Puterea unui NU categoric

1,534 Reads  |   Print Friendly
Puterea unui NU categoric
By Joe Crews

Introducere


După cum înţeleg cei mai mulţi cercetători ai Bibliei, Petru şi Pavel nu erau de acord întotdeauna asupra metodelor de vestire a evangheliei. La un moment dat, au avut o neînţelegere publică, în care fiecare îl acuza pe celălalt că ar fi făţarnic. Totuşi, în ce priveşte credinţa şi trăirea conform mesajului iubitului lor Învăţător, ei au fost într-un acord perfect.

După ce a descris distrugerea prin foc a lucrurilor de pe pământ, de la sfârşitul istoriei omenirii Petru a pus această întrebare retorică: "Ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă?" 2 Petru 3:11. La această întrebare a sa, el şi-a dat un răspuns foarte scurt: "Siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace." versetul 14.

Când a scris despre acelaşi subiect în altă parte a Bibliei, Pavel a folosit un limbaj foarte asemănător ca ton, dar cu mult mai multe cuvinte. "Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune." Tit 2:11-14.

Putem fi duşi în eroare cu uşurinţă, prin seriile de expresii răsucite, pe care Pavel le înnoadă în propoziţii lungi, lungi, dar haideţi să vedem ce spune Pavel. Nu poate fi nicio îndoială cu privire la înţelesul cuvintelor lui. Această relatare de maestru este probabil cea mai completă descriere din toată Biblia, a idealului lui Dumnezeu pentru poporul Său. Pavel reuşeşte cumva să atingă cele mai multe din doctrinele stilului de viaţă creştină, care ar trebui să caracterizeze adevărata biserică de astăzi.

Să privim îndeaproape principiile atât de minunat împletite în acele câteva versete:
  1. "Să ne răscumpere din orice fărădelege"
  2. "Să-şi curăţească un norod care să fie al Lui"
  3. "Plin de râvnă pentru fapte bune"
  4. "S-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti"
  5. "Aşteptând fericita noastră nădejde"
În aceste cuvinte se găseşte doctrina adevăratei sfinţiri şi a biruinţei totale asupra "oricărei fărădelegi." Ca şi Petru, el declară cu îndrăzneală posibilitatea de a fi fără pată şi fără vină, dar el de asemenea identifică grupul învingător ce stă deoparte în picioare, într-un contrast izbitor cu cei din jurul lor. Zelul lor pentru "faptele bune" ale ascultării îi identifică a fi poporul deosebit al lui Dumnezeu.

Mai mult, Pavel a scris că harul ce aduce mântuire îi va învăţa pe sfinţii credincioşi să aştepte fericita nădejde a revenirii lui Hristos. Ei vor trăi aşteptând cu bucurie cea de-a doua venire a lui Isus. Această biserică de la sfârşitul timpului se va separa de stilul de viaţă de îngăduinţă de sine a majorităţii şi se va "rupe de păgânătate şi de poftele lumeşti." În aceasta el a fost iarăşi de acord cu povara colegului său de ucenicie, Petru, care descria "ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare (stil de viaţă) sfântă şi evlavioasă."

Cât de interesant este că aceşti ucenici atât de apropiaţi de Isus, au făcut amândoi afirmaţii puternice cu privire la a fi diferit de lume. Din păcate, doctrina lor de tăgăduire de sine şi despărţire a fost respinsă de biserica modernă, ca fiind o manifestare a legalismului. Ca o reacţie la această tragică înţelegere greşită, de la cele mai multe amvoane de astăzi se transmite un mesaj de dragoste "dulce", despre îndreptăţire, iertare şi acceptare, din care se elimină în mare parte referinţele la ascultare, lege sau stil de viaţă. Orice menţiune cu privire la standardele de comportament sau conduită este numaidecât scoasă, ca fiind plină de judecată şi lipsită de iubire.

Creştinul trebuie să refuze unele lucruri


Există ceva foarte puternic şi reconfortant, în expresia folosită de Pavel "s-o rupem." Ce înseamnă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti? Evident există un timp şi un loc ca adevăraţii creştini să traseze o linie şi să spună NU, într-o aşa manieră încât nimeni să nu înţeleagă greşit. Există câteva lucruri cu privire la care trebuie să fim categorici. Sugerez că puterea unui NU hotărât este una dintre cele mai mari nevoi în această epocă dezmăţată ce permite libertinajul. Trebuie să avem curajul moral de a refuza ceea ce ar cauza pângărirea minţii sau trupului.

Oare a fost întotdeauna necesar ca adevăraţii copii lui Dumnezeu să ia o poziţie atât de fermă cu privire la bine şi rău? Să reflectăm asupra vieţii marelui personaj al Bibliei, Moise. "Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului." Evrei 11:24, 25.

Contextul ne arată că Moise a fost îndemnat să aleagă calea uşoară. Trebuia să fi fost o altă alegere care să preseze asupra lui, ca el să o poată refuza. El trebuia să ia o decizie, în favoarea bogăţiilor şi plăcerii, pe de o parte, sau a nefericirii, pe de altă parte. Şi puteţi fi siguri că toată presiunea venea din partea celor ce se aflau de partea greşită. Nu există nicio îndoială cu privire la ce poziţie aveau tinerii săi prieteni de la curte în această problemă. Cu siguranţă că i-au prezentat toate motivele ispititoare ca el să rămână la palat. Se părea că Moise era moştenitorul tronului Egiptului. Nimic nu i se reţinea. Muzică, dans şi prinţese frumoase care îi atrăgeau atenţia.

Nimeni nu ar trebui să sugereze că i-a fost uşor lui Moise să întoarcă spatele onoarei şi poziţiei regale. Probabil că avea impresia că singurul drum spre popularitate, bogăţie şi faimă eternă, era tronul. Nu avea de unde să ştie că opusul era adevărat. Astăzi, numele lui Moise este cunoscut de milioane de oameni de pe tot pământul, dar numele faraonilor au fost de mult uitate. Am vizitat încăperea mumiilor din marele muzeu din Cairo şi am văzut rămăşiţele învelite ale unora din cei mai iluştri faraoni ai Egiptului. Am citit nume ca Ahmose şi Tutmose, care sună aproape ca numele lui Moise, însă numele lui Moise nu se găsea pe niciunul din sicriele deosebite de piatră. Astăzi, Moise nu este o mumie. El este chiar acum în ceruri, bucurându-se de "recompensa răsplăţii" pe care el a socotit-o "ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului." După textul din Iuda 9, i s-a făcut favoarea unei învieri speciale, el a fost primul rod dintre aceia care aveau să fie înviaţi pentru a se întâlni cu Domnul lor, în acea ultimă zi. Dar pentru noi toţi ceilalţi, este un exemplu al puterii de a spune un NU hotărât. El a refuzat!

Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem istorisirea biblică a lui Iosif şi experienţa sa incredibilă ca sclav, şi mai apoi ca prim-ministru al Egiptului. Sclavia sa însă i-a schimbat cu totul cursul vieţii într-o altă direcţie. Soţia lui Potifar s-a simţit atrasă fizic de Iosif cel chipeş şi frumos, aşa că a început să-l hărţuiască sexual, pentru a-l atrage într-o relaţie adulteră cu ea. Zi de zi, a căutat să-l ademenească cu farmecele ei. Probabil că niciun tânăr nu s-a confruntat vreodată cu un test sufletesc mai intens decât Iosif, care trebuia permanent să întâmpine şiretlicurile seducătoare ale stăpânei sale. Un tânăr plin de energie, Iosif a simţit impulsurile fizice şi dorinţele, la fel de puternic ca oricare alt tânăr de azi. Sunt cât se poate de sigur că, şi Satan a înfrumuseţat fiecare loc şi moment al ispitei cu toată strălucirea şi ademenirea pe care le putea născoci.

Cum a reacţionat Iosif la hărţuirea zilnică? Nu ne sunt relatate gândurile sau sentimentele sale, dar avem o relatare simplă a ceea ce a făcut el. "După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif, şi a zis: 'Culcă-te cu mine! El n-a voit.' " Geneza 39:7, 8. Ce mărturie! El i-a spus, "Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" La fel ca Moise mai târziu, Iosif a luat o poziţie de nezdruncinat împotriva oricărui compromis cu păcatul. Chiar şi atunci când ispititoarea a încercat să-l tragă cu forţa la sânul ei, Iosif s-a smucit, lăsându-şi haina în mâinile ei şi a fugit din prezenţa ei (versetul 12).

Spunând NU scenelor sexuale


Incidentul pe care tocmai l-am descris a avut loc cu mii de ani înainte, dar reprezintă un model care s-a repetat cu fiecare generaţie. Satan a folosit atracţia senzuală a sexului şi imoralităţii ca să distrugă suflete, în toate generaţiile, trecute şi prezente. Dar, în acest sfârşit de secol al XX-lea, el şi-a perfecţionat această armă la cel mai înalt grad. Trăim într-o societate saturată de sex - într-o lume care este aproape cu totul dominată de poftele trupeşti.

Astăzi mai sunt puţini tineri care au aceeaşi relaţie cu Dumnezeu cum a avut-o Iosif. Ei se lasă conduşi mai degrabă de o mie de excese pătimaşe ca să cedeze impulsurilor, decât să trăiască după principiu. Televiziunea a avut un rol important în popularizarea stricăciunii şi în crearea unei atitudini de toleranţă faţă de comportamentul de promiscuitate. În loc să înveţe să îşi suprime şi să îşi stăpâneasc impulsurile sexuale legitime, marea majoritate a tinerilor învaţă cum să se lase în voia lor. Rezultatul a fost că o întreagă generaţie a crescut cu puţine inhibiţii faţă de adulter. Într-adevăr cei mai mulţi dintre ei nu înţeleg că Dumnezeu îl numeşte un lucru scârbos.

Niciun om care trăieşte în zilele noastre nu poate scăpa de influenţa dăunătoare ce a produs o asemenea stare de anarhie morală. Aproape că ne scufundăm în ea, de dimineaţa până noaptea, iar singura noastră protecţie este să avem gândul care era şi în Hristos. Stă în natura omului căzut să fie pământesc şi să trăiască după poftele trupeşti. De fapt, trupul omenesc nu are nevoie de încurajări pentru a-şi urma cursul natural de satisfacere a eului şi păcatului. Totuşi, a fost excitat şi provocat de promovarea agresivă a oricărei forme de necurăţie sexuală.

Să luăm în considerare acum, circumstanţele în care un creştin poate cere protecţie faţă de bombardamentul zilnic al corupţiei şi să rămână neatins. Pe scurt, aceasta se poate întâmpla numai prin exerciţiul unei minţi şi unei voinţe consacrate. Victoria asupra păcatului, posibilă numai prin Hristos, implică totuşi o muncă de cooperare între om şi divin. Doar recunoscând principiile ce implică rolul omului în sfinţire, vom reuşi să cerem puterea eliberatoare a lui Dumnezeu. Sfinţenia nu este o tranzacţie pasivă în care noi stăm şi Îi permitem lui Dumnezeu să ne despartă de păcat.

Aceasta ne conduce înapoi la puterea unui NU hotărât. Porunca lui Dumnezeu este foarte clară: "Fiţi sfinţi." 1 Petru 1:16. Aceasta nu înseamnă că ne putem curăţi singuri numai prin efortul nostru, şi nici că Dumnezeu va face totul fără colaborarea noastră. El nu va face niciodată în locul nostru, ceea ce ne-a dat puterea şi abilitatea să facem singuri. Chiar dacă posibilitatea biruinţei depinde numai de Dumnezeu, răspunderea biruinţei ne aparţine ca s-o exersăm. Am văzut deja că Dumnezeu nu l-a luat pe Iosif, pentru a-l scoate din prezenţa D-nei Potifar; Iosif însuşi trebuia să ia acea decizie şi să acţioneze în conformitate cu decizia sa. Nu există nicio îndoială că Dumnezeu i-a descoperit ceea ce trebuia făcut, iar eu nu am nicio îndoială că îngerii erau în jurul lui ca să-l ajute să scape, dar Iosif trebuia să înceapă să acţioneze împotriva păcatului, înainte ca intervenţia divină să aibă loc.

Scutire de ispită; A cui este răspunderea?


Aceasta ne conduce la un principiu vital în raport cu problema păcatului. Firea pământească nu poate pretinde biruinţa. Păcatul este absolut de nenegociat. Iosif nu a început să se gândească sau să mediteze asupra problemei. Poate fi periculos să te tocmeşti cu păcatul. Biblia ne spune simplu că el "a refuzat;" apoi el a fugit de acolo pentru a scăpa de prezenţa ispitei. Aceasta este de asemenea o parte din responsabilitatea noastră în procesul obţinerii victoriei. Este indiscutabil că sunt legi spirituale ale minţii cărora trebuie să ne supunem, pentru a fi biruitori. Una din aceste legi spune că "privind suntem schimbaţi". Dacă ţinem cont de această lege, vom fi învinşi în lupta cu păcatul. Dumnezeu ne-a dat o minte pe care s-o folosim: să judecăm cu ajutorul ei, să alegem şi să refuzăm. Moise şi Iosif au ştiut cum să folosească ceea ce le-a dat Dumnezeu şi de aceea şi-au exercitat puterea de a spune un NU hotărât. Nici măcar Dumnezeu nu putea să ia acea decizie în locul lor.

Un alt principiu important este că nimeni nu poate să-L urmeze pe Hristos fără să spună NU eului. Isus a amplificat această regulă spirituală când a spus, "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze." Matei 16:24. La temelia fiecărui păcat se găseşte o dispoziţie moştenită de a tolera natura egoistă. Adesea ne referim la ea numind-o natura decăzută, natura inferioară sau natura păcătoasă. Nu face parte din vina personală sau condamnare, dar fără prezenţa puterii Duhului Sfânt, această înclinaţie genetică va exercita o influenţă subjugatoare asupra minţii şi trupului. Natura decăzută va fi întotdeauna atrasă de forţele externe fizice. De aceea nu suntem niciodată în siguranţă bazându-ne alegerile stilului de viaţă pe sentimente. De 6000 de ani, diavolul a folosit percepţiile senzoriale pentru a asalta sufletul, prin ispită.

Privind înapoi în istorie, sau pe paginile Bibliei, găsim acelaşi principiu la lucru. Satan, aproape invariabil, a folosit calea celor cinci simţuri pentru a-i determina pe oameni să păcătuiască. Cel rău nu are alt acces la citadela minţii, decât prin vedere, auz, miros, simţul tactil sau gust. Deoarece, Dumnezeu a creat creierul ca să se conformeze automat la ceea ce intră prin aceste canale externe, aici este locul în care diavolul îşi concentrează cele mai puternice atacuri. Satan nu poate forţa intrarea prin aceste simţuri; prin urmare el trebuie să-şi prezinte cele mai puternice atracţii prin intermediul vederii, auzului, etc., în efortul de a obţine permisiunea, din partea minţii ca să intre.

Care este atunci secretul, pentru a menţine o minte curată, în timp ce eşti înconjurat de scene dăunătoare şi şoptiri ispititoare? Nu există decât un răspuns. Hristos trebuie să fie atât de deplin primit în viaţă, încât Duhul Său cel Sfânt să stăpânească toate funcţiile voinţei. "Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus." Filipeni 2:5. În tăria acestei puteri, fiecare din cele cinci canale poate fi închis faţă de orice atracţie prezentată de vrăjmaş. Ochii primesc puterea de a-şi muta privirea de la păcat, urechile sunt în stare să respingă răul, şi fiecare însuşire a minţii şi trupului este supusă voinţei divine - care a devenit una cu voinţa umană. Aceasta este singura cale posibilă, pentru a avea gândul lui Hristos şi pentru a gândi gândurile Lui.

Este clar că adevărata bătălie între bine şi rău are loc pe tărâmul minţii. De fapt, marea controversă între Hristos şi Satan nu se dă pe un câmp de bătălie îndepărtat, intergalactic, ci pe hotarele creierului uman. Voinţa cu libertatea ei de alegere este cea care va determina direcţia şi destinul fiecărei vieţi individuale. Acesta este adevărul care trebuie spus desluşit fiecărui tânăr, adult şi copil. Dacă toţi ar înţelege rolul crucial al alegerii personale şi urmările luării unei hotărâri greşite, milioane de suflete ar putea fi întoarse de la întuneric la lumină.

Legile spirituale pentru a te împotrivi răului


Din nefericire, necunoscând adevăratele probleme, majoritatea tinerilor joacă un joc de moarte asemenea ruletei ruseşti cu propria lor soartă veşnică. Chiar şi tinerii care mărturisesc a fi creştini n-au reuşit să prindă secretul de a închide singura cale prin care poate avea acces Satana la mintea lor. Există mult prea multă joacă cu momeala păcatului de moarte - tineri şi tinere îi încearcă distracţia şi descoperă că şi-au calculat greşit propria tărie sau slăbiciune.

E un motiv foarte întemeiat în avertizările date de Petru, Pavel şi toţi ceilalţi scriitori ai Bibliei, "Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul." 2 Corinteni 6:17. Aceasta este altă lege de creştere spirituală. Nu ne putem amesteca cu cei necuraţi şi să rămânem curaţi. Nu ne putem juca cu gânduri nesfinte şi să continuăm să fim sfinţi. Chiar şi acele activităţi care doar ne conduc în direcţia păcatului nu trebuie continuate. Dacă un anume loc sau un anume om sau femeie reprezintă o ispită la care ţi-e greu să rezişti, atunci este timpul să-ţi exerciţi puterea de a spune un NU hotărât. Ca şi Iosif şi Moise, putem refuza să facem ceea ce L-ar supăra pe scumpul nostru Dumnezeu. Ne slăbim apărarea, continuând să stăm în atmosfera ispitei, iar când tăria ne slăbeşte duşmanul biruieşte.

Imediat după ce a descris vina unei priviri adultere, Domnul Isus a rostit următoarele cuvinte semnificative: "Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă." Matei 5:29. Ce a vrut să spună Învăţătorul prin această declaraţie drastică? Recomanda El mutilarea corpului? Evident că nu Se referea practic la ochi. El vorbea despre lucrul pe care ţi se fixează ochiul - la ceea ce te uiţi. Dacă te trezeşti văzând o scenă care deschide uşa ispitei, Domnul Isus ne porunceşte ca să ne schimbăm privirea, chiar dacă ar fi atât de dureros ca şi cum ţi-ai tăia ochiul fizic cu un cuţit ascuţit.

Aceste cuvinte ale Fiului lui Dumnezeu ne arată cu siguranţă că va fi o adevărată încercare să ne luăm privirea de la unele din imaginile strălucitoare pregătite pentru nimicirea noastră. Dar solia cea mai urgentă pe care ne-a făcut-o cunoscută în acea Predică de pe Munte a fost declaraţia şocantă că putem ajunge în iad doar dacă ne uităm la tablouri nepotrivite! Această concepţie este ridiculizată astăzi de către teologia modernă care ignoră orice principii de vieţuire ca fiind fapte legaliste ale omului. Mari vor fi remuşcările în acea zi pentru acei care nu reuşesc să facă deosebirea între faptele legii realizate pentru a câştiga mântuirea şi faptele bune ale ascultării, care izvorăsc dintr-o inimă iubitoare.

Cineva ar putea protesta că nimeni nu se poate feri de greşelile făcute prin privire la care Se referă Mântuitorul nostru. Deci, înseamnă asta că suntem toţi vinovaţi de privirile aruncate spre lucrurile rele care ar putea să apară din senin în faţa ochilor noştri când traversăm strada? Trebuie să facem deosebirea între prima privire de o clipă la vreun rău instantaneu care intră nepoftit în raza vederii noastre şi urmărirea deliberată a scenelor care hrănesc închipuirile trupeşti. Ades cea de-a doua privire voită înfloreşte în minte călcarea voiei descoperite a lui Dumnezeu. Păcatul trece de la o privire fixă la un gând nutrit şi în final la o faptă de păcat înfloritoare.

Nu este oare aceasta povestea atâtor divorţuri şi recăsătoriri, chiar în bisericile cele mai conservatoare? Prea mulţi nu evită acel prim gând al păcatului. Continuă să se uite şi să hrănească dorinţa nepermisă până ce propriul lor partener ajunge să arate mai puţin de dorit decât altcineva. Pasiunile explodează de sub control şi ca urmare se distrug vieţi. Din nou nu reuşim să recunoaştem că purtăm răspunderea pentru închiderea uşii în faţa acelei scene de ademenire.

Nu putem fi puternici împotriva unui duşman pe care îl admirăm în taină şi cu cât ne uităm mai mult la păcat, cu atât mai atrăgător ni se pare. David este un exemplu perfect al acestei legi a minţii. Într-o zi, a văzut-o pe vecina lui frumoasă făcând o baie pe acoperişul casei ei. Deşi era un om puternic şi un caracter nobil, David a ajuns o marionetă de lut în mâinile lui Satana deoarece a continuat să se uite la ceea ce Dumnezeu interzisese. Mai târziu, acea privire de durată l-a dus la adulter şi chiar la crimă. Este o încumetare totală să continui să te uiţi la păcat. Expunerea la păcat ne măreşte toleranţa faţă de el şi în cele din urmă ne leagă de adevărata natură a fărădelegii. Îngăduinţa sexuală nu mai este considerată ceva rău de către aceia care au privit-o atât de mult. Multe cupluri care trăiesc în desfrâu se consideră insultate dacă cineva le acuză că sunt imorali.

Factorul cel mai mare încriminat în expunerea vizuală la rău trebuie identificat ca fiind televizorul. Când ne gândim la nenumăratele ceasuri pierdute de milioane de oameni care urmăresc şi ascultă murdăriile nesfârşite care îi invadează, putem înţelege de ce America conduce lumea prin numărul mare de cupluri ilegitime şi de violuri. Statistici după statistici au incriminat televizorul ca vinovatul în creşterea ratei violenţei, distrugerea valorilor familei şi anularea oricărei moralităţi în general. Toţi creştinii sunt de acord cu rapoartele statisticilor, dar câţi din ei şi-au aruncat răul din sufragerie? Ne-am putea chiar întreba câţi se fac vinovaţi de a se hrăni cu aceeaşi mâncare dulce de păcat programat ca şi majoritatea celor care recunosc că sunt necredincioşi?

O definiţie schimbată pentru păcat


Care ar fi explicaţia pentru o astfel de acceptare pasivă a încurcăturii morale prezente din societatea noastră dată de credincioşi? Ei nu iau cuvântul şi nu iau poziţii clare deoarece propriile lor convingeri sunt prea slabe şi nu au curajul să trăiască ceea ce le predică altora. Iată de ce religia n-a reuşit să influenţeze sau să schimbe moralitatea acestei generaţii falite din punct de vedere spiritual. Prea puţini creştini sunt angajaţi într-o lucrare consecventă şi lipsită de compromisuri pentru a lua partea împotriva relelor sociale din zilele noastre. Ei nu se pot ridica în picioare şi să zică un NU hotărât deoarece propria lor voinţă slabă nu este convinsă pe deplin ca să renunţe la plăcerile lumii.

Am vorbit mai devreme despre cât de răspândit este păcatul. Se dau bătălii feroce în a se împotrivi tendinţelor moştenite de către omul firesc. Cei neconvertiţi nu cunosc niciun îndemn de acest fel ca să se străduiască din răsputeri împotriva mândriei şi egoismului. De fapt, în majoritatea cazurilor, nici nu au conştienţa faptului că acele atitudini ar fi păcătoase sau chiar inacceptabile. Bisericile ades sunt răspunzătoare pentru că exacerbează problema neluând poziţie împotriva manifestărilor firii păcătoase.

Credincioşii poartă destule podoabe strălucitoare încât să-şi mai facă un alt viţel de aur, dar puţini pastori au curajul să spună adevărul despre vanitate. Filmele, dansul, muzica rock şi televizorul sunt ades amintite în predici ca fiind forme acceptabile de distracţie. Membrilor nu li se oferă nici măcar un cui pe care să-şi agaţe convingerile.

Asta ne aduce un alt motiv pentru care mulţi membri ai bisericii nu au mari resentimente împotriva obiceiurilor lumii. Percepţia şi definiţia păcatului au fost modificate de mulţi conducători religioşi din lumea de azi. Nu este de mirare că roadele păcatului nu sunt recunoscute atunci când rădăcina păcatului nu este nici ea recunoscută. Spre marea consternare a membrilor credincioşi, treptat a pătruns o nouă teologie atât în bisericile mari cât şi în cele mici. Se pare că accentul cel mai mare este împotriva "faptelor legii". În aparenţă, susţine corectarea problemei legalismului din biserică, de aici avântul ei obsedant împotriva a orice are legătură cu păzirea legii.

În reacţia ei extremă împotriva unei teologii percepute ca a "faptelor" sau a "comportamentului", aproape orice predică este îmbibată de o încărcătură de sentimentalism siropos - chipurile o "iubire" care nu produce ascultare. Păcatul nu mai este definit ca o călcare a Legii morale a lui Dumnezeu, ci prin nepăstrarea unei "legături" corecte cu Isus. Deşi experienţa iubirii este absolut esenţială, nu trebuie să diminuăm niciodată nici în cel mai mic grad, rolul legii atât de a ne învăţa cât şi de a ne călăuzi moral. Cuvântul lui Dumnezeu încă declară că "păcatul este fărădelege" ("călcarea legii" în trad. KJV). 1 Ioan 3:4.

Librăriile sunt pline de publicaţii care minimalizează gravitatea păcatului. Se pretinde că păcatul nu aduce osândire şi că nu ne desparte de Domnul Hristos. O carte recent apărută şi foarte populară printre miile de creştini conservatori declară că "există o deosebire uriaşă între a păcătui sub lege şi a păcătui sub har." În caz că vă întrebaţi ce deosebeşte păcatul comis de cei convertiţi de păcatul comis de cei neconvertiţi, autorul ne oferă această lumină: "Dacă ne poticnim când suntem sub har, dacă se întâmplă să cădem în păcat, asta nu ne lipseşte de îndreptăţire. Şi nici nu ne aduce osândire."

Lipsa de logică a acestei declaraţii apare când ne aducem aminte că îndreptăţirea şi osândirea sunt diametral opuse în Biblie. Este imposibil să le ai pe amândouă în acelaşi timp. Păcătosul este osândit, iar creştinul este îndreptăţit. Când autorul declară că un creştin care păcătuieşte nu este osândit de păcatul lui, dar un om din lume care păcătuieşte este osândit de păcatul lui, ajungem să fim nedumeriţi. Acest fel de judecată ar face neascultarea unui creştin să fie cu mult mai puţin gravă şi reprobabilă decât viaţa unui necreştin.

Reţineţi ca un adevăr de bază. Păcatul aduce moarte şi atrage după el urmări letale asupra tuturor acelora care aleg să-l facă. Întregul scop al evangheliei este să ne salveze de vina şi din puterea păcatului. Nicăieri în Biblie nu găsim nici cea mai mică toleranţă faţă de călcarea legii lui Dumnezeu. Desigur că există îndurare şi har în evanghelie, care să ne ierte şi să ne cureţe de orice păcat, dar nu i se oferă iertare nimănui care continuă să păcătuiască. Adevărata credinţă de care este nevoie pentru mântuire este însoţită întotdeauna de prezenţa Duhului Sfânt care ne dă putere şi ne fereşte de a cădea (Iuda 24). Experienţa neprihănirii prin credinţă nu doar ne atribuie meritele ascultării desăvârşite a lui Hristos care să ne acopere păcatele trecute, ci în acelaşi timp ne împărtăşeşte o putere sfinţitoare clipă de clipă care să ne ferească de a păcătui aici şi acum.

Cuvântul lui Dumnezeu are foarte multe de zis despre acel cuvânt urât 'păcat', dar un singur lucru nu se zice niciodată de el. Nu veţi citi niciodată în Biblie despre micşorarea cantităţii de păcat pe care îl comiteţi. Nu este ciudat? Nicăieri nu spune că trebuie să ne reducem obiceiurile păcătoase. S-ar părea că toţi autorii inspiraţi sunt întru totul de acord cu ceea ce i-a zis Domnul Isus femeii care păcătuise, " Du-te, şi să nu mai păcătuieşti." Ioan 8:11.

Legalismul nu este problema finală


Sugerăm oare că nu există niciun pericol de legalism care să apară între creştini? Nu, într-adevăr. Un vrăjmaş i-a făcut pe milioane de oameni să-şi pună încrederea în fapte pentru a fi mântuiţi şi trebuie să fim atenţi întotdeauna la ocaziile prin care se furişează el cu şiretenie. Cu toate acestea, acei care văd asta ca marea problemă a sfârşitului timpului în aceste zile de încheiere a istoriei nu au studiat profeţiile foarte atent. Cărţile lui Daniel şi Apocalipsa zugrăvesc conflictul final dintre Hristos şi Satana ca având legătură cu legea lui Dumnezeu.

Întreaga lume se va diviza din pricina unui semn care denotă ascultare faţă de Legea Lui sau răzvrătire împotriva ei. Din Grădina Edenului până în prezent, Dumnezeu a păstrat un test special ca să verifice cât Îl iubeşte şi cât de credincios Îi este omul lui Dumnezeu. Domnul Isus a afirmat testul în zilele Lui când a declarat, "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." Ioan 14:15. Ioan a mai scris că doar cei care păzesc poruncile vor intra pe porţile cetăţii lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:14).

N-ar fi o lovitură de maestru din partea lui Satana să infiltreze bisericile chiar înainte de sfârşit cu o campanie de micşorare a importanţei legii şi a Sabatului? Nu s-ar fi putut alcătui niciun plan mai bun pentru a pregăti lumea să respingă sigliul lui Dumnezeu în favoarea semnului fiarei. Foarte puţini ar risca moartea ca să înalţe o lege a cărei autoritate este pusă la îndoială. Mai mult, o atitudine îngăduitoare faţă de păcat ar putea fi un factor decisiv în alegerea finală a multora de a renunţa la Sabatul.

Prevăd o operaţiune sistematică, clandestină a unui duşman foarte inteligent în controversa teologică prezentă - în aparenţă între liberali şi conservatori. Dar este mult mai mult implicat decât problemele izolate atât de des ridicate. Reprezintă un atac concertat cu legături cu structura bisericii, traducerile Bibliei, separaţionişti şi evanghelizare. Dar mai mult decât toate, strădania cea mai mare a lui Satana a fost să diminueze mesajul, să introducă compromisul cu lumea şi să nimicească doctrinele distincte şi standardele speciale care au identificat-o întotdeauna pe adevărata biserică a rămăşiţei lui Dumnezeu.

Diversiuni care să mascheze adevărata problemă


Dacă într-adevăr Satana se află în spatele unui plan diabolic de a minimaliza adevărata criză în controversa Armaghedonului care se apropie, pentru el este cât se poate de firesc să creeze crize artificiale pentru a distrage atenţia de la scenariul biblic. Iată de ce copiii lui Dumnezeu de astăzi ar trebui să fie foarte atenţi cu privire la orice învăţătură care exclude sfinţirea din procesul mântuirii. Cu atâtea vânturi de învăţături, devine şi mai urgent să studiem şi să ne rugăm ca niciodată pînă acum. Fiecare credincios care va trece de teribila zguduire ce ne stă în faţă îşi va găsi siguranţa doar într-o credinţă personală înrădăcinată într-o cunoaştere a Scripturii.

Vrăjmaşul nostru este un maestru al înşelăciunii şi eschivării. Atacurile la adresa legii lui Dumnezeu vor fi rafinate şi diabolic de şirete. Doar o legătură consecventă şi vie cu Domnul Hristos şi cu Cuvântul Său ne poate pregăti pe fiecare dintre noi pentru creuzetul de foc al înşelăciunii care ne stă chiar în faţă. Trebuie să ne îmbogăţim minţile cu adevărul aşa cum este el în Isus. Toţi trebuie să fie siguri unde se află în ceea ce priveşte păcatul şi Legea lui Dumnezeu.

Dar să reuşeşti să recunoşti tactica diversionistă a duşmanului reprezintă doar o parte din problemă. Să rămâi ferm şi pe faţă împotriva lor implică riscul de a te înstrăina de mulţi oameni buni care pur şi simplu nu înţeleg gravitatea erorilor. Deoarece strategia lui Satana a fost întotdeauna de a îmbina eroarea cu adevărul, acei care sunt cei mai iuţi în a prinde eroarea şi a i se împotrivi se trezesc că sunt etichetaţi ca atacatori ai adevărului. Adevăraţii reformatori au trebuit întotdeauna să înfrunte alegerea dificilă de a-şi înăbuşi conştiinţa pentru a-şi menţine relaţiile prezente sau să rişte ridiculizarea şi ocara pentru că se împotrivesc unui rău pe care ceilalţi nu reuşesc să-l vadă. Probabil că adevăraţii eroi în lumina cerului rămân necântaţi, oameni mici şi ponegriţi, care cu încăpăţânare au spus NU compromisului instituţional sau personal ori de câte ori apărea. Asemenea lui Iosif şi lui Moise, ei au refuzat şi să meargă pe calea cea uşoară şi populară pe care îi împingea conformismul cu mulţimea. Într-o independenţă morală, ei şi-au exercitat puterea unui NU hotărât. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că astfel de eroi mai sunt cu noi astăzi.

  Our pocket books are some of the best witnessing tools available! And now you can get our very best in this very special <STRONG>Witnessing Pocket Book</STRONG> set and savea perfect way to share the good news while also being easy on your pocketbook!<BR>
Witnessing Pocket Book Set

 
Name:  
Email:  
Bible Question:


Name:  
Email:  
Prayer Request:


Other Languages

God's promises to you!

Back To Top










           

About Us
Our Story
We Believe
About Pastor Doug
Our Other Websites
Contact Us
Employment
Volunteer Opportunities
News and Features
News
From Pastor Doug
Inside Report
Bible Prophecy Seminars
Changed Lives
Email Newsletter
Broadcast
Media Library
Station Locator
AFTV

Bible Study
Enroll Online
Bible Study Guides
Storacle Lessons
Free Online Book Library

Training
AFCOE
AFCOE To Go
Empowered Church

AFBookstore
New Releases
Sign up for Email Specials

DONATE NOW
Donate Now
Donate by Program
Donate by Project
Latest Opportunity
Estate Gift
My Account
(916) 434-3880   |    Site Map   |    AF iTools   |    Privacy Statement   |    Terms of Use
Copyright 2012 by Amazing Facts Inc.   |           Amazing Facts