Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  

Bogatul şi Lazăr

Print
Bogatul şi LazărBy Dennis Crews

Bogatul şi Lazăr


Multe discuţii au avut loc în jurul problemei dacă cuvintele Domnului Isus din Luca 16:19-31 trebuie înţelese literal sau sunt doar o pildă. Unii credincioşi sunt de părere că în această întâmplare, Isus le oferea ascultătorilor un crâmpei despre cum arată viaţa de după moarte. Alţii, citând numeroase pasaje din Scripturi care par să contrazică felul cum este zugrăvit cerul şi iadul în acest pasaj, sunt de părere că Domnul vroia să înveţe o cu totul altă lecţie. Din nefericire, mulţi învăţători moderni ai religiei izolează istorisirea de contextul ei originar şi o folosesc ca un mijloc de a-i speria pe oameni. Într-adevăr, au avut loc "convertiri" religioase de pe urma temerii de a nu ajunge în iad aşa cum este descris în acest pasaj, dar ele se bazează pe motivul dureros de a avea mare nevoie de tăria care vine de pe urma unei aprecieri corecte a caracterului lui Dumnezeu şi a unei înţelegeri adevărate a Scripturii.

La începutul acestui studiu, vom privi mai atent la ceea ce este de fapt o pildă şi vom examina pe urmă contextul în care a povestit Isus această întâmplare. Poate că pe urmă vom înţelege mai bine ce lecţii există pentru noi în pilda bogatului şi a lui Lazăr.

Dicţionarul Random House College descrie o pildă drept "o povestire scurtă, alegorică având ca scop să facă cunoscut un adevăr sau o lecţie morală". Cruden's Complete Concordance dezvoltă mai departe acest concept, adăungând că pildele din Biblie au fost folosite "mai general decât oriunde altundeva". Cunoaştem că scriitorii Bibliei s-au folosit de situaţii atât imaginare--ca în cea în care copacii l-au rugat pe spin să împărăţească peste ei (Judecători 9:8-15)--cât şi reale în pilde. Oricare formă ar fi luat pilda, nu era decât un mijloc prin care să se înveţe o lecţie morală.

Domnul Isus a recunoscut valoarea pildelor în a-i învăţa pe oameni. El a dorit să le stimuleze gândirea lor cea mai profundă şi contemplarea şi a ştiut că dacă vorbea prea literal, unii dintre ascultătorii Săi urmau să-I uite repede cuvintele. Şi nu numai atât, dar alţii, pentru care unele din pildele Sale conţineau mustrări aspre, s-ar fi înfuriat atât de mult de o vorbire directă încât ar fi încercat să-L reducă la tăcere prin violenţă. Înţelept ca un şarpe, dar nevinovat ca un porumbel, Isus a amintit cuvintele din Isaia 6:9 şi le-a spus ucenicilor Săi: "Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca 'măcar că văd, să nu vadă şi măcar că aud, să nu înţeleagă.'" Luca 8:10. În Cruden's Concordance ni se explică următoarele: "Mântuitorul deseori le vorbeşte oamenilor în evanghelii prin pilde. El S-a folosit de ele pentru a acoperi adevărul de aceia care nu vroiau să-l vadă. Cei care sincer doreau să-l afle nu îşi găseau odihnă până ce nu descopereau tot înţelesul."

Se cade aici să ne punem întrebarea cui îi vorbea Domnul Isus în Luca 16:19-31. De ce categorie de oameni Se ocupa El aici? Ultimul verset înainte ca să înceapă glasul Domnului Isus ne spune asta. Versetul 14 declară: "Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea şi îşi băteau joc de El." Domnul Isus le vorbea fariseilor, o clasă de oameni cunoscută prin toate evangheliile pentru refuzul lor de a-L trata corect pe El şi pe adevărurile pe care le predica.

Putem fi siguri că din toţi oamenii pe care îi învăţa Domnul Isus, nimeni nu fusese tratat cu mai multă prudenţă decât şireţii farisei. Foloseau înşelăciunea şi eschivarea, aşa că Domnul Se purta cu ei înţelept şi corect. Singurul mod de a proceda astfel cu ei era prin pilde şi alegorii. Dovada că nu înţelegeau multe din învăţăturile Lui se poate găsi în rugăciunea Domnului din Luca 10:21, "Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor." Marcu 4:33, 34 arată clar că lecţiile Domnului Isus aproape întotdeauna erau înveşmântate în pilde: "Isus le vestea cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. Nu le vorbea de loc fără pildă; dar când era singur la o parte le lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile."

Acum suntem pregătiţi să studiem pilda bogatului şi a lui Lazăr şi să încercăm să prindem adevărata solie pe care Domnul Isus căuta s-o facă cunoscută prin ea.

"Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele." Luca 16:19-21.

Pe cine reprezenta simbolic bogatul? Evreii fuseseră binecuvântaţi peste măsură cu o cunoaştere de Dumnezeu şi a planului Său de mântuire pentru întreaga omenire. Ei primiseră "înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele." Romani 9:4. Doar un evreu putea să se roage "Părintelui Avraam" aşa cum îl găsim că face bogatul mai târziu în pildă. Este clar că prin acest personaj era reprezentată naţiunea iudaică.

Prin contrast, Lazăr îi simboliza pe toţi acei oameni săraci din punct de vedere spiritual--neamurile--cărora israeliţii trebuiau să le împărtăşească moştenirea lor. Cuvintele lui Isaia le erau bine cunoscute evreilor. "Te pun să fii lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului." Isaia 49:6.

Din nefericire, evreii nu le împărtăşiseră de loc neamurilor din bogăţia lor spirituală. În schimb, îi considerau drept "câini" care trebuiau să se sature cu firimiturile spirituale care cădeau de la masa stăpânilor. Metafora era cunoscută. Domnul Isus o mai folosise înainte când a pus la încercare credinţa femeii canaanite. "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!" Ea I-a răspuns în acelaşi fel: "Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă fărămiturile care cad de la masa stăpânilor lor." Matei 15:26, 27.

Bogaţii evrei strânseseră tot adevărul, şi făcând astfel, ei se stricaseră singuri. Chiar cu câteva clipe mai înainte de a povesti această pildă, Domnul Isus îi mustrase pe farisei pentru îngâmfarea lor spirituală. "Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu." Luca 16:15. Care urma să fie de aici consecinţa acestei înfumurări teribile?

"Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe când era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat: 'Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.' 'Fiule,' i-a răspuns Avraam, 'adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei care ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.'" Luca 16:22-26.

Evreii se bucuraseră de "viaţa cea bună" de pe pământ, dar nu făcuseră nimic să-i binecuvinteze sau să-i îmbogăţească şi pe semenii lor. Nu-i mai aştepta nici o răsplată. "Vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea! Vai de voi, care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi!" Luca 6:24, 25.

Dimpotrivă, săracii în duhul, simbolizaţi de către Lazăr, urmau să moştenească împărăţia cerurilor. Neamurile care flămânzeau şi însetau după neprihănire urmau să fie săturate. "Câinii" şi păcătoşii, atât de dispreţuiţi de fariseii, plini de îndreptăţire de sine, urmau să intre în cer înaintea lor. "Adevărat vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu." Matei 21:31.

Pilda se încheie cu imaginea bogatului care imploră ca fraţii lui să fie avertizaţi ca să nu îi împărtăşească soarta. După ce îl roagă pe Avraam să-l trimită pe Lazăr cu această misiune, el presupune "că dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi." Luca 16:30. Iar Avraam îi răspunde: "Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi." Versetul 31.

Astfel Domnul Isus i-a mustrat pe farisei pentru lipsa lor de consideraţie faţă de Scripturi, arătând că inima acelora care au respins constant învăţăturile lui "Moise şi ale proorocilor" nu se vor schimba nici dacă ar avea loc un fenomen supranatural. Minunea învierii lui Lazăr din morţi făcută la puţin timp după aceea a confirmat exactitatea concluziei Domnului Isus. Cineva chiar a înviat din morţi, dar cu toate acestea fraţii "bogatului" nu s-au pocăit. De fapt, fariseii au ajuns chiar să comploteze să-l ucidă pe Lazăr după învierea sa. Însăşi viaţa lui le aducea aminte de propria lor făţărnicie.

În zilele noastre mulţi creştini sunt de părere că istorisirea bogatului şi a lui Lazăr reprezintă un raport istoric al experienţei literale a două persoane după moarte. Bazându-se pe această credinţă, unii învaţă că cei care ajung în chinurile iadului vor arde toată veşnicia. Ca şi în situaţia pildei copacilor şi a spinului (Judecători 9:8-15), o interpretare literală a elementelor istorisirii ridică serioase probleme.

Am putea oare să credem că toţi sfinţii se află deja strânşi în sânul lui Avraam? Dacă este aşa, Avraam în al cui sân se odihneşte? Iar dacă există o prăpastie mare între iad şi rai, cum a putut bogatul să fie măcar auzit de Avraam? Poate cel mai tulburător lucru de menţionat ar fi, cum ar putea sfinţii să se bucure de mângâierea din cer în timp ce ar auzi strigătele celor răi care s-ar chinui?

O altă dilemă pe care o ridică o interpretare literală a acestei istorisiri s-ar putea numi "taina mormintelor goale". Dacă totul este luat literal, s-ar părea că nici unul din cele două personaje de frunte n-a petrecut prea mult în mormânt--amândoi fiind luaţi destul de repede din locurile lor respective de răsplată. Evident că şi trupurile lor au venit în zbor cu ei, deoarece îl găsim pe bogat ridicându-şi ochii şi dorind să i se răcorească limba cu o picătură de apă de pe vârful degetului lui Lazăr, care se odihnea, aşa cum am văzut în sânul lui Avraam. În ultimii ani, au fost exhumate destule morminte ca să ne dăm seama că trupurile celor decedaţi nu sunt purtate nici la cer şi nici în iad după înmormântare. Ele se transformă în ţărână şi îşi aşteaptă învierea.

Din aceste câteva exemple, începem să vedem că în această pildă, Domnul Isus nu încerca să explice realitatea fizică de după moarte. În schimb, Se referea la necredincioşia iudeilor în ceea ce privea răspunderea lor. Ca ispravnici ai soliei speciale a adevărului, ei n-au reuşit de loc să o facă cunoscută neamurilor, care erau dornice s-o audă. De fapt, întregul capitol din Luca 16 este consacrat subiectului isprăvniciei.

Începând de la versetul 1, Domnul Hristos a rostit o altă pildă despre administrarea banilor şi a bunurilor. "Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pârât la el că-i risipeşte averea." După ce a tratat principiul încredinţării bunurilor materiale, Domnul Isus a deschis problema încredinţării adevărului. Prin pilda unui alt om bogat, El a ilustrat practic cum ei se dovediseră tot atât de necredincioşi cu bogăţiile spirituale pe cât de necredincios fusese ispravnicul cu bogăţiile materiale.

Să încerci să exagerezi pilda bogatului şi a lui Lazăr ca să o faci să se potrivească doctrinei iadului veşnic înseamnă să pierzi din vedere exact problema pe care vroia Domnul Isus s-o facă cunoscută. Biblia vorbeşte cu o claritate fără greş despre subiectul iadului în multe alte locuri. Nicăieri Scripturile nu învaţă că cei răi vor continua să sufere în focul veşnic de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşniciei. Mai degrabă, vor fi distruşi complet. Domnul Isus n-ar fi compromis niciodată integritatea Sfintelor Scripturi învăţând o doctrină contrară propriei Lui mărturii copleşitoare cu privire la acest subiect. Vom fi mai siguri despre adevărul despre iad după ce vom examina câteva din multele texte din Biblie care ne vorbesc direct despre acest subiect. Totuşi, mai înainte de a le examina, trebuie să ne aducem aminte că "plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică." Romani 6:23. Există doar două alternative pentru fiecare suflet. Aceia care Îl vor primi pe Isus Hristos şi jertfa Lui ispăşitoare vor trăi pe vecie, iar aceia care nu-L vor accepta pe Isus vor muri. Dacă cei răi ar suferi la nesfârşit, oricât de mult i-ar durea, ar însemna că au viaţă veşnică. Dar cunoaştem că viaţa veşnică li se acordă doar acelora care Îl primesc pe Domnul Isus.

Cugetaţi puţin la aceste texte clare din Scriptură care vorbesc despre răsplata celor răi: "Dar cei răi pier şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul." Psalmul 37:20.

"Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură." Maleahi 4:1.

"Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor." Maleahi 4:3.

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă." Matei 10:28.

"Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el, va arde." 2 Petru 3:10.

"Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua." Apocalipsa 21:8. Ar putea fi citate multe alte texte, dar acestea ilustrează clar că soarta finală a celor răi va fi moartea. Observaţi că Scripturile aleg cele mai puternice cuvinte cu putinţă ca să descrie ştergerea cu desăvârşire a celor răi. Nu există nici un chip prin care aceste cuvinte clare să poată fi înţelese greşit de către cineva care sincer doreşte să cunoască adevărul. Există un foc rezervat celor răi, dar un foc atât de fierbinte încât îi va nimici pe deplin pe cei care vor ajunge să-i cunoască efectul. Dar după ce focul îşi va termina lucrul, se va stinge. Nicăieri în Biblie nu se învaţă despre un foc ce va arde veşnic--nici măcar în pilda bogatului şi a lui Lazăr. (Unii s-au întrebat ce înseamnă "în vecii vecilor" în textul din Apocalipsa 20:10. Alte pasaje asemănătoare arată că aceste cuvinte înseamnă atât cât trăieşte un om. Vezi Exod 21:6; 1 Samuel 1:22; Iona 2:6, etc. De asemenea, expresia "foc veşnic" se poate înţelege mai degrabă ca urmări decât ca durată, ca în exemplul Sodomei şi Gomorei din Iuda 7).

Ar fi tragic să pierdem din vedere punctul esenţial al pildei îndepărtându-l din cadrul în care l-a prezentat Domnul Isus. Haideţi să acceptăm lecţia pe care încerca El să ne înveţe şi s-o aplicăm la propriile noastre vieţi. Oare facem tot ce putem ca să răspândim solia mântuirii şi altora? Oare avem o iubire adevărată pentru aceia din jurul nostru şi oare i-am invitat să se bucure şi ei de moştenirea noastră spirituală? Dacă strângem bogăţie după bogăţie, asemenea evreilor din vechime, vom ajunge plini de îndreptăţire de sine şi stricaţi. Prin contrast, printr-o slujire activă, plină de iubire, legătura noastră cu Hristos ca şi cu alţii va ajunge din ce în ce mai puternică şi mai plină de sens.

Haideţi să nu facem din istorisiri înspăimântătoare temelia experienţei noastre creştine. În schimb, să înţelegem că "atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Ioan 3:16.

Unele texte greu de explicat


1 Samuel 28:14: "El i-a zis 'Cum e la chip?' Şi ea a răspuns: 'Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.' Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat." Această şedinţă de spiritism a fost citată drept dovadă că există viaţă după moarte. Cu toate acestea, iată câteva puncte care contrazic această afirmaţie:

  1. Vrăjitorii fuseseră condamnaţi la moarte şi alungaţi din ţară (versetul 3; Leviticul 20:27).

  2. Dumnezeu îl părăsise pe Saul şi nu mai vroia să comunice cu el (versetul 15).

  3. Chipurile Samuel "fusese sculat din morţi". Alte expresii "sculându-se din pământ", "se scoală" şi "să cheme morţii". Oare aici s-ar afla drepţii neprihăniţi--în pământ? Cei care cred în nemurirea sufletului n-ar fi de acord cu aşa ceva.

  4. Samuel este descris ca "un bătrân ... învelit cu o mantie." Oare aşa se arată sufletele nemuritoare? Şi unde şi-a căpătat sufletul corpul? Doar se presupune că nu mai au nici un corp. A fost oare vreo înviere? Oare Dumnezeu Se afla la cheremul vrăjitoarei şi l-a înviat pe Samuel? Dacă nu, atunci poate Satana să învie morţii?

  5. Arătarea lui Samuel i-a spus lui Saul: "Mâine, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine." Saul s-a sinucis pe câmpul de luptă, a doua zi. Unde locuia Samuel, dacă Saul cel nepocăit urma să se ducă în acelaşi loc?

  6. Raportul sfânt n-a menţionat de loc că Saul l-a văzut pe Samuel. El a primit această informaţie indirect de la vrăjitoare şi a tras doar conluzia că era Samuel din descrierea ei. Adevărul este că cel rău a înşelat-o pe bătrâna cea stricată, iar ea la rândul ei l-a înşelat pe Saul. Nu a fost decât o şedinţă de spiritism condusă de Satana.

  7. Gravitatea păcatului lui Saul se descoperă prin următoarele cuvinte: "Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii. N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât." 1 Cronici 10:13, 14. Matei 10:28: "Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă."

Domnul Isus ne învaţă în acest text că sufletul nu este nemuritor din fire. Poate fi distrus şi va fi distrus în iad (gheenă). Dar ce a vrut El să spună prin să ucizi trupul, dar nu sufletul? Este cu putinţă ca sufletul să existe despărţit de trup? Unii declară că da, dar Biblia arată altfel.

Cuvântul evreiesc "psuche" s-a tradus prin "suflet" în acest text, dar în alte patruzeci de texte s-a tradus prin "viaţă". De exemplu, Domnul Isus a declarat: "Oricine îşi va pierde viaţa (psuche) pentru Mine, o va câştiga." Matei 16:25. Evident, "psuche" nu putea să însemne "suflet" în această situaţie sau s-ar fi putut spune că oamenii şi-ar pierde sufletul de dragul lui Hristos. Este mai bine tradus "viaţa".

Dar ce-am putea spune despre Matei 10:28? Aşezaţi cuvântul "viaţă" în loc de "suflet" şi textul se va potrivi perfect cu restul Bibliei. Este o mare deosebire între cel care poate să ia viaţa trupească şi Cel care poate să ia viaţa veşnică. Iată dovada în cuvintele Domnului Isus: "Vă spun vouă, prietenii Mei: 'Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă.'" Luca 12:4, 5.

Cu alte cuvinte, "suflet" aici nu înseamnă doar viaţă, ci şi viaţă veşnică. Observaţi că Luca spune totul exact ca şi Matei, numai că nu spune "ucide sufletul". În schimb, el spune "să arunce în gheenă (iad)". Înseamnă acelaşi lucru. Oamenii nu pot face altceva decât să ucidă trupul şi să ia viaţa fizică. Dumnezeu va arunca în iad şi va lua viaţa veşnică. Nu doar trupul le va fi nimicit în acel foc, ci şi viaţa le va fi curmată pe vecie.


Matei 25:46: "Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică." Se cade să amintim că Domnul Isus nu a spus că cei răi vor suferi o "pedepsire veşnică". El a spus o "pedeapsă veşnică". Care este pedeapsa pentru păcat? Pedeapsa este nimicirea şi ea durează veşnic (2 Tesaloniceni 1:9). Cu alte cuvinte, este vorba de o nimicire care nu se termină niciodată, deoarece nu va exista nici o înviere din acea nimicire.

Pavel spune "plata păcatului este moartea." Romani 6:23. Ioan descrie acea moarte ca pe "moartea a doua" în Apocalipsa 21:8. Acea moarte sau nimicire va fi veşnică sau definitivă.

Marcu 9:43, 44; "Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge."

În acest verset, cuvântul "iad" (în Biblia King James) este tradus din cuvântul grecesc "Gheena", care este doar un alt cuvânt pentru Valea lui Hinom care se afla în afara zidurilor Ierusalimului. Acolo se aruncau toate gunoaiele şi trupurile animalelor, unde erau arse într-un foc continuu. Ceea ce ar fi putut să scape focului era distrus de viermii care se hrăneau tot timpul cu stârvurile moarte. Gheena simboliza un loc de nimicire desăvârşită.

Domnul Isus a vrut să ne înveţe în acest verset că focul iadului nu va putea fi stins de către nimeni. Isaia a declarat: "Nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări." Isaia 47:14. Cu toate acestea, s-a grăbit să spună în acelaşi verset, "Căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc la care se stă." Aşa că focul de nestins se va stinge după ce îşi va fi terminat lucrarea. Ierusalimul a ars cu un foc de nestins (Ieremia 17:27), dar cu toate acestea a fost nimicit cu desăvârşire (2 Cronici 36:19-21).

Flăcările şi viermii Gheenei reprezentau o distrugere totală şi o ştergere deplină a păcatului şi a păcătoşilor. Având în faţa ochilor lor focul Gheenei, Domnul Isus n-ar fi putut folosi vreo imagine mai sugestivă pentru farisei ca să descrie nimicirea finală şi deplină a păcătoşilor. Cei care citează acest text ca să susţină învăţătura nemuririi sufletului se află într-o adevărată dilemă. De ce? Deoarece focul şi viermii îşi fac lucrarea nu asupra unor suflete fără trup, ci asupra trupurilor! În Matei 5:30 Domnul Hristos a declarat că "tot trupul" va fi aruncat în gheenă sau iad.

În Isaia 66:24, ne este înfăţişat acelaşi tablou al Gheenei (iadului) cu un foc de nestins şi cu viermi care nimicesc. Dar în acest caz, se foloseşte cuvântul "trupurile moarte" ("stârvuri" în King James Version), descoperind faptul că focul distruge corpurile moarte, nu sufletele fără corp.

Luca 23:43: "Isus a răspuns: 'Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.'"

Unii au tras concluzia din acest verset că sufletele îşi primesc răsplata imediat după moarte, contrar cu alte zeci de texte din Biblie. Dar observaţi două lucruri greşite în această presupunere. Mai întâi, deşi Domnul Isus i-a spus tâlharului "Adevărat îţi spun, Astăzi vei fi cu Mine în rai." peste trei zile, i-a spus Mariei că nu Se suise încă la Tatăl. Iată textul prin care dovedim că Tatăl Său Se afla în paradis: Apocalipsa 2:7 declară că pomul vieţii "este în raiul lui Dumnezeu", iar Apocalipsa 22:1, 2 descrie pomul vieţii pe malul râului vieţii care curge de la scaunul lui Dumnezeu. Aşa că nu se pune nici o problemă că paradisul există acolo unde se află scaunul de domnie al Tatălui. Se pune întrebarea: Cum a putut să-i spună Domnul Isus tâlharului că va fi cu El în rai în acea zi, când El nu S-a dus acolo decât peste trei zile?

În al doilea rând, Domnul Isus şi tâlharul nici măcar nu au murit în aceeaşi zi. Când au venit soldaţii să le ia trupurile de pe cruce înainte de apus, Isus murise deja (Ioan 19:32-34). Tâlharii erau încă în viaţă, aşa că li s-au străpuns picioarele ca să le grăbească moartea şi să-i împiedice de a nu fugi. Fără îndoială că au mai trăit şi după apusul soarelui în ceasurile sabatului şi posibil chiar mai mult. Aşa că cum a fost cu putinţă ca Domnul Isus să-l asigure pe tâlhar că va fi cu El în rai în acea zi când amândoi doar nu au murit în "acea zi"?

Aparentele contradicţii se clarifică atunci când luăm în considerare faptul că punctuaţia din Luca 23:43 s-a adăugat de către oameni neinspiraţi atunci când s-a tradus Biblia noastră. Ei au aşezat virgula înaintea cuvântului "astăzi" când în realitate ar fi trebuit aşezată după "astăzi". Atunci versetul ar fi sunat corect astfel: "Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu Mine în rai." Cu alte cuvinte, Domnul Isus vroia să zică "Astăzi îţi dau asigurarea, acum când s-ar părea că nu pot să salvez pe nimeni, astăzi cînd proprii Mei ucenici M-au părăsit şi când sufăr pedeapsa de care suferă orice criminal--totuşi te asigur că vei fi mântuit chiar acum."

Remarcaţi, vă rog, că tâlharul n-a cerut să fie dus în rai chiar atunci. El s-a rugat: "Doamne, adu-Ţi aminte de Mine, când vei veni în împărăţia Ta!." Atunci urma ca Domnul să-Şi aducă aminte de el, când va veni în împărăţia Lui. 2 Corinteni 5:6, 8: "Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, ---Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul."

În versetele 1-8, ap.Pavel pune în contrast starea prezentă de om muritor cu viaţa veşnică viitoare din ceruri. Urmăriţi expresiile pe care le foloseşte pentru cele două stări:

MuritorNemuritor
casă pământeascăclădire de la Dumnezeu
cortul acestacasă care nu este făcută de mână
muritorlocaşul nostru ceresc
în trupsă părăsim trupul acesta
departe de Domnulacasă la Domnul


El vorbeşte de asemenea despre "locaşul nostru ceresc" (versetul 2) şi iarăşi doreşte cu ardoare ca "ceea ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă." Versetul 4. Dar cheia întregului discurs se află în descrierea celei de a treia stări. După ce a dorit să fie înveşmântat cu nemurire, ap.Pavel declară că "atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi." Versetul 3. Exprimând toate aceste gânduri altfel, el declară "nu că dorim să fim dezbrăcaţi." Versetul 4.

Este clar că starea de dezbrăcat sau goliciune nu era nici starea de muritor, nici starea de nemuritor, ci moartea şi mormântul. Ap.Pavel şi-a dat seama că nu se trece într-o clipă de la îmbrăcarea cu acest cort la îmbrăcarea în casa noastră din ceruri. Între cele două se aşezau moartea şi mormântul, iar el s-a referit la această stare ca fiind fără veşminte şi gol.

Într-un alt text, ap.Pavel a descoperit clar când va avea loc această schimbare de la firea muritoare. În 1 Corinteni 15:52, 53 a scris: "Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii." Aceasta se va întâmpla când va reveni Domnul Isus.

1 Petru 3:18-20: "Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt."

Multe neînţelegeri au provocat aceste versete din Scriptură. S-a predicat că de fapt Domnul Isus a coborât în adâncurile pământului şi le-a predicat sufletelor pierdute, care erau încătuşate în vreun purgatoriu sau la intrarea în iad.

Această înţelegere este departe de ceea ce zice de fapt textul. Să-l privim mai atent acum şi să încercăm să înţelegem adevăratul mesaj din aceste versete. Textul zice că Domnul Hristos a suferit odată pentru păcat ca să ne poată aduce la Dumnezeu, astfel fiind dat morţii în trupul omenesc. Dar El a fost înviat de Duhul prin care a şi umblat şi a predicat.

Mai întâi de toate, urmăriţi cum le-a predicat Domnul Hristos acelor duhuri din închisoare. Prin Duhul, iar acest cuvânt este scris cu literă mare în Biblia dvs. Se referă de fapt la Duhul Sfânt. Aşa că tot ceea ce a făcut Hristos predicând în această perioadă de timp, a făcut-o prin Duhul Sfânt.

Având aceasta în vedere, să ne întrebăm: Când s-a predicat? Răspunsul ni se dă clar în versetul 20, "când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia." Aşa că predicarea avea de fapt loc în timp ce se construia arca--în timpul predicării lui Noe lumii antediluviene. Acum, încă o întrebare: Cui i se predica? Textul ne spune aici "duhurilor din închisoare". De-a lungul Bibliei, găsim această terminologie folosită pentru a-i descrie pe aceia care sunt legaţi în temniţa păcatului. David se ruga: "Scoate-mi sufletul din temniţă." Psalmul 142:7. Pavel vorbea despre experienţa lui cu aceste cuvinte: "mă ţine rob legii păcatului." Romani 7:23.

Ceea ce ne spune Petru aici este pur şi simplu că Domnul Hristos prin Duhul Sfânt era prezent în timp ce Noe predica. Hristos Se afla acolo prin Duhul Sfânt pentru a produce convingerea de păcat în inima lor şi pentru a face apel la ei ca să intre în arcă. Nu există nimic aici care să indice că Domnul Isus S-a despărţit de trup în timpul cât a fost mort pentru a se duce în vreun loc subpământean ca să le slujească duhurilor rele. Cele trei întrebări îşi primesc răspunsul clar din însuşi textul, cum că El a predicat prin Duhul Sfânt, a făcut lucrul acesta în timp ce se pregătea arca şi le-a predicat duhurilor din închisoare sau acelor oameni ale căror vieţi păcătoase se aflau legate în temniţa păcatului.

Apocalipsa 14:10, 11: "Va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!" Cuvintele "în vecii vecilor" nu înseamnă neapărat "la nesfârşit". De fapt, Biblia foloseşte termenul de 56 de ori ("în vecii vecilor" se poate găsi în concordanţa dvs. biblică la "veci") în legătură cu lucrurile care s-au sfârşit deja. În Exod 21:1-6 robul evreu trebuia să-şi slujească stăpânul "pe vecie" literal "pentru totdeauna", evident că în fapt aceasta se producea atâta timp cât trăia. Ana şi-a dus fiul, pe Samuel, la casa Domnului ca să rămână "pentru totdeauna", dar ea a limitat clar acest timp la "toată viaţa lui." 1 Samuel 1:22, 28.

Termenul este foarte clar definit în Psalmul 48:14, "Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte." Pustiirea Edomului urma să continue "din veac în veac". Isaia 34:10. Domnul Hristos este numit "Preot în veac" (Evrei 5:6), deşi după ce păcatul va fi şters, se va încheia şi lucrarea Domnului Hristos de Mare Preot. Biblia declară, "Cei răi ...să fie nimiciţi pe vecie." Psalmul 92:7.

Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top