţi face în numele religiei şi unii din cei mai religioşi oameni n-au ascultat de Dumnezeu de-a lungul istoriei. De fapt, ei pot inventa motivele cele mai religioase pentru a nu asculta. Domnul Isus a vorbit în repetate rânduri despre acei care vor fi vinovaţi de această purtare paradoxală. El a spus, "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: 'Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?' Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege" (Matei 7:22, 23).

Isus i-a identificat pe aceşti reclamanţi lăudăroşi ca fiind persoane foarte religioase. Totul se făcuse în numele lui Isus şi totuşi ei au fost respinşi la sfârşit ca nevrednici de a intra în ceruri. De ce? Care era problema lor? În versetul anterior Învăţătorul a descris clar că deşi ei vorbeau mult despre El, nu împlineau "voia Tatălui Meu care este în ceruri." Mărturisirea era puternică, dar lipsea împlinirea voiei lui Dumnezeu.

Domnul Isus a fost mai detaliat în Matei 15:9 când a rostit următoarele cuvinte fariseilor: "Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti." Cât de şocaţi poate că au fost acei oameni când au înţeles pentru prima dată că mulţi care I s-au închinat Lui vor fi pierduţi. Cum s-ar putea să fie greşit să te închini lui Dumnezeu şi de ce să fie socotit degeaba şi inutil? Isus a explicat că nu putea accepta această închinare deoarece ei puseseră deoparte poruncile Lui în favoarea poruncilor oamenilor. Ce interesant! S-ar părea că Domnul Hristos recunoaştea ascultarea ca cea mai înaltă formă de închinare şi cea mai acceptabilă.

A reuşit oare cineva vreodată să găsească o scuză acceptabilă pentru a nu asculta de Dumnezeu? Desigur, oamenii din trecut şi-au fabricat unele care să le sune bine în propriile urechi. Mă gândesc la Saul pe care Dumnezeu îl aprobase drept primul rege din Israel. Era un om mare şi minunat în multe privinţe. Dar vă mai amintiţi ce s-a întâmplat când Dumnezeu l-a trimis să lupte împotriva amaleciţilor? Aceşti oameni ajunseseră atât de stricaţi că Dumnezeu îi poruncise lui Saul să-i distrugă cu desăvârşire. Nimic nu trebuia luat ca amintire sau pradă din această campanie. Porunca lui Dumnezeu era clară şi detaliată.

Atunci de ce s-a decis Saul să cruţe unele din cele mai bune vite? El i-a dat explicaţia lui Samuel după ce a fost întâmpinat de prooroc pe drumul spre casă de la luptă. Samuel a întrebat: "Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?" Saul a răspuns: "Le-au adus de la Amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârşire" (1 Samuel 15:14, 15).

Indiferent de cât de logice ar suna aceste cuvinte, ele sunt pline de un scop nesincer şi de făţărnicie. Mai întâi, Saul a dat vina pe "popor" că a cruţat animalele, încercând să mute răspunderea pentru actul neascultării. Dar Saul era de acuzat, iar el primise porunca de la Dumnezeu. Apoi, încercă să lase impresia că era un lucru de nimic, deoarece "restul" cuvântului lui Dumnezeu fusese împlinit. Se făcuse doar o mică deviere, aşa că de ce să se facă atâta zgomot pentru ea, şi în plus, animalele acestea nu erau pentru ei, ci urmau să-I fie închinate lui Dumnezeu!

Nu pierdeţi semnificaţia acestei explicaţii. Saul nu asculta de Dumnezeu ca să I se închine Lui! Oare Dumnezeu acceptă un astfel de argument? Samuel răspunse, "Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor" (versetul 22). Iarăşi vedem că Dumnezeu considera ascultarea drept cea mai înaltă formă de închinare. Deşi probabil că Saul avea motivul religios cel mai convingător pentru a nu asculta, Dumnezeu i l-a respins cu tărie şi în acelaşi timp l-a respins şi pe Saul pentru a nu mai fi rege peste Israel.

Nu se face acelaşi lucru şi astăzi? Priviţi în jur cum orele sfinte ale sabatului sunt dăruite săptămână de săptămână unei lumi care are nevoie de odihnă. În inima legii morale scrise de mâna Lui, Dumnezeu a înscris cea mai lungă şi mai detaliată din toate cele Zece Porunci. Cu toate acestea, a fost exprimată atât de simplu că nu a existat nicio posibilitate de confuzie. "Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea" (Exodul 20:10). Chiar şi un copil poate să înţeleagă aceste cuvinte. Totuşi, când începe ziua a şaptea în fiecare săptămână, milioane mai sunt la cumpărături, continuându-şi afacerile ca de obicei şi călcând porunca clară, detaliată a lui Dumnezeu.

Cine sunt aceste milioane de oameni care îndrăznesc să sfideze poruncile scrise fără greş de Creatorul lor? Mulţi din ei sunt persoane religioase care vor fi la biserică chiar a doua zi şi vor cânta imnuri, se vor ruga, vor face daruri şi vor îngenunchea să se închine Dumnezeului a cărui lege o calcă în fiecare săptămână. Unii poate că nu-şi dau seama că ei cinstesc o tradiţie păgână mai presus de porunca lui Dumnezeu, dar un mare număr sunt perfect conştienţi că nu ascultă de legea veşnică a lui Dumnezeu. Despre unii ca ei, Isus a vorbit cu o gingăşie uimitoare: "Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti."

Ani de zile ca evanghelist am ascultat motivele care le aduceau cei religioşi pentru a călca sabatul. Mulţi din ei au aerul pios şi sincer şi mărturisesc o mare iubire pentru Dumnezeu. Dar oare chiar Îl iubesc? Problema este că astăzi iubirea este definită atât de superficial şi sentimental. Toţi am văzut afişe pe maşini care ne cer cu îndrăzneală, "Zâmbeşte dacă Îl iubeşti pe Isus," sau "Claxonează dacă Îl iubeşti pe Isus," sau "Fă cu mâna dacă Îl iubeşti pe Isus." Dar nu asta a zis Isus! El a zis, "Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele!" Ei bine, asta a zis. Spuma superficială a multor religii moderne reflectă orice altceva în afară de iubire.

Cele două strategii ale lui Satana


Cum îşi orchestrează planul Satana ca să-i facă să păcătuiască şi pe cei mai religioşi? Înainte ca să trecem la cele două strategii cele mai de efect, trebuie să înţelegem că ne ocupăm de cel mai mare înşelător care a existat vreodată. Ca arhiamăgitor, ades se foloseşte de un amestec de bine şi rău ca să-şi împlinească scopurile. Se pretează chiar să folosească Scripturile dacă aceasta îi poate servi să-şi împlinească scopul final.

Satana nu a scris el Biblia, dar a privit peste umerii celor care au scris-o, memorizând fiecare bucăţică din ea. Şi ades a citat texte, aşa cum I-a citat Domnului Isus în pustie când L-a ispitit. În acea situaţie, practic a citat corect textul din Psalmi când a spus că îngerii Îl vor ocroti ca nu cumva să-şi lovească piciorul de vreo piatră. Dar reţineţi că el a aplicat greşit textul îndemnându-L pe Isus să Se încumete şi să sară de pe vârful templului, iar apoi să Se încreadă că îngerii Îl vor salva.

Acest truc şiret de a distorsiona Scriptura stă la temelia celor două şmecherii speciale pe care le foloseşte Satana ca să-i facă pe creştini să nu asculte de legea lui Dumnezeu. Primul argument suna cam aşa: Întrucât Biblia spune "Ferice de cei care împlinesc poruncile Lui ca să aibă drept la pomul vieţii," lucrul cel mai important ca să fii mântuit este să asculţi de lege (Apocalipsa 22:14). Dacă vom reuşi să facem asta destul de bine, în orice privinţă, ne vom califica pentru viaţa veşnică.

Vă sună familiar? Există oare vreun adevăr într-un astfel de argument? Evident că este foarte important să ascultăm de porunci, dar s-a strecurat oare şi vreun element puternic de eroare în această credinţă? Adevărul este că nimeni nu se poate face singur destul de bun ca să merite mântuirea. O astfel de învăţătură este pur legalism, chiar contrariul modalităţii fixate de Dumnezeu pentru a fi salvat. Ea este temelia oricărei religii necreştine şi a înşelat milioane de pretinşi urmaşi ai lui Hristos printr-o minciună fatală.

Dar poate că vă întrebaţi cum de o astfel de învăţătură poate duce la o mai mare călcare a legii lui Dumnezeu. Oare nu i-ar motiva mai mult pe oameni să ţină poruncile mai atent ca să fie mântuiţi? În cazul acesta, răspunsul este nu. Vedeţi, Satana ştie foarte bine că lucrurile s-au schimbat din Grădina Edenului.

Îi era de o mie de ori mai uşor lui Adam să asculte decât ne este nouă. El avea o natură curată, necăzută care nu avea nicio înclinaţie faţă de păcat şi toate ispitele lui îşi aveau originea în afara lui. Cu firea noastră căzută moştenită, ispitele noastre cele mai mari izvorăsc dinăuntru. Dar Satana a convins milioane de oameni că ei pot evita păcatul, aşa ca şi Adam şi Eva, străduindu-se mai mult să asculte de Dumnezeu. Aşa că ei se luptă bărbăteşte să exercite mai mult control asupra tendinţelor lor păcătoase şi nu reuşesc în strădaniile lor trupeşti. În final, decid că este cu neputinţă să aibă biruinţă asupra păcatelor şi că Dumnezeu nu va cere ceva ce nu se poate. Rezultatul este că oamenii calcă din ce în ce mai mult legea lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă o clipă: Să presupunem că aţi putea păstra toate poruncile lui Dumnezeu din acest minut tot restul vieţii dvs. Cu alte cuvinte, nu aţi mai face nicio greşeală şi nu aţi comite niciun păcat tot restul vieţii. V-ar mântui aceasta? Desigur că nu, deoarece aţi comis deja păcate înainte de a începe acest program viitor de ascultare perfectă. Prin urmare, aţi ajuns sub sentinţa de moarte prin acele greşeli trecute. Nicio purtare bună nu poate schimba raportul păcatelor trecute.

Adevărul este că doar un singur Om a venit vreodată în lumea aceasta şi a trăit o viaţă absolut perfectă fără să comită un singur păcat. Domnul Isus a trăit o viaţă impecabilă de facere de bine. Viaţa noastră este pătată şi mânjită de repetatele eşecuri de a ne măsura cu standardul lui Dumnezeu de ascultare totală. Niciunul dintre noi nu poate sta înaintea lui Dumnezeu pe temeiul vieţii noastre trecute. Ştim că Dumnezeu nu va accepta nimic altceva decât o neprihănire perfectă sau o împlinire a binelui şi nimeni dintre noi nu are o astfel de viaţă. Dacă nu putem întrucâtva să căpătăm favoare în temeiul acelei vieţi sfinte, nepătate a Domnului Isus, care practic să ni se atribuie nouă, nu există nici cea mai mică posibilitate ca să fim mântuiţi. Cât de recunoscători ar trebui să fim că un astfel de transfer a fost făcut posibil prin harul Domnului nostru Isus.

Unul din cele mai uimitoare texte din Biblie se găseşte în Romani 5:10, "Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său ..." Să ne oprim şi să cercetăm acea primă jumătate a versetului, deoarece conţine cel mai crucial mesaj din toată Biblia. El ne spune că am ajuns vrăjmaşi ai lui Dumnezeu când am păcătuit. A fost nevoie de o împăcare dacă urma să avem vreo speranţă. Ca să îndepărtăm păcatul care ne-a despărţit de Dumnezeu, trebuia îndeplinită o ispăşire. Textul nostru ne spune că doar moartea lui Isus putea să realizeze o astfel de împăcare.

Cum a reuşit crucea să îndepărteze vrăjmăşia şi să refacă legătura dintre Dumnezeu şi om? Ce i-a adus Isus acelei cruci? În propriul Lui trup a purtat ca un ispăşitor vina pentru orice urmaş al lui Adam şi al Evei. De fapt, Isus S-a oferit să facă un schimb cu fiecare dintre noi. El urma să ia asupra Lui osânda şi sentinţa de moarte care ni se cuvenea nouă şi să şteargă vina păcatului din dreptul nostru. În acelaşi timp cât poartă vina noastră, acoperă amintirea urâtă a păcatelor noastre trecute. În realitate, a realizat aceasta atribuindu-ne credit prin faptul că El a dus o viaţă desăvârşită de ascultare. Aşa că la ce renunţăm şi ce primim de la El? Renunţăm la moarte în schimbul vieţii Lui; şi ca urmare, Dumnezeu ne tratează ca şi când n-am fi păcătuit niciodată, şi Îl tratează pe Isus pe cruce ca şi când ar fi fost El vinovat pentru toate păcatele noastre.

Acum haideţi să privim la restul textului din Romani 5:10. După ce a descris împăcarea ce are loc prin moartea lui Isus, ap.Pavel continuă, "cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui." Remarcaţi vă rog că avem nevoie atât de viaţa cât şi de moartea lui Isus ca să realizăm mântuirea completă. Păcatele trecute sunt acoperite prin meritele atribute de moartea Sa ispăşitoare, iar biruinţele viitoare sunt asigurate de meritele împărtăşite ale vieţii Lui fără de păcat în trup.

Nu putem să ne schimbăm sau să ne îmbunătăţim faptele care au fost deja raportate împotriva noastră. Ele nu pot decât să fie anulate prin scrierea în dreptul nostru a raportului meritelor ascultării Lui desăvârşite. Oricare din faptele noastre viitoare se poate schimba dacă acceptăm împărtăşirea biruinţei Lui în propria noastră fire decăzută. Iar aceasta ne aduce la cea de-a doua strategie pe care o foloseşte Satana ca să-i facă pe oameni să păcătuiască.

Capcana harului ieftin


În acest asalt inteligent, marele amăgitor urmăreşte un argument diferit. Sună cam aşa: "Nimeni nu poate fi salvat păzind legea. Nu suntem îndreptăţiţi prin fapte, ci prin har prin credinţă. Nu este nevoie să ţinem poruncile atâta timp cât Îl iubim pe Isus." Iarăşi vedem că există mult adevăr în ceea ce zice el, dar şi o fărâmă teribilă de greşeală. Deşi nu suntem îndreptăţiţi prin fapte, nu suntem scutiţi nici de ascultare.

Mulţimi nenumărate de oameni au căzut pradă acestei abordări viclene. Permanent o găsesc în evanghelizări. Creştini de toate culorile şi din toate bisericile vor fi cu totul de acord în primele seri ale unei campanii de evanghelizare, dar apoi introducem subiectul legii şi harului. Imediat, începe reacţia. "Frate Joe, nu ne mai vorbi despre vechea lege! Nu suntem salvaţi prin fapte. Suntem sub har şi să păzim acele porunci nu ne va mântui!" Vedeţi problema? Ca o reacţie extremă împotriva legalismului. aceste suflete sincere se abat mult spre partea harului ieftin şi aproape că ajung antinomialişti în vederile lor.

Cât de greu este să fii echilibrat în problema credinţei şi faptelor! Există două extreme, iar pe cel rău nu-l interesează spre care capăt o luăm. Este ca şi cum am vâsli o barcă cu două vâsle numite "credinţă" şi "fapte". Dacă oricare din vâsle nu merge, barca pur şi simplu se învârte în cerc. Mulţi oameni se învârt în cerc, deoarece nu trag egal de aceste două aspecte esenţiale ale mântuirii. Adevărul este că vorbim despre două capete ale aceleiaşi bucăţi. Iată de ce nu poate fi niciun conflict în problemă. Credinţa adevărată produce întotdeauna fapte bune de ascultare. O îndreptăţire adevărată produce invariabil sfinţire. Biblia declară că într-adevăr "credinţa fără fapte este moartă" (Iacov 2:26).

Marele nostru vrăjmaş, diavolul, a contrafăcut cu şiretenie ambele capete ale frumoasei învăţături a neprihănirii prin credinţă. El a deformat "neprihănirea" în legalism şi "credinţa" într-un înlocuitor ieftin care nu produce nici măcar ascultare. Cineva s-a referit la ea ca la "o agape subţire," deoarece denigrează şi iubirea într-un sentimentalism greşit definit.

În Scripturi găsesc trei feluri de credinţă. Una este o credinţă pe care o au chiar şi demonii, dar Iacov arată foarte clar că acest fel de credinţă nu lucrează deloc. Este doar un asentiment sau un acord cu mintea. Nu poate salva nicio persoană. Al doilea fel lucrează, dar dintr-un motiv greşit. Este foarte bine ilustrată de un şofer care vede un semn de stop la o intersecţie. El are credinţă în semn şi credinţa lui lucrează; îşi aduce maşina la un stop. Dar de ce a oprit? De teama de a nu fi lovit de un alt vehicul? Sau de teama ca poliţia să nu-l vadă şi să-i dea o amendă? Şi acest fel de credinţă este de neacceptat de către Dumnezeu deoarece se bazează pe teamă.

Din nefericire, mulţi creştini cu numele au acest fel de religie pentru a scăpa de foc. Ei ştiu că la sfârşitul drumului există un foc şi nu vor să ajungă în acel foc. Aşa că se străduiesc să facă toate lucrurile bune pe care cred ei că ar trebui să le facă cei buni. Aceasta este doar o altă formă de legalism despre care am vorbit mai devreme. Al treilea fel de credinţă şi singurul pe care îl acceptă Dumnezeu este descris în Galateni 5:6, "Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste." Iată motivul adevărat pentru orice faptă de ascultare faţă de legea lui Dumnezeu.

Păcatul şi creştinul


Dar înainte de a arăta cum această motivaţie a iubirii reprezintă însăşi inima oricărei adevărate acceptări de către Dumnezeu, să ne îndreptăm spre unele din declaraţiile cele mai dogmatice amintite de scriitorii inspiraţi. Unii chiar ar clasifica limbajul lui Ioan ca netemperat pozitiv, dar judecaţi dvs. când vom citi cuvintele acestui mare ucenic al iubirii. Vă rog să reţineţi că Ioan era ucenicul care îşi sprijinea capul pe pieptul lui Isus. Era, fără nicio îndoială, cel mai cald şi cel mai gingaş din cei doisprezece ucenici. A scris despre iubire mai mult decât oricare alt scriitor din Noul Testament şi cu toate acestea a şi avut mai multe de spus despre poruncile lui Dumnezeu decât oricare alt scriitor.

Mai întâi, vom citi definiţia cea mai simplă şi cea mai succintă a păcatului care se găseşte în Sfânta Scriptură. Ioan declară: "Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3:4). Vă rog să vă fixaţi bine acest verset în gândirea dvs., deoarece restul capitolului se concentrează pe natura păcatului şi foloseşte în exclusivitate această definiţie pentru el. Textul este foarte clar, dar trebuie să înţelegem cuvântul "lege" din acest verset. La ce lege se referă? Pavel ne răspunde printr-o discuţie paralelă despre păcat în Romani 7:7. El întreabă: "Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: "Să nu pofteşti!" Aici sensul este mai presus de orice îndoială. Ap.Pavel citează direct din Cele Zece Porunci şi declară fără echivoc că păcatul este călcarea acelei legi.

Aşa că, dacă citim mai departe în 1 Ioan 3, reţineţi bine că în versetul 4 s-a definit cuvântul "păcat" drept călcarea legii morale a decalogului. Versetul 5 continuă discuţia cu aceste cuvinte, "Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele." Ce trebuia să ne ia Isus? Păcatele. Ce este păcat? Călcarea Celor Zece Porunci. Prin urmare, El a venit ca să ne salveze de călcarea acelor legi. El a venit să ne împiedice să păcătuim.

Apoi Ioan începe o serie de declaraţii radicale cu privire la adevăr, declaraţii care i-au uimit pe mulţi creştini moderni. El a spus, "Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut" (versetul 6). Puternic. Unii sunt cunoscuţi că predică cu îndrăzneală, dar niciodată nu am auzit aşa cuvinte puternice de la vreun profet în viaţă sau de la vreun predicator. Prea-iubitul Ioan declară: "Oricine care umblă în neascultare faţă de Cele Zece Porunci nu L-a întâlnit niciodată pe Isus şi nu ştie nimic despre mântuirea Lui." Şocant, nu? Într-adevăr.

Dar staţi aşa. Mai este şi este chiar mai puternic. Versetul următor: "Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul" (versetele 7, 8). Cu îndrăzneală, Ioan face demarcaţia dintre falşii mărturisitori ai adevărului şi cei adevăraţi.

Întâmplător, există mult înţeles în cuvintele: "Nimeni să nu vă înşele." Acest verset ne atrage atenţia că ceea ce urmează imediat va fi subiectul unei mari înşelăciuni sau fraude. În Matei 24:3, ucenicii L-au întrebat pe Isus cu privire la semnele venirii Sale, iar în versetul 4 El le-a răspuns: "Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva." Apoi, a continuat să descopere teribila confuzie care va marca învăţătura sfârşitului timpului cu privire la "răpire." Aşa că ne putem aştepta ca o neînţelegere asemănătoare să însoţească învăţătura neprihănirii prin credinţă din ultimile zile. Problema păcatului va fi confuză. Doctrina ascultării şi legii vor fi distorsionate şi vor crea neînţelegeri.

Ioan ne îndeamnă să luăm seama la avertizarea că niciun neprihănit nu va umbla într-o neascultare voită faţă de Cele Zece Porunci. El merge atât de departe încât să spună că un astfel de om va fi de fapt de la diavolul, şi nicidecum un creştin! Apoi adaugă cuvintele care au fost dezbătute de generaţii de teologi ca şi de laici: "Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu" (versetul 9). Cine este sămânţa femeii în Biblie? Domnul Isus este adevărata sămânţă, iar adevăratul copil convertit al lui Dumnezeu Îl are pe Hristos în inima lui. Ca să păcătuiască, va trebui să-L scoată pe Isus din inimă. Hristos nu este slujitorul păcatului şi nu Se poate afla în inima cuiva care alege deliberat să nu asculte de poruncile lui Dumnezeu. Ioan nu spune că un credincios îşi pierde puterea de alegere, dar declară cu tărie că Hristos nu rămâne în inima unuia care calcă de bună voie Legea.

Haideţi să lămurim problema păcatului. O doctrină ciudată şi-a făcut drum în biserica creştină prin învăţăturile lui Augustin şi Ioan Calvin. Acest sistem fals de credinţă susţine ideea că putem umbla într-o neascultare pe faţă şi să mai avem încă asigurarea mântuirii. Pur şi simplu, aşa ceva nu este adevărat. Cu toate acestea, milioane au înghiţit acest concept distorsionat că îndreptăţirea ne schimbă condiţia înaintea lui Dumnezeu, dar nu ne schimbă starea.

Viziunea calvinistă este că acoperirea cu îndreptăţire ne face acceptabili în faţa lui Dumnezeu, chiar dacă continuăm să păcătuim cu voia. Într-o analiză finală, ni se spune că ispăşirea ne salvează în viaţa aceasta de urmările păcatului, dar nu de păcat în sine. În esenţă, mesajul declară că ispăşirea nu schimbă atât de mult natura creştinului cât priveşte păcatul cât schimbă natura păcatului cât îl priveşte pe creştin. Dintr-un oarecare motiv, după ce L-am acceptat pe Isus, păcatul nu mai este acelaşi factor de moarte ca înainte. Dacă înainte de convertire, comitem un păcat, suntem sortiţi pieirii, dar dacă comitem aceleaşi păcate după ce am fost "mântuiţi," nu se poate ca un creştin să se ducă în iad.

Vedeţi cum urmăreşte învăţătura aceasta să schimbe natura păcatului în loc să schimbe natura păcătosului? Oare nu înseamnă aceasta să te joci de-a religia? Îndreptăţirea nu acoperă niciodată păcatele pe care continuăm să le practicăm. Îndreptăţirea ne procură o inimă şi o viaţă cu totul nouă numită convertire prin care începem să manifestăm un nou fel de viaţă spirituală. Îndreptăţirea nu se poate păstra atâta timp cât se comit păcate cu voia. Ea nu este o manta care să acopere călcarea continuă a poruncilor; ea este o transformare spirituală care îndepărtează atât vina cât şi puterea păcatului.

Reţineţi bine: adevărata credinţă produce întotdeauna fapte bune de ascultare. Credinţa fără fapte este moartă. Isus a venit în lumea aceasta ca să-Şi salveze poporul din păcatele lui, nu în păcatele lui. Biblia vorbeşte mult despre păcat, dar niciodată ceva bun. De exemplu, nu veţi citi niciodată în Scripturi că ar trebui să micşorăm cantitatea de păcate pe care le comitem. Nicăieri nu suntem îndemnaţi să reducem sau să micşorăm neascultarea noastră. Păcatul este absolut ne-negociabil în ochii lui Dumnezeu. Trebuie să respingem total, să părăsim şi să lăsăm orice obicei cunoscut drept păcat. Isus a zis, "Du-te şi nu mai păcătui." Nu a zis, "Du-te şi păcătuieşte mai puţin!" Ioan nu a scris, "Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să păcătuiţi din ce în ce mai puţin." El a scris, "Vă scriu ca să nu păcătuiţi."

Ucenicul iubit Ioan nu a încercat să-şi îndulcească epistola când a scris despre păcat. Niciun predicator modern nu a exprimat acest adevăr mai puternic decât el. El a declarat, "Cine păcătuieşte, este de la diavolul" (1 Ioan 3:8). Această nebuloasă despre Dumnezeu care ne-ar considera drepţi în timp ce de bună voie alegem să nu-L ascultăm nu îşi găseşte nicio bază în Biblie. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuire şi această putere poate să ne salveze din toate păcatele tot atât de bine ca şi din vreun păcat. De ce am crede că un Dumnezeu atotputernic ne-ar ierta, iar apoi ne-ar lăsa sub puterea unui păcat continuu? Asta L-ar face pe Dumnezeu complice la păcatul nostru.

Judecaţi după faptele noastre


În final, să avem în vedere faptul că judecata va avea loc pe baza faptelor noastre. Ştiu că unora li s-ar părea legalistic, dar Biblia este extraordinar de clară în acest punct. Ioan a scris, "Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea ... Fiecare a fost judecat după faptele lui" (Apocalipsa 20:12, 13).

Cum armonizăm aceste cuvinte cu ceea ce am descoperit despre iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu? Nu este oare contrar Bibliei ca îndreptăţirea prin fapte să se afle la baza judecăţii? Nicidecum, dacă luăm în considerare cum vor fi judecate faptele. Este imperativ ca să înţelegem exact cum va măsura şi cum va testa Dumnezeu faptele fiecărui om. Ce determină dacă vor fi primite sau respinse? Oare cantitatea depusă? Dacă vom avea destule fapte bune în cont, ni se va acorda intrarea? Şi vom rămâne oare afară dacă nu avem destule fapte?

În Predica de pe Munte, Isus a descris un grup mare care căuta să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ne-am mai referit la acest verset mai înainte. Isus a spus, "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege" (Matei 7:22, 23).

Cântăriţi cu atenţie cuvintele acestor oameni care vroiau să intre în ultimul minut. Isus nu a pus la îndoială şi nici nu a tăgăduit adevărul celor spuse de ei. Ei se lăudau că au făcut multe fapte. Nu cantitatea lipsea. Cantitatea era acceptabilă, dar evident faptele nu se judecau pe baza cantităţii ... nu li s-a permis intrarea. Dar suntem mai uimiţi când citim despre felul de fapte pe care le făcuseră aceşti oameni. Erau "minuni" şi erau şi "multe". S-ar părea că şi calitatea era bună. Poate că unul donase un milion de dolari ca să se zidească o nouă sinagogă; şi totuşi nu li s-a dat voie să intre. Misterul se adânceşte. Care alt factor ar putea sta la baza sentinţei aspre, "depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege"?

Răspunsul se găseşte în ultima carte din Biblie şi atunci când îl citim, întregul puzzle se rezolvă. În Apocalipsa 3:15 Dumnezeu declară, "Ştiu faptele tale." Desigur că ştie, deoarece a păstrat o aducere aminte, care va fi ultima judecată. Dar să citim mai departe, "Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea" (Apocalipsa 3:15, 16).

Iată secretul întregii probleme! Faptele noastre vor fi judecate la sfârşit, dar nu după greutate sau înălţime. Ele vor fi judecate după fierbinţeală! Cu alte cuvinte, toată ascultarea noastră trebuie să izvorască dintr-o inimă care arde de iubire şi consacrare pentru Dumnezeu. Motivul va fi descoperit şi examinat de ochiul atoatevăzător al lui Dumnezeu. Nicio mărime şi niciun fel de faptă făcută de om nu va purta vreun grad de greutate în acea zi, dacă nu au fost făcute dintr-o legătură de iubire fierbinte pentru Isus.

Am ajuns aici la paradoxul problemei credinţă - fapte. Faptele ori merită totul, ori nu merită nimic. Ele sunt un parfum plăcut de tămâie înaintea lui Dumnezeu sau sunt o urâciune. Totul depinde de motiv şi de cine procură tăria de a face faptele. Faptele cărnii reprezintă efortul omului de a se salva singur, dar faptele din iubire care izvorăsc din prezenţa permanentă a Duhului Sfânt sunt exact opusul. Ele ies în evidenţă ca dovezi autentice de credinţă adevărată şi de iubire.

Dumnezeu nu a schimbat acest test din Grădina Edenului. El încă cere exact acelaşi fel de ascultare. Singura diferenţă este că în Eden părinţii noştri sfinţi şi necăzuţi aveau, din fire, puterea de a asculta. Din nefericire, în calitate de copii ai lui Adam şi ai Evei, după cădere, noi am moştenit o natură firească ce nu este supusă legii lui Dumnezeu, doar dacă a trecut prin minunea convertirii şi Îl are pe "Hristos în voi". Iată de ce Isus a declarat, "dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan 3:3). Iar tânărului bogat care L-a întrebat: "Ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?" Isus i-a răspuns: "Păzeşte poruncile" (Matei 19:17).

Nu există nicio contradicţie între aceste două declaraţii ale Învăţătorului. Nimeni nu poate fi mântuit fără să cunoască naşterea din nou şi nimeni nu poate fi mântuit dacă umblă într-o neascultare făţişă faţă de porunci. Cele două operează ca ambe părţi ale aceleiaşi experienţe de mântuire.

Adevărul central în toate aceste afirmaţii este că nimeni nu poate asculta dacă nu s-a convertit şi nimeni nu va refuza de bună voie să asculte, dacă s-a convertit. Fie ca nimeni să nu vă convingă că faptele nu au importanţă sau nu este nevoie de ele sau că păzirea poruncilor înseamnă legalism. Dar cercetaţi-vă inima cu multă atenţie ca să decideţi rădăcina ascunsă a roadelor ce împodobesc stilul dvs. de viaţă creştin. Dacă ascultarea de legea lui Dumnezeu reprezintă revărsarea spontană a legăturii dvs. continue cu Domnul Hristos, atunci oricine v-ar acuza că sunteţi legalist vă va judeca şi se va osândi singur. Pe de altă parte, faptele dvs. de iubire vor fi văzute ca exact antiteza legalismului. "Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele" (Efeseni 2:10).

Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top