Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  

Prinţul răsculat

Print Friendly
Prinţul răsculatLesson 4

Absalom era cel mai plăcut la înfăţişare, cel mai deştept şi cel mai ambiţios dintre fiii lui David. Biblia spune: "Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui din talpa piciorului până în creştetul capului n-avea nici un cusur." 2 Samuel 14:25

Dar acest tânăr prinţ hotărât şi-a dorit ceva mai mult decât doar admiraţia poporului pentru înfăţişarea lui atât de plăcută. El a râvnit la puterea tronului tatălui său. Şi-a dorit să ajungă regele lui Israel cu orice preţ. Mai întâi, Absalom l-a ucis pe fratele lui mai mare, Amnon, după ce Amnon o batjocorise pe sora lui, Tamar. Amnon era întâiul născut al lui David şi urma ca rege la tron după el. Apoi, după ce a câştigat din nou trecere înaintea tatălui său, Absalom a început să semene, prin toată împărăţia, seminţele subtile ale îndoielii cu privire la conducerea lui David, la judecăţile şi la legile lui, până când "a câştigat inima oamenilor lui Israel" 2 Samuel 15:6.

În cele din urmă, planul lui sinistru a erupt printr-o revoltă răsunătoare, în timp ce Absalom încerca să-şi asasineze tatăl şi să-i fure împărăţia. David şi cei care îl urmau, au fost astfel forţaţi să fugă din Ierusalim. Câteva zile mai târziu însă, după o luptă crâncenă, David se afla din nou în siguranţă pe tronul său, iar frumosul prinţ Absalom fusese ucis.

Este într-adevăr o istorie tristă, dar aceasta nu a fost nicidecum prima vrajbă de acest fel dintr-o familie regală. Într-o altă împărăţie mare, cu mult timp în urmă, nişte evenimente foarte asemănătoare au condus la cea mai tragică revoltă din toate timpurile. Şi împărăţia aceea era - cerul!
1. Care era numele prinţului răsculat în ceruri şi de ce s-a revoltat el?

1. Care era numele prinţului răsculat în ceruri şi de ce s-a revoltat el?



Isaia 14:12. Cum ai căzut din cer, ______________ strălucitor, fiu al zorilor!

Isaia 14:13, 14 Tu ziceai în inima ta...voi fi ca Cel Prea Înalt.

Ezechiel 28:17 Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Lucifer a fost cel mai puternic şi mai frumos dintre creaturile lui Dumnezeu. Avea poziţia cea mai înaltă dintre îngeri şi se pare că el conducea corul ceresc. Dar a îngăduit ca frumuseţea lui să-l umple de mândrie. (Vezi suplimentul intitulat "Satana simbolizat de împăraţii Tirului şi Babilonului.")

2. A făcut oare Dumnezeu un diavol atunci când l-a creat pe Lucifer?

2. A făcut oare Dumnezeu un diavol atunci când l-a creat pe Lucifer?



Ezechiel 28:15. Ai fost ____ _______ în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Dumnezeu a creat un înger perfect care, prin propria lui voinţă, a ales să fie un diavol. Deşi ne e greu de imaginat, totuşi, dacă l-am fi cunoscut pe Lucifer înainte de căderea sa, atunci l-am fi iubit. Nu cunoaştem exact cât timp, dar Lucifer se pare că L-a slujit cu bucurie pe Dumnezeu mai înainte de a începe să nutrească seminţele mândriei şi ale resentimentului în inima lui. Dumnezeu ar fi putut să-Şi creeze toate creaturile ca pe nişte roboţi, dar un robot nu poate iubi. Dar adevărata dragoste trebuie să îşi asume riscuri. Acesta este şi motivul pentru care părinţii hotărăsc să aibă copii, deşi cunosc că, la o anumită vârstă, copiii lor s-ar putea să aleagă să nu-i asculte.

Dumnezeu i-a îngăduit lui Lucifer, din anumite motive, să-şi continue revolta. Mai întâi, pentru a stabili pentru totdeauna dacă Dumnezeu Şi-a făcut sau nu creaturile cu libertate de alegere. În al doilea rând, dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Lucifer de îndată ce a început să răspândească îndoieli despre dragostea şi guvernarea lui Dumnezeu, celelalte creaturi inteligente ar fi rămas pentru totdeauna cu întrebări fără răspuns. Ele ar fi putut să gândească astfel: "Poate că Lucifer a avut totuşi dreptate." De aceea, lui Lucifer i-a fost îngăduit să demonstreze urmările îngrozitoare ale păcatului. În cele din urmă, Dumnezeu nu doreşte ca fiinţele create să-L asculte doar datorită faptului că le va pedepsi dacă nu-L vor asculta. El vrea ca noi să-L ascultăm din principiul iubirii mai degrabă decât de frică.

3. Ce s-a întâmplat în cele din urmă?

3. Ce s-a întâmplat în cele din urmă?



Apocalipsa 12:7. Şi în cer s-a făcut un ______. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul şi îngerii lui s-au luptat şi ei.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   În cele din urmă, Lucifer şi îngerii care i s-au alăturat, au fost alungaţi din ceruri.

4. Ce fiinţe puternice lucrează la porunca diavolului?

4. Ce fiinţe puternice lucrează la porunca diavolului?



Apocalipsa 12:9. A fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi _______ lui.

Apocalipsa 12:4 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Satana este atât de priceput în vicleniile lui, încât a fost în stare să înşele o treime din îngerii cerului pentru a-l urma în revolta lui împotriva lui Dumnezeu. Purtând acum numele de "diavoli" sau "demoni", aceşti îngeri căzuţi împlinesc planurile lui Satana. În istoria lui Absalom, observăm de asemenea că nici el nu a săvârşit singur decât foarte puţin din lucrarea lui murdară şi rea. Absalom le-a poruncit slujitorilor lui să-i aducă la îndeplinire dorinţele.

2 Samuel 13:28 Luaţi seama când se va veseli inima lui Amnon de vin,...atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic : oare nu vă poruncesc eu?

2 Samuel 14:30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: "Vedeţi, ogorul lui Ioab este lângă al meu;...duceţi-vă şi puneţi-i foc."

5. Ce metode foloseşte Satana în lucrarea lui?

5. Ce metode foloseşte Satana în lucrarea lui?



Apocalipsa 12:9. A. Apocalipsa 12,9 Satana, acela care _______ întreaga lume.
B. Marcu 1:13 (În pustie) unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana.
C. Apocalipsa 16:14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite.
D. Apocalipsa 12:10 Pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
El de la început a fost ucigaş...căci este mincinos şi tatăl minciunii.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Dintr-un anumit punct de vedere, Satana are un avantaj asupra lui Dumnezeu în cadrul luptei dintre bine şi rău. Dumnezeu foloseşte doar adevărul, pe când Satana poate folosi adevărul sau minciuni în orice combinaţie, pentru a-i sluji cel mai bine scopurilor lui. (Vezi suplimentul intitulat "Aşteaptă-te la ceva de neaşteptat".)

6. Când este cel mai periculos diavolul?

6. Când este cel mai periculos diavolul?



2 Corinteni 11:14, 15. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un _______ de lumină.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Aşa după cum a făcut şi diavolul, Absalom s-a prefăcut că iubeşte poporul şi a manifestat interes pentru bunăstarea lor, însă doar pentru a-i înşela.

Şi când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca, şi îl săruta. Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui Israel.

Satana este cel mai primejdios atunci când pozează ca o fiinţă sprituală, lucrând în interiorul bisericii. (Vezi suplimentul intitulat "Un înger strălucit".)

7. Cunoaşte oare Satana Biblia?

7. Cunoaşte oare Satana Biblia?



Matei 4:5, 6. Atunci diavolul...I-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos; căci este _______: "El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra ta.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Diavolul este expert în citarea, cât şi în citarea greşită a Bibliei, cu scopul de a-i înşela pe oameni. De aceea este atât de important ca poporul lui Dumnezeu să cunoască singuri Scripturile, ca să evite să fie induşi în eroare.

8. Pe cine urăşte diavolul cel mai mult de pe pământ?

8. Pe cine urăşte diavolul cel mai mult de pe pământ?



Apocalipsa 12:17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu __________ seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

Răspundeţi:  ____________________

9. Care sunt cele două animale, aducătoare de moarte, pe care le foloseşte Biblia pentru a-l portretiza pe Satana?

9. Care sunt cele două animale, aducătoare de moarte, pe care le foloseşte Biblia pentru a-l portretiza pe Satana?



1 Petru 5:8. Fiţi treji, şi vegheaţi! pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un _____ care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.

Apocalipsa 12:9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana...a fost aruncat pe pământ.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Atât leii cât şi şerpii folosesc pititul şi diversiunea pentru a-şi captura prada. Ca şi diavolul, ei sar apoi dintr-o dată asupra victimelor lor şi sunt nemiloşi şi nepăsători faţă de suferinţă.

10. Care este singurul mod prin care ne putem împotrivi lui Satana?

10. Care este singurul mod prin care ne putem împotrivi lui Satana?



Iacov 4:7, 8. __________ dar lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Cele mai bune căi pentru a ne apropia de Dumnezeu sunt prin rugăciune şi căutând să-L cunoaştem prin Cuvântul Său.

11. Cum S-a luptat Isus împotriva asalturilor diavolului?

11. Cum S-a luptat Isus împotriva asalturilor diavolului?



Matei 4:10. Pleacă, Satano, i-a răspuns Isus. Căci este___________.

Efeseni 6:17 Sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Evrei 4:12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Unica noastră siguranţă împotriva înşelăciunilor iscusite ale lui Satana se află în strângerea Cuvântului lui Dumnezeu în minţile noastre, pentru a ne feri de păcat. Aceleaşi unelte pe care le-a folosit Domnul Isus pentru a lupta împotriva diavolului ne sunt necesare şi nouă şi se află şi astăzi la dispoziţia noastră.

Strâng Cuvântul Tău în inima Mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.

Efeseni 6:11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.

12. Cum se va asemăna soarta finală a lui Satana cu cea a lui Absalom?

12. Cum se va asemăna soarta finală a lui Satana cu cea a lui Absalom?



2 Samuel 18:17. Au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o _________ mare din mijlocul pădurii.

Isaia 14:15 Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului.

Răspundeţi:  ____________________

13. Va mai reapare vreodată Satana pentru a mai ispiti pe poporul lui Dumnezeu?

13. Va mai reapare vreodată Satana pentru a mai ispiti pe poporul lui Dumnezeu?



Ezechiel 28:19. Nu vei mai fi __________.

Naum 1:9 Nenorocirea nu va veni de două ori.

Răspundeţi:  ____________________

14. Ce va simţi oare Dumnezeu la distrugerea celor răi?

14. Ce va simţi oare Dumnezeu la distrugerea celor răi?



Ezechiel 33:11. Spune-le: "Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se __________ de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

   Pe Dumnezeu Îl doare faptul că trebuie să-i distruga pe cei răi. De fapt, Biblia numeşte distrugerea celor răi ca fiind "lucrarea Lui ciudată", pentru că este străină de natura Sa iubitoare. (vezi Isaia 28:21)

15. Cum a reacţionat David atunci când a aflat că fiul său cel răsculat, Absalom, fusese ucis?

15. Cum a reacţionat David atunci când a aflat că fiul său cel răsculat, Absalom, fusese ucis?



2 Samuel 18:33. Atunci împăratul, _______________ , s-a suit în odaia de sus a porţii, şi a plâns. Pe când mergea, zicea: "Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!"

Răspundeţi:  ____________________

16. Vrei să alegi acum să Îl iubeşti şi să Îi slujeşti?

16. Vrei să alegi acum să Îl iubeşti şi să Îi slujeşti?



Această imagine mişcătoare ne arată ce simte Tatăl nostru ceresc pentru copiii Lui pierduţi. Nu numai că ar fi vrut să moară în locul nostru, ci a mers chiar şi mai departe de-atât - ne-a dăruit cel mai mare dar, pe Însuşi Fiul Său! Dumnezeu nu vrea ca să piară nici un om, ci Îşi doreşte cu disperare ca să fiţi şi să fim cu toţii mântuiţi. De aceea a şi murit Domnul Isus în locul dumneavoastră. Dar majoritatea lumii i s-a alăturat lui Satana, în revolta lui împotriva Tatălui ceresc.

Răspundeţi:  ____________________


Studiu suplimentar

Satana simbolizat prin împăraţii Tirului şi Babilonului

În Isaia 14:4-15, Biblia îl foloseşte pe împăratul Babilonului ca simbol pentru Satana, iar în Ezechiel 28:11-19, Satana este simbolizat prin regele Tirului. În ambele cazuri însă, ne dăm seama că simbolismul depăşeşte semnificaţia împăraţilor pământeşti, deoarece descrierea făcută de Dumnezeu acelei fiinţe nu se poate aplica nici unei fiinţe muritoare. Remarcaţi felul în care este descris Lucifer (numit acum Satana ) în următoarele pasaje din Scriptură :

-căzut din cer (Isaia 14:12)

-era plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe (Ezechiel 28:12)

-fusese în Eden (versetul 13)

-era acoperit cu tot felul de pietre preţioase (versetul 13)

-fusese uns ca heruvim acoperitor (versetul 14 )

-se afla pe muntele lui Dumnezeu (versetul 14)

-fusese desăvârşit în căile lui (versetul 15)

De vreme ce împăraţii Babilonului şi Tirului au afişat aceeaşi politică şi au suferit apoi aceeaşi distrugere completă aşa cum urma să sufere şi împărăţia lui Satana, Dumnezeu S-a folosit de ei pentru a-l reprezenta pe însuşi Satana. Practic toţi scriitorii Bibliei sunt de acord asupra simbolismului. Biblia raportează multe alte referinţe cu privire la Lucifer (vezi Luca 4:5, 6 10:18 Ioan 8:44 2 Petru 2:4 1 Ioan 3:8 Iuda 6 Apocalipsa 12:7-9), însă fără Ezechiel 28 şi Isaia 14, nu am fi putut avea istoria completă.

Aşteptaţi-vă la ceva de neaşteptat
Mulţi oameni se aşteaptă ca Satana să apară în mod deschis ca vrăjmaş al lui Dumnezeu în timpul din urmă, dar lucrurile nu stau astfel. Satana este într-adevăr cel mai mare vrăjmaş al lui Dumnezeu, dar tactica lui va fi aceea de a simula neprihănirea (Matei 24:24). El poate apărea ca un înger plin de slavă (2 Corinteni 11:13-15) ce va căuta să primească închinare din partea oamenilor (Apocalipsa 13:12 ). Scriptura este clară cu privire la faptul că înfăţişarea lui evlavioasă va fi atât de convingătoare, încât "toată lumea" se va minuna după fiară (Apocalipsa 13:3). Se vorbeşte despre o adevărată tragedie! Satana va fi atât de eficient dându-se drept Hristos, încât, practic, întreaga lume îl va urma, crezând întru totul că Îl urmează pe Isus. Vei fi oare şi tu înşelat? Cu siguranţă că nu, dacă vei ţine cont de avertizările prezentate în aceste serii de studii.

Un înger strălucitor
Satana este încântat atunci când oamenii îl portretizează ca fiind o creatură urâtă, roşie, cu aripi frânte, în parte om şi în parte animal, având copite despicate şi o coadă ascuţită sau purtând o furcă cu care aţâţă focul iadului. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Asemenea concepte provin din mitologia greacă. În Scriptură nu se poate găsi nicidecum un asemenea nonsens. Biblia îl descrie pe Satana ca fiind un înger strălucitor şi deosebit de atrăgător, având o abilitate de comunicare nemaipomenit de vicleană. El este de asemenea bine familiarizat cu Scriptura (Matei 4:5,6). Diavolul s-a autoproclamat vrăjmaşul lui Dumnezeu şi ţinta lui este să-I defăimeze caracterul şi să-I captureze împărăţia. De asemenea Satana vă dispreţuieşte, atât pe voi, cât şi pe cei dragi ai voştri, şi are planuri pentru a vă distruge. Aceste serii însă vă vor ajuta să-i înţelegeţi planurile şi să vă împotriviţi lor. Pentru aceasta, ajunge să vă puneţi viaţa la adăpost sub grija protectoare a Mântuitorului nostru cel puternic şi să vă rugaţi sincer pentru călăuzirea Sa.

Storacles Lesson Set by Doug Batchelor

Storacles Lesson Set by Doug Batchelor

Other Languages


Contact Us

Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video

Related Audio

Related Print

God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top