Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  

Cine se va închina fiarei?

Print
Cine se va închina fiarei?By Gary Gibbs

Cine se va închina fiarei?


În ultimii câţiva ani, am fost martorii împlinirii remarcabile a câtorva profeţii apocaliptice. A fost extraordinar să dai mărturie, palpitant şi ne-a întărit credinţa. Dar este şi solemn că profeţiile împlinite ne dovedesc că profeţiile din ultimile zile urmează să se împlinească în curând.

Din nefericire, unii credincioşi nu doresc să accepte că profeţia din Apocalipsa capitolul 13 se va împlini în curând. "Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. . . Şi tot pământul se mira după fiară. . . şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei." (Apocalipsa 13:1-3,15-17). Este într-adevăr o profeţie înspăimântătoare, care prezice că va exista o coaliţie între puterile religioase şi politice sub conducerea fiarei Antihristului ce va arunca lumea într-un conflict puternic şi dureros. Va exista un timp de mare necaz cum nu s-a mai văzut în lume (Daniel 12:1). Unii cercetători ai profeţiei biblice au sugerat chiar că această încercare va fi mai rea decât ne putem închipui.

Cu un viitor atât de sumbru, putem aprecia uşor de ce unii au ales să nu ştie nimic despre evenimentele ultimelor zile. Multora dintre cei care au căutat să afle despre ele le este atât de teamă să trăiască în timpul domniei de teroare a fiarei că au ajuns o pradă uşoară a doctrinelor false. Învăţătura falsă cea mai cunoscută care promite o răpire înainte de strâmtorare pare atrăgătoare pe fundalul Armaghedonului şi al semnului fiarei. Dar neştiinţa şi învăţătura falsă îşi vor lăsa victimele sărăcite şi pierdute când aceste veşminte din frunze de smochin se vor veşteji şi vor cădea în vâltoarea puternică a încercării finale.

Este uşor de înţeles de ce unii îşi doresc să trăiască în pace şi siguranţă. Puţini dintre noi, în clipele noastre de introspecţie, ne simţim în stare să luăm partea lui Dumnezeu şi a adevărului Său, atunci când demonii vor conduce pământul. Dar în ciuda acestor temeri şi aversiuni fireşti, nu trebuie să alergăm după făgăduinţe de pace şi siguranţă care nu se întemeiază pe Cuvântul cel sigur al lui Dumnezeu. În timp ce ar trebui să ne concentrăm asupra iubirii lui Dumnezeu pentru păcătoşi şi asupra adevăratei siguranţe care vine din a-L face Domn şi Mântuitor al vieţii noastre, ar trebui şi să dăm atenţie avertizărilor Duhului Sfânt cu privire la ultimile zile.

Îndemnul Scripturii de care trebuie să ascultăm cel mai mult este acela care ne avertizează să nu ne închinăm fiarei. Urmăriţi aceste adevăruri solemne. Toţi cei care se închină fiarei vor pierde experienţa unei vieţi veşnice alături de Isus într-o nouă lume proslăvită (Apocalipsa 13:8). Vor fi pedepsiţi cu ultimile şapte plăgi, care sunt extrem de dureroase şi de temut (Apocalipsa 16:2). Şi în cele din urmă, vor suferi o nimicire deplină în focul iadului (Apocalipsa 14:9-11). Fără nicio îndoială, noi nu dorim să fim găsiţi închinându-ne la fiară în zilele viitoare.

Dar ce ne asigură că nu ne vom afla în acel grup? Reţineţi că nu este un grup mic. Apocalipsa 13:3 declară că "tot pământul se mira după fiară."

Deşi ne ajută, doar cunoaşterea identităţii fiarei nu ne garantează scăparea. Iuda Îl cunoştea pe Isus ca fiind Mesia, totuşi L-a trădat. Asemănător, mulţi dintre cei care înţeleg profeţiile ultimelor zile se găsesc de partea fiarei. Cu siguranţă că doar cunoaşterea nu ajunge. Deci cum putem fi de partea câştigătorilor, când se vor linişti lucrurile? Cine se va închina fiarei? Şi ce putem face acum ca să ne ferim să nu facem parte din acel grup?

Conflictul final


Mai întâi, trebuie să înţelegem că va avea loc un conflict final cu privire la închinare. Toţi locuitorii pământului se vor împărţi într-una din cele două grupe înaintea sfârşitului - cei care se vor închina fiarei şi cei care se vor închina Creatorului. Închinarea la creatură sau închinarea la Creator va reprezenta controversa care va diviza lumea. Toţi vor trebui să facă o alegere cu privire la cine se vor închina. Cum se va întâmpla ca întreaga lume să ajungă să facă această alegere între creatură şi Creator? Biblia prezice un timp când fiara va câştiga o influenţă politică uriaşă. Din această poziţie de autoritate, ea îi va sili pe oameni să i se închine. Cei care vor refuza vor fi boicotaţi economic şi în cele din urmă vor fi trimişi la moarte. "I s-a dat putere . . . să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi . . . să primească un semn . . . şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei" (Apocalipsa 13:15-17).

Deşi fiara caută să-şi impună închinarea prin forţă, Dumnezeu, plin de îndurare, îi avertizează pe oameni împotriva fiarei şi îi îndeamnă să I se închine Lui în calitate de Creator. "Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!" . . . Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului" (Apocalipsa 14:6-10).

Scenariul este clar. În ultimile zile, întreaga lume se va împărţi între două forţe cosmice. Nu va exista niciun teren neutru, nicio zonă demilitarizată. Toţi vor trebui să ia o decizie cu privire la pe cine vor servi şi cui i se vor închina.

Bătălia asupra închinării


Acest ultim conflict cu privire la închinare reprezintă marea finală a unei drame îndelungate care îşi are începutul în ceruri înainte ca să se fi creat omul. Autorul răzvrătirii a pornit acest război "al creaturii împotriva Creatorului" când a poftit poziţia scaunului de domnie a lui Dumnezeu. Lucifer, un înger creat, a considerat că frumuseţea şi inteligenţa lui superioară îl fac demn să conducă universul mai bine decât Creatorul său. "Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, . . . Tu ziceai în inima ta 'Mă voi sui în cer îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.' (Isaia 14:12-14). Lucrând cu o abilitate şireată, el şi-a început campania pentru a atrage simpatia îngerilor şi a reuşit să ademenească o treime din ei (Apocalipsa 12:4-9). Cerând adorarea care I se cuvenea doar Creatorului, aceşti îngeri creaţi au încercat să-şi croiască drum spre tronul lui Dumnezeu. Lucrul acesta L-a silit pe Dumnezeu să ia măsuri drastice. Apocalipsa 12:7 ne aminteşte, "Şi în cer s-a făcut un război." Ca să ferească universul, Dumnezeu i-a îndepărtat cu forţa pe Satana şi pe îngerii lui din ceruri.

Dar acesta a fost doar începutul campaniei de închinare create de Satana, care urma să dureze mii de ani şi să coste milioane de vieţi. Aruncat pe pământ, Satana a cerut închinarea şi slujirea lui Adam şi a Evei. Şi doar dacă înţelegem testul prin care au trecut primii noştri părinţi, test privitor la închinare, putem învăţa cum să ne ferim de a nu ne închina fiarei în ultimile zile.

De ce a mâncat Eva din rodul pomului interzis? Doar pentru că i-a lipsit încrederea în Dumnezeu. Ea a avut mai multă încredere în cuvântul şarpelui decât în al Creatorului. Şi Adam nu a avut încredere în Dumnezeu, dar spre deosebire de Eva, el nu a fost înşelat (1 Timotei 2:14). Decizia lui Adam de a mânca din fructul oprit a fost o alegere conştientă, deliberată. Nu-şi putea închipui să trăiască fără Eva. Şi mai rău de atât, nu avea încredere că Dumnezeu putea să vină cu o soluţie acceptabilă cu privire la neascultarea Evei, soluţie care l-ar fi lăsat fericit pentru tot restul veşniciei.

Neîncrederea pe care au avut-o primii noştri părinţi i-a dus la neascultare. Iar neascultarea lor a ajuns practic un act de închinare la şarpe. Vedeţi, închinarea şi ascultarea sunt sinonime. "Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi...?" (Romani 6:16). Când a fost ispitit de Satana să i Se închine, Domnul Isus ne-a descoperit că actul închinării se leagă strâns de slujire şi ascultare. "Pleacă, Satano", i-a răspuns Isus. "Căci este scris: ,Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti." (Matei 4:10).

Când Adam şi Eva au avut mai multă încredere în minciunile şarpelui decât în porunca lui Dumnezeu, ei au ajuns să se închine creaturii. De fapt, s-au închinat fiarei. Ultimul conflict din lume practic determină întreaga omenire să dea din nou primul test pe care l-au dat Adam şi Eva. Ce vom alege: vom asculta de fiară şi ne vom închina la ea sau vom asculta de Creator şi ne vom închina Lui? Atât primul cât şi ultimul test din istoria acestei lumi conţin aceleaşi elemente: şarpele şi minciunile lui, închinarea, ascultarea sau neascultarea şi pedeapsa izgonirii din împărăţia lui Dumnezeu. Drumul omenirii înapoi la pomul vieţii reface în cele din urmă paşii primilor noştri părinţi şi trece prin coridorul aceluiaşi test: vom avea atâta încredere în Dumnezeu încât să ascultăm de El? Doar cei care vor asculta cu încredere în Dumnezeu vor intra pe porţile de mărgăritar. "Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!" (Apocalipsa 22:14).

Închinarea pe care i-au adus-o Adam şi Eva fiarei a pus temelia oricărei închinări false. Examinaţi orice religie falsă şi veţi descoperi că se întemeiază pe neîncrederea şi nescultarea de Dumnezeu. Ap.Pavel remarcă acest lucru în Romani 1:21-25: "... fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci . . . au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci!" Ori de câte ori aflăm un adevăr biblic şi refuzăm să ascultăm de el cu o inimă recunoscătoare, ne închinăm de fapt făpturii în locul Creatorului. Ne aşezăm practic propria opinie şi propriile sentimente deasupra voinţei descoperite a Dumnezeului nostru Creator.

Umanismul secular


Veacul în care trăim a făcut o normă din această religie falsă a închinării la sine. Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu a prezis această mişcare umanistă. Ea este simbolizată în profeţie atât prin împăratul de la miazăzi (Daniel 11:40) cât şi prin fiara din adânc (Apocalipsa 11:7-10). Când a împlinit această profeţie, Revoluţia franceză a zeificat raţiunea omului şi a stabilit temelia pentru religia falsă a umanismului secular. Credinţa că ajunge raţiunea omului ca să răspundă nevoilor şi întrebărilor celor mai profunde ale vieţii şi că nu există niciun Dumnezeu şi niciun absolut moral, determină temelia umanismului. Acest sistem de credinţă a stăpânit în mare măsură problemele oamenilor încă din anii 1790 până în prezent. După textul din Apocalipsa 11:8, el are două caracteristici cheie: lipsa credinţei în adevăratul Dumnezeu, preluată din Egiptul antic, împreună cu imoralitatea Sodomei.

Ateismul secular şi imoralitatea umanismului au câştigat o poziţie puternică în Statele Unite. Umanismul conduce şi majoritatea programelor de guvernare ale Americii, instituţiile de învăţământ superior, instruirea elevilor în şcolile publice, mişcarea homosexuală, etc. Ca urmare, America acum seceră aceeaşi furtună de degradare pe care a secerat-o Franţa în ajunul Revoluţiei ei. Din lipsă de fibră morală, Statele Unite desfac acum iţele.

Epidemia prezentă de homosexualitate, adulter, crimă şi alte fapte degradante nu ar trebui să ne surprindă. Biblia declară acest lucru ca urmare inevitabilă a înălţării raţiunii omului deasupra adevărului lui Dumnezeu. "Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate, . . . fără dragoste firească, . . . Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac" (Romani 1:28-32).

Umanismul religios


Şi nici Biserica creştină nu a scăpat de influenţa pătrunzătoare a umanismului. Biserica Evanghelică Luterană din America, într-un document intitulat Sexualitatea umană şi credinţa creştină, (decembrie, 1991), îşi îndeamnă membrii să-şi evalueze prejudecăţile pe care le au împotriva homosexualilor, insistând că "ceea ce personal considerăm ofensator nu este neapărat şi păcatos." Mai mult, ea declară, "Trebuie să facem distincţia între judecăţi morale întâmplate între persoane de acelaşi sex în timpurile biblice şi în timpul nostru."

Grupul ales special să se ocupe de acest document a declarat în numărul din 1993 intitulat Biserica şi sexualitatea umană: O perspectivă luterană (octombrie, 1993), că "ea recunoaşte că mulţi luterani iau literal condamnările biblice ale homosexualităţii . . . Dar grupul respectiv îi îndeamnă pe luterani să sfideze astfel de atitudini. El argumentează că 'interperetarea biblică cu răspundere' se află puternic în sprijinul acceptării şi chiar a binecuvântării unirilor dintre acelaşi sex şi accentuează că există o poruncă biblică obligatorie şi anume aceea de - 'a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi.' " 1

Biserica Unită Metodistă a avut şi ea discuţii cu privire la problema dacă homosexualitatea este păcat. Deşi propunerile de a slăbi stricteţea bisericii cu privire la homosexualitate au fost respinse, grupul de decizie din 1991 a fost de acord că referinţele biblice la practicile sexuale nu trebuie considerate drept obligatorii "doar pentru că se află în Biblie." 2

Probabil că Biserica ce s-a depărtat cel mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu pe această temă este Biserica Unită a lui Hristos. Ea îngăduie ca homosexualii să primească binecuvântarea ca slujbaşi. 3

Această problemă este doar una din multele asupra cărora bisericile îşi aşază propria judecată deasupra poruncilor lui Dumnezeu. Deşi au mulţi membri sinceri şi consacraţi, aceste organizaţii bisericeşti sunt tot atât de vinovate de umanism pe cât sunt seculariştii. Ele pur şi simplu urmează "umanismul religios" în locul "umanismului secular." Din nefericire, cei care continuă să sprijinească umanismul sub masca creştinismului vor face parte din acel grup care Îi vor spune Domnului Isus la judecată, "Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Cu tristeţe, Domnul Isus le va spune, "Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege." Ei vor afla prea târziu că umanismul religios nu ajunge ca să slaveze un suflet. "Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri" (Matei 7:21).

Un alt domeniu în care Biserica a urmat principiile umaniste fără ruşine este în alegerea duminicii ca zi de închinare. Biblia declară clar că sabatul zilei a şaptea, sâmbăta, este ziua în care trebuie să se adune poporul lui Dumnezeu ca să se închine şi să se odihnească de munca lor săptămânală. Interesant, Biserica Catolică declară că sâmbăta este adevăratul sabat biblic şi că închinarea la dumincă nu se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, ci pe tradiţiile oamenilor. În cartea sa, O discuţie sinceră despre Protestantismul de astăzi, Monseniorul Segur recunoaşte că păzirea duminicii "nu numai că nu are nicio temelie în Biblie, dar se află şi într-o contradicţie flagrantă cu litera ei, care porunceşte odihna în sabat, care este sâmbăta." 4 Şi alţi scriitori catolici sunt de acord. "Cuvântul, 'sabat' înseamnă odihnă, şi este sâmbăta, ziua şaptea a săptămânii. Atunci, de ce păzesc creştinii duminica în locul zilei amintite de Biblie? . . . Biserica primară a schimbat ziua care trebuie sfinţită din sâmbăta în duminica . . . îi revine autorităţii Bisericii Catolice şi nu vreunui text anume din Bible." 5 "Păstrăm duminica în locul sâmbetei deoarece Biserica Catolică a transferat solemnitatea din sâmbătă în dumincă." 6

Desigur, ne-catolicii îşi au propriile motive de a păzi duminica. Dar adevărul istoric şi Scriptura reprezintă nişte motive temeinice. Ele mărturisesc fără niciun dubiu exactitatea afirmaţiilor acestor autori catolici. Biserica Catolică chiar a schimbat ziua de închinare, iar Biblia nu autorizează acest lucru. Cu tot respectul datorat bisericilor şi pastorilor ce păzesc duminica, cei care ţes argumente care să sune frumos faţă de ce nu trebuie ascultată porunca a patra, urmează un raţionament greşit şi tot atât de slab ca pânza de păianjen. Toate motivele pentru neascultare pe care le poate strânge omul nu au decât un singur lucru în comun. Ele se bazează pe umanism. Ele aşază raţionamentul oamenilor deasupra poruncilor clare date de Dumnezeu.

Micul corn umanist


Dumnezeu doreşte ca noi să ne debarasăm de umanism. În repetate rânduri, ne-a avertizat despre influenţa lui de moarte şi ne-a arătat cum se va infiltra el în biserică. Folosindu-Se de simbolul cornului celui mic din Daniel capitolul 7, Dumnezeu a prezis că Antihristul va fi umanist. "M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor . . . Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură..., care vorbea cu trufie" (Daniel 7:8). Remarcaţi că pe acest mic corn nu se află ochii Duhului, ci "ochii de om." Aici vedem că Antihristului îi lipseşte adevăratul discernământ spiritual şi că vede viaţa doar prin ochii omului.

Criteriul său pentru adevăr este "Ce cred eu?" în loc de "Ce porunceşte Dumnezeu?" Atitudinea aceasta este anti-creştină. Domnul Isus ne-a învăţat că voinţa noastră trebuie adusă în supunere faţă de voia lui Dumnezeu. El S-a rugat Tatălui, "Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu." (Matei 26:39).

Creştinii caută să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu (2 Corinteni 4:18). Ei nu-şi bazează deciziile doar pe consideraţii pământeşti, ci mai degrabă pe temelia adevărului veşnic al lui Dumnezeu şi pe voinţa Lui suverană. Creştinii îşi pun doar două întrebări: "Care este adevărul lui Dumnezeu?" şi "Care sunt făgăduinţele Lui?" Apoi, ei ascultă adevărul, în timp ce pretind împlinirea făgăduinţelor.

Întrucât Antihristul priveşte la lucruri prin ochi umanişti, ajunge să îndeplinească nişte fapte grozav de îndrăzneţe. El face declaraţii care sunt contra adevărului lui Dumnezeu. "El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, . . . şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea" (Daniel 7:25). Expresia finală a umanismului său va fi să-i facă să creadă pe oameni că a fost schimbată legea lui Dumnezeu.

El a atacat mai ales această lege care Îl înalţă pe Dumnezeu ca Creator - lege din care fac parte porunca a doua şi a patra. Porunca a doua interzice facerea de chipuri cioplite şi închinarea la ele. Războiul vechi de veacuri purtat de cel rău împotriva Creatorului a folosit cornul cel mic ca să ţintească această poruncă. În timpul Evului Mediu, biserica papală a compromis porunca a doua şi a introdus în creştinism chipurile cioplite. Astăzi, catehismele catolice omit porunca a doua din Biblie, îndepărtându-i astfel pe oameni de Creatorul lor.

O altă lege care a fost "schimbată" de cornul cel mic este porunca a patra, care şi ea Îl înalţă pe Dumnezeu drept Creator. Ea stabileşte un semn săptămânal de aducere aminte a Creatorului poruncind închinarea şi odihna de activităţile lumeşti în sabatul zilei a şaptea, sâmbăta. După cum am văzut, papalitatea a recunoscut imediat că ea a iniţiat această acţiune îndrăzneaţă. Uimitor, papalitatea a avut un mare succes în realizarea obiectivului de a-i face pe oameni să creadă că s-au schimbat vremurile şi legea. O mare parte din lumea creştină a acceptat schimbarea sabatului zilei a şaptea în prima zi a săptămânii, duminica.

Şi apostolul Pavel a înţeles temelia umanistă pe care se bazează Antihristul - "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni [a doua venire] înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului); fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu", sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu." (2 Tesaloniceni 2:3, 4).

Omul fărădelegii, Antihristul, ia locul lui Dumnezeu în biserică. El se declară Dumnezeu şi că are puterea de a institui învăţături, chiar dacă sunt contrare Bibliei. Din nou, aceasta este umanism - oameni care se aşază pe ei înşişi mai presus de autoritatea lui Dumnezeu..

Adevăraţii credincioşi ai lui Dumnezeu


Din fericire, Dumnezeu încă mai are oameni în toate bisericile care îşi încredinţează viaţa cu totul Lui într-o ascultare deplină. De fapt, El are o solie perfectă prin care să-i avertizeze pe toţi despre aceste comptomisuri de adevăr şi atacuri împotriva calităţii Lui de Creator. Această avertizare, cunoscută drept întreita solie îngerească, se află în Apocalipsa 14:6-12.

Solia primului înger le porunceşte oamenilor să I se închine lui Dumnezeu în calitate de Creator al "cerului şi pământului, al mării şi izvoarelor apelor!" (versetul 7). Dumnezeu doreşte ca oamenii să înlăture compromisurile Evului Mediu. El doreşte ca noi să ascultăm de toate poruncile Lui -- mai ales de acelea, care Îl cinstesc drept Creator. Dar ascultarea nu poate veni din propria noastră tărie. Ea trebuie înrădăcinată în credinţa în Isus.

Să ne gândim: sâmbăta este una din zilele cele mai ocupate. Ca urmare, e nevoie de o credinţă deosebită ca să asculţi de Dumnezeu şi să-I sfinţeşti ziua. Întrucât adevărata ascultare nu se poate realiza decât prin credinţa în Isus, întreita solie îngerească se numeşte "Evanghelia veşnică" (versetul 6).

Acest întreit mesaj îi cheamă pe toţi să fie neprihăniţi prin credinţă. Neprihănirea înseamnă practic "să faci ceea ce este drept" - să faci ceea ce a poruncit Dumnezeu. Această neprihănire trebuie să vină de la Hristos prin credinţă, iar credinţa este un ingredient activ. Credinţa lucrează. "Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită." (Iacov 2:20-22).

Credinţa lucrează din iubire. "Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste" (Galateni 5:6). Ceea ce Dumnezeu Îşi doreşte să aibă cu adevărat ca răspuns la evanghelia cea veşnică a celor trei îngeri din Apocalipsa 14 sunt nişte oameni neprihăniţi care au învăţat să-L iubească şi să-L asculte. Iubirea lui Dumnezeu trebuie să le modeleze viaţa şi să ajungă influenţa care să le stăpânească toate deciziile. Ei vor ajunge să asculte de Dumnezeu deoarece ei ştiu că El îi iubeşte şi este vrednic de închinarea şi ascultarea lor.

Această experienţă a neprihănirii prin credinţă o cere Dumnezeu în acest ceas al istoriei pământului - ceas al judecăţii. Solia primului înger vesteşte: "El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!" Apocalipsa 14:7. Trăim în acest ceas al judecăţii care a fost profetizat să aibă loc chiar înainte de revenirea lui Isus.

Remarcaţi că Dumnezeu doreşte ca noi să ne închinăm Lui ca şi Creator în timpul ceasului judecăţii. Dar oare ce înseamnă aceasta practic, în limbajul de zi cu zi? Ap. Petru ne oferă un răspuns evident. "Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu . . . Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine" (1 Petru 4:17-19).

Experienţa pe care o doreşte Dumnezeu ca poporul Său să o aibă la ceasul judecăţii este de a se încrede cu adevărat în El ca Creator şi de a se preda Lui, urmându-I voia. El doreşte ca ei să fie convinşi de credincioşia Lui şi să asculte de El întemeiaţi pe această convingere. Pe astfel de oameni Dumnezeu îi numeşte "sfinţi" în Apocalipsa 14:12: "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus." Sfinţii lui Dumnezeu au învăţat din experienţă că El Îşi ţine făgăduinţele. Au învăţat că El îi iubeşte necondiţionat. El îi primeşte aşa cum sunt şi le dă puterea Lui ca să biruiască şi să asculte. Sfinţii lui Dumnezeu cred profund adevărul că Dumnezeu este un Creator credincios.

Cum am putea demonstra o astfel de credinţă şi încredere? În viaţa de fiecare zi, suntem toţi confruntaţi cu alegeri prin care înţelegem voia lui Dumnezeu, dar suntem ispitiţi să facem invers. Haideţi să ilustrez practic cum cineva poate să descopere o lipsă de credinţă şi încredere. Să zicem că cuiva i se oferă o slujbă în care trebuie să facă ceva care nu este în armonie cu standardele creştine. Sub influenţa ispitei, el îşi argumentează: "Am nevoie de serviciu şi acesta este liber. Să-l iau? Dacă nu-l voi lua, nu voi avea cu ce să-mi plătesc facturile. S-ar putea să-mi pierd casa. Căsnicia mea va fi foarte încordată, dacă n-am serviciu. Nu o să reuşesc fără serviciul ăsta!"

Acest fel de gândire nu Îl ia în calcul deloc pe Dumnezeul Atotputernic, ci se fixează asupra problemei în loc să se fixeze asupra lui Dumnezeu. Asemenea slujitorului lui Elisei, vede doar vrăjmaşul şi nu oştirea îngerilor lui Dumnezeu care îl înconjoară, gata să-l ajute şi să-l scape (2 Regi 6:8-17).

Din nefericire, mulţi dintre noi suntem ispitiţi să facem aceeaşi greşeală. Deşi ne închinăm lui Dumnezeu la sfârşitul săptămânii, trăim după cum ne dictează mintea în timpul săptămânii.

Iată un punct de care ades ne lovim în acest veac umanist -- niciodată nu este acceptabil să compromitem adevărul. De ce? Deoarece compromisul înseamnă că nu credem că Dumnezeu este în stare să aibă grijă de noi. Înseamnă că noi credem că El nu este demn de încredere. Mai mărturisim practic ceva despre ceea ce credem despre Dumnezeu atunci când Îi compromitem adevărul?!

Dumnezeu cere o altă ordine a lucrurilor. Trebuie să reţinem că El ne va oferi o cale de ascultare dacă noi vom aştepta cu răbdare ca El să lucreze. Având credinţă, chiar când suntem aspru încercaţi, vom reuşi să spunem: "Aştept ca Domnul să deschidă o cale prin care să ascult de El. Între timp, nu voi compromite adevărul."

Poate Creatorul nostru să găsească servicii pentru şomeri care să nu le ceară să compromită adevărul? Poate El să aducă un soţ sau o soţie în credinţă pentru cel necăsătorit? Poate El să vindece căsniciile şi relaţiile distruse? Da! Creatorul nostru nu are limite. El este nesfârşit în putere şi resurse. Dar trist, mult prea adesea noi Îl limităm. Suntem nerăbdători. Nu aştepăm ca Domnul să ne ofere soluţia Lui la timpul decis de El. În unele situaţii, s-ar putea ca soluţia Lui să nu fie realizabilă decât la venirea lui Isus. Dar cel care are o credinţă reală în bunătatea infinită a lui Dumnezeu se poate mulţumi chiar şi cu aceasta.

Sigiliul lui Dumnezeu


Aceasta ne aduce la un punct crucial care este absolut vital ca să-l înţeleagă toţi cei care doresc să nu i se închine fiarei. Problema celor care se vor închina fiarei nu este doar o problemă de viitor. În fiecare zi luăm decizii bazate pe dacă să ne încredem sau nu, sau să ascultăm sau nu de Dumnezeu în calitate de Creator al nostru. Suma acestor decizii alcătuieşte caracterul nostru. Iar conflictul final dintre fiară şi Dumnezeu va descoperi ce caracter ne-am dezvoltat.

Aţi prins acest punct foarte important? Este atât de practic şi vital încât îmi doresc ca dvs. să vi-l fixaţi temeinic în minte. În fiecare zi, luăm decizii bazate pe dorinţa noastră de a ne încrede sau nu în Dumnezeu şi de a asculta sau nu de Dumnezeu în calitate de Creator. Suma acestor decizii ne alcătuieşte caracterul. Iar conflictul final dintre fiară şi Dumnezeu va descoperi ce caracter ne-am dezvoltat. Iată cu ce se ocupă sigiliul lui Dumnezeu şi semnul fiarei.

Semnul pe care îl primim în ultimile zile, fie că va fi sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei, va fi dovada exterioară a felului de caracter interior pe care l-am ales să-l dezvoltăm. Cel care va primi sigiliul lui Dumnezeu "adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul" şi că El este demn de încredere (Ioan 3:33). El a învăţat să aibă încredere în Dumnezeu ca fiind Creatorul şi Conducătorul său în lucrurile mici din viaţa de fiecare zi. Prin urmare, el este gata să înfrunte încercările mai mari din viaţă. Pe de altă parte, cei care primesc semnul fiarei au dus o viaţă de mulţumire de sine şi de neascultare. Zi de zi, ei au stins acea voce slabă şi tăcută a Duhului lui Dumnezeu care îi convingea de păcat şi au tratat-o ca fiind fără însemnătate. Puţin şi-au dat ei seama că îşi formau soarta veşnică alegând să nu asculte de ceea ce considerau atunci ca fiind "lucrurile mici." Deoarece au urmat principiile fiarei de mulţumire de sine, le va fi uşor să primească semnul fiarei.

Să nu cumva să greşiţi. Acum trăim timpul când deciziile pe care le luăm în fiecare zi nu sunt un lucru lipsit de importanţă. Toţi ne vom întâlni odată cu consecinţele alegerilor noastre, care ne-au marcat caracterul. Acum, trebuie ca toţi să ne propunem ca obiectiv să ne fixăm cu conştiinciozitate şi decizie în adevărul că Dumnezeu este iubire şi putem asculta de El. Dacă vom neglija să căpătăm această experienţă, ne vom trezi închinându-ne la fiară împreună cu majoritatea lumii.

Expresia finală a pecetluirii noastre cu sigiliul lui Dumnezeu sau cu caracterul fiarei se va manifesta prin păstrarea sau nu a Sabatului zilei a şaptea creat de Dumnezeu. Cel rău a contestat mult Sabatul lui Dumnezeu deoarece el proclamă dreptul şi autoritatea lui Dumnezeu de Creator. Aşadar, Sabatul va deveni linia vizibilă de demarcare dintre cei care Îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt şi cei care urmează umanismul şi gândesc că trebuie să uite cererile lui Dumnezeu în viaţa lor.

Oare unii din cei ce ţin Sabatul Îl vor părăsi pe Dumnezeu?


Din nefericire, chiar printre cei care ţin de obicei poruncile lui Dumnezeu se vor afla unii care Îl vor părăsi pe Dumnezeul adevăratului Sabat pe care acum îl păstrează. Cum se poate aşa ceva? Se va întâmpla aşa deoarece ei nu au făcut din Dumnezeu Conducătorul întregii lor vieţi. Da, de obicei ei ţin Sabatul. Dar e nevoie de mai mult ca să-L onorezi pe Dumnezeu în calitate de Creator decât doar să te duci la biserică în ziua în care trebuie. Cei care trăiesc pentru satisfacerea eului, fie că merg la biserică în Sabat sau nu, în cele din urmă se vor regăsi în împotrivitori ai Sabatului când conjuncturile din lume vor ajunge la un punct fierbinte şi îi vor aduce la chiar ultimile clipe ale timpului.

Marea majoritate care va părăsi rămăşiţa celor ce vor ţine poruncile lui Dumnezeu în ultimile zile, nu va ajunge la acest punct peste noapte. Ei îşi vor fi urmat propria voie pe această cale de un oarecare timp. Oare unii se lasă amăgiţi chiar acum să creadă că întrucât ei cunosc adevărul evangheliei, Sabatul, sanctuarul şi starea omului în moarte, etc., aceasta le va fi de ajuns ca să-i mântuiască? Desigur că nu va fi aşa dacă în acelaşi timp ei nutresc mânie, pizmă, invidie sau nu ascultă de Dumnezeu în vreo privinţă în care El le-a descoperit. Ceea ce este cu adevărat umilitor este că toţi putem face această greşeală fatală. Cât de important este ca toţi să căutăm la Domnul cu toată inima îndurarea şi harul Lui ca să ne dea o iubire supremă pentru El şi o credinţă care evident să asculte!

Chiar acum, trăim într-un timp în care ne este uşor să-L urmăm pe Dumnezeu în toate lucrurile. Încă avem o pace relativă şi există siguranţă. Apocalipsa 7:1-4 declară că acest timp de pace este pentru sigilarea poporului lui Dumnezeu. Aşa cum am văzut deja, sigiliul se referă la dacă ne încredem şi ascultăm de Dumnezeu prin credinţă. Acum avem ocazia de a ne fixa în adevărul că Dumnezeu este demn de încredere. Putem să ascultăm de El, iar El va avea grijă de noi. În fiecare zi, Dumnezeu ne dă ocazii să ne dezvoltăm un caracter sfânt, dar în cele din urmă, se va stârni furtuna. Va sosi timpul strâmtorării, un timp cum nu a mai văzut nimeni vreodată. Atunci ne vom descoperi caracterul, nu ni-l vom mai dezvolta. Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru încercările şi examenele zilnice care ne pun la încercare răbdarea şi credinţa în Dumnezeu. Acestea sunt cele mai mari binecuvântări pe care ni le poate trimite atunci când ne gândim pentru ce ne pregăteşte El ca să fim confruntaţi. Să nu vă supăraţi niciodată pe ceea ce îngăduie Dumnezeu. Căutaţi-L din toată inima şi umblaţi într-o ascultare credincioasă, indiferent de cât de grele ar fi împrejurările.

Reţineţi că pentru drumul de la a-L urma pe Dumnezeu la a urma fiara este nevoie de mai mult decât de un pas. Încet şi aproape imperceptibil se călătoreşte pe acest drum. Aproape tuturor nu le vine să creadă sugestia că într-o bună zi, s-ar putea ca el sau ea să se închine fiarei. Dar în final, mulţi vor reacţiona aproape automat la închinarea la fiară. Va fi inevitabilul rod al sumei alegerilor lor zilnice. De care parte ne vom afla la sfârşit? Ne vom închina fiarei sau Creatorului? Răspunsul depinde de deciziile zilnice pe care le luăm cu privire la locul pe care Îl ocupă Dumnezeu în viaţa noastră. Astăzi este ziua în care să ne consacrăm 100 la sută lui Isus şi să câştigăm, prin ascultare, experienţa de a ne încrede în El ca un Creator al iubirii. Ne vom închina fiarei sau Creatorului? Depinde de ce alegeţi. Astăzi.

Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top