Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  

Sărbătorile ceremoniale şi Sabatele

Print
Sărbătorile ceremoniale şi SabateleBy Joe Crews

MAI SUNT OBLIGATORII?


Câte porunci se cuprind în Cele Zece Porunci? Pare a fi o întrebare fără sens? Atunci ar trebui luat în considerare faptul că mii de oameni religioși ar da un răspuns ca "94" sau "110". Vedeți dumneavoastră, ciudat dar mulţi cred că marea Lege a Celor Zece Porunci scrisă de Dumnezeu făcea parte de fapt din legea ceremonială a lui Moise, care conținea zeci de reglementări specifice. Ei nu văd decalogul ca fiind ceva distinct şi complet unic datorită autorității sale divine. Nici nu văd o delimitare clară pe care Biblia o stabilește ca un cod moral, cod pe care îl numeşte cele ZECE Porunci.

Este destul de limpede că s-ar dori îndepărtarea efectivă a "Legii Celor Zece Porunci" amestecându-le cu altele nouăzeci sau o sută, numindu-le "porunci" in loc de legi. Astfel, s-a făcut un efort radical de a dilua forța singurelor cuvinte din Biblie pe care Dumnezeu le-a scris cu propria Sa mână. Mai mult decât atât, a fost avansată ideea că, întrucât Legea Celor Zece porunci făcea parte din legea rituală mozaică care s-a abolit la cruce, nu mai suntem sub obligația de a asculta de decalog, aşa cum nu mai trebuie să aducem miei ca jertfă.

Există dovezi reale în Scriptură că nu a existat o asemenea îmbinare între legea ceremonială şi legea morală? Se poate arăta că Legea Celor Zece Porunci are o natură perpetuă, permanentă, în timp ce legea ceremonială s-a sfârșit odată cu moartea lui Isus? Într-adevăr există o mulțime de dovezi care să dea răspuns la această întrebare cu un DA hotărât!

Dumnezeu i-a făcut cunoscută această deosebire slujitorului Său Moise, iar Moise i-a explicat-o poporului la Muntele Horeb. "El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci şi le-a scris pe două table de piatră. În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire" (Deuteronomul 4:13, 14).

Vă rog să observați cum Moise a despărţit clar Cele Zece Porunci pe care "El ... v-a poruncit" de legile și poruncile pe care "mi-a poruncit" să le dau poporului. Marea întrebare care se pune acum este dacă acele legi şi porunci, pe care Moise le-a transmis poporului, erau desemnate ca o "lege" distinctă și separată.

Dumnezeu răspunde la această întrebare importată într-un fel prin care nu lasă loc niciunei îndoieli. "Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise." (2 Împăraţi 21:8). Aici ni se dă asigurarea că legile pe care Moise le-a dat poporului au fost numite "legea". Chiar şi un copil poate discerne că se descriu două legi diferite. Dumnezeu vorbește despre legea pe care "am poruncit-o" și de asemenea despre "legea ... pe care Moise a poruncit-o." Dacă acest adevăr nu este înţeles corect, pot apărea confuzii numeroase.

Daniel a fost inspirat să facă aceeaşi distincţie clară când s-a rugat pentru sanctuarul părăsit al poporului său împrăștiat. "Ci tot Israelul a călcat Legea Ta, şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu" (Daniel 9:11).

Încă o dată vedem că "Legea Ta" şi "Legea lui Moise" sunt recunoscute ca diferite în conţinut. Nu există blesteme în Cele Zece Porunci scrise de Dumnezeu, dar în legea scrisă de Moise existau nenumărate astfel de blesteme şi judecăți.

Diferența majoră între Legea lui Dumnezeu şi legea lui Moise constă în modul în care acestea au fost scrise şi păstrate. Am citat mai devreme afirmația lui Moise că Dumnezeu "le-a scris (Cele Zece Porunci) pe două table de piatră" (Deuteronomul 4:13). Comparați cu Exodul 31:18 "cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu".

Nimeni nu poate confunda acest înscris al lui Dumnezeu cu modul în care a fost întocmită legea mozaică. "Moise a scris legea aceasta... După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia a dat următoarea poruncă Leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului: Luaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta" (Deuteronomul 31:9, 24-26).Această carte de legi şi porunci pe care Moise le-a scris într-o carte a fost aşezată într-un buzunar din lateralul chivotului. În contrast, Legea scrisă de Dumnezeu pe table de piatră a fost aşezată în interiorul chivotului legământului. "Să pui în chivot mărturia, pe care ţi-o voi da" (Exodul 25:16).

Până în acest moment, putem observa câteva elemente distincte ale celor două legi. Au autori diferiţi, au fost scrise pe materiale diferite, au fost aşezate în locaţii diferite şi au un conţinut total diferit.

LEGEA CEREMONIALĂ ESTE ÎMPOTRIVA NOASTRĂ


Acum să privim mai îndeaproape legile ceremoniale pe care Moise le-a scris în carte. Ele trebuiau aşezate "lângă chivot ... pentru a fi mărturie împotriva ta". Este interesant de notat că blestemele şi judecățile acestei legi conțineau pedepse pentru cei ce le încălcau, pedepse care lipseau complet din Legea celor Zece Porunci. Din acest motiv, legea ceremonială era considerată o lege care era "împotriva" lor. Chiar și în Noul Testament putem citi același limbaj descriptiv atunci când se face referire la această lege. "A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră, şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce" (Coloseni 2:14).

Cu siguranță că Cele Zece Porunci nu conțineau nimic ce ar putea fi definit ca și "împotriva" lui Pavel şi a bisericii căreia îi scria. Nu era "împotriva" acelor primi creștini ca ei să se abțină de la adulter, hoție, minciună, etc. Pe de altă parte, legea morală le oferea o protecție deosebită şi le susţinea valorile din viaţă. Trebuie doar să citim descrierea plină de entuziasm pe care Pavel o face Legii Celor Zece Porunci pentru a recunoaște că aceste principii eterne nu au fost niciodată șterse sau răstignite pe cruce. După ce citează porunca a zecea a Decalogului în Romani 7:7, Pavel scrie aceste cuvinte: "Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună." (versetul 12). Apoi continuă în versetul 14: "Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească..."

Dacă Legea Celor Zece Porunci ar fi fost ștearsă la cruce, ar mai fi vorbit Pavel într-un limbaj atât de înălțător despre perfecțiunea și spiritualitatea ei? Nu vorbea despre o lege trecută. El spunea: "Legea ESTE sfântă ... Legea ESTE duhovnicească". Cu alte cuvinte, Legea era chiar vie și în vigoare atunci când Pavel îi scria bisericii din Roma. În contrast el descria zapisul cu legile şi judecățile la timpul trecut: "care STĂTEA împotriva noastră şi ne ERA potrivnic". Evident că nu vorbea despre aceiași lege. Una era la prezent, cealaltă la trecut.

Destul de interesant, ap.Pavel vorbea despre porunca a cincia ca fiind obligatorie atunci când le scria efesenilor. "Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. "Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta" - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă - "ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ" (Efeseni 6:1-3). Iarăşi observăm că marele apostol afirmă că această poruncă "ESTE" nu "ERA". Dacă ar fi făcut parte din poruncile descrise de acelaşi autor în Coloseni, ar fi zis: "... ERA cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă".

În biserica Noului Testament au existat multe dezbateri pe tema circumciziunii, care reprezenta o cerinţă majoră a legii ceremoniale. În Faptele 15:5 citim: "Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise". Cum recunosc toţi, aceasta nu s-ar putea referi în niciun sens la cele Zece Porunci. Ele nici nu amintesc măcar de circumciziune. Cu toate acestea, ap.Pavel declara: "Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu" (1 Corinteni 7:19). Dacă legea care se ocupa cu tăierea împrejur (circumciziunea) acum nu era NIMIC (deci era abolită), atunci care "porunci" le mai înălţa el ca fiind încă obligatorii? Trebuie să fii orb să nu vezi două legi aici. Legea morală era încă în vigoare, în timp ce legea tăierii împrejur (legea ceremonială) fusese abolită.

Adevărul este că există nenumărate referinţe în Biblie care dovedesc că legea simbolurilor şi a prefigurărilor, din pricina aplicării ei trecătoare, nu a fost niciodată considerată ca egală cu legea morală veşnică. Sistemul de jertfe, preoţia şi sărbătorile au fost rânduite după ce a intrat păcatul în lume şi au arătat întotdeauna spre eliberarea din păcat care urma să se realizeze prin adevăratul Miel şi Preot care trebuia să vină, adică Domnul Isus.

Autorul epistolei către Evrei îşi ia mult timp să dovedească schimbarea pe care trebuia să o sufere preoţia levitică pentru a face loc preoţiei Domnului Isus. Domnul Isus nu a ieşit din seminţia lui Levi, ci din seminţia lui Iuda. Astfel, avem referinţe la Domnul Isus care a fost "pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare" (Evrei 7:12, 16).

Această "poruncă pământească" care tratează preoţia omenească se găseşte în legea scrisă de mâna lui Moise. Ea se află într-un puternic contrast cu descrierea făcută de ap.Pavel celor Zece Porunci ca fiind "duhovniceşti", "sfinte" şi "bune". Nimic nu poate fi în acelaşi timp şi pământesc şi spiritual. Şi nici nu ar putea fi în acelaşi timp şi "bun" şi "nu bun". Cu toate acestea în Ezechiel citim aceste cuvinte:

"Pentru că ... au pângărit Sabatele mele, şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor. Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi porunci prin care nu puteau să trăiască" (Ezechiel 20:24, 25). Urmăriţi cu atenţie cum identifică profetul legea Sabatului, iar apoi imediat declară: "Ba ÎNCĂ le-am dat şi porunci care nu erau bune. Reţineţi că Legea Celor Zece Porunci este numită "sfântă, dreaptă şi bună" (Romani 7:12). Din pricina blestemelor şi judecăţilor emise împotriva permanentei lor neascultări, legea lui Moise era "împotriva" lor şi "nu era bună".

LEGEA MORALĂ EXISTA DIN EDEN


Legea mozaică nu a egalat niciodată codul moral veşnic care a fost în vigoare chiar de la începutul istoriei omenirii. Deşi nu au existat sub formă scrisă până la muntele Sinai, Cele Zece Porunci au fost înţelese şi onorate de primii patriarhi. Chiar şi Cain ştia că era păcat să omori, deoarece Dumnezeu îi spusese: "păcatul pândeşte la uşă" (Geneza 4:7) după ce el îşi ucisese fratele.

Este cu neputinţă ca păcatul să existe acolo unde nu este nicio lege. Biblia ne învaţă că "şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege" (Romani 4:15). Iarăşi ni se spune: "Oricine face păcat, face şi fărădelege şi păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3:4). Acest principiu este reaccentuat de către declaraţia ap.Pavel: "Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: 'Să nu pofteşti!' " (Romani 7:7).

Aceste versete stabilesc defintiv adevărul că nimănui nu i se poate cere socoteală de vreun păcat acolo unde nu există practic legea Celor Zece Porunci. Afirmaţia lui Dumnezeu faţă de Cain că păcatul îl pândeşte se referea la planul acestuia de a-l ucide pe Abel, o călcare a uneia din aceste porunci. Aceasta este o dovadă absolută că legea morală exista chiar şi la acea dată de început. Mai târziu, Iosif a demonstrat că şi el era conştient de obligaţiile aceleiaşi legi. El i-a spus soţiei lui Potifar: "Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" (Geneza 39:9). Deci, ştia că adulterul este păcat.

Avraam a fost lăudat de către Dumnezeu prin aceste cuvinte: "pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele" (Geneza 26:5). Este foarte evident că legea de care asculta Avraam cu credincioşie nu era legea lui Moise, deoarece această lege nu s-a dat decât cu 430 de ani mai târziu. Şi am stabilit deja că Cele Zece Porunci existau înainte de Avraam şi îl condamnaseră pe Cain de omucidere. Şi nici nu putem concepe că marele şi neprihănitul Avraam nu se familiarizase cu problemele de bază ale binelui şi răului conţinute în cele Zece Porunci.

Este absolut sigur că o altă lege s-a adăugat 430 de ani mai târziu şi ea era pe lângă cea pe care o ţinea Avraam atât de atent. "Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani" (Galateni 3:17).

Contextul acestui verset ne indică faptul că ap.Pavel vorbeşte despre legea ceremonială mai degrabă decât despre legea morală a celor Zece Porunci. În versetul 10, el se referă la blestemele "scrise în cartea Legii". Ne dăm seama că aceste cuvinte se găseau în legea mozaică deoarece, aşa cum am remarcat deja, nu există niciun blestem amintit în legea scrisă pe piatră.

Oare am mai putea găsi şi alte indicii cum că această lege dată mai târziu era într-adevăr legea lui Moise? Răspunsul se află în Galateni 3:19. "Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină "Sămânţa", căreia îi fusese făcută făgăduinţa ..." Aici ni se amintesc două adevăruri semnificative cu privire la legea care a fost adăugată. Ni se spune de ce a fost dată şi cât timp urma să rămână validă. Vom lua în considerare cu multă atenţie aceste două mici informaţii întrucât ele conţin dovezi puternice în legătură cu ceea ce vorbim.

MAI ÎNTÂI: DE CE A FOST DATĂ? Versetul declară cu claritate că a fost "adăugată din pricina călcărilor de lege". Afirmaţia aceasta este deosebit de tare deoarece am stabilit deja că "unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege" (Romani 4:15). Nu poţi fi vinovat de călcarea unei legi care nu există. În acest caz, evident că o lege exista şi fusese "călcată", făcând necesar să se adauge o altă lege la 430 de ani după legământul lui Dumnezeu cu Avraam. Şi întrucât se aminteşte că "Avraam a ascultat de ... legile Mele" (Geneza 26:5), trebuie să credem că acea lege de la început, de care a ascultat Avraam, erau de fapt cele Zece Porunci. Moise nu se născuse încă şi nu se putea să fi fost vorba de legea sa.

Deci, ce concluzie trebuie să tragem din aceste dovezi? Legea celor Zece Porunci fusese călcată, făcând necesară adăugarea legii ceremoniale. Dacă ne gândim, pare foarte logic. Dacă o lege este făcută să interzică crima, şi ea este călcată, atunci trebuie să se dea o altă lege care să prescrie pedeapsa sau vina de a fi călcat acea primă lege. Am stabilit deja că cele Zece Porunci nu conţin niciun fel de blestem (vină) sau judecăţi (pedepse), dar legea mozaică se caracteriza chiar prin aceste lucruri.

ÎN AL DOILEA RÂND: CÂT TIMP A RĂMAS ÎN VIGOARE ACEASTĂ LEGE "ADĂUGATĂ"? Scriptura spune: "Până când avea să vină Sămânţa". Nu este nicio controversă cu privire la identitatea acelei Seminţe. Este vorba de Domnul Hristos. Dar avem oare dovezi că legea care s-a şters şi s-a ţintuit pe cruce era într-adevăr legea lui Moise? Oricare lege ar fi fost, era desemnată ca "zapisul cu poruncile lui (orânduirile lui - trad. King James)". Nicăieri cele Zece Porunci nu sunt identificate ca orânduiri. Acest termen li se aplică codurilor legale din anumite locuri, care sunt foarte înguste şi limitate, cum ar fi "orânduirile unui oraş", care se extind numai asupra limitelor oraşului. În comparaţie, cele Zece Porunci se aseamănă cu constituţia Statelor Unite.

CARE LEGE A FOST DESFIINŢATĂ?


Dar să privim mai îndeaproape acel text din Coloseni 2:14-16 ca să avem o privire de ansamblu. După ce a descris "ştergerea" şi "pironirea" orânduirilor, Pavel a scris: "Nimeni DAR să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură." Cuvântul "dar" înseamnă "pe baza a ceea ce tocmai s-a spus, trebuie să ajungem la această concluzie." Cu alte cuvinte, vroia să spună: "Bazându-ne pe faptul că orânduirile au fost şterse, dar (deci) nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură."

Acum începem să înţelegem clar despre care lege era vorba. Avem vreo aluzie la mâncare şi băutură în Cele Zece Porunci?

Dar haideţi să citim restul textului: "Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos" (Coloseni 2:16, 17).

Întrebare: Oare aceste zile de sabat s-ar referi la sabatul zilei a şaptea din legea celor 10 porunci? Nu. Deoarece sunt clar definite drept "umbre ale lucrurilor viitoare." Reţineţi vă rog că sabatul săptămânal a fost instituit de către Dumnezeu înainte ca să intre păcatul în lume. NU PUTEAU EXISTA UMBRE SAU TIPARE ÎNAINTE CA SĂ EXISTE PĂCATUL! Toate umbrele au apărut din pricina păcatului şi au arătat către izbăvirea din păcat prin Domnul Hristos. De exemplu, toţi mieii omorâţi Îl reprezentau pe Domnul Isus, adevăraul MIEL, care urma să moară pentru păcatele lumii. Dacă păcatul n-ar fi intrat în lume, n-ar fi fost nevoie de niciun Mântuitor, şi deci, nici de vreun miel sau vreo umbră care să arate spre un Mântuitor.

Aşa că nu se putea ca aceste "zile de sabat care sunt o umbră" să se refere la sabatul zilei a şaptea. Dar oare despre care alte sabate ar putea fi vorba? Mai existau alte "sabate" în afara sabatelor săptămânale? Da, sabatele anuale care nu aveau deloc de a face cu sabatul zilei a şaptea din Decalog. Şi evident că ele făceau parte din sistemul "ceremonial" care şi-a găsit împlinirea la cruce.

Ca să dovedim aceasta, să revenim la legea lui Moise şi să citim despre aceste sărbători anuale care erau nişte sabate prefigurative. "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: 'În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă' " (Leviticul 23:24). Şi iarăşi, citim: "În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii ... Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă" (versetele 27, 32).

După cum puteţi vedea clar, aceste sabate anuale cădeau în altă zi din săptămână în fiecare an, iar Dumnezeu le-a specificat anume că ele nu trebuiau confundate cu Sabatul săptămânal. "Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mâncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă: AFARĂ DE SABATELE DOMNULUI" (versetele 37, 38. King James Version).

Acum putem înţelege la ce se referea Pavel în Coloseni când scria despre mâncare şi băutură şi zilele de Sabat ca prefigurări. Existau unele daruri prescrise pentru fiecare din aceste zile anuale de sărbătoare şi ele erau prefigurări ce arătau spre jertfa viitoare a Domnului Isus. Dar Biblia spune că acestea erau "PE LÂNGĂ SABATELE DOMNULUI" sau Sabatul zilei a şaptea.

Acum am stabilit clar care lege a fost ştearsă şi ţintuită pe cruce. La momentul morţii lui Hristos, perdeaua templului a fost sfâşiată de sus până jos de o mână nevăzută (Matei 27:51). S-a putut vedea sfânta sfintelor din sanctuar, locul unde sângele stropit amintea toate păcatele oamenilor. Dar nu mai era nevoie ca să se stropească cu sânge nu mai era nevoie ca să fie omorâţi miei venise adevăratul Miel spre care se îndreptau toate jertfele. De acum înainte, era o tăgăduire a Mântuitorului să mai se aducă jertfă animale. Era o tăgăduire a faptului că El reprezenta împlinirea tuturor umbrelor şi simbolurilor. De aceea, ar fi "împotriva noastră" sau "contra noastră" să continuăm să ţinem legea mozaică.

Ca să lămurim mai bine această problemă, haideţi să punem o întrebare simplă sau două. În ziua dinaintea morţii lui Isus, ar fi fost un păcat ca cineva să refuze să aducă un miel ca să i se ierte păcatele? Răspunsul, desigur că este DA. Ar fi fost un păcat, deoarece acesta este unicul mod de a fi iertat. O altă întrebare: Ar fi fost păcat să refuzi să aduci un miel, LA O ZI DUPĂ CE A MURIT DOMNUL ISUS? Nu, deoarece adevăratul Miel murise, perdeaua fusese sfâşiată, iar orânduirile şterse. O lege fusese abolită prin ţintuirea ei pe cruce legea ceremonială a lui Moise. Ap.Pavel s-a referit la aceeaşi lege în Efeseni 2:15, "şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ..."

Acum haideţi să punem altă întrebare: La o zi înainte ca Domnul Isus să moară, era păcat să furi? Fără îndoială că era. La o zi după ce a murit, era păcat să furi? Răspunsul este da era tot atât de greşit ca şi cu o zi înainte de a muri. Evident că toată ştergerea orândurilor, simbolurilor şi prefigurărilor nu a afectat marea lege morală a celor Zece Porunci nici în cel mai mic grad ele toate s-au aplicat atât după, cât şi înainte de moartea Domnului Hristos.

Astăzi mai există credincioşi care insistă că sabatele anuale trebuie ţinute împreună cu sabatul săptămânal. Dacă s-ar cere aşa ceva, atunci care sunt zilele de sabat care au fost şterse şi ţintuite pe cruce? Şi care erau "sărbătorile" amintite de Pavel ca fiind abolite împreună cu acele "zile de sabat care erau o prefigurare a lucrurilor care urmau să vină?" Cuvântul grecesc pentru "sărbătoare" este heorte, care se mai foloseşte cu privire la una dintre sărbătorile anuale ale evreilor: "După aceea era un praznic (heorte) al Iudeilor şi Isus S-a suit la Ierusalim" Ioan 5:1. Fără îndoială că aceasta este una din zilele sfinte de care vorbea Pavel că au fost abolite. În contrast, niciodată nu se face referire la sabatul săptămânal ca fiiind o "sărbătoare" şi nici nu se leagă niciodată de evrei prin termeni ca "sabatul evreilor." Este doar desemnat drept "sabatul Domnului."

Este foarte important de remarcat că unii din cei mai cunoscuţi comentatori ai Bibliei (incluzându-i pe Adam Clarke şi Albert Barnes) sunt de acord că Pavel nu vorbeşte despre cele Zece Porunci ca fiind abolite la cruce. Dwight L. Moody, Dr. C. I. Schofield şi Billy Graham afirmă şi ei cu tărie că legea abolită era legea ceremonială.

CELE ZECE PORUNCI ÎN CERURI


Poate că ar trebui să ne întrebăm chiar la acest punct, care este semnificaţia tablelor Legii lui Dumnezeu care sunt aşezate în chivotul legământului? Amintiţi-vă că acest loc era cel mai sfânt loc de pe pământ deoarece reprezenta scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Dumnezeu declarase: "Acolo Mă voi întâlni cu tine şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel" (Exodul 25:22). Mai jos de acea slavă numită şekina, care simboliza prezenţa lui Dumnezeu, se afla acea Lege sfântă care trebuia să definească păcatul. Iar acolo, aşa cum ştim din Scripturi, Domnul Isus, Marele nostru Preot, trebuia să ceară îndurare pentru păcătoşi prin sângele Lui.

Sanctuarul de pe pământ a fost o copie făcută de Moise după modelul din cer. Toată preoţia lui era o umbră a lucrării Domnului Isus, adevăratul Mare Preot, în sfânta şi sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. "Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu" (Evrei 9:24). Ioan Vizionarul a văzut sanctuarul originar din ceruri, locul unde acum Domnul Hristos slujeşte ca Mare Preot pentru a face ispăşire pentru păcat. Ce este păcatul? "... şi păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3:4). Care fărădelege? Ioan ne dă răspunsul în Apocalipsa 11:19, "Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.

Gândiţi-vă o clipă! Aveţi în faţă adevăratul model după care s-a realizat tot Vechiul Testament. Iată-L pe adevăratul Preot, adevărata ispăşire şi ÎN CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI, Cele Zece Porunci adevărate. Dar vă rog să vă gândiţi la acest scenariu teribil DACĂ LEGEA CARE SE AFLA ÎN CHIVOT A FOST DESFIINŢATĂ LA CRUCE, DOMNUL HRISTOS FACE MIJLOCIRE PENTRU CĂLCAREA UNEI LEGI VECHI! Reţineţi că Ioan urmăreşte această scenă în ceruri la zeci de ani după cruce. Ea mai este acolo şi astăzi! În camera tronului lui Dumnezeu, deasupra capacului ispăşirii, acolo unde se stropeşte acum cu sângele Său pentru ştergerea păcatului. Păcatul încă este ceea ce a fost întotdeauna, iar Domnul Hristos slujeşte cu sângele Lui pentru păcat. Nu este de mirare că exact deasupra legii călcate se află capacul ispăşirii. Îndepărtaţi chivotul care conţine legea lui Dumnezeu şi veţi anula temelia tronului şi guvernării Sale. Anulaţi de asemenea legea prin care se poate defini şi se poate judeca păcatul. Dacă nu eixstă nicio lege, nu poate exista nicio călcare de lege şi prin urmare, nu este nevoie de Mijlocitor sau Salvator.

Având sanctuarul ceresc aşezat atât de clar în sala tronului lui Dumnezeu deasupra chivotului care conţine Cele Zece Porunci, nu există nicio fărâmă de dovadă care să mai rămână împotriva rigorii Legii. Adevărul este că toţi oamenii vor fi judecaţi pe temeiul acelui cod veşnic care alcătuieşte temelia guvernării lui Dumnezeu. Ap.Iacov scria: "Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: "Să nu preacurveşti", a zis şi: "Să nu ucizi". Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei" (Iacov 2:10-12).

Să nu cumva să pierdeţi din vedere adevărul extraordinar cuprins în aceste versete!! După legea aceasta vom fi judecaţi! Care lege anume? Iacov nu ne lasă loc de dubiu. El citează două din cele Zece Porunci, dar reţineţi cum defineşte el această lege: ca o unitate desăvârşită în ea însăşi. El declară că purtăm răspunderea de a ţine "întreaga lege". Câte porunci se află în "întreaga lege"? Exact zece! Ce devenim dacă ajungem să călcăm oricare din cele zece? "Un călcător al legii" ne răspunde Iacov. Şi aşa se cheamă păcatul în Biblie. "...şi păcatul este fărădelege (călcarea Legii)" (1 Ioan 3:4). (trad.King James)

De ce a venit Domnul Isus? "... şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei 1:21). Remarcaţi că Domnul Isus a venit să ne salveze (să ne mântuiască) din călcarea legii, dar "... dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit" (1 Ioan 2:1). Avem aici un tablou al Marelui nostru Preot, Mijlocitorul nostru, care face ispăşire cu propriul Său sânge în sanctuarul din ceruri înaintea scaunului de domnie al Tatălui în favoarea acelora care Îi calcă legea. Unde se află scaunul de domnie? Deasupra chivotului legământului care cuprinde legea după care declară ap. Iacov că "vor fi toţi judecaţi".

Este ceva logic în argumentul care susţine că Cele Zece Porunci au fost toate abolite la cruce, iar apoi nouă din ele au fost restabilite în Noul Testament? Este o invenţie înşelătoare pentru a încerca să eviţi porunca a patra. Niciun credincios nu a găsit nimic greşit în nouă dintre porunci. De ce ar dori să scape de a patra? Evident pentru că o calcă şi nu vor să creadă că vor fi condamnaţi de ea. Ar putea ei oare să anuleze întreg Decalogul pentru ca mai apoi să reinstaureze nouă din ele? Am dovedit deja că doar legea mozaică a fost anulată, nu Cele Zece Porunci. Mai mult, ap.Iacov declară că toată legea este obligatorie, iar să calci una din ele este păcat. Cum ar putea cineva să scoată porunca a patra din Cele Zece Porunci şi s-o mai numească încă "toată legea"?

Întâmplător, Sabatul este amintit în Noul Testament mai mult decât oricare din celelalte nouă. Asta s-ar putea lega de faptul că s-ar părea că Dumnezeu a ales porunca a patra drept marea piatră de încercare din legea Lui. În Exodul 16, El S-a folosit de Sabatul zilei a şaptea "ca să-l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea" (Exodul 16:4).

Există oare motive să credem că Sabatul ar avea în el calitatea de a pune la încercare, ceea ce nu se găseşte în niciuna dintre celelalte nouă porunci? Este o întrebare interesantă la care merită să medităm. În afara faptului că începe cu totul altfel ("adu-ţi aminte" în loc de "să nu"), porunca a patra este cea care nu are ataşat de ea nici un stigmat, dacă este călcată. Cineva s-ar putea abţine de la furat de teama de a nu ajunge la închisoare, sau de adulter de teama de a nu fi împuşcat de un soţ furios. De fapt, este ilegal să calci unele din cele Zece Porunci, aşa că ar putea fi ţinute doar pentru a evita urmările negative ale neascultării. DAR GÂNDIŢI-VĂ PUŢIN: ÎN LUMEA NOASTRĂ DE ASTĂZI, PRACTIC PORUNCA A PATRA POARTĂ UN STIGMAT PE EA DACĂ O ŢII! În realitate, singurul motiv pentru care cineva ar alege să o ţină este din iubire pentru Hristos şi pentru a alege voia Lui mai presus de voia proprie. Prin urmare, ar putea constitui o încercare deosebită pentru cineva dacă Îl iubeşte cu adevărat pe Domnul Hristos.

DOVEZI CĂ SABATUL ESTE ÎNCĂ OBLIGATORIU


Deşi există o bogăţie de dovezi că Biserica Noului Testament a ţinut legea Celor Zece Porunci şi Sabatul, aş dori să accentuez o paletă de dovezi care ades este trecută cu vederea sau interpretată greşit. O găsim în Evrei 4 şi probabil că ea constituie referinţa cea mai convingătoare din Biblie, în favoarea ţinerii Sabatului.

Ar fi nevoie ca mai întâi să examinăm scopul întregii epistole adresate Evreilor. Scriitorul arată în această epistolă cât de multe elemente au fost scoase din vechiul legământ. Aproape că putem auzi suspinul credincioşilor evrei când ap.Pavel le explică înlăturarea sistemului ceremonial, deoarece a fost împlinit în Hristos. Preoţia levitică a fost înlăturată, fiind înlocuită cu Hristos, Marele nostru Preot. Oare cu teamă aşteptau să-i anunţe că şi Sabatul a fost înlăturat? Dacă ar fi fost aşa, probabil că ar fi fost extrem de uşuraţi când le-a scris aceste cuvinte: "Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu" (Evrei 4:9). În original, scrie: "Rămâne dar 'o păstrare a zilei de sabat' pentru poporul lui Dumnezeu". Acesta este sensul exact, literal al declaraţiei în original, din Versiunea King James.

Contextul capitolelor 3 şi 4 din epistola către Evrei nu ne indică faptul că ap.Pavel ar fi încercat să-i convingă pe creştinii evrei ce zi să sfinţească, doar ei ştiau deja asta. Marea lui povară era să reuşească să-i facă să aibă o legătură spirituală cu Domnul Hristos-să capete experienţa odihnei de faptele păcatului. El le-a dovedit că Israelul din vechime nu a găsit acea adevărată odihnă din pricina lipsei lor de credinţă şi a neascultării din pustie. Deşi cuvântul grecesc pentru "odihnă" KATAPAUSIS înseamnă pur şi simplu "încetarea muncii", contextul pare să indice că autorul vorbeşte mai ales de aflarea unei odihne spirituale în experienţa lor.

Cu toate acestea, evident că cele două capitole leagă odihna spirituală de porunca lui Dumnezeu de păstrare a Sabatului zilei a şaptea, iniţiată de El. Altfel, nu am găsi în versetul 4 un citat direct din Geneza 2:2. "Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: "Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui" (Evrei 4:4).

Motivul pentru care se citează că Dumnezeu S-a odihnit în Sabat de lucrarea creaţiunii Sale ni se descoperă doar când analizăm versetele 9 şi 10. Ap. Pavel declară că ceea ce rămâne poporului lui Dumnezeu nu este KATAPAUSIS (o odihnă spirituală), ci SABBATISMAS, care înseamnă o păzire literală a Sabatului. Apoi în versetul 10 găsim adevărata cheie care ne dovedeşte mai presus de orice îndoială că odihna SABBATISMAS nu era doar spirituală, ci o încetare a muncii fizice. "Fiindcă cine intră în odihna Lui (KATAPAUSIS odihnă spirituală), se odihneşte ŞI el de lucrările lui, CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE."

Marea problemă din versetul acesta se leagă de lucrările de care se odihneşte cineva. Sunt ele faptele păcatului? Sau este vorba despre faptele prin care căpătăm mântuirea? Sau sunt doar lucrările sau muncile fizice pe care nu le mai facem în Sabat? Răspunsul ni se descoperă simplu în propoziţia: "CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE." Întoarceţi-vă la versetul 4 şi vom începe să înţelegem de ce este inclus acest citat din Geneza în discursul lui Pavel. Este nevoie să stabilim de care lucrări S-a odihnit Dumnezeu. Dumnezeu S-a odihnit de lucrarea fizică de creaţiune din ziua a şaptea, iar noi suntem îndemnaţi să ne oprim din ale noastre, aşa cum S-a oprit şi El din ale Lui. El nu a intrat doar într-o odihnă spirituală în ziua a şaptea sau am putea trage concluzia că El nu S-a odihnit spiritual în primele şase zile. Adevărul este că Dumnezeu întotdeauna Se odihneşte spiritual. Şi nici nu Se putea opri de la vreo lucrare a păcatului. Pur şi simplu S-a odihnit în ziua a şaptea de lucrarea creaţiunii, iar nouă ni se spune de către ap.Pavel că ŞI cei care au primit cu adevărat odihna spirituală a mântuirii, se vor odihni de lucrările fizice din Sabat, CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE.

Nu vedeţi cum aceasta îi dă o teribilă nouă dimensiune spirituală păzirii Sabatului? Practic ne aminteşte de experienţa personală a mântuirii. Reprezintă o binecuvântată aducere aminte în fiecare săptămână a odihnei continue faţă de păcat, odihnă pe care o putem avea prin Domnul Hristos. Nu este de mirare că Sabatul "rămâne" pentru poporul lui Dumnezeu! Creatorul nostru l-a făcut un simbol al celor mai dulci binecuvântări spirituale oferite familiei omeneşti.

Putem înţelege de ce a făcut Dumnezeu aşa când ne oprim să cugetăm cum există o paralelă între păzirea Sabatului şi experienţa mântuirii. Ce anume face ca ceva să fie sfânt? În Isaia 58:13, Dumnezeu numeşte Sabatul "ziua Mea cea sfântă" şi "o desfătare." Atenţie! Prezenţa lui Dumnezeu în ceva îl face sfânt. (Vă amintiţi de rugul aprins?) Prezenţa lui Dumnezeu Se află în Sabat aşa cum Se manifestă în viaţa unui adevărat credincios. Aşa că de ce nu s-ar face din adevărata păstrare a Sabatului o aducere aminte a adevăratei salvări în Hristos?

Nu întâmplător acelaşi cuvânt ebraic CHASID se foloseşte în Isaia 58:13 ca să descrie Sabatul ("ziua Mea cea SFÂNTĂ") şi de asemenea în Leviticul 19:2 ca să descrie poporul lui Dumnezeu ("Fiţi SFINŢI"). El Îşi are sălaşul în Sabat aşa cum Îşi are sălaşul în poporul Său ca o influenţă sfinţitoare, de unde faptul că ambii sunt numiţi "sfinţi". Iată de ce a făcut Dumnezeu Sabatul de la început, ca un semn de sfinţire. "Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc" (Ezechiel 20:12). The New International Version Noua Versiune Internaţională spune, “ca ei să ştie că Eu, Domnul i-am sfinţit."

În caz că cineva ar ridica argumentul putred că Sabatul este un semn de sfinţenie doar pentru evrei, m-aş grăbi să adaug acest text inspirat: "Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă" (Galateni 3:29). Toţi creştinii născuţi din nou sunt adevăratul Israel de astăzi şi au fost sfinţiţi pentru Dumnezeu prin urmare, Sabatul este pentru ei.

Acest semn de sfinţire este reafirmat în Noul Testament prin declaraţia extraordinară făcută de ap.Pavel în Evrei 4:9. 10 că păzirea Sabatului rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Pentru că am intrat în odihna Lui spirituală a mântuirii ("Fiţi sfinţi"), el declară că ŞI noi ar trebui să ne odihnim de lucrările noastre, "CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE" ("ziua Mea cea sfântă").

Cineva ar putea sugera că după ce intrăm în odihna spirituală, n-ar mai fi nevoie să păstrăm amintirea ei prin păzirea fizică a Sabatului. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, ar trebui să nu mai păstrăm botezul prin scufundare, care ne aminteşte de moartea faţă de omul cel vechi al păcatului. Noi trăim această schimbare ÎNAINTE de a intra în apă ca să ne botezăm. Dacă păstrarea fizică este inutilă doar pentru că simbolul spiritual s-a împlinit în noi, atunci ar trebui să părăsim obiceiul fizic.

Mai mult, ar trebui să renunţăm şi la obiceiul de a serba Cina Domnului, care ne aminteşte de experienţa din inimă prin primirea sacrificiului Domnului nostru prin credinţă. Dar oare ar trebui să renunţăm la păstrarea împărtăşirii cu Cina Domnului doar pentru că am intrat deja în bucuria spirituală a ceea ce reprezintă ea? Desigur că nu. Atunci de ce ar sugera cineva ca Sabatul să nu se ţină doar pentru că este o aducere aminte a unirii cu Domnul Hristos? Ap.Pavel declară că el RĂMÂNE ca o odihnă de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. În monumentalul lor Commentary On the Whole Bible (Comentariu asupra întregii Biblii), Jamieson, Fausset and Brown adaugă această idee la textul din Evrei 4:9, "Acest verset stabileşte obligaţia odihnei de Sabat" (pagina 449). Este cât se poate de interesant că aceşti teologi erudiţi, care păzesc duminica, având cel mai înalt grad de autoritate lingvistică, fac o asemenea declaraţie. Cu toate acestea, legătura dintre odihna sprituală a mântuirii şi păzirea fizică a Sabatului este de netăgăduit în contextul acesta.

Deci cum am putea rezuma ceea ce am descoperit despre cele două legi? Cu siguranţă că s-a stabilit că Cele Zece Porunci se aflau într-o categorie diferită de legea orânduirilor mozaice cu caracter trecător. Acel cod moral, care se afla în chivotul mărturiei, asemenea restului sanctuarului din pustie, era o copie a adevăraului model din ceruri. Aşa că afirmăm că nu doar a fost repetat şi întărit în Noul Testament, ci a fost văzut de către vizionarul Ioan sub capacul ispăşirii în sanctuarul din cer, unde Domnul Hristos mijloceşte cu propriul Său sânge pentru călcarea acelei legi sfinte. Din această poziţie fundamentală, ea continuă să fie temelia lucrării de mijlocire făcută de Domnul Hristos în favoarea noastră în camera scaunului de domnie din ceruri. Prin urmare, este stabilită ca legea cea mai de neschimbat şi veşnică din toate legile lui Dumnezeu.

Witnessing Pocket Book Set
Witnessing Pocket Book Set

Other Languages

Contact Us
Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video
Related Audio
Related Print
God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top