Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  

Hoţi în biserică

Print
Hoţi în bisericăBy Joe Crews

Introducere


Aţi auzit despre păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni? Este vorba despre un păcat pe care ne este teamă să-l amintim. Trebuie să ne fie teamă să-l amintim, deoarece oricum nimeni niciodată nu-l aminteşte în dreptul lui însuşi. Ei bine, oamenii mi-au mărturisit că au comis păcate grele şi urâte. Mi-amintesc de oameni care au recunoscut că au fost beţivi, care au mărturisit că au furat, că au stricat casa altora, au ucis, au luat în deşert numele Domnului, că au vânat greşeli la partenerul de căsătorie, au călcat Sabatul - şi toate celelalte - dar, atât cât îmi aduc aminte din toată viaţa mea din lucrare, nimeni n-a recunoscut vreodată în faţa mea că s-a făcut vinovat de păcatul despre care vom vorbi acum. Şi bănuiesc că motivul este că el reprezintă rădăcina păcatului; păcatul de bază, chiar temelia păcatului.

Însuşi Domnul Isus ne-a avertizat cu solemnitate despre acest păcat în Luca 12:15: "Apoi le-a zis: 'Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.'" Vedeţi, păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni este lăcomia.

Oamenii pur şi simplu nu spun "Ei bine, sunt lacom. Vreau să capăt banul acela în plus. Vreau să mă întind şi să pun mâna şi să trag cât pot de mult." Iar oamenii nu vor veni niciodată să zică: "Vreau să recunosc ceva. Lăcomia este problema mea. Sunt lacom." Lucrul acesta m-a uimit întotdeauna. Oamenii nu se supără de loc să recunoască unele din păcatele mai grele, mai evidente, dar când vine vorba de păcatele mai rafinate cum ar fi lăcomia, cred că le este mult prea umilitor. Desigur, este un păcat care nu este prea condamnat nici de veacul nostru materialist. S-ar părea că nu este prea condamnat nici de biserică. Dacă ajungi să calci oricare din celelalte porunci, imediat dai de bucluc, dar lăcomia -- ei bine, nimeni nu ştie dacă pofteşti sau nu. Dar totuşi -- este o poruncă a Domnului şi s-ar părea că este una pe care majoritatea oamenilor o trec cu vederea. Totuşi în ochii lui Dumnezeu, este unul din păcatele cele mai grele, deoarece stă la rădăcina oricărui alt păcat. Amintiţi-vă ce a spus ap.Pavel în Romani 7:7. El a spus: "N-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: 'Să nu pofteşti!'" Ceea ce vroia el să spună aici era următorul lucru: Fiecare păcat îşi are rădăcina în păcatul lăcomiei şi iată de ce Dumnezeu a considerat că este destul de important să o includă în cele zece porunci. Este păcatul care vine înainte şi duce la oricare alt păcat care s-ar putea comite.

Dumnezeu l-a numit pe un om 'Nebunule'


Aş face bine să vă atenţionez de acum că nu există nici un mod de a scăpa de lăcomie decât doar prin Domnul Isus Hristos - nici un alt mod. Este nevoie de o putere deosebită din cer pentru a birui acest păcat. Acum haideţi să ne întoarcem pentru o clipă la Luca 12. După ce Domnul Isus a zis "Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani," S-a folosit de o ilustraţie pentru a exemplifica şi mai mult. Haideţi să vi-o citesc, începând de la versetul 16: "Şi le-a spus pilda aceasta: 'Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: 'Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile. Iată', a zis el, 'ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: 'Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!' Dar Dumnezeu i-a zis: 'Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?' Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu."

Ei bine, remarcaţi ceva. Dumnezeu îl numeşte pe acest om 'Nebun'. Eu aş putea să-l numesc pe un om nebun şi să greşesc total, dar când Dumnezeu îl numeşte pe un om nebun, el chiar este nebun. Ei bine, acest om chiar era nebun. De ce? Pentru că, pe el îl interesa doar persoana lui - 'voi face,' 'voi zidi', 'voi strânge' - şi uita total solemnul adevăr că într-una din aceste zile, va trebui ca toţi să stăm înaintea Domnului la judecată. Aşa că Dumnezeu i-a zis: "Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?"

Este o întâmplare foarte solemnă. Fiecare creştin ar trebui să-i acorde atenţie cu multă seriozitate şi să ia seama la mesajul ei. Domnul vrea să spună aici, "Dă-i înainte. Dacă aşa vrei să meargă lucrurile, capătă tot ceea ce vrei. Păstrează lucrurile care nu sunt ale tale. Adună-ţi păcat după păcat. Ai dreptul să alegi, dar când va sosi ziua socotelilor şi ţi se va cere sufletul, atunci ale cui vor fi aceste lucruri?"

Ştiţi, mulţi oameni cred că se descurcă bine cu păcatele ascunse - lucruri care se află înăuntru, lucruri care nu se văd - cum ar fi pofta. Cineva poate să fie un creştin respectabil atât cât îi priveşte pe ceilalţi şi totuşi să fie vinovat de poftă. Acest păcat nu apare strident, nu se vede asemenea păcatelor exterioare, mai evidente. Dar reţineţi: La marea zi a judecăţii, când va străluci lumina de la tronul judecăţii lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia, toate lucrurile se vor descoperi, iar oamenii le vor vedea în toată plinătatea lor dezgustătoare şi hidoasă. Iar unul din păcatele cele mai rele care vor fi expuse la ziua judecăţii va fi păcatul poftei.

Poftind lauda, cinstea sau poziţia altuia


Mi-e cam teamă că nu ne prea dăm seama cât de departe ajunge acest lucru. Să luăm de exemplu, invidia profesională. Aţi auzit vreodată de această expresie? Aş dori să vă spun că nu se limitează doar la profesii. Este un termen pe care ar trebui să-l folosim larg, deoarece i se poate aplica oricui, oriunde. Soţiile sunt geloase pe alte soţii; soţii pe alţi soţi; lucrătorii pe alţi lucrători; iar această gelozie profesională înseamnă de fapt poftă -- să pofteşti lauda altuia sau cinstea lui sau poziţia lui. Este atât de răspândită că de-abia dacă mai este vreun loc unde să nu se afle. Există chiar şi între predicatori şi aici ajungem la punctul cheie.

S-ar putea ca cineva să-şi zidească o casă foarte frumoasă, iar eu să trec pe lângă ea, într-o zi şi să spun: "O, ce casă frumoasă! E o capodoperă. Ce lucrare frumoasă!" Asta nu m-ar afecta cu nimic - mi-ar fi uşor să spun, pentru că eu nu sunt zidar. Cineva ar putea picta o capodoperă - încântătoare, deosebită - iar eu aş putea spune: "E superbă, n-am văzut niciodată aşa ceva!" Aş putea să împart laude din belşug la adresa acelui om şi lucrul acesta nu m-ar afecta cu nimic pentru că nu sunt pictor. Dar când cineva se urcă la amvon şi ţine o predică mai bună decât mine, să spun sincer şi adevărat din inimă "Este o capodoperă; Domnul a fost cu tine!" este cu totul altceva.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Ei bine, despre asta vorbim acum. Această problemă a poftirii laudei adresate altcuiva, succesului altcuiva, prestigiului altcuiva reprezintă unul din păcatele cele mai mari amintite în Cartea lui Dumnezeu. Mă rog ca pe când înaintăm în acest studiu, fiecare să se hotărască în inima lui să înceapă chiar de acum să se agaţe de Dumnezeu pentru ca să capete biruinţa. Este teribil ca un creştin să fie vinovat de păcatul poftirii. Este destul de rău chiar pentru un om din lume, dar este groaznic ca cineva care poartă numele lui Hristos să se facă vinovat de poftirea vreunui lucru. Trebuie să învăţăm să-I aducem laude lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Atunci nu ne vom mai bate capul cu privire la cine merită lauda pentru un oarecare lucru. Îi vom aduce toată lauda lui Dumnezeu, deoarece Lui Îi aparţine de drept şi mai întâi de toate.

Un alt loc unde s-ar părea că mulţi din poporul lui Dumnezeu sunt loviţi de păcatul poftei este domeniul dăruirii. Prea mulţi oameni care mărturisesc că sunt creştini se dovedesc a fi vinovaţi de folosirea greşită a banilor lui Dumnezeu.

În fiecare zi trec prin mâna noastră banii altcuiva


Ades citim în ziar despre indivizi care şi-au însuşit milioane de dolari. De cele mai multe ori, aceşti oameni ies din ţară, luându-şi cu ei banii şi lăsând în urma lor un dezastru financiar pentru zeci de oameni care şi-au pierdut tot ce aveau. Sperăm în sufletul nostru ca justiţia să-i prindă şi să-i pedepsească. Dar, aşteptaţi o clipă. Să nu mergem prea repede. Toţi ne folosim de bani.

Mai mult, indiferent cine sunteţi, vă folosiţi de bani care nu sunt ai dvs. Vă folosiţi de bani care sunt ai lui Dumnezeu. Oare cineva care tocmai citeşte aceste rânduri s-ar putea să fie vinovat de folosirea greşită a banilor cerului? Ştiaţi că cel mai mare latifundiar şi proprietar de bunuri din lume este furat şi şmecherit în repetate rânduri fără să rămână şomer? Dumnezeu este acel mare Proprietar despre care vorbesc. Mă refer mai ales la zecimi şi daruri. În Leviticul 27:30, Scriptura declară că zecimea este a Domnului. Nu se poate să nu înţelegeţi.

Ar fi bine poate să vă citesc acel verset. Zice aşa: "Orice zeciuială din pământ ... este a Domnului; este un lucru închinat Domnului." Orice zeciuială este a Domnului. Este destul de clar.

Apoi în Maleahi 3, se mai adaugă ceva. Versetul 8 spune: "Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: 'Cu ce Te-am înşelat?' Cu zeciuielile şi darurile de mâncare." Urmăriţi vă rog: cineva care nu-şi dă zecimea este un hoţ, dar în plus, cineva care nu dă daruri se face vinovat înaintea lui Dumnezeu de furt. Aşa că zecimile dvs. şi darurile dvs. Îi aparţin lui Dumnezeu. O, dacă s-ar înscrie asta pe fiecare inimă cu un stilou de foc: Acest lucruri nu ne aparţin; sunt ale lui Dumnezeu. Prin mâna noastră trec bani sfinţi şi se ridică întrebarea - cum îi folosim? S-ar putea ca unii dintre noi să folosim greşit banii lui Dumnezeu?

Dar ce este zecimea? Citiţi Leviticul 27:32: "Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului." Asta înseamnă că a zecea parte din toate bunurile noastre Îi aparţine lui Dumnezeu. Poate că nu ne-am gândit la asta mai înainte, dar zece la sută din venitul nostru este sfânt şi este al Domnului. Nu-l putem păstra pentru noi fără să călcăm din nou de fapt acea a opta poruncă şi să furăm ceea ce nu este al nostru. Dacă cineva câştigă $1,000 pe lună, $100 nu sunt de fapt ai lui. Desigur că doar profitul sau creşterea se zeciuieşte. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca un patron să realizeze o creştere de $5000 pe lună, dar de $4000 are nevoie ca să le plătească salariile angajaţilor şi alte cheltuieli mărite. Într-un astfel de caz, va avea de plătit doar $100 zecime din profitul de $1,000 din acea lună.

S-ar putea ca cineva să obiecteze că zecimea aparţine Legii mozaice din Vechiul Testament, dar adevărul este că acest plan al zecimii datează dinaintea vremii lui Moise cu sute de ani. Avraam a plătit zecime la indicaţia proprie a lui Dumnezeu înainte de zilele lui Moise. Iacov de asemenea a dat zecime din tot ce avea. Ea reprezenta o obligaţie înainte ca să ia existenţă fie neamul iudaic, fie legea ceremonială.

Acum haideţi să citim ce a avut de spus Domnul Isus despre zecime. La urma urmelor, El este marea noastră Călăuză şi Pildă pentru noi toţi în lucrurile spirituale. În Matei 23:23: "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai neînsemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute." Acel cuvânt "trebuia" denotă obligaţie şi creează imediat cadrul moral pentru învăţătură. Este moral deoarece implica să-L furi pe Dumnezeu, după cum am citit deja.

Zecimea trebuie folosită pentru un singur scop


Înainte de a merge mai departe, haideţi să ne punem o întrebare. La ce trebuie folosită zecimea în lucrarea Domnului? Deschideţi vă rog în 1 Corinteni 9:13: "Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sunt hrăniţi din lucrurile de la templu şi că cei ce slujesc altarului, au parte de la altar?" Aici ap.Pavel se referă la preoţii din Vechiul Testament şi la felul cum primeau ei bunurile traiului pentru munca de slujire la vechile altare. Dar acum, citiţi chiar versetul următor: "Tot aşa Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc evanghelia, să trăiască din evanghelie." Versetul 14. Acest text ne învaţă clar că lucrătorii evangheliei trebuie să fie retribuiţi exact cum erau preoţii din Vechiul Testament.

Acum să ne întoarcem la Scripturi ca să aflăm care era planul lui Dumnezeu pentru sprijinirea lucrării, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. În Numeri 18:21, citim: "Fiilor lui Levi le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului întâlnirii." Seminţiei lui Levi nu i s-a dat nici o altă moştenire, aşa cum li s-au dat celorlalţi israeliţi. N-aveau turme sau alte întreprinderi de meserii. Toate celelalte seminţii dădeau zecime şi acea a zecea parte se folosea ca să se plătească preoţilor, leviţilor.

Ei bine, "Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc evanghelia, să trăiască din evanghelie," după spusele ap.Pavel. Zecimea nu trebuie folosită pentru finanţarea învăţământului, pentru cheltuielile bisericii sau chiar pentru fondul pentru săraci. Este orânduită de Dumnezeu doar pentru plata slujbaşilor evangheliei. Acesta este modul biblic de susţinere a pastorilor.

Am auzit despre un predicator care şi-a închis toate uşile bisericii şi a refuzat să predice până nu s-a strâns o anume sumă de daruri. Alte biserici au recurs la târguri religioase, loterii, bingo, etc. pentru a-şi acoperi obligaţiile financiare faţă de pastori. Oare este acesta planul lui Dumnezeu? Oare aşa a rânduit El ca să-şi echilibreze bisericile deficitul bugetar? Astfel de manifestări nu sunt după planul lui Dumnezeu. Ceva este deosebit de greşit la o biserică ce recurge la lume ca să o ajute să existe. Dacă Domnul Hristos ar intra din întâmplare într-unele din aceste temple şi catedrale din zilele noastre, ar fi tot atât de indignat precum a fost în vechime. Ar spune din nou: "Scoateţi lucrurile acestea afară de aici. Aţi făcut din casa Mea de rugăciune o peşteră de tâlhari." Ce tragedie că mulţi tineri au învăţat să fie experţi în jocurile de noroc chiar în interiorul zidurilor propriei lor biserici. Ce comentariu trist asupra stării conducătorilor religioşi contemporani, care încurajează astfel de manifestaţii. Oare la asta Se aşteaptă Dumnezeu de la cei care Îi poartă numele?

Unor predicatori le este teamă să predice adevărul din pricina banilor


Dumnezeu n-a intenţionat niciodată ca predicatorii să se îndeletnicească cu firme imobiliare, vânzări de maşini sau vreun alt gen de afaceri. Un om chemat de Dumnezeu ar trebui să-şi dedice tot timpul Cuvântului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, traiul său ar trebui suplinit prin planul divin de zeciuire. Acest sistem elimină una din ispitele cele mai mari cu care este confruntat slujbaşul modern al evangheliei. Unor predicatori le este practic teamă să predice adevărul clar de teama de a nu-şi reduce propriul salariu.

Când un pastor este plătit direct de către biserica locală şi trebuie să depindă întru totul de generozitatea acelei biserici, se află într-o dilemă. Dacă mustră păcatul aşa cum trebuie mustrat, s-ar putea să-i jignească chiar pe cei care dădeau daruri şi astfel propriul lui salariu va fi periclitat.

Ei bine, ştiu că nici un pastor adevărat nu va îndulci lucrurile doar de dragul unui câştig lumesc; totuşi, practic multora le este frică să predice clar în condiţiile pe care tocmai le-am descris. Planul lui Dumnezeu elimină această ispită de a îndulci adevărul. Biserica locală n-ar trebui să-l plătească direct pe cel care le predică şi astfel s-ar elimina acest mare pericol. Metoda Lui cu privire la zecime elimină ispita ca un pastor să îndulcească adevărul.

Unii oameni se plâng că nu pot să dea zecime deoarece nu le mai rămâne nimic după ce îşi plătesc toate notele de plată. Dar, oare să facem ceea ce trebuie aşteptând până plătim totul înainte ca să-I dăm lui Dumnezeu zecimea? În Proverbe 3:9 citim: "Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău." Cu alte cuvinte, daţi mai întâi zecimea. Chiar pastorii - care ei înşişi sunt plătiţi din fondul de zecime - plătesc o a zecea parte din salariul lor ca zecime. La urma urmelor, nu-i aşa că toate Îi aparţin lui Dumnezeu? Tot argintul şi aurul şi turmele cu miile lor - noi suntem doar simpli ispravnici ai acestor lucruri. Ni s-a îngăduit ca să le folosim. Plătim chirie pentru o casă ca să recunoaştem că acea casă de fapt nu este a noastră. Noi doar o folosim. La fel, Îi dăm zecimea înapoi lui Dumnezeu ca să recunoaştem că toate averile noastre ne-au fost doar date spre folosinţă. Ele Îi aparţin de fapt lui Dumnezeu, marele Creator şi Proprietar al tuturor lucrurilor.

Ei bine, mulţi oameni spun aşa: "Mă duc la biserică şi îmi dau zecimea," când ceea ce vor să zică de fapt este că se duc la biserică dar dau doar daruri, deoarece nimeni nu plăteşte zecimea dacă nu dă a zecea parte din venitul lui. Zecime înseamnă a zecea parte. Şi despre asta vorbeşte Biblia, a zecea parte din venitul cuiva. Unii oameni spun: "Nu e cam mult a zecea parte?" Să presupunem că cineva ar veni la dvs. şi v-ar zice: "Aş dori să te ajut să înfiinţezi o firmă. Aş dori să aduc eu capitalul, clădirea, echipamentul - totul. Vreau ca tu s-o conduci. Apoi, la sfârşitul lunii, vreau să calculezi profitul. După ce ţi-ai calculat profitul, aş dori ca tu să-ţi păstrezi nouă zecimi şi mie să-mi dai o zecime." Ce-aţi spune? "Vrei să zici că vrei toată zecimea?" N-aţi spune aşa, ci v-aţi uita la acel om şi i-aţi spune: "N-ai făcut cumva o greşeală? Poate vrei să spui că vrei nouă zecimi şi mie îmi dai o zecime."

Ei bine, n-aţi mai auzit niciodată de o astfel de ofertă. Oamenii nu mai fac astfel de oferte astăzi - cu nici un chip -dar aceasta este exact oferta pe care ne-o face Dumnezeu. Nu încape nici o îndoială. Lumea aceasta împreună cu tot ceea ce este în ea Îi aparţine lui Dumnezeu. El le-a făcut pe toate şi tot ceea ce este aici este al Lui. Biblia este atât de clară cu privire la acest punct. Citesc din Psalmul 24:1: "Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!" Psalmul 50:10-12: "Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea." Hagai 2:8 declară: "Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor." Uneori uităm acest lucru, dar El ne spune, 'Sunt ale Mele.' Urmăriţi acum Deuteronom 8:18: "Ci adu-ţi aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi."

Când le rezumăm pe toate, Biblia pur şi simplu vrea să spună asta: Toate sunt ale lui Dumnezeu. Dacă ai câte ceva, este pentru că Dumnezeu ţi-a dat putere, tărie şi inteligenţă ca să le obţii. Iar apoi, îţi zice: "Ei bine, zece la sută din ceea ce primeşti este al Meu. Vreau ca să Mi-l dai înapoi." Este o ofertă corectă? Vă declar că nu cred că aţi auzit vreodată de vreo ofertă mai corectă şi mai generoasă ca aceasta. Amintiţi-vă textul din Leviticul 27:30, care spune zecimea este a Domnului. O, de ne-ar înduioşa Domnul cu privire la acest adevăr! Nu se pune problema ca să hotărâm noi dacă ar trebui să I-o dăm înapoi, sau dacă ar trebui să devină a Lui sau dacă va deveni a Lui; este deja a Domnului. Este un lucru stabilit deja. Zecimea este a Domnului, aşa că a zecea parte din venitul fiecărui om Îi aparţine lui Dumnezeu. S-ar putea ca cineva să fie complet un păgân, dar totuşi a zecea parte Îi aparţine Domnului, Dumnezeului cerului.

În cele din urmă, ajungem la acel text foarte important din Maleahi 3:8-11: "Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: 'Cu ce Te-am înşelat?' 'Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului.'"

Iată ce ne spune textul, oameni care Îl fură pe Dumnezeu! Într-un singur an, raporturile FBI-lui au dezvăluit că au existat 111.750 de cazuri de jaf în Statele Unite şi peste un milion de cazuri de tâlhărie. Dar asta reprezintă doar o parte din adevăratul tablou. Câte milioane de membri ai bisericii s-au făcut vinovaţi de cel mai groaznic fel de furt - şi chiar de la Dumnezeu, de fapt? Probabil că pe acest temei, se află mai mulţi hoţi în biserică decât în afara ei. În realitate, nu se pune nici o problemă aici; Dumnezeu ne declară că dacă ne însuşim zecimea, Îl furăm.

Întâmplător, n-aţi observat paralela uimitoare dintre a zecea parte ca zecime şi porunca a zecea din Decalog? Porunca împotriva poftei este a zecea, iar porunca de a da o zecime reprezintă soluţia dată de Dumnezeu împotriva poftei. Motivul de bază pentru a călca oricare din aceste legi biblice de bază îl reprezintă egoismul. Opusul eului este iubirea, iar orice ascultare trebuie să se întemeieze pe dorinţa de a-L iubi pe Dumnezeu mai mult decât pe noi înşine.

Iubirea înseamnă să dai, aşa cum învăţăm din Ioan 3:16: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat." Nu vom putea niciodată să dăruim atât de mult cât a dat Dumnezeu în Fiul Său, dar trebuie să-L iubim într-atât încât să-I dăm 10 sau 50% din tot ceea ce avem şi să nu considerăm un sacrificiu. Dorinţa lui Dumnezeu de "a mă pune la încercare" a produs întotdeauna aceleaşi urmări în aceia care L-au crezut pe cuvânt. Făgăduinţa este literală că "nu va mai fi destul loc ca să putem primi" binecuvântarea, aşa cum ne va fi întoarsă "îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra."

Să nu subestimaţi niciodată binecuvântările şi belşugul pe care îl veţi avea dacă nu-L veţi mai fura pe Dumnezeu. Atunci când Îl furăm pe Dumnezeu, de fapt ne furăm singuri. Pierdem binecuvântările care sunt o parte din cadoul numit ascultare. Acelora care ascultă de Dumnezeu printr-o dăruire credincioasă li se oferă făgăduinţe de ocrotire şi prosperitate de necrezut. Roadele unei isprăvnicii neegoiste, întemeiate pe iubire sunt extraordinare. "Puneţi-Mă la încercare" ne spune Proprietarul tuturor lucrurilor. N-aţi vrea să îndrăzniţi să începeţi chiar de acum să faceţi un legământ cu Dumnezeu că veţi fi credincios atât în zecimi cât şi în daruri?

Cât valorează timpul?


Cu câteva zile în urmă, mi-am pierdut treizeci de minute de timp preţios ca să aştept ca un cizmar să repare ceea ce promisese mai de mult. Mi-am făcut cu mintea nişte calcule şi am conchis că cele treizeci de minute din timpul meu valorau cu mult mai mult decât costul reparaţiei pantofului. Vă asigur că rezultatul aritmeticii mele nu m-a eliberat câtuşi de puţin de frustrare, ci m-a făcut să mă gândesc mai mult la valoarea minutelor şi orelor.

Din nefericire, punem semnul egal între valoarea timpului şi un anume număr de dolari şi cenţi. Oamenii sunt plătiţi atâta pe oră sau atâţia dolari pe lună. Presupunând că cineva este plătit cu $10 pe oră pentru munca lui, haideţi să încercăm să evaluăm adevărata valoare a acelor 60 de minute. Ecuaţia ar suna cam aşa: o oră de timp echivalează cu $10 în bani cash.

După ce am transformat ora în bani şi am presupus că banii echivalează total cu cele 60 de minute de timp, putem determina adevărata valoare a unei ore, aşa cum am aflat valoarea celor $10. Cât de preţioşi îi sunt aceşti zece dolari celui care şi-a dat timpul în schimbul lor? Cât bine îi vor face şi cât vor contribui la calitatea vieţii lui? Dacă cei zece dolari vor aduce mai multă fericire, o viaţă mai lungă şi o siguranţă mai mare, atunci trebuie să conchidem că timpul omului a valorat suma şi poate chiar mai mult.

Dar să presupunem că cei zece dolari se cheltuiesc pe alcool, care duce la alcoolism sau boală. În loc de a avea vreo valoare reală, banii vor avea o valoare negativă, iar ora respectivă nu va valora mai mult decât nimic. Cu alte cuvinte, timpul nostru valorează atât cât reuşim să scoatem din banii cu care suntem plătiţi pentru timpul nostru. Dacă lucrurile pentru care cheltuim banii vor aduce o viaţă mai bună şi un trai mai lung şi mai fericit, s-ar putea ca timpul nostru să valoreze infinit mai mult decât orice sumă de bani. Pe de altă parte, dacă ne vom cheltui banii pentru lucruri care creează boală, ne scad valoarea morală şi ne împiedică să căpătăm viaţa veşnică, atunci timpul nostru are o valoare negativă.

Dacă acest principiu este adevărat, etalonul folosit de lume pentru a evalua timpul este total greşit. Unii oameni care sunt plătiţi cu peste un milion de dolari pe an, îşi folosesc bogăţia pentru a-şi întina trupul şi mintea şi pentru a-şi nimici simţurile spirituale. Societatea poate să spună ce-o vrea, dar aceşti oameni îşi pierd timpul, deoarece îşi pierd banii, pe care i-a cumpărat timpul lor. Alţi oameni sunt plătiţi cu puţini dolari, dar ei investesc aceşti bani puţini în lucruri care contribuie la pacea sufletească, la zidirea unui caracter moral puternic şi la pregătirea pentru viaţa veşnică. Aceşti oameni pun preţ cu adevărat pe timpul lor, de fapt, mai mult decât directorul executiv cel mai bine plătit dintr-o corporaţie, care îşi foloseşte greşit averea.

A început să se contureze clar tabloul în mintea dvs. că banii dvs. reprezintă timpul dvs.? Aşa că, ce faceţi cu banii dvs. este acelaşi lucru cu ce faceţi cu timpul dvs. Binecuvântările scoase din banii dvs. reprezintă adevărata valoare a timpului dvs. Gândiţi-vă pentru o clipă. Cum vă folosiţi banii? Sunt ei investiţi în moduri care vă vor aduce fericire veşnică şi siguranţă? Îi ajutaţi pe ceilalţi să culeagă binecuvântarea harului mântuitor al lui Dumnezeu? Ca urmare a folosirii banilor dvs., vor putea sufletele să se bucure cu dvs. în ceruri?

Modul imprudent şi irositor de a trata banii îi va face pe milioane de oameni să-şi piardă viaţa veşnică. Nu îşi vor pierde doar ani de timp de pe pământ, ci timpul nesfârşit al unei veşnicii viitoare. Toţi banii cumpăraţi de o viaţă de trudă n-au nici o valoare dacă nu contribuie la zidirea unei calităţi adevărate a vieţii. Cu durere, observăm cum miliarde de dolari sunt cheltuite pe dorinţe egoiste, droguri şi planuri de nimicire. Cât de multe vieţi irosite reprezintă acei dolari irosiţi!

S-a scris mult despre Howard Hughes, milionarul excentric, a cărui bogăţie nelimitată a ajuns cauza finală a morţii lui oribile şi inumane. Bănuitor pe toţi, s-a izolat de prieteni şi de societate de teama de a nu fi înşelat din pricina banilor lui. După moartea lui, s-au stârnit alte animozităţi printre aceia care se luptau ca animalele ca să capete o parte pentru ei.

Oare a fost atât de important şi de preţ timpul lui Howard Hughes? Timpul lui a produs bani, care au adus nenorocire, care în cele din urmă a adus moartea. Să nu faceţi vreo greşeală, mai bine să nu se fi născut cineva decât să trăiască pentru sine şi să-şi piardă viaţa veşnică la sfârşit. Mai bine să fii cerşetor decât să câştigi milioane, care să te facă pe tine sau pe alţii să se piardă.

Cu riscul de a mă repeta, revin la întrebarea "Cum vă cheltuiţi banii?" Anii vieţii dvs. se leagă de acei bani. Cum te foloseşti de ei, aşa te foloseşti de anii timpului tău. Când ţi se va termina viaţa, toţi anii tăi de timp remunerat se vor reflecta în averea ta. S-ar putea să fie mică, dar este importantă, deoarece reprezintă valoarea întregului timp pe care l-ai schimbat în ea.

Cum preţuieşti acest timp? Cum estimezi acei ani care au alcătuit atât de mult din viaţa ta? Răspunsul la aceste întrebări se va descoperi prin modul cum te raportezi la averea ta. Dacă aceşti bani îi foloseşti acum pentru nevoile de prioritate cele mai profunde, atunci timpul de care a fost nevoie ca să capeţi banii a fost bine utilizat. Iar dacă banii devin un mijloc de a ajunge la suflete cu împărăţia lui Dumnezeu, valoarea timpului folosit pentru a-i câştiga este cu mult mai mare decât socoteala. De ce? Să vă ilustrez.

Dacă banii dvs. s-ar putea folosi ca să întoarcă măcar un suflet la Hristos, cât ar valora timpul investit? Încercaţi să înţelegeţi aceasta în următorii termeni: un suflet salvat pentru veşnicie va trăi cu mult mai mult decât toţi anii tuturor oamenilor care au trăit şi au murit pe acest pământ. Înţelegeţi ce vreau să zic? În final, viaţa acelui om în veşnicie va depăşi numărul de ani pe care l-au trăit toţi milionarii, toţi directorii de firme şi toţi pretinşii conducători ai lumii în toată viaţa lor. Iar dacă aceşti milionari şi aceste renumite personalităţi nu vor fi mântuite, atunci timpul acelui suflet răscumpărat va fi mai de preţ decât timpul tuturor acelor conducători la un loc.

Ceea ce vreau de fapt să zic este asta: banii, succesul şi tot ceea ce merge împreună cu ele n-au nici cea mai mică valoare dacă nu se folosesc ca să te pregătească pentru veşnicie şi ca să-i ajute pe alţii să se pregătească. Timpul nostru este de preţ, dar este de preţ doar în măsura binecuvântărilor veşnice pe care le putem căpăta de pe urma banilor pe care-i primim în schimb pentru timpul nostru. Dacă ne cheltuim banii inutil, timpul cu care am câştigat acei bani s-a pierdut şi el. Cât de adevărată este afirmaţia Domnului Isus: "Şi ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?" Matei 16:26.

Şi chiar Domnul Hristos vorbea despre o tranzacţie. Investeşti ceva ca să capeţi altceva. Schimbăm timpul pe bani. Apoi, dăm banii pe ce? Pe lucruri, care nu ne ajută să ajungem la cer? Dacă este aşa, timpul şi banii noştri sunt greşit folosiţi şi fără valoare. Repet, mai bine nu ne-am fi născut niciodată decât să trăim şi să murim fără Hristos. Ar fi de o mie de ori mai bine să trăieşti ca un cerşetor decât să fii miliardar în industria petrolieră şi să n-ajungi la cer pentru că ţi-a lipsit un singur lucru.

Analizaţi cu atenţie această declaraţie. Cerşetorul creştin a trebuit să-şi ducă traiul cu nevoi materiale şi lipsuri, dar a avut pace sufletească şi bucurie în inimă. Bogatul a trăit cu tot confortul posibil, dar mintea i-a fost nefericită şi îngrijorată. Chiar dacă n-ar fi nici o viaţă veşnică dincolo de mormânt, cerşetorul creştin a trăit mai bine în lumea aceasta decât miliardarul nemântuit.

Dar gândiţi-vă la aceşti doi oameni în relaţia lor cu veşnicia. De un miliard de ori mai mult decât a trăit bogatul pe pământ, acel cerşetor răscumpărat va trăi într-o casă mai minunată decât şi-ar fi putut imagina miliardarul petrolier de pe pământ. Când în cele din urmă anii lui vor depăşi anii de viaţă a întregii populaţii de pe pământ, săracul cel mântuit se va afla încă în floarea sănătăţii şi într-o tinereţe veşnică.

Dar ce-am putea spune despre omul care a avut aproape orice? (Ei bine, aproape orice! De fapt, i-a lipsit un singur lucru - o credinţă simplă, mântuitoare în Isus). Ce se va întâmpla cu el? Chiar înainte ca să fie aruncat în iazul cu foc, va avea ocazia să se uite prin zidurile transparente ale Noului Ierusalim. În amintirea acelei clipe, nenorocitul de Midas* va recunoaşte cât de searbădă şi goală i-a fost viaţa fără Dumnezeu. Se va vedea că timpul care valorase un milion de dolari pe an a fost petrecut în zadar. Remuşcarea groaznică a acelei clipe din veşnicie îi va suprasolicita mintea şi va constitui pedeapsa cea mai groaznică şi supremă pe care o va avea cineva de suferit.

*(Nota Trad. Midas=în mitologia greacă, rege al Frigiei, care a primit de la Dionisie puterea de a transforma în aur tot ceea ce atingea).

Nu-i aşa că sunteţi recunoscători că mai sunteţi încă în viaţă, pe tărâmul timpului, unde lucrurile se mai pot schimba? Veşnicia este la uşi, dar ni s-a mai lăsat puţin timp în care fiecare dintre noi să schimbăm minutele în bani. Dar după asta, ce va mai urma? Banii se vor schimba în altceva. Acel altceva fie ne va ajuta să ne pregătim pentru ceruri fie ne va îndrepta spre pieire. Dumneavoastră ce alegeţi?

Încă un adevăr important despre bani: întrucât chiar reprezintă echivalentul timpului investit în a-l câştiga, atâta timp cât rămân banii dvs. strânşi, influenţa dvs. se poate simţi în timp. Chiar după moartea dvs., banii dvs. vor reprezenta orele, lunile şi anii pe care i-aţi petrecut în a-i strânge. Mulţi refuză să recunoască răspunderea pentru influenţa acelui timp, după moartea lor. Urmarea strângerii unei vieţi întregi se întâmplă să rămână pe mâinile unor rude dezinteresate sau a unor avocaţi fără scrupule. Banii se folosesc pentru a distruge sau a anula chiar cauza pentru care cel decedat şi-a dat viaţa. Timpul lui investit, sub forma banilor, se întoarce acum împotriva investitorului şi este folosit pentru a şterge urmările unor ani plănuiţi cu multă grijă.

Toţi oamenii ar trebui să aibă un testament care să protejeze interesul investirii timpului lor. Aşa cum nu şi-au dorit să-şi piardă timpul în viaţă, nu doresc ca banii lor, reprezentând timpul lor, să fie cheltuiţi pe nimic, după ce li s-a încheiat viaţa. Arătând clar într-un testament cum să se împartă exact proprietatea, persoana poate garanta că influenţa ei se va întinde şi în timp. Valoarea acelor ani investiţi se mai poate descoperi prin binecuvântările spirituale date de averea moştenită, fie mare sau mică.

Chiar cei cărora le-a fost teamă să facă unele cheltuieli în timpul vieţii n-ar trebui să le fie teamă de a lăsa moştenire cu îndrăzneală rodul investiţiei vieţii lor, într-un testament care să se execute după moartea lor.

Mulţi împărtăşesc o teamă legitimă de a-şi cheltui economiile şi de a ajunge să depindă de alţii. Dar după moarte, n-au de ce să se teamă. Ei pot să realizeze pentru Hristos ceea ce împrejurările nu le-au îngăduit niciodată în timp ce erau în viaţă. Mai pot fi câştigate suflete pentru împărăţie. Banii lor pot ajuta ca oamenii să se pregătească pentru cer. Mulţi creştini care n-au avut niciodată bucuria personală de a fi câştigat vreun suflet la Hristos, se vor întâlni în ceruri cu suflete, care le vor mulţumi pentru ceea ce au făcut după moartea lor, lucru care le-a făcut cu putinţă să audă adevărul şi să fie mântuiţi.

Poate că vă aflaţi acum în această categorie. Nu îndrăzniţi să daţi din abundenţă pentru cauza lui Dumnezeu de teama unor viitoare boli, iar costurile spitaliceşti v-ar necesita toate economiile. Doriţi ca Domnul Isus să revină şi ca evanghelia să se vestească pretutindeni, dar nu îndrăzniţi să investiţi ceea ce v-a mai rămas pentru zile negre. Faceţi bine că aveţi provizii şi că vă ţineţi câte ceva pentru vremuri grele. Sunt de părere că Dumnezeu doreşte să fim înţelepţi în a ne plănui independenţa economică şi siguranţa. Dar dacă, prin binecuvântarea şi ocrotirea Lui, nu este nevoie de acele fonduri, atunci pot fi dirijate spre câştigarea de suflete, dar doar de către cel care se hotărăşte mai dinainte de bună voie şi cu multă atenţie.

Multe suflete au fost câştigate la Hristos doar pentru că unii oameni s-au implicat destul şi au lăsat ca fondurile lor să lucreze pe mai departe după moartea lor. Ce bucurie va fi pentru acei creştini consacraţi, când vor afla la învierea celor drepţi, că banii lor au continuat să vorbească mult timp după plecarea lor şi că şi-au adus roadele cuvenite.

Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top