Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!

Martorul credincios

Print Friendly
Martorul credinciosBy Sharon Thomas Crews

Martorul credincios


Aţi fost vreodată uimit de numărul foarte mare de versiuni ale Bibliei engleze? V-aţi întrebat vreodată pe care s-o alegeţi ca să devină Biblia dvs. de studiu?

În decursul câtorva generaţii au fost puse la dispoziţie peste o sută de versiuni ale Bibliei engleze. Versiunea King James (KJV), Versiunea Standard Revizuită (RSV), Versiunea engleză de astăzi (TEV), Noua Biblie engleză (NEB), Biblia de Ierusalim (JB), Noua Biblie americană standard (NASB) şi Noua Versiune Internaţională (NIV) sunt doar câteva din cele mai cunoscute şi folosite astăzi.

Fiecare versiune are puncte tari şi puncte slabe. Nici o versiune nu este perfectă, dar asta nu vrea să spună că n-are importanţă pe care Biblie o alegem ca s-o studiem. Biblia reprezintă mijlocul ales de Dumnezeu pentru a comunica cu omul şi ar trebui să ne folosim de cea mai bună versiune pe care o putem găsi spre a studia adevărurile profunde din Cuvântul Său. Dar care versiune este cea mai de încredere şi cum am putea s-o identificăm?

Majoritatea erudiţilor evaluează versiunile Bibliei după o metodă naturalistă. Totuşi, noi vom folosi o abordare orientată spre credinţă, care ia şi ea în considerare dovezile erudiţilor. Vom compara versiuni diferite cu descrierea biblică a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Versiunea care i se va potrivi cel mai bine acestei descrieri va fi Biblia pe care o vom alege.

Cuvântul lui Dumnezeu este descris în mai multe locuri din Scripturi. Romani 10:17 ne oferă prima caracteristică importantă: "Credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos." Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu ne întemeiază şi ne zideşte credinţa. Reprezintă temelia noastră sigură şi pe când îl vom studia cu sinceritate, ne va creşte încrederea noastră în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. "Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii" (1 Corinteni 14:33). Totuşi, El este "Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre" (Evrei 12:2); astfel o caracteristică a Cuvântului Său este că el ne zideşte în credinţă.

O a doua caracteristică se poate găsi în 2 Timotei 3:16: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire." Din acest text, reiese clar că întotdeauna Cuvântul sacru oferă învăţătura curată şi povăţuieşte viaţa cuiva. El nu este stricat de părerile sau de învăţăturile oamenilor.

O ultimă caracteristică a Cuvântului lui Dumnezeu pe care o vom trece în revistă se găseşte în 1 Petru 1:23: "Cuvântul lui Dumnezeu ... este viu şi ... rămâne în veac." Scripturile au fost date prin inspiraţia lui Dumnezeu şi s-au păstrat spre folosinţă de către poporul lui Dumnezeu în fiecare epocă. Ele nu au fost ascunse de oameni, ci au reprezentat o parte vizibilă, convingătoare şi vie a bisericii creştine. Ele nu doar că au rămas în inima oamenilor, dar exemplare ale Scripturilor copiate cu fidelitate au fost transmise din generaţie în generaţie. Iarăşi şi iarăşi atât Domnul Isus cât şi ap.Pavel au afirmat exactitatea Scripturilor, citând în mare măsură din ele. Cu nici o ocazie nu ne-au avertizat ei că s-ar putea să se strice sau să se piardă Cuvântul. În schimb, Domnul Isus a declarat: "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" (Matei 24:35; Marcu 13:31; Luca 21:33). Chiar în timpul evului mediu, Sfintele Scripturi nu s-au pierdut. Apocalipsa 11:3, 4 ne spune că în timpul celor 1260 de ani de supremaţie papală, cei doi martori -- Vechiul şi Noul Testament -- tot au proorocit cu putere.

Psalmul 12:6, 7 declară: "Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate. ... Tu, Doamne, le vei păzi şi le vei păstra de la neamul acesta pe vecie." (Versiunea King James). Putem vedea clar că Scripturile au fost păstrate divin până la neamul nostru. În rezumat, Biblia descrie Cuvântul lui Dumnezeu ca având următoarele caracteristici:
  1. Nu provoacă nedumerire sau îndoială, ci ne zideşte în credinţă
  2. Este de folos ca să ne înveţe, să ne mustre, să ne îndrepte, să ne dea înţelepciune în neprihănire.
  3. A fost păstrat în mod divin şi a avut un rol activ în cadrul bisericii de-a lungul fiecărei epoci.
După ce am fixat aceste caracteristici din Scriptură, haideţi să comparăm diferitele versiuni ale Bibliei cu ele.

Cuvântul lui Dumnezeu te zideşte în credinţă


Prima caracteristică a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu este că ne zideşte în credinţă. Într-o oarecare măsură, acest adevăr este valabil în dreptul fiecărei versiuni a Bibliei. Cu ajutorul Duhului Sfânt, puncte esenţiale mântuirii ajung exact acolo unde trebuie şi mulţi oameni îşi pot lega convertirea de o anume versiune biblică sau de alta. Dar mai există un aspect mai larg al acestui subiect, care ar trebui cercetat.

Care a fost efectul general care l-a avut proliferarea atâtor versiuni ale Bibliei asupra credinţei oamenilor în Cuvântul lui Dumnezeu? Desigur, lucrul acesta nu se poate măsura cu precizie, deoarece există mulţi factori care influenţează societatea. Totuşi, putem observa în general deosebirea dintre atitudinea oamenilor faţă de Biblie astăzi în comparaţie cu atitudinea lor atunci când exista o singură versiune acceptată.

Când Versiunea King James era singura Biblie folosită, pastorii predicau cu putere din ea, iar laicii o memorau cu ardoare. În calitate de carte sfântă, era foarte respectată. Credinţa în Dumnezeu şi autoritatea Cuvântului Său erau supreme.

Astăzi, totuşi, există cu totul altă concepţie. Credinţa în Dumnezeu şi în Scripturi a scăzut permanent. Mulţi oameni şi-au pierdut respectul pentru Scripturi. Pastorii nu mai predică din Cuvânt, ci în schimb prezintă predici filosofice cu privire la "solia" generală din Scriptură. Şi rar mai învaţă laicii texte biblice pe dinafară. O epidemie de ignoranţă a celui mai de bază conţinut al Bibliei se răspândeşte chiar peste tineretul care mai merge la biserică.1

Oare versiunile moderne să fi contribuit la această stare lamentabilă? Să urmărim câteva căi prin care ar fi putut încuraja versiunile moderne o astfel de situaţie.

Mai întâi, în ultimii ani s-au promovat pe scară largă versiunile care folosesc "un limbaj modern". Deşi aceste versiuni îi ajută pe unii oameni, le lipseşte demnitatea care îndeamnă la respect şi deosebită consideraţie faţă de Scripturi. Biblia este un volum antic şi divin, dar când este modelată asemenea unei cărţi obişnuite, ajuge să fie tratată ca atare. Un studiu despre versiunea Good News Bible (TEV) indica faptul că studenţii de la universitate "mai întâi au devorat-o deoarece, aşa cum ziceau ei, se citea ca un ziar. Dar mai târziu au fost puţin interesaţi să revină la ea--din acelaşi motiv!" 2

În al doilea rând, versiunile moderne nu se pretează la memorizări. Când toată lumea folosea versiunea King James, se auzea practic repetarea aceloraşi cuvinte, care ajuta fixarea lor în minte. Acum, versetele sunt citite din versiuni care variază atât de mult încât cu greu sunt recunoscute ca fiind acelaşi pasaj. S-ar părea că oamenilor le vine greu să se hotărască practic din care versiune să memorizeze.

În al treilea rând, când începi să te foloseşti de o versiune modernă, nu-ţi va lua mult timp până ce vei observa deosebirile dintre această versiune şi Biblia mai familiară King James. Întorcându-ne la Luca 4:8, veţi descoperi că atunci când Domnul Isus a fost ispitit în pustie, nu se mai aminteşte porunca Lui "Înapoia Mea, Satano!". Nu există nici măcar o notiţă de subsol care să marcheze omiterea acestor cuvinte. Asemănător, poate că vă veţi întreba ce s-a întâmplat cu chemarea Domnului Isus adresată păcătoşilor "la pocăinţă" (Marcu 2:17 şi Matei 9:13) sau cu ultimul rând din rugăciunea domnească (Matei 6:13).

O altă privire aruncată asupra majorităţii versiunilor moderne descoperă mai multe nedumeriri. În RSV, MV şi NEB, veţi găsi o notă de subsol la textul din Luca 23:34 care indică faptul că unele manuscrise vechi omit cuvintele Domnului Isus: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!" Imediat, se pune întrebarea: "Chiar a rostit Domnul aceste cuvinte?" S-ar părea că erudiţii se îndoiesc, aşa că de ce nu v-aţi îndoi şi dvs.?

O comparare a versiunilor moderne cu versiunea King James descoperă peste două sute de cazuri în care se pune serios la îndoială autenticitatea unui verset, fie printr-o omisiune completă sau printr-o notă de subsol. Cele mai evidente dintre acestea se află în Ioan 7:53-8:11 (istorisirea făcută de Ioan cu privire la femeia prinsă în adulter) şi Marcu 16:9-20 (prezentarea făcută de Marcu a arătării şi înălţării lui Isus). Ne pot ajuta notele de subsol sau trimiterile, dar cum se poate ca erudiţii moderni să-l copleşească pe cercetătorul Bibliei cu o pletoră de rânduri critice ce variază de la o versiune la alta?

Mai târziu vom trata o cauză majoră a omisiunilor, dar pentru moment, putem declara că proliferarea versiunilor a slăbit credinţa pe care cândva oamenii o aveau în autoritatea Scripturilor.

Curând după publicarea versiunii biblice celei mai populare din secolul al XIX-lea, un articol din revista catolică din Dublin (tha Catholic Dublin Review) făcea următoarea declaraţie şocantă: "Se dovedeşte că principiul 'doar Biblia' este fals. Acum este mult prea evident că Scriptura n-are nici o putere fără Biserică (catolică) drept martor al inspiraţiei ei, garanţia integrităţii ei şi interpretul înţelesului ei. Iar acum le va fi clar tuturor oamenilor care este adevărata biserică, adevărata Mamă căreia îi aparţine de drept Biblia." 3

Este un gând solemn. Însuşi protestantismul nu are nici un motiv de existenţă despărţit de o credinţă puternică în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă protestanţii nu vor mai considera Biblia drept Cuvântul sigur al lui Dumnezeu, într-o criză, spre care "autoritate" vor mai privi?

Ca să rezumăm descoperirile noastre, vedem că toate versiunile posedă caracteristica biblică de a zidi credinţa. Totuşi, se ridică întrebarea în legătură cu efectul pe care îl are proliferarea versiunilor moderne asupra încrederii oamenilor în autoritatea Scripturii.

Cuvântul lui Dumnezeu este de folos ca să înveţe


Cea de a doua caracteristică a Cuvântului lui Dumnezeu este că este de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire. Această caracteristică importantă a Cuvântului lui Dumnezeu depinde de cititor dacă Îi îngăduie Duhului Sfânt să-i descopere adevărul. Duhul nu trebuie să fie împiedicat de ideile preconcepute ale unuia sau altuia.

Fiecare versiune biblică conţine ideile preconcepute ale traducătorilor ei; gradul depinde de metodele folosite în traducere. Cu cât este traducerea mai liberă, cu atât este mai mare posibilitatea introducerii ideilor preconcepute şi versiunea este cu atât mai puţin de încredere pentru a servi scopului studiului. O parafrazare, cum este the Living Bible, nu reprezintă o Biblie bună pentru studiu. O parafrazare reprezintă într-o mare măsură o interpretare a Scripturii--care prin definiţie trebuie să fie influenţată de credinţa personală a autorului.

De asemenea, traducerile dinamice asemenea NEB, TEV şi Phillips nu sunt recomandate ca Biblii de studiu. 4 Aceste Biblii s-au tradus prin ceea ce s-a presupus că ar fi înţelesul a ceea ce au scris scriitorii Bibliei. Deşi sunt foarte uşor de citit, nu putem fi siguri că citim altceva decât propriile idei ale traducătorului pasajului.

Metoda cea mai bună de traducere pentru o Biblie de studiu o reprezintă traducerea formei. 5 KJV, RSV şi NASB sunt astfel de exemple. 6 Aceste traduceri încearcă să facă cunoscut înţelesul pasajului şi în acelaşi timp doresc să păstreze cuvintele din original. Când există un substantiv în original, o traducere formală (a formei) va avea în general un substantiv corespunzător în limba engleză, un verb va avea un verb, etc. În timp ce s-ar putea ca această metodă să lase în traducere câteva pasaje obscure sau ambigue, cel puţin cititorul are înaintea lui o traducere mai literală a cuvintelor originalului. Cu ajutorul Duhului Sfânt, va putea să discearnă înţelesul singur. Versiunile KJV şi NASB ne ajută mai mult scriind în aldine cuvintele pe care le-au considerat drept necesare traducătorii ca să le introducă în pasaj pentru a clarifica înţelesul.

Este cu mult mai puţin probabil ca versiunile traduse după formă să fi fost influenţate de ideile preconcepute personale, doctrinale ale traducătorilor şi ele i se potrivesc mai mult celei de a doua caracteristici a Cuvântului inspirat.

Dacă veţi folosi diferite traduceri pentru a preda doctrină, veţi descoperi că este mai uşor să predai unele învăţături dintr-o versiune decât din alta. Dar toate învăţăturile obişnuite credinţei creştine se pot întâlni în orice versiune. Totuşi, în general, versiunea King James prezintă mai clar multe doctrine decât alte versiuni. Afirmaţia aceasta este în deosebi valabilă în dreptul profeţiilor lui Daniel şi a Apocalipsei. Trebuie să mai remarcăm că este mult mai greu să dovedeşti dumnezeirea Domnului Hristos atunci când foloseşti versiuni moderne. Cu puţin timp în urmă, am participat la o întrunire ţinută de un grup de tineri, care se părea că sunt avizi de studiul Bibliei. Am fost uimită să descopăr că ei au tăgăduit dumnezeirea lui Hristos şi şi-au sprijinit poziţia făcând referiri la texte din diferite versiuni moderne.

Între toate versiunile moderne, veţi descoperi că a fost schimbat aproape fiecare verset care dovedea dumnezeirea Domnului Hristos într-o versiune sau într-alta. (vezi 1 Timotei 3:16, Efeseni 3:9 şi Romani 14:10, 12 în RSV, NEB, NASB, TEV, NIV şi JB; iar Fapte 20:28 şi Romani 9:5 în RSV, NEB şi TEV). S-ar părea că a existat o schimbare fundamentală în traduceri de la traducerea King James. Având în minte aceasta, trecem acum la discutarea ultimei noastre caracteristici a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.

Păstrarea providenţială a Scripturii


Ultima noastră caracteristică este cea mai relevantă. Ea declară despre Cuvântul lui Dumnezeu că a fost păstrat în mod divin şi că a avut şi are un rol activ în cadrul bisericii de-a lungul fiecărei epoci. Înainte de a începe discuţia, este necesar să căpătăm câteva informaţii despre cadrul istoric.

Atunci când privim istoria textului biblic, trebuie să fim conştienţi că manuscrisele originale s-au scris în limba obişnuită a zilelor lor. Practic, Vechiul Testament s-a scris în ebraică, iar Noul Testament în greacă. Nu mai există primele manuscrise ale Bibliei, scrise de autorii inspiraţi. Doar copii ale copiilor mai mărturisesc cuvintele originale. Când se compară aceste copii una cu alta, se pot observa câteva sute de mii de deosebiri. Multe dintre variante au cuvinte scrise greşit sau alte greşeli evidente 7 , dar mii de alte variante trebuie evaluate atent.

Ca să ajute la evaluarea citirii variantelor, erudiţii au împărţit manuscrisele în tipuri de texte, de exemplu, grupe de manuscrise care conţin texte asemănătoare. De-a lungul anilor, specialiştii au examinat manuscrisele existente, luând în considerare diferitele texte şi şi-au construit propriul lor text grecesc sau ebraic, care reprezintă, după părerea lor, sensul manuscriselor originale.

Când urmează să apară o traducere, specialiştii fie aleg textele greceşti şi ebraice deja existente din care să se traducă, fie îşi formulează ei propriul lor text.

În principiu, textul Vechiului Testament a fost deja fixat 8 de la descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă. Totuşi, textul Noului Testament a reprezentat cauza multor dezbateri aprinse. În ultimile sute de ani, a existat o rivalitate între două texte greceşti--Textul Primit 9 şi Textul Critic. 10

Textul Primit a fost preluat mai ales din tipul de texte bizantine şi include texte publicate de către Erasmus, Stephens, Beza şi Elzevir. Noul Testament al versiunii King James este o traducere a acestui text grecesc.

Textul Critic a fost preluat mai ales din tipul de texte alexandriene şi include texte publicate cum ar fi United Bible Society, Nestle-Aland şi Westcott-Hort. Noul Testament din majoritatea versiunilor moderne cum ar fi RSV, TEV, NEB şi NASB s-a tradus din aceste texte critice.

O versiune a Bibliei este considerată tot atât de bună pe cât este textul din care a fost tradusă. 11 Aşadar, trebuie să hotărâm care text este superior--Textul Primit sau Textul Critic. Cerinţa aceasta s-ar putea să-i sune ca o sarcină imposibilă cuiva care nu este întemeiat şi nu are cunoştinţe de critică textuală, dar urmând învăţătura biblică a conservării, nu ni se va părea greu. Textul grecesc preferat trebuie să fie unul care să fi jucat un rol activ în cadrul bisericii de-a lungul fiecărei epoci.

Textul Critic a fost lăudat într-o mare măsură în ultimele sute de ani, aşa cum s-a evidenţiat de către numărul ridicat de versiuni biblice traduse din el. Aşa cum am declarat mai sus, versiunea lui este în mare măsură influenţată de linia alexandrină de manuscrise (sau tip de text). Din cele peste 5000 de manuscrise greceşti existente, doar un număr mic (adesea mai puţin de zece) conţine acest tip de text. 12 Cu toate acestea, între aceste puţine se remarcă două manuscrise pe care erudiţii le preţuiesc mai mult decât pe majoritatea celorlalte manuscrise. Ele se numesc Sinaiticus şi Vaticanus şi datează cu puţin peste 200 de ani de la scrierile originale. 13

Sinaiticus a fost descoperit în 1844 de către Constantin Tischendorf în timp ce vizita mănăstirea Sfânta Caterina care se află la poalele muntelui Sinai. El a găsit 43 de file din el într-un coş, chiar înainte de a fi ars. 14 Câţiva ani mai târziu, el a reuşit să facă rost de restul foilor de la mănăstire şi cam prin 1862 reuşise deja să publice manuscrisul complet.

Povestea manuscrisului Vaticanus nu este atât de spectaculară ca a manuscrisului Sinaiticus. Papa Nicolae al V-lea l-a adus la Vatican în 1448. 15 Timp de sute de ani, biserica romano-catolică l-a păstrat atât de aproape încât nici unui erudit protestant nu i s-a îngâduit să-l studieze indiferent de cât de puţin timp ar fi vrut. 16 Aceia cărora li s-a acordat permisiunea de a se uita la manuscris au fost percheziţionaţi spre a fi siguri că nu au la ei hârtie sau cerneală. Apoi, dacă erau prinşi că se uită prea atent la vreun pasaj, doi însoţitori le înşfăcau manuscrisul! 17 Totuşi, în 1866, Vaticanul i-a îngăduit lui Constantin Tischendorf să copieze manuscrisul. Iar în 1867, el l-a şi publicat.

Dându-şi seama că aceste manuscrise vechi conţineau versete total diferite ca sens de acelea din Textul Primit, Tischendorf radia de bucurie. El era de părere că în sfârşit strădaniile lui fuseseră încununate de succes şi el îi redase omenirii Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, după ce fusese pierdut timp de 1500 de ani.

Pe vremea lui Tischendorf, Noul Testament existase deja de aproximativ 1700 de ani. Din aceşti ani, textul alexandrin nu circulase de loc timp de 1500 de ani. Dacă textul alexandrin reprezintă forma curată a textului Noului Testament, atunci însemna că biserica fusese lipsită de bisecuvântarea lui 88% din timpul de când a fost scris! O astfel de idee, ciudat, dar nu se potriveşte cu descrierea biblică a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Scripturile au fost vii şi au rezistat în biserica lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Ele nu s-au pierdut niciodată, doar ca să se redescopere într-un coş de gunoi sau în vreun sertar uitat de la Vatican. În plus, "binecuvântările" Textului Alexandrin sunt destul de dubioase pentru biserică.

Nu numai că acest tip de text nu corespunde exact standardului nostru biblic de a reprezenta Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu se potriveşte nici standardelor erudiţilor cât priveşte acurateţea transcrierii. Deosebirile minore în cadrul tipurilor de text sunt normale. Cu toate acestea, numărul de variante din cadrul textului alexandrin este enorm. Neincluzând greşeli minore de ortografie, Sinaiticus şi Vaticanus nu se potrivesc unul cu altul de peste 3000 de ori în spaţiul doar a celor patru evanghelii. 18 Asta înseamnă că ori unul ori altul trebuie să greşească de cel puţin 3000 de ori. Asta ne duce la concluzia că vor exista neînţelegeri cu privire la aproape fiecare verset din evanghelii! De fapt, este mai uşor să găseşti două versete consecutive în care aceste două manuscrise să se deosebească unul de altul decât două versete consecutive care să se potrivească total. 19

Fără îndoială că aceste manuscrise suferă de neglijenţa scribilor. Vaticanus are numeroase locuri unde scribul a scris acelaşi cuvânt sau expresie de două ori în continuare, 20 o indicaţie clară că scrierea n-a fost verificată. Scribul manuscrisului Sinaiticus a sărit rânduri din când în când atunci când copia şi a făcut atât de multe greşeli evidente încât pe vremea când se folosea Sinaiticus, zece cititori diferiţi observau corectări. 21 Cu toate acestea, în loc de a pune la îndoială exactitatea acestor manuscrise, erudiţii au acceptat multe din traducerile lor. Sinaiticus şi Vaticanus reprezintă temelia pentru majoritatea celor două sute de omiteri din versiunile moderne ale Noului Testament amintite mai devreme în această carte.

Timp de câţiva ani, Textul Alexandrin s-a considerat orbeşte a fi o reprezentare curată sau "neutră" a textului original al scriitorilor Bibliei. Dar specialiştii au confirmat recent că ceea ce s-a refăcut nu trebuie considerat ca text original, ci pur şi simplu textul care avea cea mai mare autoritate în Alexandria din Egipt în cel de-al treilea secol. 22 Alexandria din Egipt, o regiune căreia nu i s-a adresat nici unul din manuscrisele originale, 23 ne inspiră puţină încredere că ar poseda un text curat. Dacă vom arunca o privire asupra istoriei Alexandriei, mai ales în timpul în care se crede că au fost scrise aceste manuscrise, ne vom lămuri destul de bine.

Alexandria, un mare centru de comerţ şi cultură elenistică, era renumită pentru şcolile ei de filosofie. Învăţăturile filosofice au pătruns în grupările etnice--incluzând şi biserica creştină. "Gânditorii" creştini considerau filosofia greacă drept o unealtă de înţelegere şi de aplicare a Scripturii şi asemenea păgânilor din jurul lor, au întemeiat o şcoală, care a ajuns punctul central şi stimulul vieţii lor intelectuale şi spirituale. De obicei, conducătorii şcolii erau experţi în filosofia greacă, aşa că au influenţat în mare măsură concepţiile teologice ale creştinilor din Alexandria.

Unul din cei mai cunoscuţi conducători ai acestei şcoli a fost Origen. El studiase profund platonismul şi stoicismul, căutând să armonizeze principiile lor filosofice cu Scripturile. Ca să realizeze aceasta, el a alegorizat Scripturile--un proces care i-a permis să le interpreteze aşa cum vroia. Mai mult, el a pus sub semnul întrebării autenticitatea unor porţiuni din Scriptură care nu se potriveau cu propria lui credinţă idiosincratică. Învăţăturile lui nu numai că au promovat o atitudine critică faţă de Scripturi, dar au ajutat şi la apariţia a numeroase erezii în Alexandria, incluzând doctrina arianismului. 24

Controversa ariană se concentra în jurul naturii Domnului Hristos. Arienii învăţau că Domnul Hristos a fost o fiinţă creată, în timp ce conservatorii zilei susţineau că Domnul Hristos este veşnic, întru totul necreat şi egal cu Tatăl. Timp de peste şaizeci de ani, această controversă a fost în toi. Tocmai când se părea că o parte ar fi câştigat, cealaltă parte se ridica la supremaţie.

Constantin, cel care a amestecat în mare măsură păgânismul cu creştinismul, era împărat atunci când a început controversa în anul 320 d.Hr. Mai interesat de politică decât de religia curată, Constantin i-a exilat pe conducătorii arieni, dar trei ani mai târziu (în anul 328 d.Hr.), nu numai că i-a primit cu bine la întoarcere, dar l-a şi făcut pe unul din ei consilier personal. 25

Se crede că în timpul acestui avânt de arianism s-au scris Vaticanus şi Sinaiticus. 26 Câţiva specialişti sunt de părere că ele s-ar putea identifica cu două din cele cincizeci de Biblii pe care le poruncise Constantin să se pregătească în anul 331 d.Hr. 27 Vaticanus şi Sinaiticus s-au scris amândouă pe pergamente de hârtie subţire de către caligrafi talentaţi, un amănunt foarte costisitor inclus în porunca lui Constantin. 28

Constantin l-a numit pe Eusebius din Caesarea să se ocupe de pregătirea Bibliilor. Se ştie bine că Eusebius era un admirator entuziast al lui Origen şi înclina în favoarea arienilor. Dacă un astfel de om conducea pregătirea acestor manuscrise, nu este de mirare că Textului Critic--şi ca urmare aproape tuturor versiunilor moderne--le lipsesc textele care sprijinesc puternic dumnezeirea Domnului Hristos. Dacă Eusebius s-a folosit de vreunul din talentele de critic ale mentorului său, probabil că a disecat Scripturile, considerând că le corectează. Asta ar putea explica unele din omisiunile caracteristice Textului Alexandrin şi de asemenea din majoritatea versiunilor moderne.

Alte omisiuni de evidentă neglijenţă din aceste manuscrise s-ar putea datora poruncii lui Constantin care cerea o grabă extremă în realizarea lucrului. În repetate rânduri, Constantin l-a îndemnat pe Eusebius să înainteze proiectul cu toată viteza. Corectările nu numai că ar fi fost scumpe, dar ar fi luat şi timp, aşa că probabil că s-au făcut puţine. 29

Desigur că fără alte documentaţii, nimeni nu poate fi sigur cu privire la istoria exactă a manuscriselor Vaticanus şi Sinaiticus, dar s-ar părea că probabil au fost afectate de şcolile filosofice din Alexandria. Fie că prin Eusebius sau alţi critici îndrumaţi greşit sau printr-unul din nenumăraţii eretici pe care îi producea Alexandria, 30 s-ar părea că încercările alexandrienilor de a "corecta" Scripturile au fost sortite eşecului. În mai puţin de 200 de ani, acest tip de text a căzut în desuetudine. 31

Este interesant de menţionat că unele din omisiunile şi versiunile anumite ale manuscriselor Vaticanus şi Sinaiticus s-au regăsit deodată doar în Bibliile romano-catolice. Dr. Benjamin G. Wilkinson, profesor de istorie şi fost preşedinte al Colegiului Misionar din Washington, a sugerat că Ieronim, un mare admirator atât al lui Origen cât şi al lui Eusebius, ar fi transmis multe greşeli de genul eusebio-origene în Vulgata latină. 32 Vulgata latină reprezintă Biblia recunoscută de catolici de secole. Versiunea engleză Rheims-Douay s-a tradus din ea. Istoria abundă de episoade de violenţă atribuite bisericii catolice împotriva tuturor acelora care nu au acceptat Vulgata latină. Să tăgăduieşti Scripturile lor însemna să tăgăduieşti autoritatea auto-numită a bisericii. Când au început să apară versiunile moderne cu mai multe citiri propagate mai înainte doar în bibliile catolice, se aminteşte că Thomas S. Preston de la biserica St. Ann din New York ar fi declarat următoarele în Dr. Warfields' Collection of Opinions and Reviews (Colecţia de păreri şi reviste a Dr. Warfield) : "Pentru noi reprezintă o satisfacţie să aflăm că în multe situaţii ei au adoptat versiunea catolică şi astfel prin erudiţii lor au confirmat corectitudinea Bibliei noastre (catolice)." 33

În rezumat, descoperim că Textul Critic de-abia dacă se potriveşte descrierii biblice a Textului Sacru. Se bazează pe un tip de text care a fost neglijat timp de 1500 de ani cu excepţia unor redări păstrate în cadrul bisericii catolice. În plus, textul reflectă concepţiile ariene predominante în secolul al patrulea în Alexandria şi conţine numeroase omisiuni datorate probabil unei redactări dubioase şi unei copieri neglijente.

Pe de altă parte, o examinare a Textului Primit, ne oferă o cu totul altă istorie. Spre deosebire de numărul mic de manuscrise în sprijinul Textului Alexandrin, Textul Primit îşi trage originea din tipul de text bizantin care este reprezentat în 80 până la 90% din toate manuscrisele greceşti. 34 Asta ne duce la aproximativ 4000 de martori! Răspândiţi pe parcursul a sute de ani, aceşti martori sosesc din multe locuri diferite--Grecia, Constantinopole, Asia Mică, Palestina, Siria, Alexandria, alte părţi ale Africii, ca să nu mai amintim Sicilia, Italia de sud, Galia, Anglia şi Irlanda. 35 Reprezintă un contrast destul de mare faţă de cât de limitat este de loc şi de timp Textul Alexandrin.

Deşi nici unul din manuscrisele greceşti ale textului de tip bizantin nu datează dinainte de anul 400 d.Hr., majoritatea erudiţilor sunt de acord că pentru ca acest gen de text să fie atât de răspândit şi să domine printre manuscrisele greceşti, probabil că a existat cu mult mai înainte. 36 Într-adevăr, variante distincte bizantine se găsesc în toate versiunile mai vechi, 37 pe papirusuri, 38 şi în citatele din Scripturi ale părinţilor primei biserici. 39 În numeroase locuri, se poate dovedi că genul de text bizantin este tot atât de vechi sau chiar mai vechi decât oricare gen de text. sup>40 El a reprezentat Scriptura plină de autoritate a bisericii siriene, a bisericii valdenzilor din nordul Italiei şi a bisericii ortodoxe greceşti. Studiul lui Wilkinson mai sugerează că genul de text bizantin a reprezentat Scriptura unor biserici vechi precum biserica celţilor din Scoţia şi Irlanda şi biserica galilor din sudul Franţei. 41

În timpul evului mediu, se părea că apostazia va înghiţi aproape de tot creştinismul, dar Dumnezeu mai avea un popor la care Cuvântul Său urma să dăinuie pe vecie. Pe când a fugit în pustie (Apocalipsa 12:6, 14), biserica adevărată s-a împotrivit ereziei şi s-a agăţat de Scripturi. Renumiţi printre aceşti credincioşi de elită s-au aflat valdenzii, care foloseau o traducere latină a manuscriselor bizantine care datau din anul 157 d.Hr. 42 Umblând din loc în loc ca şi comercianţi sau negustori ambulanţi, pe tăcute au dat şi altora porţiuni preţioase ale Scripturii, scrise cu mâna lor.

Când a început din nou să se studieze limba şi literatura greacă, Europa s-a trezit ca din morţi după 1000 de ani de întuneric. A urmat o înviorare a învăţăturii, iar Dumnezeu a ridicat un om care să pună temelia celei mai puternice mişcări de reformaţiune din istorie. Erasmus era înzestrat cu un intelect atât de puternic încât putea să muncească într-o oră ceea ce alţii munceau în zece. El a uimit Europa prin erudiţia lui fantastică. Zece coloane din catalogul bibliotecii de la British Museum sunt pline cu lucrările pe care el le-a tradus, redactat sau adnotat. 43 În plus, era un scriitor prolific. Un reformator în sufletul său, Erasmus a scris câteva cărţi care au zguduit Europa, expunând ignoranţa călugărilor, superstiţiile preoţilor şi religia bigotă şi aspră a zilelor lui. 44 Totuşi, dintre toate publicaţiile lui, lucrarea de încununare a fost Noul Testament în greacă. A fost prima dată când un erudit îi acorda o atenţie textului grecesc al Noului Testament în peste o mie de ani. O revizuire mai târzie a acestui text grec a ajuns cunoscută drept Textul Receptus sau Textul Primit.

Când Erasmus şi-a pregătit Noul lui Testament în greacă a trebuit să examineze sute de manuscrise, iar frecventele lui călătorii cu siguranţă că i-au permis asta. Dar după mult studiu, a ales să se folosească doar de câteva manuscrise reprezentative. Aceste manuscrise, asemenea marei majorităţi a tuturor manuscriselor greceşti ale Noului Testament, erau de genul textului bizantin, acelaşi gen de text care fusese păstrat şi folosit de către biserica din pustie. Nu a fost o coincidenţă. Prin publicarea Noului Testament grecesc al lui Erasmus, providenţa lui Dumnezeu pregătea calea pentru multele traduceri ulterioare care urmau să călăuzească adevărata Lui Biserică întrucât două treimi din Europa s-au rupt de biserica catolică prin marea reformă protestantă.

Pe când torţa adevărului era transmisă reformaţiunii, găsim traduse versiune după versiune din Textul Primit. Luther, acel uriaş al reformaţiunii, a folosit o Biblie valdenză şi un text grec de-al lui Erasmus (Textul Primit) pentru a-şi scoate traducerea lui germană a Noului Testament. Asemănător au fost şi traducerea franceză Olivétan, traducerea italiană Diodati şi traducerea engleză Tyndale. 45 Când a sosit timpul, providenţa lui Dumnezeu a condus la apariţia unei traduceri englezeşti, care urma să rezume tot ceea ce a fost mai bun din toate epocile. Având textul grecesc al lui Erasmus, mai multe biblii influenţate de valdenzi şi excelenţa literară a lui Tyndale, 46 patruzeci şi şapte de erudiţi au realizat versiunea King James din 1611.

Traducătorii Versiunii King James au fost atât oameni de integritate spirituală cât şi erudiţi de vază. Conducătorul principal al proiectului a fost Lancelot Andrews, unul din cei mai mari lingvişti ai zilei lui. Cunoscut că îşi petrecea cinci ore pe zi în rugăciune, evlavia lui personală era incontestabilă. Chiar şi obişnuitul arogant rege James (Iacob) avea mult respect pentru el. Deşi aceşti oameni n-au fost de acord întru totul din punct de vedere doctrinal, toţi aveau o consideraţie pioasă faţă de inspiraţia divină a Scripturii. În plus, traducerea a fost făcută în aşa fel ca nici un om să nu aibă vreo influenţă inoportună asupra vreunei părţi din Scriptură. Fiecare parte a lucrării a fost revizuită critic cel puţin de paisprezece ori.

Cu Vechiul Testament bazat pe genul de text masoretic şi cu Noul Testament bazat pe genul de text bizantin, lucrarea s-a realizat tocmai la timp pentru a fi dusă în America de părinţii noştri pelerini, unde timp de trei sute de ani a devenit Scriptura "autorizată" pentru milioane de oameni, vorbitori de engleză din Lumea Nouă. În plus, a fost Biblia pentru orice ţară de pe faţa pământului unde se vorbeşte engleza. A fost şi continuă să fie călăuză pentru comportamentul oamenilor din orice clasă socială şi de orice rang de educaţie şi învăţătură. Atât de profund a intrat limbajul ei în vorbirea noastră de fiecare zi că probabil nu luăm vreun ziar sau nu citim vreo carte în care să nu existe vreo expresie împrumutată, conştient sau inconştient, din versiunea King James. Nu greşim dacă exagerăm influenţa largă şi pozitivă a Versiunii Autorizate. 47

Scriptura Noului Testament al primei biserici, al bisericii din pustie, al bisericii reformaţiunii şi Scripturile părinţilor noştri pelegrini au fost toate în esenţă Textul Primit. Sângele martirilor s-a vărsat peste ele, naţiuni s-au întemeiat pe ele, iar providenţa divină le-a ocrotit. Textul Primit reprezintă textul grecesc care a jucat un rol activ în biserică de-a lungul veacurilor şi ca atare se potriveşte cel mai bine celei de a treia caracteristici a noastre a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.

O schimbare spectaculară a erudiţilor


Deosebirea dintre Textul Primit şi Textul Critic este copleşitoare, dar cu toate acestea Textul Critic deţine o poziţie de cinste în lumea erudiţilor în ultimii ani. Prefaţa de la Versiunea Standard Revizuită vă va spune că întrucât "acum posedăm mult mai multe manuscrise antice" (adică, mai ales Vaticanus şi Sinaiticus), "suntem cu mult mai bine înzestraţi ca să căutăm să recuperăm cuvintele originale ale textului grecesc." Vă va spune de asemenea că textul grecesc al Versiunii King James "era deteriorat de greşeli." S-ar putea să vă întrebaţi cum de au ajuns la asemenea concluzii erudiţii cu privire la mult respectata versiune autorizată. Ca să înţelegeţi, trebuie să ne întoarcem cu 100 de ani în urmă.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea a adus multe schimbări în lume. În timp ce se vesteau mari adevăruri cum ar fi Sabatul şi întreita solie îngerească, se ridicau erori grave cum ar fi spiritismul, evoluţionismul şi marxismul. Aşa cum încercau aceste trei mişcări false să-L detroneze pe Dumnezeu din calitatea Sa de creator al universului, tot astfel erudiţii critici încercau să discrediteze Biblia ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Neţinând seama de atenţia providenţială faţă de textul biblic, oamenii au început să-l analizeze aşa cum ar analiza vreo bucată de literatură antică. S-au remarcat printre astfel de oameni Brooke Foss Westcott şi Fenton John Anthony Hort.

Atât Westcott cât şi Hort au fost amândoi profesori la Cambridge, bine-cunoscuţi în domeniul criticii textuale. Aceşti oameni împărtăşeau anumite puncte de interes comun printre care o fascinaţie faţă de teoria evoluţionismului. Dar convingerea unică ce îi unea pe cei doi cel mai strâns era o ostilitate plină de prejudecăţi faţă de Textul Primit. Dr. Hort avea doar douăzeci şi trei de ani şi încă nu studiase critica textuală când a descris Textul Primit drept "execrabil" şi "dezgustător." 48 În ciuda netradiţionalismului acestor oameni, capacitatea lor de erudiţie a exercitat o influenţă modelatoare asupra textelor distincte din versiunile moderne.

În 1890, s-a pus problema unei revizuiri complete a Versiunii King James. Pe la acest timp, ortografia şi gramatica se schimbaseră şi multe din cuvintele vechi englezeşti folosite în KJV erau considerate obscure ca sens. Unii critici au fost de părere că existenţa mai multor erudiţi şi faptul că Vaticanus şi Sinaiticus erau accesibile de puţină vreme puteau duce la o revizuire. Deşi era multă teamă şi neîncredere faţă de revizuire în mintea publicului, revizuirea s-a aprobat cu condiţia ca să nu se facă nici o schimbare în Versiunea King James, decât dacă era absolut necesară. 49 Cincizeci şi patru de oameni, incluzându-i pe Westcott şi Hort, au fost rugaţi să facă parte din Comitetul de Revizuire şi ei au început ceea ce trebuia să fie o lucrare scurtă.

Mai târziu, după zece ani de muncă extenuantă, comitetul i-a prezentat unui public uimit ceea ce trebuia să fie o traducere cu totul nouă bazată pe un text grecesc diferit de Textul Primit. Versiunea Revizuită din 1881 a făcut 36 000 de schimbări în engleza din KJV şi aproape 6 000 în textul grecesc. 50 La puţin timp înainte de a lansa publicului Biblia, Westcott şi Hort şi-au publicat propriul lor text critic al Noului Testament. Acest Nou Testament grecesc se trăgea din Vaticanus şi Sinaiticus şi în esenţă era textul grecesc care fusese folosit de Comitetul de Revizuire pentru a traduce greaca în engleză. 51 Astfel s-a evidenţiat faptul că Westcott şi Hort îşi exercitaseră o influenţă nepotrivită asupra Comitetului de Revizuire.

Majoritatea erudiţilor nu şi-au dat seama că Westcott şi Hort, cu obligaţia de a păstra secretul, i-au oferit Comitetului de Revizuire exemplare ale propriei lor ediţii a Noului Testament grecesc. 52 Expunându-şi cu elocvenţă metodele pe care le folosiseră spre a-şi compila textul, i-au copleşit pe ceilalţi membri ai comitetului. Metodele lor le-au oferit statut preferenţial manuscriselor Vaticanus şi Sinaiticus 53 şi de atunci le-au modelat gândirea tuturor acelora care au abordat critica textuală. 54

Una din regulile lor cele mai greşite declară că manuscrisele cele mai vechi conţin textul preferat. Vaticanus şi Sinaiticus sunt cu 100 de ani mai vechi decât oricare din manuscrisele greceşti existente pe care se bazează Textul Primit. Cu toate acestea, vârsta nu garantează puritatea. De fapt, unele din cele mai vechi manuscrise au fost foarte greşite. Istoria raportează că în timpul secolului următor completării Noului Testament, manuscrisele au suferit foarte mari schimbări. 55 Se ştie că în acest timp un număr de eretici au făcut copii greşite ale Scripturilor. Chiar pe timpul cât trăia ap.Pavel, cineva transmitea manuscrise false (vezi 2 Tesaloniceni 2:2). Vârsta manuscriselor Vaticanus şi Sinaiticus nu reprezintă un criteriu valid pentru a le considera curate. De fapt, am putea pune la îndoială chiar autenticitatea lor. Se poate ca aceste manuscrise să fi supravieţuit doar pentru că erau puţin folosite. Clima uscată a Egiptului şi asprimea hârtiei subţiri nu ajung ca să explice cum de au supravieţuit ele. Manuscrisele de încredere ale Scripturilor s-au dezintegrat în cele din urmă din pricina folosirii continue în timp ce aceste manuscrise s-au păstrat deoarece n-au fost folosite. Ar trebui să ne întrebăm de ce nu s-au folosit când se ştie bine că exemplarele de Scripturi erau atât de preţioase şi puţine. 56

Asemenea teoriei evoluţiei, teoriei lui Westcott şi Hort îi lipsea o verigă. Ei trebuiau să explice de ce majoritatea manuscriselor sprijinesc variantele bizantine ale Textului Primit şi nu variantele alexandrine ale Textului Critic. Dându-şi seama că era absurd să insiste că un grup felurit de scribi, despărţit de timp şi spaţiu şi lucrând independent, şi-ar "schimba" cu toţii manuscrisele ca să sune uniform în genul de text bizantin, Westcott şi Hort au scornit o teorie. Ei au susţinut că în secolul al patrulea s-a dat o poruncă eclesiastică oficială ca să se adopte o formă standard a textului grecesc. Ei au presupus că textul grecesc, astfel emis, conţinea multe greşeli. Această teorie a ajuns cunoscută sub numele de Revizuirea Siriană.

Deşi erudiţii au acceptat teoria pentru un scurt timp, curând eroarea ei a fost expusă şi combătută. Nu există absolut nici o dovadă istorică despre o astfel de revizuire oficială a textului grecesc. Chiar dacă o astfel de teorie ar fi adevărată, ar presupune ca oameni care se aflau la doar 200 de ani de originale să fie atât de ignoranţi încât să nu fie în stare să recunoască manuscrisele corecte ca să le folosească drept autoritate. Destul de ciudat, chiar astăzi la aproape 1900 de ani de la originale, erudiţii se simt mai în stare să judece decât au fost ei. Sir Frederick Kenyon, un pionier în domeniul papirologiei şi director la British Museum pentru mulţi ani, a rezumat aceste gânduri când a scris: "Oare întreaga teorie nu este artificială şi iluzorie, închipuirea zadarnică a unei minţi ingenioase, asemenea atâtor multe produse ale criticii moderne, care ţes la nesfârşit fire de păianjen din propriul interior, doar pentru ca mâine să fie şterse de mătura nemilioasă a bunului simţ?" 57

Când a căzut teoria Revizuirii Siriene, tratatul erudit al lui Westcott şi Hort au rămas fără o temelie. Cu toate acestea, erudiţii încă refuzau să recunoască mâna providenţială a lui Dumnezeu în răspândirea Textului Primit. Fără să aibă vreo explicaţie potrivită a întrebării de ce genul de text bizantin se găseşte din abundenţă în manuscrisele greceşti din toată lumea, 58 majoritatea erudiţilor se agaţă încă de cadrul criticii textuale întemeiat de Westcott şi Hort. Astfel, ediţiile cele mai populare de astăzi ale textului grecesc--Nestle-Aland şi UBS--variază puţin faţă de textul lui Westcott şi Hort.

Cu toate acestea, nesiguranţa predomină deoarece din ce în ce mai mulţi erudiţi recunosc slăbiciunea Textului Alexandrin şi erudiţia celor doi Westcott şi Hort 59 care a modelat atât de mult ştiinţa criticii textuale. Pe vremea lui Westcott şi Hort, se credea că textul original al Noului Testament fusese practic reconstruit. Dar astăzi, mulţi erudiţi au ajuns la părerea că aceasta este practic o sarcină imposibilă. 60

În timp ce alţii disperă, noi putem avea asigurarea că acelaşi text pe care biserica l-a folosit de-a lungul veacurilor mai reflectă cu exactitate scrierile originale ale Noului Testament. Iar acel text este cunoscut astăzi sub numele de Textul Primit.

Care versiune este cea mai bună?


Dacă avem credinţă că Dumnezeu Şi-a păstrat Cuvântul în biserică de-a lungul timpului, ajungem să acceptăm Textul Primit drept Noul Testament grecesc cel mai de încredere. Dar pentru cei care nu ştiu limba greacă, este nevoie de o traducere.

Dacă vă veţi uita peste versiunile Bibliilor engleze la îndemână, veţi descoperi că singurele versiuni care folosesc Textul Primit ca bază pentru Noul Testament sunt acelea ale tradiţionalei King James.61 Cea mai importantă din aceste tradiţionale este Versiunea King James însăşi. Aşa cum am văzut, de peste 300 de ani, Versiunea King James şi-a zidit în credinţă cititorii, fiind o traducere clasică de folos pentru studiul doctrinei şi atât Vechiul cât şi Noul Testament se bazează pe genuri de texte care s-au păstrat providenţial de-a lungul anilor prin fidelitatea credincioşilor. Este adevărat, ea i se potriveşte cel mai bine descrierii biblice făcute de noi Cuvântului lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, asta nu lasă să se înţeleagă că Versiunea King James ar fi o traducere perfectă. O slăbiciune a ei ar fi citirea ei.62 Deşi această dificultate a fost deseori exagerată de detractorii ei, este adevărat că engleza ei nu a fost modernizată din 1769, astfel că ea conţine arhaisme. Lucrul acesta nu este o problemă pentru aceia care au crescut citind această versiune, dar limbajul ei s-ar putea să-i descurajeze pe alţii. Celor care se luptă cu engleza din KJV, li se recomandă Noua Versiune King James (the New King James Version).63

Comparând deficienţele textului grecesc 64 urmărit de majoritatea versiunilor moderne, slăbiciunile Versiunii King James 65 sunt foarte mici. Noul Testament din majoritatea versiunilor moderne se bazează pe un text egiptean respins de creştinism acum 1500 de ani. 66 În timp ce recunoaştem punctele bune ale versiunilor moderne şi le apreciem utilitatea pentru referinţe şi comentarii, 67 nu există nici o altă Biblie pentru studiu în engleză mai de încredere decât KJV. Traducătorii Versiunii King James nu doar au produs o traducere englezească exactă 68 a celui mai bun manuscris prin tradiţie, ci au şi redat măiestrit engleza într-un stil literal potrivit demnităţii Sfintelor Scripturi. 69 Deşi editorii au sperat să-şi mărească profiturile publicând o versiune care să înlocuiască KJV, ea mai este încă Biblia de cea mai mare încredere pentru majoritatea creştinilor de limbă engleză.

Întrucât ne aflăm în aceste ultime zile ale istoriei pământului, credinţa noastră în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie puternică. Trebuie să ne întoarcem la Scripturi cu încredere ca să fim călăuziţi şi să ajungem în stare să le înfăţişăm adevărul ei mântuitor şi altora cu claritate. În timp ce alte versiuni ades transformă adevărurile cele mai evidente în idei ambigue, Versiunea King James le afirmă cu putere. Nici o altă versiune nu vorbeşte mai convingător de problemele ultimelor zile. Desigur că a existat un scop divin la lucru în producerea şi păstrarea unei astfel de transcrieri autoritare a Sfintelor Scripturi. Când studiem Cuvântul Sfânt, fie ca fiecare din noi să fie sigur cu privire la făgăduinţa următoare "Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac" (Isaia 40:8). Şi fie ca să primim adevărurile lui minunate nu doar cu mintea, ci să le trăim activ şi practic în viaţa noastră de fiecare zi.

NOTE


  1. "Bible Illiteracy Plagues Youth,"Group, (Noiembrie/ Decembrie, 1984), p. 27 aşa cum este citat în Ted Letis, "An Open Letter to the International Bible Society and the Zondervan Corporation," (Aprilie 29, 1985).


  2. The New Testament Student and Bible Translation (Phillipsburg: Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1978), p. 155 aşa cum este citat în Letis, "An Open Letter."


  3. "The Revision of the New Testament," Dublin Review, VI (Iulie-Octombrie, 1881), p. 144.


  4. Don F. Neufeld, "Supernatural or Human Beings?" Review and Herald (Februarie 10, 1977), p. 14.


  5. Gerhard F. Hasel, Understanding the Living Word of God -- Înţelegând Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu (Mountain View, Calif.: Pacific Press Pub. Assoc., 1980), p. 104.


  6. JB şi NIV se consideră de asemenea traduceri formale dar se acceptă drept mai libere, mai puţin literale. (vezi Hasel, p. 104-105).


  7. Wilber N. Pickering, The Identity of the New Testament Text (Nashville: Thomas Nelson Pub., 1980), p.16. 8. Textul masoretic este recunoscut ca genul de text ebraic păstrat şi transmis cu cea mai mare atenţie. (vezi Hasel, p. 92-93).


  8. Cunoscut de asemenea drept Textus Receptus, Textul Tradiţional, Vulgata greacă, Textul Eclesiastic, Textul sirian, Textul Koine (Obişnuit) şi ades folosit sinonim cu Textul Majorităţii.


  9. Mă folosesc de termenul Text Critic ca să mă refer la majoritatea textelor greceşti produse în ultimii ani. Aceste texte în mare se deosebesc de felul cum sună Textul Primit.


  10. Sakae Kubo şi Walter Specht, Which Version Today? (Washington, D.C.), p. 8.


  11. Pickering, p. 16.


  12. Bruce M. Metzger, The Text of the New Testament, 2nd ed. (Oxford: Oxford University Press, 1968), p. 47.


  13. Metzger, p.42-43.


  14. Ira Maurice Price, The Ancestry of Our English Bible, 12th ed. (New York: Harper and Brothers, 1940), p. 150.


  15. Ibid.


  16. Frederick Kenyon, Our Bible and the Ancient Manuscripts -- Biblia noastră şi manuscrisele antice (New York: Harper & Brothers, 1958), p. 202.


  17. Herman C. Hoskier, Codex B and Its Allies (2 vols.; London: Bernard Quaritch, 1914), II, p. vi.


  18. John Burgon, The Revision Revised (London: John Murray, 1883), p. 12.


  19. F.H.A. Scrivener, A Plain Introduction to the Criticism of the New Testament -- O introducere simplă la critica Noului Testament, 4th ed. (2 vols.; London: George Bell and Sons), II, p. 120. De asemenea Kenyon, Handbook to the Textual Criticism of the New Testament -- Manual de critică textuală a Noului Testament (2nd ed.; Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Pub. Co., 1951), p. 308 declară că Vaticanus este "desfigurată de multe gafe de transcriere."


  20. F. C. Cook, The Revised Version of the First Three Gospels -- Versiunea revizuită a primelor trei evanghelii (London: John Murray, 1881), p. 172. De asemenea, Burgon, p.13.


  21. George Salmon, Some Thoughts on the Textual Criticism of the New Testament -- Câteva gânduri cu privire la critica textuală a Noului Testament (London: John Murray, 1897), p. 52, 155. De asemenea, Ernest C. Colwell, Studies in Methodology in Textual Criticism of the New Testament -- Studii de metodologie a criticii textuale a Noului Testament, Vol. IX (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans, 1969), p. 54 declară că "Genul de text Beta (textul 'neutru' al lui Hort) este un text 'fabricat' probabil de origine alexandrină, produs în parte printr-o selecţie a "manuscriselor relativ vechi şi bune," dar mai important de către dibăcia filologică şi editorială a alexandrinilor."


  22. Pickering, p. 111.


  23. Kenneth Scott Latourette, A History of Christianity -- O istorie a creştinismului (New York: Harper & Row, 1975), p. 147-152.


  24. Ibid., p. 152-158.


  25. Cook, p. 244.


  26. T. C. Skeat de la British Museum a sugerat că Vaticanus a reprezentat o copie "respinsă" dintre cele cincizeci de copii. ( vezi Metzger, p. 47-48.)


  27. Cook, p. 164.


  28. Cook, p. 161-162, 170.


  29. Edward Hills, în The King James Version Defended -- Versiunea King James apărată, 4th ed. *Des Moines: The Christian Research Press, 1984), p. 134 scrie: "Egiptul în timpul secolelor primilor creştini era o ţară în care abundau ereziile. Aşa că, cum au arătat Bauer (1934) şi Van Unnik (1958), s-ar părea că mai târziu creştinilor egipteni le-ar fi fost ruşine de trecutul eretic al patriei lor şi ar fi tras un văl de tăcere peste el. Asta s-ar părea de ce se cunoaşte atât de puţin despre istoria primilor creştini egipteni." Hills mai sugerează că influenţele gnostice şi docetiste explică multe din versetele care sună altfel în Textul Alexandrin. (vezi p. 136-138, 143).


  30. Hoskier, p. 9.


  31. Benjamin G. Wilkinson, Our Authoriyed Bible Vindicated -- Biblia noastră autorizată revendicată (Washington, D. C., 1930), p. 19-22.


  32. Dr. Warfields Collection of Opinions and Reviews -- Colecţia de păreri şi reviste a Dr. Warfield, Vol. II, p. 21 aşa cum este citat în Wilkinson, p. 229.


  33. Pickering, p. 116.


  34. Pickering, p. 142.


  35. Pickering, p. 119.


  36. Hills, p. 172-175, 186-188. (Predominating in the Syriac Peshitta and Gothic).


  37. Colwell, p. 48-49. De asemenea Gunther Zuntz, "The Byzantine Text in New Testament Criticism -- Textul bizantin în cadrul criticii Noului Testament", The Journal of Theological Studies, XLII (1942), p. 55.


  38. John Burgon, The Traditional Text of the Holy Gospels Vindicated and Established -- Textul tradiţional al sfintelor evanghelii îndreptăţit şi restabilit, completat de Edward Miller (London: George Bell and Sons, 1896), pp. ix-x citează cercetarea pe care a făcut-o Miller cu privire la veridicitatea citatelor patristice. (vezi şi Pickering, p. 65-76 pentru această discuţie).


  39. H. Sturz, The Byzantine Text-type and New Testament Textual Criticism (Nashville: Thomas Nelson Pub., 1984), pp. 53-131.


  40. Wilkinson, pp. 24-40.


  41. The Italic Version. (vezi Wilkinson, p. 35).


  42. Hills, p. 196.


  43. Wilkinson, p. 53.


  44. Wilkinson, p. 40.


  45. Ibid.


  46. Kenyon, Our Bible -- Biblia noastră, p. 307.


  47. "Hort şi-a organizat întreaga argumentaţie pentru a desfiinţa Textus Receptus. Pe când era student la Cambridge, în vârstă de douăzeci şi trei de ani, Hort a indicat clar într-o scrisoare identitatea execrabilului: 'N-aveam nici o idee până în ultimile câteva săptămâni despre importanţa textelor, deoarece citisem atât de puţin din Testamentul grecesc şi mă târâiam cu Textus Receptus cel execrabil. ... Gândeşte-te la acel nenorocit de Textus Receptus care se bazează pe manuscrise târzii; este o binecuvântare că există unele atât de vechi. ...' (Decembrie 29 şi 30, 1851)" Colwell, p. 158 citează scrisoarea lui Hort publicată în Arthur Fenton Hort, Life and Letters of Fenton John Anthony Hort, I (London and New York, 1896), p. 211.


  48. H.F.D. Sparks, On Translations of the Bible -- Despre traducerile Bibliei (London: The Athlone press, 1973), p. 7.


  49. Edmund Beckett, Should the Revised New Testament be Authorised?Ar trebui autorizat Noul Testament revizuit? (London: John Murray, 1881), p. 37.


  50. Metzger, p. 135.


  51. Luther Weigle, The English New Testament (New York & Nashville: Abingdon-Cokesbury Press, 1949), p. 96. De asemenea Burgon, The Revision Revised--Revizuirea revizuită, p. 24.


  52. Kenyon, Our Bible, p. 204.


  53. Colwell, p. 106.


  54. Metzger, p. 201.


  55. Pickering, p. 129, Kirsopp Lake, R. P. Blake şi Silva New, "The Caesarean Text of the Gospel of Mark" -- "Textul de pe vremea lui Caesar al evangheliei după Marcu", Harvard Theological Review, Vol. 21(1928), p. 347-349 sugerează că scribii "de obicei îşi distrugeau exemplarele după ce copiau cărţile sfinte."


  56. Kenyon, Our Bible, p. 173. Colwell la pagina 106 aminteşte că "Kirsopp Lake descria munca lui Hort ca un eşec, deşi unul glorios."


  57. Pickering, p.97.


  58. Pickering, p. 31-97.


  59. Incluzându-i şi pe erudiţi ca Rendel Harris, Conybeare, Kirsopp Lake, G. Zuntz, H. Greeven, R. M. Grant, K. W. Clark, Frederick Kenyon şi K. Aland aşa cum se citează în Hills, p. 66-67.


  60. Include KJV, NKJV ;i KJVII. Ultima din nefericire nu mai este disponibilă.


  61. Asta nu vrea să sugereze că traducerile ar trebui scrise în limba vorbită. Contrar părerii susţinute de toată lumea, Noul Testament nu s-a scris în dialectul necultivat al pieţii. (vezi Nigel Turner, Christian Words , p. xiii). Şi nici originalul KJV nu s-a scris în engleza contemporană a acelui timp. (vezi Hills, p. 218-219).


  62. Versiunea NKJV este un excelent compliment pentru versiunea King James.


  63. Textul grecesc este de importanţă primordială când alegem o versiune a Bibliei. Vezi Kubo şi Specht, Which Version Today?, p. 8. Alex Roberts scrie şi el: "Este de o importanţă aproape vitală să fii sigur că poţi avea încredere în text. ... Fără asta toate celelalte probabil că sunt fără valoare." Alex Roberts,Companion to the Revised Version of the English New Testament (London and New York: Cassell, Petter, Galpin & Co., 1881), p. 34.


  64. De mai mică importanţă decât uşurinţă de a citi sunt câteva locuri unde KJV ar fi putut fi mai literală într-o traducere consecventă a timpurilor verbului şi a articolelor.


  65. Pickering, p. 136. De asemenea Hoskier, p. 9.


  66. Există locuri unde versiunile moderne traduc mai clar şi în unele cazuri, mai exact aceeaşi greacă ce se găseşte în Textul Primit. (Versiunea NASB este de mare ajutor graţie modului consecvent literar de traducere. Vezi Kubo şi Specht, So Many Versions? , p. 338.)


  67. "Making the King James Version Even Better," Adventist Review, July 5, 1979, p. 13 declară despre Dr. Arthur Farstad, redactorul Noului Testament al NKJV: "El a recunoscut că a fost influenţat de studiile de la felurite seminarii în direcţia acceptării punctului de vedere că KJV ar conţine nenumărate inexactităţi de traducere. Acum, şi-a schimbat convingerea, ajungând la concluzia că primii traducătorii ai KJV au lucrat cu o exactitate extremă, alegând opţiuni valide din textul grecesc." [Sublinirea autorului]. De asemenea John Skilton a scris "[Versiunea American -- A.V.] este o traducere finalizată cu conştiinciozitate. În timp ce nu este o redare literală, cuvânt cu cuvânt, care ar fi lipsită de sensibilitate limbii şi stilului limbii engleze, este fidelă textului şi reuşeşete remarcabil să transmită sensul acelui text într-o engleză bună." John H. Skilton, "The King James Version Today," în John H. Skilton, ed., The Law and the Prophets (Presbyterian and Reformed Publishing Company, p. 1974), p. 104 aşa cum este citat în Letis, "Hugh Broughton Redivivus,"The Majority Text: Essays and Reviews in the Continuing Debate.

    Nu s-au mai înregistrat progrese semnificative în înţelegerea limbii greceşti biblice de când s-a tradus KJV. Descoperirea papirusurilor lumeşti nu s-a dovedit a fi atât de benefică studiului cuvintelor creştine aşa cum s-a sperat.(vezi Turner, p. xii-xiii). Şi Cadbury comenta: "Ar fi o greşeală să exagerăm întinderea până la care ar putea fi amintite în traducere astfel de judecăţi revizuite. ... O mai bună cunoaştere a originalului ades nu este decât doar o problemă de slabe nuanţe ... încât să necesite o redare engleză în locul alteia." Henry J. Cadbury, "The Vocabulary and Grammar of the New Testament Greek," în An Introduction to the Revised Standard Version of the New Testament (The International Council of Religious Education, 1967), p. 105 aşa cum este citat în Letis, The Majority Text.


  68. Skilton, p. 107 aşa cum este citat în Letis, The Majority Text declară "Versiunea Autorizată are un simţ remarcabil al potrivirii, fericirii şi expresivitate de mare efect. Avea instinctul şi simţul unui geniu pentru muzică şi ritm. Putea să descopere cuvântul sau expresia 'inevitabilă' pentru un context dat. Stilul ei reflecta admirabil demnitatea, maiestatea şi sublimul originalului."


Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top