Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  

Înţelegând darul limbilor

Print
Înţelegând darul limbilorBy Doug Batchelor

Un adevăr uimitor:


Legenda spune că atunci când grecii nu au reuşit să captureze cetatea Troia nici măcar după un asediu de 10 ani, au recurs în cele din urmă la o stratagemă. Armata greacă s-a prefăcut că pleacă pe mare lăsând în urmă pe ţărm un imens cal sculptat în lemn, aparent un dar pentru învingători. Darul, însă, era de fapt plin cu luptători înarmaţi! Sinon, un spion grec din interiorul Troiei, i-a convins pe troieni să aducă între zidurile cetăţii calul, spunându-le că acest lucru ar face, în mod misterios, Troia invincibilă. În acea noapte, Sinon a eliberat trupele ce se ascundeau în calul gigantic. După ce i-au ucis pe gardienii troieni, le-au deschis porţile soldaţilor greci care aşteptau, iar Troia a fost cucerită şi arsă.

Deosebiri de interpretare


Un dar din partea duşmanului poate fi fatal. Lumea interlopă a expediat cu succes multe ţinte umane ornând frumos în hârtie colorată şi fundă câte o bombă ce exploda atunci când pachetul era desfăcut. Astăzi diavolul foloseşte un dar contrafăcut al Duhului - o formă păgână a darului vorbirii în limbi - pentru a-şi asigura accesul în biserica lui Dumnezeu şi a o distruge din interior.

La scurt timp după ce m-am botezat, mergeam cu autostopul din Palm Springs spre Los Angeles pentru a o vizita pe mama mea. Cam pe la jumătatea drumului, m-am urcat în maşina unei amabile doamne penticostale, de vârstă medie, care a fost foarte încântată să audă de recenta mea convertire. În timp ce conducea, m-a întrebat: "Ai primit deja Duhul Sfânt?"

Am fost puţin surprins de întrebarea ei, pentru că nimeni nu mă mai întrebase aşa ceva până atunci. "Ei bine, cred că L-am primit", i-am răspuns încetişor, "Cu siguranţă am simţit prezenţa Duhului Sfânt în viaţa mea. Dumnezeu mă ajută să fac multe schimbări, ştiţi, cum ar fi să renunţ la droguri, să nu mai fur, să nu mai mint, să nu mai înjur, şi multe altele."

"Nu, nu asta am vrut să spun" mi-a spus ea, arătând puţin frustrată. "Ai primit botezul cu Duhul Sfânt? Vorbeşti în limbi?" Mi s-a părut ciudat faptul că ea părea mult mai interesată în a afla dacă eu am experimentat sau nu o exprimare extaziantă, decât de faptul că obţinusem biruinţa asupra unor păcate care mă ţinuseră atât de mult timp captiv!

Mai mult chiar, această doamnă draguţă era convinsă că îmi lipseşte tocmai elementul de bază al experienţei creştine. Şi pentru că nu doream să fiu lipsit de ceva atât de important, am început o cercetare foarte amănunţită a controversatului subiect al vorbirii în limbi. Primele biserici la care am mers erau toate harismatice, ceea ce înseamnă că aveau credinţa în vorbirea în limbi - experienţă adesea descrisă ca "glossolalia." Mulţi dintre noii mei prieteni din grupul de studiu al Bibliei "vorbeau în limbi", aşa că informaţia pe care o voi împărtăşi în ceea ce urmează este atât rezultatul propriei experienţe precum şi al unui studiu de ani de zile.

Trebuie să mă ocup de câteva adevăruri nepopulare în acest studiu şi trebuie să încep prin a spune că deşi nu sunt de acord cu unele din învăţăturile fraţilor şi surorilor mele harismatici, cred cu putere că Dumnezeu are mii de copii în aceste biserici. Trebuie să recunosc de asemenea că există deosebiri mari şi între harismatici în interpretarea dată darului vorbirii în limbi, de aceea vă rog să mă iertaţi dacă voi generaliza câteodată. Războiul pe care îl port nu este împotriva oamenilor, ci împotriva erorii. Acelaşi adevăr care poate uneori răni făgăduieşte şi că ne va elibera (Ioan 8:32)!

Adevăratul dar al vorbirii în limbi


Să începem cu o definiţie. Cuvântul "limbă" în Biblie înseamnă simplu "un limbaj". Dumnezeu dă toate darurile Duhului Sfânt pentru a acoperi o nevoie practică. Pentru ce era nevoie de limbi?

Isus le-a spus urmaşilor Săi: "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Matei 28:19. Această poruncă ridica o problemă. Cum puteau apostolii să meargă şi să predice în toată lumea când nu vorbeau decât o singură sau două limbi? Chiar dacă ucenicii lui Isus erau foarte inteligenţi, majoritatea dintre ei nu urmaseră vreo şcoală. Pentru ca să îndeplinească marea însărcinare, El le-a făgăduit că le va da un dar unic de la Duhul Sfânt. Era o abilitate miraculoasă, supranaturală să vorbească în limbi străine pe care nu le studiaseră şi nu le ştiau, în scopul răspândirii evangheliei.

"Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: ... vor vorbi în limbi noi;" Marcu 16:17.

Faptul că Isus a spus că aceste limbi vor fi un "semn" indică faptul că abilitatea de a le vorbi nu urma să fie rezultatul studierii lor obişnuite. Mai curând, urma să fie un dar instantaneu pentru a putea predica fluent într-o limbă necunoscută mai înainte.

Există doar trei exemple concrete de vorbire în limbi consemnate în Biblie (Faptele Apostolilor capitolele 2, 10 şi 19). Dacă ne uităm la aceste trei situaţii, ar trebui să descoperim un tablou mai clar al acestui dar controversat.

"În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească". Faptele 2:1-4.

Focul este un simbol al puterii. Dumnezeu a trimis acest dar sub forma unor limbi de foc ca ei să ştie că El este Cel ce le dă putere limbii lor slabe, tot aşa cum tot El îl întărise pe Moise să poată merge înaintea lui Faraon (Exod 4:10-12) şi cum i-a atins buzele lui Isaia cu un cărbune de la altarul ceresc (Isaia 6:6, 7).

De ce a aşteptat Dumnezeu până în ziua Cincizecimii ca să le acorde acest dar? Fapte 2:5-11 introduce scena: "Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: "Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? ... îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!"

Ziua Cincizecimii era o sărbătoare evreiască ce cădea în a cincizecea zi după Paşte. Israeliţii devotaţi veneau de pe întreg teritoriul Imperiului Roman ca să se închine la Ierusalim. Dumnezeu a ales această ocazie ca să acorde acest dar al limbilor asupra ucenicilor ca ei să poată să le predice tuturor evreilor aflaţi în vizită chiar în limba lor natală. Cel puţin 15 grupuri de limbi diferite erau reprezentate în ziua aceea în mulţime (Fapte 2:9-11)! Ca urmare, s-au convertit mii dintre aceşti vizitatori. Apoi, după Cincizecime, la rândul lor, au dus cu ei noua credinţă acasă, fiecare în ţara lui.

Din acest exemplu ar trebui să reiasă foarte clar că darul limbilor s-a dat pentru răspândirea evangheliei în toate limbile existente ale lumii.

Mulţi au sugerat greşit că minunea de la Cincizecime a fost un dar de a auzi şi de a înţelege limbi diferite. Dar nu a fost un dar de a auzi dat ascultătorilor, ci mai degrabă un dar al Duhului dat pentru a-i face în stare pe credincioşi să vorbească (Faptele 2:4). Nu este numit darul urechilor pentru ascultători, ci darul vorbirii în limbi pentru vorbitori. Mai mult, semnul nu a fost pus sub forma unor urechi de foc asupra ascultătorilor, ci sub forma unor limbi de foc asupra celor care predicau.

S-a mai sugerat şi că darul limbilor este o "limbă cerească" înţeleasă numai de Dumnezeu sau de aceia care au darul interpretării. Biblia este clară în Fapte capitolul 2 că atât ucenicii cât şi ascultătorii înţelegeau ceea ce se predica - "lucrurile minunate ale lui Dumnezeu". Versetul 11.

Să ne uităm acum la al doilea exemplu când Petru i-a predicat lui Corneliu şi casei lui. "Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu" (Fapte 10:44-46).

Din Fapte 10:1 aflăm despre Corneliu că era italian, în timp ce Petru era evreu şi vorbea aramaica. Istoria ne spune de asemenea că servitorii dintr-o casă romană puteau fi de oriunde din lume. Fiindcă evident că existau bariere lingvistice la această întrunire, probabil că Petru a început să vorbească printr-un interpret. Dar atunci când Duhul Sfânt S-a coborât peste Corneliu şi peste casa lui, evreii care se aflau împreună cu Petru au putut să înţeleagă că Neamurile vorbeau în alte limbi decât limbile lor natale. Raportul declară că evreii i-au auzit pe aceştia "mărind pe Dumnezeu" în aceste limbi. Când, mai târziu, le-a relatat această experienţă conducătorilor bisericii, Petru le-a spus: "Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început." Fapte 11:15, sublinirea autorului.

Petru ne spune clar aici că atât Corneliu cât şi familia lui au primit acelaşi dar al limbilor, în acelaşi fel în care l-au primit ucenicii în Ziua Cincizecimii. Cu alte cuvinte, vorbeau în limbi pe care până atunci nu le cunoscuseră, într-un fel în care acum puteau fi înţeleşi.

Cel de-al treilea şi ultim exemplu de vorbire în limbi îl întâlnim când Pavel le-a predicat celor 12 ucenici din Efes. Fapte 19:6 aminteşte, "Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi proroceau."

Pavel era cel mai educat şi mai umblat dintre apostoli şi vorbea în multe limbi (1 Corinteni 14:18). când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra acestor 12 efeseni, Pavel a recunoscut că ei prooroceau sau predicau în limbi noi. Cel mai probabil, vorbeau în limbi obişnuite răspândite pe teritoriul Imperiului Roman, pentru că asta ar fi fost de folos în predicarea Evangheliei. Luca nu spune că ei au primit o formă diferită faţă de primele două exemple, deci trebuie să presupunem că este vorba despre acelaşi dar dat cu ocazia Cincizecimii.

Veţi descoperi că singurele ocazii în care darul vorbirii în limbi se leagă de revărsarea Duhului Sfânt este când se adună împreună persoane de limbi diferite, astfel ridicându-se bariere de limbă.

Observaţi că în Fapte capitolul 4 se repetă experienţa descrisă în capitolul 2. Locul s-a zguduit şi ei s-au umplut de Duhul Sfânt, dar întrucât nu existau străini, darul limbilor a lipsit. Fapte 4:31 declară, "După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală."

Scopul botezului cu Duh Sfânt nu este ca să bolboroseşti sunete neinteligibile, ci ca să ai putere să predici. Iată de ce Domnul Isus a declarat, "Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului." Fapte 1:8.

Solia către Corint


Dintre cele 14 cărţi scrise de Pavel în Noul Testament, 1 Corinteni este singura în care tratează subiectul vorbirii în limbi. Biserica din Corint, evident că avea o problemă anume, deoarece cea de-a doua epistolă nici măcar nu aminteşte de vorbirea în limbi.

Vechea cetate a Corintului era renumită pentru cele două porturi internaţionale. Deoarece biserica din Corint era alcătuită din multe naţionalităţi diferite, ades serviciile divine deveneau haotice şi confuze. Evident că unii membri se rugau, dădeau mărturie sau predicau în limbi necunoscute celorlalţi prezenţi. Iată de ce Pavel le-a poruncit că dacă vorbeau într-o limbă necunoscută majorităţii, mai bine tăceau dacă nu era nimeni care să traducă (1 Corinteni 14:28). Cu alte cuvinte, nu este politicos să vorbeşti într-o limbă pe care ceilalţi n-o înţeleg. Urmăriţi aceste declaraţii clare din partea apostolului: "În adevăr, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în alte limbi, şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură? Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta? Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă? Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt. ... Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. ...Dacă sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu." 1 Corinteni 14:6-9, 19, 27, 28.

Este cu adevărat uimitor cum unii oameni iau acest pasaj şi îl folosesc ca scuză ca să bolborosească în timpul serviciilor divine! Solia lui Pavel din întreaga Scriptură este exact contrară. În 1 Timotei 6:20, el aminteşte clar, "fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de bolborosiri zadarnice," (Versiunea King James). Iar în 2 Timotei 2:16, Pavel repetă acest sfat: "Fereşte-te de vorbăriile goale şi bolborosiri zadarnice, căci cei ce le ţin, vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu." Cu alte cuvinte, însuşi scopul darului vorbirii în limbi este să-ţi comunici gândurile. Dacă cei prezenţi nu înţeleg ceea ce vrei să zici, atunci taci din gură.

Chiar o vorbire cerească?


Mulţi dintre prietenii mei de la bisericile harismatice sunt de acord că limbile vorbite în cartea Faptelor erau limbi normale din lume. Dar imediat mai adaugă că există şi un al doilea dar --- o limbă de rugăciune a cerului. Acest dar, susţin ei, exprimă "suspinele negrăite" ale Duhului (Romani 8:26). Ei declară că scopul ar fi ca diavolul să nu poată să ne înţeleagă rugăciunile. Dar nicăieri nu suntem învăţaţi să ne ascundem rugăciunile de cel rău, doar el tremură când îi aude rugându-se pe creştini!

Această învăţătură despre o limbă a rugăciunii se bazează mai ales pe textul din 1 Corinteni 14:14 unde Pavel declară, "Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod."

Ei interpretează acest text ca însemnând că atunci când Pavel se ruga în Duhul, folosea o "limbă cerească" şi nu ştia nici el singur ce se roagă. Această teorie ridică o întrebare importantă. Cum va şti vreodată cel ce se roagă că a primit răspuns la rugăciune?

Aşa că ce vrea să zică de fapt Pavel în 1 Corinteni 14:14? Problema în înţelegerea acestui verset vine în mare parte din pricina traducerii greoaie. Vă rog să-mi îngăduiţi să parafrazez versetul în engleza modernă: "Dacă mă rog într-o limbă pe care cei din jurul meu nu o înţeleg, s-ar putea să mă rog în Duhul, dar gândurile mele nu le vor fi de niciun folos celor care mă ascultă." Pavel este de neînduplecat că dacă ne rugăm tare, ar trebui fie să ne rugăm ca şi ceilalţi din jur să poată înţelege sau altfel să tăcem din gură. Reţineţi următoarele versete: "Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. Altminteri, dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde "Amin" la mulţumirile, pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui" (1 Corinteni 14:15, 16)? După acest text, cine are probleme cu înţelegerea? Ascultătorii, şi nu vorbitorii, aşa cum se predică de obicei. Dacă v-aţi rugat vreodată cu cineva care se ruga într-o limbă necunoscută de dvs., atunci ştiţi ce vroia să spună Pavel când a zis că ţie greu să zici "Amin" (care înseamnă "aşa să fie") la sfârşitul rugăciunii. Fără un interpret, nu ştiţi la ce vă daţi acordul. Poate că aţi cerut o binecuvântare asupra celui rău, fără să vă daţi seama!

Este evident din contextul pasajului din 1 Corinteni 14 că scopul vorbirii în limbi sau mai exact în limbi străine, este de a face cunoscută evanghelia şi prin asta să se zidească biserica. Dacă ascultătorii nu înţeleg limba vorbită, nu pot fi zidiţi. Ca urmare, dacă nu este niciun interpret, vorbitorul pur şi simplu vorbeşte în vânt şi singurii prezenţi care înţeleg ceea ce se spune sunt Dumnezeu şi el însuşi. Acesta este sensul clar al versetului 2 citat atât de des greşit. "În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege, şi, cu duhul, el spune taine."

Apostolul Pavel accentuează din nou că limbile vorbite trebuie înţelese de ascultători sau altfel cel care doreşte să vestească taina evangheliei trebuie să stea tăcut în meditaţie între el şi Dumnezeu. "Tot aşa şi voi, dacă nu rostiţi cu limba o vorbă înţeleasă, cum se va pricepe ce spuneţi? Atunci parcă aţi vorbi în vânt." "Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu (versetele 9, 28). Este clar că unicul scop al vorbirii în limbi este să treacă peste barierele create de limbi şi să facă cunoscută evanghelia!

Dar unii şi-au pus întrebarea, "Dar n-a spus Pavel că a vorbit în limba îngerilor? "

Nu, ci Pavel a spus, "Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti ..." 1 Corinteni 13:1, sublinirea autorului. Dacă veţi citi acest verset în context, veţi vedea că ap.Pavel a mai spus în versetul 2 "Chiar dacă aş avea toată credinţa ..." Nu avea toată credinţa. Iar versetul 3 adaugă, "Chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars ... " Pavel a fost decapitat, nu ars. Aşa că putem vedea că aici Pavel foloseşte cuvântul "chiar dacă."

Priorităţile corecte


Sunt de părere că este nevoie de toate darurile Duhului, incluzând şi adevăratul dar al limbilor, iar biserica de astăzi le are la dispoziţia sa. Dar Scripturile ne învaţă că unele daruri sunt mai importante decât altele şi că ar trebui să ne concentrăm asupra celor mai importante. "Umblaţi dar după darurile cele mai bune" (1 Corinteni 12:31).

De fapt, atunci când Biblia enumeră darurile spirituale, vorbirea în limbi se află de obicei la coada listei. "Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi." (1 Corinteni 12:28). "Cine prooroceşte, este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi" (1 Corinteni 14:5).

Cu toate acestea, unii predicatori harismatici au întors lista pe dos şi au făcut din darul vorbirii în limbi elementul principal din predicile lor. Ei ar dori ca noi să credem că acel credincios care nu vorbeşte în limbi este mai puţin consacrat. Dar Pavel arată clar că la oameni diferiţi se dau daruri diferite şi nu ne putem aştepta ca cineva să aibă toate darurile. El se întreabă în 1 Corinteni 12:29, 30: "Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?" Răspunsul este evident că NU!

Biblia declară, "Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Galateni 5:22, 23). Dar aceiaşi predicatori vor să credem că roada Duhului reprezintă darul limbilor sau că fiecare om care este plin de Duhul Sfânt să vorbească în limbi. Cu toate acestea din cele peste 50 de exemple din Biblie unde Dumnezeu Şi-a umplut poporul cu Duhul, doar în trei ocazii experienţa se leagă de vorbirea în limbi.

Mai mult, Domnul Isus este Exemplul nostru. El a fost plin de Duhul Sfânt şi cu toate acestea n-a vorbit niciodată în limbi. Ioan Botezătorul "se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale" (Luca 1:15), dar nu se aminteşte nicăieri nici de el că ar fi vorbit în limbi.

Din cele 27 de cărţi din Noul Testament, doar trei fac vreo referire la darul limbilor. Există aproximativ 39 de autori în Biblie. Din cei 39, doar trei, Luca, Pavel şi Marcu, amintesc subiectul vorbirii în limbi. Cu alte cuvinte, ar trebui să accentuăm ceea ce accentuează Dumnezeu.

O imitaţie originală


Adevăratul dar al limbilor este o unealtă puternică în vestirea evangheliei. Dar reţineţi că Satana are o imitaţie pentru orice adevăr al lui Dumnezeu.

'Glossolalia' este cuvântul folosit ades pentru a descrie cunoscuta experienţă ce se regăseşte în majoritatea bisericilor harismatice. În dicţionarul american Heritage, se defineşte astfel: "o vorbire alcătuită fără vreun înţeles, mai ales o vorbire asociată cu starea de transă sau a unor sindromuri de schizofrenie."

Urmăriţi în paralelă definiţia aceluiaşi dicţionar pentru o limbă: "Folosirea de către oameni a sunetelor şi ades a simbolurilor scrise, reprezentând aceste sunete, în combinaţii şi modele organizate pentru a exprima gânduri şi sentimente." În orice definiţie, sunetele nelegate dolosite de glossolalia nu reprezintă o limbă.

Credeţi-mă, am văzut lucrul acesta de multe ori. Într-o biserică harismatică la care mergeam, pastorul şi soţia făceau "o echipă de vorbitori în limbi". În fiecare săptămână, în mijlocul predicii lui, soţia pastorului sărea în picioare, îşi arunca braţele în aer şi izbucnea în bolborosiri extatice. Dar de fiecare dată, zicea acelaşi lucru. "Handa kala shami, handa kala shami, handa kala shami... ." Iarăşi şi iarăşi. Imediat, am intrat la bănuieli, deoarece Domnul Isus a spus: "Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii " (Matei 6:7).

De fiecare dată, când se întâmpla asta, pastorul, soţul ei, se oprea din predică şi oferea câte o traducere dubioasă în engleză a aşa-zisei ei solii. De obicei începea cu "Aşa zice Domnul." Cu toate acestea, în ciuda faptului că ea repeta întotdeauna cuvintele "handa kala shami," interpretarea vagă a pastorului era diferită de fiecare dată şi uneori chiar de trei ori mai lungă decât ceea ce rostise ea. Mă întrebam, dacă era o solie de la Dumnezeu, de ce nu ne-o dădea El în engleză de la început.

Păgânism creştinizat


Prezentarea mea cu privire la această "echipă harismatică a limbilor" îmi aduce aminte de ceea ce am citit în cărţile de istorie când m-am făcut mai mare. Această manifestare modernă a vorbirii în limbi nu îşi găseşte originea în Biblie, ci mai degrabă în vechile ritualuri de spiritism păgân. În secolul al VI-lea, în.Hr., oracolul din Delfi se afla într-un templu zidit la poalele muntelui Parnas. Delfi era dedicat lui Dionisie, zeul vinului, fertilităţii, dansului senzual şi celor nouă muze, zeiţele patroane ale muzicii.

În timp ce se cânta o muzică ce bine dispunea, preoteasa cea mai mare, Pitia, inhala nişte vapori intoxicanţi, intra într-o transă nebunească şi apoi începea să bolborosească. Sunetele ciudate pe care le rostea preoteasa erau mai apoi interpretate de un preot, care de obicei vorbea în versuri. Cuvintele ei erau considerate cuvintele lui Apolo, dar soliile erau atât de ambigue încât rareori mai puteau fi dovedite drept greşite.1

În timp ce locuiam cu amerindienii din New Mexico, de mai multe ori am fost martorul unui ritual asemănător. Indienii mâncau o substanţă halucinogenă peyote, apoi se aşezau într-un cerc, făceau incantaţii şi loveau tobele ore în şir. Curând, mai mulţi începeau să bolborosească spasmodic în timp ce îşi trăiau vedeniile chinuitoare. Astăzi, bisericile harismatice sunt foarte populare printre amerindieni deoarece nu s-a făcut decât o trecere uşoară şi firească de la vechile lor religii.

Printre multe triburi păgâne din Africa, ca să se invoce binecuvântarea zeilor lor, localnicii sacrificau o găină sau o capră, iar apoi dansau în jurul focului ore întregi, repetând cântece ritmate, hipnotice, în sunetul unei tobe care bătea ritmul. În cele din urmă, unii ajungeau posedaţi de zeii lor şi începeau să vorbească în limbile ciudate din lumea spiritelor. Apoi, vraciul din localitate sau preotul le traducea mesajele. Acest ritual se mai practică şi azi printre catolicii voodoo din Indiile de Vest.

Acest obicei păgân şi-a făcut drum mai întâi în bisericile creştine din America de Nord la începutul anilor 1800. Mulţi dintre sclavii din Africa ce fuseseră aduşi în America şi fuseseră siliţi să accepte creştinismul nu ştiau să citească singuri Biblia. Deşi veneau din diferite triburi din Africa, un obicei pe care îl practicau majoritatea triburilor era "dansul spiritelor" cu cineva "posedat de duhuri" care bolborosea.

Greşit, dar sclavii au legat această manifestare de "darul creştin al limbilor" şi au început să introducă o versiune modificată în întâlnirile lor. Aceste servicii divine nebuneşti, care erau însoţite de muzică tare, ritmată, au început să se răspândească mai întâi doar în sud, iar celelalte biserici au început să râdă de ei numindu-i "sfinţi rostogoliţi". Unii au mers atât de departe încât să ia în mână şerpi veninoşi în timpul transei ca să le dovedească celorlalţi că au "duhul". (Este practic o interpretare greşită a textului din Marcu 16:18, care spune, "vor lua în mână şerpi," referindu-se la ocazia când din întâmplare Pavel a fost muşcat de un şarpe, dar nu a păţit nimic. Vezi Fapte 28:3-6). Ca oamenii să vâneze şi să ia în mâini şerpi morţi ca să dovedească cum că au Duhul Sfânt, înseamnă de fapt să-L ispitească pe Dumnezeu!

Expansiunea la nivel naţional a mişcării penticostale printre caucazieni a început la Los Angeles la Misiunea Evanghelică a Credinţei Apostolice de pe strada Azusa în anul 1906. Conducătorul era un negru, fost predicator al sfinţeniei pe nume William Seymour. De acolo, conducătorii au continuat să stileze învăţăturile şi să le facă mai atrăgătoare şi mai accesibile altor creştini din alte biserici. "Apoi, cam în 1960, mişcarea harismatică a început să-şi atragă urmaşi în cadrul bisericilor tradiţionale. De atunci, a continuat să crească exploziv până ce acum există câteva milioane de biserici harismatice, protestante şi catolice, în toată lumea."2

Este important să observăm rolul proeminent pe care îl joacă muzica în toate religiile păgâne care practică glossolalia. Acest dar imitat la limbilor şi-a găsit mai întâi sprijinul în bisericile tradiţionale prin muzică păgână, "creştină" şi stiluri de închinare. Ritmurile repetate, dominante şi bătaia sincopată dezarmează puterile înalte ale raţiunii şi aşază subconştientul într-o stare de hipnoză. În această stare vulnerabilă, îşi găsesc cu uşurinţă accesul vorbele extatice ale unui duh.

Acum Satana foloseşte acest dar imitat al limbilor, asemenea calului troian, ca să introducă stilurile de închinare păgână în bisericile creştine cu un grad de succes înspăimântător de mare. El doreşte ca credincioşii să-şi schimbe atenţia de la credinţă la sentiment. Unele dintre aceste biserici harismatice merg atât de departe până a spune că Biblia reprezintă "vechea slovă" şi că soliile care vin prin vorbirea în limbi reprezintă descoperiri proaspete ale Duhului şi prin urmare sunt mai de încredere.

Aşa că acum scena este pregătită pentru ultima reprezentaţie a lui Satana!

Cum lucrează asupra noastră Duhul lui Dumnezeu


Conceptul conform căruia cel care "este apucat de duhul" trebuie să cadă la pământ, să se tăvălească şi să bolborosească este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Motivul pentru care Dumnezeu ne dă Duhul Său este ca să ne refacă după chipul Său, nu să ne fure de orice demnitate şi stăpânire de sine!

Pe muntele Carmel, profeţii păgâni ai lui Baal săreau în jurul altarului, strigau şi se tânguiau. Prooroceau şi îşi făceau tăieturi. Prin comparaţie, Ilie a îngenuncheat în tăcere şi a rostit o rugăciune simplă (1 Regi 18:17-46).

"Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii" (1 Corinteni 14:33). Dacă Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, atunci cine este?

Ideea că ne pierdem cumpătul atunci când primim Duhul nu se găseşte în Scriptură. "Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor" (1 Corinteni 14:32).

Iată un alt caz demn de menţionat. După ce Domnul Isus l-a salvat pe demonizatul fioros de lângă mare, omul vindecat a fost văzut "şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în toate minţile" (Luca 8:35). Invitaţia lui Dumnezeu este "Veniţi totuşi să judecăm, zice Domnul." (Isaia 1:18 - trad. KJV) Asta înseamnă că vrea ca noi să ne folosim mintea.

Fără îndoială că unii dintre dvs. care studiază aceste rânduri, îşi zic, "Cum îndrăzneşti să zici aceste lucruri? De ani de zile vorbesc în limbi şi ştiu că este de la Dumnezeu!" În calitate de oameni ai credinţei, n-ar trebui să ne bazăm concluzia pe cum ne simţim. La urma urmelor, cu siguranţă că Satana poate să ne facă să ne simţim bine. Mai degrabă, ar trebui să ne bazăm credinţa pe Cuvântul sigur al lui Dumnezeu.

Un prieten de-al meu era un harismatic activ care ades vorbea în limbi. când a studiat aceste lucruri, a început să se întrebe dacă acest "dar" era de la duhul care trebuia. Aşa că s-a rugat sincer şi a zis, "Doamne, dacă nu e voia Ta şi nu trăiesc adevăratul dar al limbilor, Te rog, ia-mi-l!" Mi-a povestit că din acea zi, n-a mai trăit niciodată experienţa vorbirii în limbi. Un adevărat creştin ar trebui să fie gata să renunţe la orice părere sau obicei îndrăgit pe altarul voiei lui Dumnezeu şi să părăsească orice obicei care s-ar putea să fie dubios, indiferent de cât de popular, acceptat sau iubit ar fi de ceilalţi creştini. Există unele lucruri care sunt foarte preţuite de oameni, dar sunt o urâciune în ochii lui Dumnezeu (Luca 16:15).

Bolborosind în Babilon


De ce este înţelegerea subiectului vorbirii în limbi atât de esenţială pentru noi cei de astăzi? Cred că mişcarea modernă harismatică a fost prevestită în proorocia biblică.

Apocalipsa capitolul 18 ne spune: "El a strigat cu glas tare, şi a zis: "A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! ... Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!" (versetele 2, 4).

Trebuie să reţinem că una din principalele caracteristici ale anticului Babilon la turnul Babel a fost o încurcătură a limbilor (Geneza 11:7-9). Apocalipsa ne spune că în ultimile zile, poporul lui Dumnezeu urmează să fie chemat afară din Babilon şi din sistemele lui religioase confuze şi contrafăcute.

"Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte." Apocalipsa 16:13. Expresia "din gura" reprezintă vorbire şi vă rog să reţineţi că arma principală a unei broaşte este limba. Limbi necurate? Poate că Dumnezeu încearcă să ne spună ceva.

Amintiţi-vă că încurcătura limbilor de la turnul Babel nu a fost o binecuvântare de la Duhul, ci mai degrabă un blestem pentru răzvrătirea lor. De fapt, ne tragem "bolboroseala" modernă din istoria anticului Babel. La Cincizecime, blestemul Babelului a fost schimbat pentru ca şi alţii să poată înţelege evanghelia.

Dat celor Ascultători


Am întâlnit oameni care mi-au spus că ei au primit botezul Duhului Sfânt deoarece vorbesc în limbi. Cu toate acestea, ţineau o ţigară într-o mână şi o sticlă de bere într-alta. Haideţi să clarificăm ceva. Există nişte cerinţe de bază ca să primeşti acest dar atât de preţios al Duhului Sfânt.

Domnul Isus declară, "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.); care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului" (Ioan 14:15, 16, 17).

"Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El" (Fapte 5:32, sublinierea autorului).

Acum câţiva ani, unii tele-evanghelişti de renume au făcut unele greşeli. Au pretins cu toţii că sunt plini de Duhul Sfânt şi că au darul limbilor, dar trăiau într-o neascultare şi într-o imoralitate teribilă. Vorbeau în limbi la televizor, după care plecau din studiou ca să ducă o viaţă de compromis. Ceva nu mergea. Oamenii aceştia m-au făcut să mă întreb, "Dacă acesta este adevăratul dar al limbilor, atunci de ce au nevoie aceşti evanghelişti harismatici de o armată de interpreţi care să le traducă predicile când vorbesc în străinătate?"

De ce dă Dumnezeu Duhul? "Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori." Fapte 1:8. Dumnezeu nu ne dă Duhul ca să bolborosim, ci ca o putere de mărturisire!

Cum putem primi adevăratul dar al Duhului Sfânt? Să ne supunem întru totul lui Dumnezeu, să fim gata să-i iertăm pe alţii, să ascultăm de El şi să-L cerem. Luca 11:13 declară, "Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!"
  1. The Concise Columbia Encyclopedia şi Compton's Interactive Encyclopedia, la cuvântul "Delphi."
  2. Compton's Interactive Encyclopedia, la cuvântul "Penticostali."


Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top