Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!

Bijuteriile: când depăşim limitele?

Print Friendly
Bijuteriile: când depăşim limitele?By Joe Crews

Introducere


M-au intrigat întotdeauna oximoronii inteligenţi. Un oximoron este o declaraţie sau o alăturare a două cuvinte care se contrazic, cum ar fi "strălucitor de negru" sau "super urât." Câteva exemple personale, favorite şi ilare ar fi "inteligenţa militară," "dezordinea civilă" şi "rap music" ("rap" înseamnă lovitură uşoară - N.Trad.) -- lovitura uşoară pe care am auzit-o nici măcar nu se aseamănă cu muzica. Alţi oximoroni sunt mai serioşi, cum ar fi "păcat mic," "bârfă nevinovată" şi "sex premarital în siguranţă."

Acum câţiva ani, în timp ce mergeam printr-o librărie creştină, am dat peste o vitrină din sticlă cu o plăcuţă deasupra ei care spunea: "Bijuterii creştine." M-am gândit, "Ia uite alt oximoron curios-ceva de genul 'rock creştin.'" Cum ar putea bijuteriile să fie creştine când Biblia îi mustră cu putere pe credincioşi să nu le poarte? Este clar, "bijuterii creştine" este o contradicţie de termeni.

Îmi dau seama că acest subiect s-a dezbătut fierbinte în timpul ultimilor ani, dar nu-mi propun să vărs benzină pe foc. Sper să aduc lumină, nu căldură. Mi-aş dori ca oamenii să-şi găsească credinţa şi obiceiurile în Cuvântul lui Dumnezeu. Scripturile se ocupă clar de subiectul veşmintelor şi podoabelor creştine, dar din nefericire, multe biserici păstrează o tăcere stranie în legătură cu acest subiect.

Bijuteriile au fost descrise de către unii ca o problemă minoră. Nu încape nici o îndoială că unii cred cam aşa "Cu toate problemele din biserică, de ce să te mai apleci asupra unui lucru atât de nesemnificativ şi larg acceptat?" Ei bine, prieteni, amintiţi-vă că Isus a zis: "Pentru că ce este înălţat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu." Luca 16:15. Deseori, lucrurile care par mici la suprafaţă au implicaţii majore. Şi sunt de părere că tocmai aceasta este o astfel de problemă.

Există pericole nevăzute şi subtile legate de purtarea bijuteriilor. Aşa că dacă eşti un creştin convertit care caută să afle cum să-L reflecte mai bine pe Domnul în aceste ultime zile, te rog lasă-ţi mintea deschisă pe când vom judeca lucrurile împreună din Scripturi.

Roadele, nu rădăcinile!


Puterea evangheliei începe din lăuntru, transformând inima, în timp ce este nevăzută de ochii omului. Dar apoi, continuă să curgă şi să sape în orice domeniu al vieţii, producând schimbări externe evidente. Asemenea unei plante, sămânţa prinde viaţă mai întâi sub pământ, dar dacă rădăcina este sănătoasă, curând planta va deveni vizibilă şi va aduce roade deasupra pământului. Isus a zis: "După roadele lor îi veţi cunoaşte." Matei 7:20.

Observaţi că nu a spus îi veţi cunoaşte după rădăcinile lor care le cresc sub pământ. El a spus după roade, nu după rădăcini! Prin urmare, ni se porunceşte să fim atenţi la dovezile exterioare, vizibile ale credinţei noastre. Când cineva Îl acceptă pe Hristos ca Domn, Duhul Sfânt începe să-i trimită îndemnuri acelei persoane ca să se schimbe cât mai mult. Vor exista întotdeauna schimbări în ceea ce apare pe masă sau la televizor după masă. (De fapt, s-ar putea ca El să-i convingă pe unii să scape de tot de televizor.) De la rafturi până în ungherele ascunse, Domnul Isus va pătrunde în întreaga viaţă. Când Se va afla El în inimă, va influenţa orice domeniu ascuns al vieţii.

Aceasta reprezintă o învăţătură de bază a creştinismului. Apostolul Pavel îl avertiza pe Tit împotriva acelora care "se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc." Tit 1:16. Iar apostolul Iacov ne arată limpede ca şi cristalul că o legătură, care îşi are rădăcina în Isus va produce dovezi exterioare. "Dar va zice cineva: 'Tu ai credinţa şi eu am faptele.' 'Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele." Iacov 2:18. Nu poţi să fii creştin în inimă fără ca să se vadă pe dinafară.

Ambasadorii lui Dumnezeu


Noi, Biserica, reprezentăm practic mâinile şi picioarele, ochii şi gura şi da, chiar urechile Domnului Isus în lumea de astăzi. Suntem trupul Domnului Hristos. Domnul nostru a declarat: "Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi." Ioan 20:21. Am fost trimişi în lume ca să demonstrăm cine este Domnul Isus şi cum arată El. Prin Duhul Sfânt devenim reprezentanţii Lui ca să reflectăm chipul Lui în toate, de la felul cum vorbim şi muncim până la felul cum mâncăm şi ne îmbrăcăm. În 2 Corinteni 3:18, Dumnezeu declară că "noi toţi ... suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului."

Acum câţiva ani, câteva scandaluri ruşinoase s-au derulat în jurul unor bine-cunoscuţi evanghelişti din televiziunile din America de Nord. Cei ce se împotrivesc creştinismului s-au bucurat mult, bătându-şi joc de imoralitatea şi ipocrizia etalată în viaţa acestor oameni şi a soţiilor lor care mărturiseau că vorbesc pentru Isus. În acest timp tragic, deseori mass media seculară făcea referire la hainele lor viu colorate şi la bijuteriile lor ostentative ca la o dovadă că aceşti aşa zişi creştini nu erau adevăraţi. Aceşti predicatori de televiziune, inconsecvenţi în purtarea lor l-au inspirat chiar pe un renumit muzician să scrie un cântec cunoscut intitulat "Ar purta Isus un rolex?" Sunt sigur că îngerii au plâns atunci când liderii creştini, din pricina aparenţelor lor lipsite de modestie, au ajuns o ţintă bună pentru cei pierduţi. Într-adevăr este o zi tristă atunci când creştinii câştigă medalia pentru veşminte bogate, opulente!

Etalându-ne bogăţia


Haideţi să vorbim despre originea bijuteriilor. Dumnezeu a făcut toate bijuteriile preţioase din lume, din aur, argint şi a intenţionat ca ele să fie folosite practic. Întrucât chiar cantităţi mici din aceste minerale sunt atât de rare şi de preţ, cu mult timp în urmă au ajuns să fie folosite ca bani. Cu timpul, oamenii au început să-şi poarte banii ca să-i impresioneze pe alţii cu bogăţia lor. Când cumpărătorii se duceau la piaţă ca să cumpere vreun articol scump, pur şi simplu îşi scoteau unul din inele sau din brăţări ca să plătească.

După ce Rebeca le-a dat apă cămilelor slujitorului lui Avraam, Biblia spune că el a plătit-o în acest fel. "Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli de aur." Geneza 24:22. Când copiii lui Israel au adus un dar Domnului ca să zidească cortul, s-au folosit de bijuteriile pe care le primiseră de la egipteni. Aceştia erau banii lor. "Au venit îndată bărbaţii şi femeile, toţi cei cu tragere de inimă şi au adus belciuge de nas, inele, cercei, brăţări, salbe şi tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur, pe care-l închinase Domnului." Exodul 35:22.

Evident că nu e nimica rău în a avea bani. Dar întrebarea este "Doreşte Dumnezeu ca cei ce se numesc creştini să-şi etaleze bogăţia ca toţi să le-o vadă?" Desigur că nu. "Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii, care au umblat (au poftit - trad.King James) după ea, au rătăcit de la credinţă." 1 Timotei 6:10. Întrucât este un păcat să pofteşti, de ce aţi dori să ispitiţi vreun frate sau vreo soră ca să vă poftească banii, etalându-vi-i ca toţi să-i vadă? Care ar putea fi motivul ca un creştin să facă asta?

Motivul pentru care aurul şi bijuteriile sunt atât de preţuite este că sunt rare şi scumpe prin procesul de a fi scoase din pământ. Probabil că îngerii se miră când ne văd că purtăm bijuterii ca să dăm sens valorii şi bogăţiei. În cer, aurul se foloseşte pe stradă, iar diamantele sunt pietrele care alcătuiesc zidurile caselor lui! Gândiţi-vă puţin! Din perspectiva cerului, aurul reprezintă asfalt, iar diamantele sunt blocuri! Ce prosteşte li s-o fi părând îngerilor ca noi să etalăm asfalt şi cărămizi pe urechile noastre şi să le înfăşurăm în jurul degetelor noastre. Nu v-aţi uita lung la cineva care ar veni la biserica dvs. săptămâna viitoare purtând un pandantiv din asfalt negru şi un inel din gudron care să se asorteze?

La evanghelizări, am întâlnit mulţi oameni sinceri care merseseră la bisericile majoritare din oraşul lor doar ca să plece dezamăgiţi deoarece au perceput un spirit de mândrie şi de etalare printre membri. Aceşti adevăraţi căutători după Dumnezeu au intrat în biserică cu speranţa de a găsi un cămin, dar în schimb au găsit o extravaganţă cu care nu se puteau lua la întrecere. Cât de fericit am fost să le ofer o biserică unde cei bogaţi şi cei săraci aleg să nu-şi etaleze condiţia socială prin purtarea de haine elegante şi bijuterii. Aceste persoane s-au simţit bine să se închine acolo unde simt că nu sunt dispreţuiţi dacă nu se poartă după ultima modă. Sper ca biserica mea să rămână întotdeauna la adevărul Bibliei la acest subiect. Altfel avem prea mult de pierdut.

Suntem îndreptăţiţi să purtăm bijuterii?


Cei care caută să îndreptăţească purtarea de bijuterii de obicei se îndreaptă spre istorisirile din Biblie în care copiii lui Dumnezeu au purtat aur, argint sau bijuterii. De exemplu, Scripturile raportează fără vreun comentariu că Iosif purta un inel şi "un lanţ de aur la gât" (Geneza 41:42), că Saul purta o brăţară (2 Samuel 1:10), că lui Mardoheu i s-a dat un inel din partea lui Ahaşveroş (Estera 8:2) şi că împăratul Belşaţar i-a dat lui Daniel o haină de purpură şi "i-a pus un lănţişor de aur la gât" (Daniel 5:29).

Dar, reţineţi, doar pentru că vedem că s-a făcut un anume lucru în vremurile biblice nu înseamnă că Dumnezeu a fost de acord. Scripturile pur şi simplu raportează cu fidelitate istoria copiilor lui Dumnezeu, incluzându-le şi greşelile. Noe a băut vin şi s-a îmbătat (Geneza 9:20, 21). Lot s-a culcat cu fiicele sale şi le-a lăsat însărcinate (Geneza 19:30-38). Iuda a plătit o prostituată pentru o noapte, a lăsat-o însărcinată, ca mai târziu să descopere că era nora lui (Geneza 38:12-26). Nu putem presupune că Dumnezeu este de acord cu astfel de obiceiuri doar pentru că aceste întâmplări dezgustătoare sunt amintite în Biblie. Alte pasaje din Scriptură ne spun clar că Dumnezeu condamnă alcoolul, incestul, prostituţia şi bijuteriile ca fiind contraproductive în îndeplinirea scopului Său pentru oameni.

O povestire deseori citată pentru a îndreptăţi bijuteriile este aceea a fiului risipitor. Întrucât tatăl "i-a pus un inel în deget," unii spun că putem presupune că Dumnezeu vrea ca noi să purtăm bijuterii. Evident, aşa cum tocmai am văzut, această pildă nu este un comentariu inspirat dacă copiii lui Dumnezeu să poarte sau nu inele. Mai mult, inelul pe care tatăl i l-a dat fiului său probabil că era mai mult ca un fel de sigiliu, ce conţinea sigiliul familiei. Aceste inele se foloseau ca să se semneze pe documentele oficiale. Era semnătura familei. Mai degrabă decât un ornament spre a fi etalat, inelele de sigiliu reprezentau un instrument pentru a oficializa documentele şi de obicei se purtau pe degetul arătător.

Înainte ca fiul risipitor să plece, i-a cerut tatălui partea lui de moştenire. Odată ce a primit banii şi bunurile, a plecat de acasă şi a cheltuit totul "ducând o viaţă destrăbălată." Luca 15:13. Fără bani şi sărac, neînţeleptul ridipitor s-a trezit mai târziu falit nemâncat şi îmbrăcat sărac. În disperare, s-a întors acasă, încrezându-se în bunătatea tatălui său ca să-l ia cel puţin ca argat al său. Fiul risipitor se simţea ca şi când nu mai merita să fie fiu, întrucât risipise jumătate din averea tatălui său, câştigată cu greu. Dar în loc de respingere, tatăl îi arătă o acceptare fără limite. Schimbă zdrenţele risipitorului cu o haină curată şi confortabilă şi îi încălţă picioarele lui goale. Umplu stomacul gol al fiului său cu un ospăţ. Iar fiului care tocmai îi risipise averea, acest tată îi dădu inelul de sigiliu - contul de cec al familiei - cu acces liber la averea care îi mai rămăsese.

De ce să fiu o piatră de poticnire?


Un motiv pentru care nu beau de loc alcool este pentru că un om din şapte care beau va ajunge în cele din urmă alcoolic. Chiar dacă s-ar putea să fiu în stare să beau moderat, nu vreau ca exemplul meu rău să-l facă pe altul să cadă--mai ales pentru ceva atât de nenecesar cum ar fi băuturile intoxicante.

Acelaşi principiu este valabil şi pentru bijuterii. Toţi am văzut oameni care se acoperă cu aur şi bijuterii preţioase, ca nişte alcoolici, dacă vreţi. Majoritatea oamenilor care poartă multe bijuterii nu au simţământul valorii lor personale. Ei speră să se simtă mai valoroşi dacă se acoperă cu articole scumpe. Alţii sunt de părere că sunt neatrăgători şi speră să-şi mărească gradul lor de percepere a frumuseţii lor, dacă se vor împodobi cu pietre frumoase. Ei nu se pot controla singuri. Ei consideră că dacă una e bună, atunci 10 ar fi şi mai bune. (Aş dori să amintesc că n-am auzit pe nimeni zicând: "Nu-i aşa că-i frumoasă? Uită-te la bijuteria ei!") Sunt sigur că toţi suntem de acord că excistă un punct când destul este destul!

Ei bine, aici e marea întrebare. Unde este acest punct? Dacă este OK ca femeile să poarte cercei, atunci cine trebuie să zică dacă este greşit ca bărbaţii să poarte cercei? Dacă este acceptabil să porţi un inel sau o pereche de cercei, atunci de ce nu trei sau patru? Dacă laicii pot să poarte bijuterii, atunci clericii de ce n-ar putea purta şi ei? Dacă este acceptabil un inel în ureche, atunci de ce ar fi rău să se poarte un os în nas?

Poate că aţi sesizat deja nebunia modernă de a avea trupul plin de body piercing (înţepături). Patru cercei într-o ureche şi inele în nas cu un lanţ între ele. Acum oamenii îşi împung trupul şi poartă inele pe sprâncene, pe buric, limbă şi alte locuri pe care nu le putem aminti într-o carte creştină. De ce ar dori un creştin să fie o piatră de poticnire pentru altcineva încurajând acest curent prin purtarea de orice fel de bijuterii? Sunt atât de nenecesare. Mai ales pentru cei care se pregătesc să-L întâmpine pe Isus.

Vorbind despre cei care trăiesc în timpul sfârşitului, profetul Ezechiel îi avertizează: "Îşi vor arunca argintul pe uliţe şi aurul lor le va fi o scârbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape, în ziua urgiei Domnului; nu poate nici să le sature sufletul, nici să le umple măruntaiele, căci el este o piatră de poticnire a nelegiuirii lor." Ezechiel 7:19. (trad.King James). Dacă ar fi să port vreo bijuterie, instantaneu aş deschide larg porţile inconsecvenţei mele prin exemplul meu şi i-aş face pe mulţi să se poticnească. Dacă chiar îmi iubesc fratele, de ce aş mai insista să risc pentru ceva atât de frivol şi nenecesar cum ar fi bijuteriile? Ori de câte ori nu sunteţi sigur cum să procedaţi într-o problemă spirituală luaţi poziţia cea mai sigură. Ştiu bine că la ziua judecăţii, Dumnezeu nu va condamna pe nimeni că nu a purtat destule bijuterii. Aşa că drumul cel sigur este să nu porţi nici una.

Modestia şi umilinţa


Scopul principal al hainelor a fost să le acopere goliciunea primilor noştri părinţi. Adam şi Eva n-ar fi visat niciodată să-şi atârne aur sau argint pe corpurile lor ca să scoată în evidenţă frunzele de smochin! Hainele aveau ca scop modestia şi să-i ocrotească de schimbarea climei. Într-o bună zi, Dumnezeu va aşeza o coroană de aur pe fruntea biruitorilor. Totuşi, chiar şi atunci mântuiţii îşi vor arunca coroanele de aur în prezenţa lui Dumnezeu (Apcalipsa 4:10, 11).

Urmăriţi ce i-a spus Dumnezeu profetului Isaia în legătură cu bijuteriile şi hainele scumpe: "Domnul zice: 'Pentru că fiicele Sionului sunt mândre şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel ... În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi măhramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierele descântate; inelele şi verigile de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi măhramele uşoare." Isaia 3:16-23. O femeie în profeţia biblică simbolizează o biserică. În această profeţie, femeile (bisericile) sunt aspru judecate din pricina mândriei lor, care este legată direct de podoabele exterioare.

Întrucât ne luptăm cu păcatul şi ispita, acum nu este timpul potrivit să ne mândrim cu ceea ce avem pe dinafară. Ţelul suprem al creştinului este să atragă atenţia la Hristos, nu la eul său. Să ne împodobim trupul muritor cu pietre şi minerale strălucitoare izvorăşte de obicei din mândrie şi este diametral opus spiritului şi principiilor Domnului Isus. "Oricine se va înălţa, va fi smerit şi oricine se va smeri, va fi înălţat." Matei 23:12.

Mândria etalării a reprezentat un factor principal în căderea şi răzvrătirea lui Lucifer. Când Dumnezeu l-a creat la început pe Lucifer ca un înger desăvârşit i-a dat toate pietrele preţioase ca veşminte ale lui: "sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur." Ezechiel 28:13. Din nefericire, Lucifer a ales să folosească greşit darurile lui Dumnezeu. Umplut de mândrie, a hotărât că este destul de frumos să-I ia locul lui Dumnezeu pe scaunul de domnie al universului. "Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta." Ezechiel 28:17. Mândria a dus la răzvrătire. Răzvrătirea a dus la război în cer, iar războiul din cer a dus la păcat pe pământ.

De când au căzut în păcat Adam şi Eva, noi oamenii a trebuit să ne luptăm cu aceeaşi natură păcătoasă care îşi are la rădăcină mândria. De aceea, Dumnezeu ne-a poruncit să nu purtăm bijuterii. În starea noastră păcătoasă, nu suntem mai capabili să ne împotrivim tendinţei la mândrie păcătoasă decât era Lucifer. Când trupul nostru fizic se va schimba la cea de-a doua venire a Domnului Isus, nu vom mai fi ispitiţi să păcătuim. Doar atunci va considera Domnul Isus că se cuvine să ne aşeze o coroană de aur pe cap. Aşa că până atunci, am face bine să urmăm sfatul dat de apostolul Pavel în problema împodobirii: "Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase." 1 Timotei 2:9, 10.

Bani aruncaţi pe fereastră


Creştinii trebuie să fie administratori credincioşi ai mijloacelor pe care Dumnezeu li le-a încredinţat în grijă. Unii îşi etalează pietre preţioase pe corpul lor care, dacă ar fi vândute, ar putea zidi o întreagă biserică într-un câmp misionar. Banii noştri ar trebui folosiţi la răspândirea evangheliei într-un mod practic, de efect. Domnul ne întreabă: "De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte?" Isaia 55:2. (Vezi şi Matei 6:19-21).

Fără îndoială că veţi găsi exemple destule printre membrii bisericii (şi în biserici) în care banii s-au risipit pe cine ştie ce extravanganţă inutilă. Mărturisesc că şi eu m-am făcut vinovat de asta. Dar o inconsecvenţă nu justifică niciodată o alta. Banii lui Dumnezeu n-ar trebui cheltuiţi pe diamante sau aur de paradă sau chiar pe bijuterii ieftine de costume. Toate bijuteriile se vor topi când va veni Isus şi personal aş prefera să nu mă găsească purtând vreuna când va reveni El!

Biblia face cunoscută nebunia unor astfel de "investiţii" în Iacov 5:3: "Aurul şi argintul vostru au ruginit şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră; ca focul are să vă mănânce carnea. V-aţi strâns comori în zilele din urmă." Singurele lucruri de preţ care vor ajunge la cer vor fi oamenii cu un caracter transformat.

Micuţii idoli


Când prezint adevărul biblic cu privire la bijuterii, rareori îmi e dat să aud plângeri de la cei nou convertiţi. Dar cei care sunt de ani de zile în biserică deseori se vor încrunta şi îmi vor spune: "Doug, e un lucru atât de mic!" Răspunsul meu este: "Dacă e un lucru atât de mic, atunci de ce vă vine aşa de greu să-l scoateţi?" Puţin aur sau argint se poate transforma într-un mare idol. Poate că demonstraţia cea mai convingătoare a acestui adevăr este experienţa israeliţilor cu viţelul de aur. Biblia aminteşte: "Aaron le-a răspuns: 'Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine.' Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: 'Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.'" Exodul 32:2-4.

Când copiilor lui Israel le-a fost trecut prin faţă coşuleţul pentru daruri, au avut atâtea bijuterii încât să facă un mic viţel. Tare mi-e teamă că dacă astăzi am trece cu coşuleţul de daruri în bisericile acelora care mărturisesc că urmează Cuvântul lui Dumnezeu, am avea atâtea bijuterii încât am putea să facem un bivol întreg de aur!

După experienţa cu viţelul de aur, Dumnezeu i-a poruncit poporului să-şi scoată toate bijuteriile ca să nu fie nimiciţi. "Şi Domnul a zis lui Moise: 'Spune copiilor lui Israel 'Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum toate podoabele de pe tine şi voi vedea ce-ţi voi face.' Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb." Exodul 33:5, 6. Remarcaţi asemănarea cu avertizarea pe care le-o dă Dumnezeu copiilor Lui care trăiesc în ultimile zile: "În ziua aceea, oamenii îşi vor arunca idolii de argint şi idolii de aur pe care şi-i făcuseră ca să se închine la ei, îi vor arunca la şobolani şi la lilieci; şi vor intra în găurile stâncilor şi în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul." Isaia 2:20, 21.

Să ne îmbrăcăm după situaţie


A fost un timp când Dumnezeu nu ţinea seama de purtarea bijuteriilor şi a altor rele cum ar fi sclavia şi poligamia. Nu pentru că era de acord cu aceste obiceiuri, ci pentru că poporul Său era confruntat cu probleme mai mari în acel timp. Fapte 17:30, 31 ne spune: "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască." De ce? "Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate." Trăim în zilele chiar dinaintea revenirii Domnului Isus--un timp în care biserica este judecată. "Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu." 1 Petru 4:17.

Ca o ilustrare a judecăţii, Dumnezeu i-a dat poporului Său Ziua Ispăşirii. Ea cădea în a zecea zi a celei de a şaptea luni din anul iudaic şi era o zi solemnă în care Domnul îi sfinţea şi îi judeca pe copiii lui Israel. Ca să se pregătească pentru acea zi, poporul trecea printr-o cercetare personală solemnă. Nutreau o atitudine de mărturisire, pocăinţă şi umilinţă. "Să nu faceţi nici o lucrare în ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru. Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui." Leviticul 23:28, 29.

În Ziua Ispăşirii, Marele Preot--care normal purta o vestă cu pietre preţioase şi o haină fină, care simbolizau slava cerului--se schimba într-o haină simplă, din in alb. Această haină simplă ar trebui s-o imităm, deoarece trăim în timpul Zilei profetice de Ispăşire. Aşa cum întregii tabere a lui Israel i se cerea să se spele şi să-şi schimbe hainele în Ziua Ispăşirii, tot aşa trebuie să trăim în ceasul judecăţii chiar dinainte ca să revină Domnul Isus pe pământ, chemaţi ca să ne curăţim inima şi să ne despărţim de toate influenţele păgâne.

Alte istorisiri biblice ne ilustrează mai departe cum oamenii şi-au schimbat hainele când s-au pregătit să se întâlnească cu Dumnezeu. Iată una din Geneza 35:1-4: "Dumnezeu a zis lui Iacov: 'Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.' Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu ei: 'Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria, pe care am făcut-o.' Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, care erau în mâinile lor şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem."

Putem învăţa două lecţii foarte importante din această istorisire. Mai întâi, observaţi că dumnezeii străini şi bijuteriile au fost îngropate împreună. Închinarea păgână şi bijuteriile s-au bucurat întotdeauna de o asociere strânsă. Şi pentru ca Iacov şi casa lui să stea de vorbă cu Dumnezeu, au trebuit să părăsească toate influenţele de felul acesta. Astfel, Dumnezeu i-a poruncit lui Iacov nu doar să îndepărteze aceste articole pentru un timp, ci să le îngroape de tot.

În al doilea rând, cuvântul Betel înseamnă "casa lui Dumnezeu." Acum trăim în timpul judecăţii şi ne pregătim să-L întâmpinăm pe Cel Atotputernic spre a merge în casa Lui din ceruri. Nu este acum timpul să ne împodobim exteriorul nostru muritor. Înainte ca să ne ducem acolo, Dumnezeu doreşte ca noi să ne despărţim de toate lucrurile acestei lumi care ne compromit legătura cu El. "De aceea: 'Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi.'" 2 Corinteni 6:17.

Suntem templul lui Dumnezeu




Cea mai frumoasă clădire din antichitate era templul lui Dumnezeu zidit de împăratul Solomon. Exteriorul lui era acoperit cu lespezi de marmură albă, curată. Destul de interesant, în interiorul templului se afla aurul. Biblia ne spune că el reprezintă un model corect şi a templelor vii. "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu." 1 Petru 3:3, 4. Asemenea templului lui Solomon din vechime, aurul nostru ar trebui să se afle pe dinăuntru!

Prietene, corpul tău a fost făcut de către Dumnezeu după chipul Său. Să încerci să îmbunătăţeşti felul cum arăţi pe dinafară făcându-ţi găuri în urechi sau nas de care să-ţi atârni minerale fără viaţă ar fi ca şi când ai încerca să adaugi ceva la frumuseţea desăvârşită a templului lui Solomon, dându-i voie unei bande de copii ai străzii să intre în curtea de marmură şi să le spui să se exprime cum vor prin spray-urile cu vopsele. "Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu." 2 Corinteni 6:16.

Sunt de părere că îngerii îşi întorc feţele şi plâng când cei ce mărturisesc a fi creştini îşi împung, îşi fac cicatrice, îşi atârnă lanţuri, îşi mutilează şi îşi tatuează corpul ca o jertfă adusă zeilor capriciilor modei. Dumnezeu le declară limpede copiilor Săi: "Să nu-şi facă tăieturi în carne. Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor." Leviticul 21:5, 6. Iar dacă Dumnezeu spune să nu ne tăiem corpul, ce ne face să credem că este voie întrucâtva să ne împungem urechile? "Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt; şi aşa sunteţi şi voi." 1 Corinteni 3:16, 17. În esenţă, n-ar trebui să faceţi găuri într-o marmură nepreţuită. Corpurile noastre trebuie să fie sfinte, nu pline de găuri.

Principiile Bibliei împotriva purtării de bijuterii sunt o binecuvântare pentru cauza lui Dumnezeu. Ele îi eliberează pe membri. Poporul lui Dumnezeu are mai mulţi bani pentru evanghelizare şi pentru uşurarea nevoilor celor în suferinţă. Ei sunt eliberaţi de sentimentul nesiguranţei. Bărbaţii nu trebuie să se mai îngrijoreze dacă inelul pe care îl dau soţiei sau prietenei este destul de mare încât va fi nevoie să-l declare la venituri impozabile. Iar femeile nu trebuie să-şi mai investească energia sufletească în a-şi compara propriile bijuterii cu cele ale alora. Standardul lui Dumnezeu reprezintă o binecuvântare extraordinară şi noi ar trebui să-l păstrăm!

Prima impresie chiar contează!


Două femei simbolice apar în Apocalipsa capitolele 12 şi 17. Ele reprezintă cele două mari puteri religioase care s-au aflat în conflict de-a lungul istoriei bisericii. Deşi nici una din ele nu vorbeşte, ştim bine că una este adevărată şi cealaltă este falsă. Cum? Modul după care Biblia le identifică este după modul cum se îmbracă. Apocalipsa 12:1 declară: "În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap." Prima femeie, care reprezintă biserica lui Dumnezeu, este îmbrăcată în lumina naturală. Biserica Lui este înveşmântată cu lumina curată, nestricată pe care a făcut-o El. În contrast, cea de-a doua femeie, care reprezintă o biserică apostaziată, este împodobită cu bijuterii şi haine scumpe. Apocalipsa 17:4 declară: "Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plini de spurcăciuni şi de necurăţiile desfrânării ei."

Evident că aceste lucruri sunt asociate cu o aparenţă a răului, iar nouă ni se porunceşte "Feriţi-vă de orice se pare rău." 1 Tesaloniceni 5:22. Domnul Isus Însuşi ne-a poruncit: "Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri." Matei 5:16. Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte ca să facem să strălucească lumina noastră interioară (nu bijuteriile noastre exterioare), pentru ca alţii să poată vedea faptele noastre (nu bogăţia noastră) şi să-L slăvească pe Dumnezeu (nu pe noi înşine).

Verighete?


La acest punct s-ar putea ca cineva să se întrebe, "Dar cu verigheta ce să facem?" Argumente clare în favoarea verighetei nu se pot găsi nicăieri în Scriptură. Biblia nu spune că unele inele se pot purta, iar altele nu trebuie purtate. Pur şi simplu, include inelele într-o lungă listă de bijuterii şi podoabe ornamentale.

Purtarea verighetelor reprezintă strict o tradiţie care izvorăşte din păgânism şi a fost îmbrăţişată şi "botezată" de multe biserici. Cardinalul John Henry Newman scoate în relief faptul că verigheta, împreună cu multe alte obiceiuri păgâne, s-a infiltrat în creştinism prin influenţa compromiţătoare a bisericii lui. "Folosirea templelor şi a acelora consacrate anumitor sfinţi şi împodobite la anumite ocazii cu ramuri de copaci, tămâie, lămpi, lumânări, sfinţirea darurilor cu ocazia refacerii după boală, apa sfinţită, adăposturile, zilele şi sărbătorile sfinte, folosirea calendarelor, procesiunile, binecuvântarea câmpurilor, veşmintele sacerdotale, tunsoarea, inelul de căsătorie, întoarcerea spre răsărit, chipurile mai târziu ... sunt toate de origine păgână, şi sfinţite prin adoptarea lor de către Biserică."1

Desigur, astăzi am apucat verigheta ca pe o tradiţie adânc înrădăcinată, dar dacă unii cercetători sinceri ai voiei lui Dumnezeu vor dori să studieze acest subiect şi se vor convinge să înlăture orice bijuterie, Dumnezeu le va da puterea de a-L urma, mai presus de tradiţie. "El [Isus]le-a mai zis: 'Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.'" Marcu 7:9.

Hristos este Exemplul nostru


De multe ori am fost întrebat dacă este corect să purtăm o cruce. Ei bine, Isus nu ne-a cerut niciodată să purtăm crucea, ca pe o bijuterie, ci să ne ducem crucea. Să ne ducem crucea şi să-L urmăm pe Domnul Isus reprezintă mult mai mult decât să porţi un poster pe maşină, un tricou sau o cruciuliţă din aur ca pe nişte reclame frivole. Domnul Isus a declarat că să-ţi porţi crucea înseamnă ca un credincios "să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze." Luca 9:23.

Ori de câte ori nu ştiţi cum să procedaţi, puneţi-vă întrebarea: "Ce-ar face Isus?" Dacă Îl urmăm pe Isus suntem întotdeauna în siguranţă. Personal, nu pot să mi-L închipui pe Isus al meu făcându-Şi găuri în urechi, nas sau oriunde altundeva ca să-Şi atârne minerale strălucitoare. Exemplul Domnului Isus din Scripturi este cu consecvenţă unul de o simplitate practică şi de o modestie extremă. Când a fost răstignit, soldaţii romani au tras la sorţi pentru haina Sa. Remarcaţi că nu au tras la sorţi pentru bijuteriile Sale, doarece nu avea nici una. În schimb, au trebuit să se decidă pentru cea mai de preţ haină a Sa -- o tunică modestă, fără cusătură (Ioan 19:23, 24).

Iată o solie care merită repetată. Atunci când Îl vom iubi pe Isus, vom dori să-I urmăm exemplul. "Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus." 1 Ioan 2:6.

Să-L acceptăm pe Isus drept Stăpân


În orăşelul în care am locuit, exista o casă care era bine cunoscută pentru modul sărăcăcios în care arăta. Bucăţi din camionete vechi, gunoaie şi diverse obiecte pe care oamenii le aruncă se aflau prin curte. Vopseaua care se decojea, ferestrele cu geamuri sparte şi câinii înfometaţi din curte reprezentau un motiv de jenă pentru întreaga vecinătate. Până când într-o zi, după ce m-am plimbat destul, am intrat din nou în oraş şi am fost uimit de schimbarea spectaculară care venise peste această structură scandaloasă. Vopseaua veche, care se decojea, fusese înlăturată, iar acum o vopsea curată, naturală acoperea lemnăria. Nişte ferestre curate şi noi le înlocuiseră pe cele vechi, şi dispăruseră toate gunoaiele şi rablele de maşini vechi! Curtea era curată şi acoperită cu iarbă proaspătă. Nici n-a fost nevoie să întreb ce se întâmplase! Imediat, am ştiut că un nou stăpân preluase casa.

Noi toţi, câteodată, ne-am asemănat cu acea casă veche, în paragină. Păcatul a domnit în inima noastră, lăsându-ne mânjiţi, zdrobiţi şi murdari. Dar ori de câte ori cineva Îi îngăduie Domnului Isus să-i preia inima, imediat începe un proces de curăţire. Domnul Isus va îndepărta acele lucruri care abat atenţia de la frumuseţea interioară a creştinului şi oamenii vor observa şi schimbarea în bine realizată la exterior! Domnul Isus Şi-a lăsat deoparte scaunul de domnie din cer şi coroana atunci când a venit în lumea noastră ca să ne salveze. Apoi Şi-a lăsat veşmintele de pe pământ când a murit pe cruce pentru păcatele noastre. Oare reprezintă prea mult dacă ne cere să lăsăm şi noi deoparte mărgelele şi fleacurile fără viaţă ca să reflectăm curăţia Lui simplă în această lume pierdută?

Aşa cum am văzut în acest studiu, există multe motive bune ca cei credincioşi să se abţină de a nu purta bijuterii. Dar dacă ar trebui să aleg două din cele mai bune, le-aş alege pe acestea -- iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. "Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită." Romani 12:1, 2.

1 John Henry Newman, An Essay on the Development of Christian Doctrine (London: Longmans, Green & Company, 1906), pp. 372, 373.

Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top