Povestea celor două femei

Povestea celor două femei Lesson 17

Tăcerea coborî peste sala regească de judecată şi toţi ochii erau aţintiţi asupra regelui Solomon. Servitorii lui se întrebau cum va putea tânărul rege să rezolve acest caz uluitor.

Două mame singure împărţeau aceeaşi cameră şi fiecare a dat naştere unui băieţel cam în acelaşi timp. În timpul nopţii una dintre mame întorcându-se pe cealaltă parte din greşeală şi-a strivit fiul. Când s-a trezit devreme şi a văzut că fiul ei era rece şi nemişcat, femeia înnebunită de durere a luat copilul adormit al celeilalte femei pentru sine şi a aşezat copilul său mort în locul acestuia. Mai târziu cealaltă femeie trezindu-se, a văzut copilul mort şi a început să bocească de durere. Dar după ce a privit mai bine copilul, ea a văzut că micuţul nu era copilul ei. În cameră, ea o văzu pe cealaltă femeie ţinând strâns la piept copilul său.

Acum amândouă femeile stăteau în faţa regelui, luptându-se pentru câştigarea copilului în viaţă.

- Acest copil este al meu! striga una.

- Nu, copilul cel mort e al tău, îi răspunse cealaltă.

Cum putea regele să afle care era mama adevărată? Solomon le-a întrerupt discuţia şi i-a poruncit unui soldat să ia o sabie şi să taie în două copilul cel viu. La început soldatul a crezut că regele glumeşte, dar Solomon a privit cu asprime ezitarea acestuia. Încet el scoase sabia ascuţită şi îşi făcu drum către femeia care ţinea copilul. Pe neaşteptate mama cea adevărată se aruncă la picioarele regelui şi se rugă:

- Lăsaţi-i ei copilul, dar vă rog nu-l tăiaţi! Dar cealaltă femeie zise:

- Să nu fie nici al meu nici al tău, mai bine tăiaţi-l! Acum Solomon ştia cu siguranţă care era mama cea adevărată.

În profeţie, femeia este simbolul bisericii (Ieremia 6:2). Cu atâtea biserici în zilele din urmă, cum o putem distinge pe cea adevărată dintre cele false, biserica zilelor de pe urmă care are pe Fiul Cel Viu? Ca şi Solomon, noi trebuie să folosim sabia cuvântului lui Dumnezeu (Evrei 4:12)!
1. Cum zugrăveşte Apocalipsa adevărata biserică a lui Dumnezeu?

1. Cum zugrăveşte Apocalipsa adevărata biserică a lui Dumnezeu?


Apocalipsa 12:1, 2, 5. O ______ învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască. ... Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  În profeţia biblică, biserica lui Dumnezeu este simbolizată de către o femeie curată (Ieremia 6:2). În Apocalipsa 12, această femeie este învăluită în soare, lună şi stele--lumina naturală a creaţiunii lui Dumnezeu. Domnul Isus i-a spus bisericii "Voi sunteţi lumina lumii." Matei 5:14. Soarele reprezintă lumina lui Isus (Psalm 84:11; Maleahi 4:2). Luna de sub picioarele ei reprezintă tipurile şi umbrele sistemului de jertfe din Vechiul Testament. Aşa cum luna reflectă lumina soarelui, tot aşa sistemul de jertfe era de folos deoarece reflecta lumina lui Mesia ce urma să vină (Coloseni 2:16, 17; Evrei 10:1). Cele 12 stele de deasupra capului ei simbolizează conducerea bisericii--12 seminţii în Vechiul Testament şi 12 apostoli în Noul Testament. Cel care urmează să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier este Domnul Isus (Psalm 2:7-9; Apocalipsa 19:13-16).

2. Cine este

2. Cine este "balaurul cel mare şi roşu" şi ce încearcă el să facă?


Apocalipsa 12:9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi ______ a fost aruncat pe pământ.

Apocalipsa 12:4 Balaurul a stătut înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Balaurul este Satana, care la vremea naşterii Domnului Isus, lucra prin imperiul roman păgân. Satana l-a influenţat pe Irod, un conducător al Romei, să încerce să-L omoare pe Copilul Isus, ucigându-i pe toţi nou-născuţii din Betleem (Matei 2:16).

3. Ce s-a întâmplat după ce Satana n-a reuşit să-l distrugă pe Isus?

3. Ce s-a întâmplat după ce Satana n-a reuşit să-l distrugă pe Isus?


Apocalipsa 12:5. Copilul a fost răpit __ Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  După învierea Sa, Domnul Isus S-a înălţat la ceruri şi la scaunul de domnie al lui Dumnezeu (Fapte 1:9-11), unde nu mai putea să fie atacat de Satana.

4. După ce Isus a fost luat la cer, ce a început Satana să-i facă bisericii?

4. După ce Isus a fost luat la cer, ce a început Satana să-i facă bisericii?


Apocalipsa 12:13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să __________ pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Când n-a mai putut să-şi manifeste ura faţă de Isus, Satana s-a hotărât să-I facă rău lui Isus îndreptându-şi întreaga furie asupra bisericii.

5. Unde s-a dus femeia în timpul perioadei de groaznică persecuţie?

5. Unde s-a dus femeia în timpul perioadei de groaznică persecuţie?


Apocalipsa 12:6. Şi femeia a fugit în _______, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şase zeci de zile.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Femeia (biserica lui Dumnezeu) a fugit în pustie (locuri îndepărtate ale pământului) ca să se ascundă de vrăjmaşii ei. Este un adevăr istoric bine-cunoscut că în timpul Evului Mediu, poporul lui Dumnezeu s-a ascuns în peşteri şi în locuri singuratice ale pământului, incluzând şi ţărmurile Americii, pentru a căuta libertate religioasă şi ocrotire faţă de persecuţia papală. Cele 1260 de zile (descrise în Biblie, de asemenea, ca cele 42 de luni sau trei ani şi jumătate) se referă la teribila perioadă de 1260 de ani de persecuţie în care milioane au murit pentru credinţa lor. În acest timp, biserica lui Dumnezeu a fost vie dar n-a putut fi identificată ca o organizaţie oficială, vizibilă. (vezi suplimentul intitulat "Anii de Persecuţie".)

6. Care sunt alte două semne de identificare ale adevăratei biserici a lui Dumnezeu?

6. Care sunt alte două semne de identificare ale adevăratei biserici a lui Dumnezeu?


Apocalipsa 12:17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc ___________ lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Biserica rămăşiţei lui Dumnezeu, în care El îi cheamă pe toţi oamenii, va păzi Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu (inclusiv Sabatul). De asemenea, ea va avea şi mărturia lui Isus, care este duhul sau darul proorociei (Apocalipsa 19:10). Dumnezeu numeşte biserica Lui din vremea sfârşitului "rămăşiţa" deoarece ea se identifică în doctrină şi caracteristici cu biserica apostolică. O "rămăşiţă" este ultima bucăţică rămasă dintr-o bucată de stofă şi este exact asemenea primei bucăţi din acelaşi cupon de stofă.

7. Cum a spus Domnul Isus că ne demonstrăm iubirea faţă de El?

7. Cum a spus Domnul Isus că ne demonstrăm iubirea faţă de El?


Ioan 14:15. Dacă Mă iubiţi, veţi _____ poruncile Mele.

1 Ioan 5:3 Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  În istorisirea noastră de la început, Solomon a reuşit să o identifice pe adevărata mamă prin felul cum şi-a arătat iubirea. La fel, adevărata biserică a lui Dumnezeu va fi recunoscută prin iubirea ei plină de sacrificiu şi bunăvoinţa ei de a asculta de poruncile lui Dumnezeu.

8. Care trei solii îngereşti le va vesti biserica lui Dumnezeu din timpul sfârşitului?

8. Care trei solii îngereşti le va vesti biserica lui Dumnezeu din timpul sfârşitului?


Apocalipsa 14:7. Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul __________ Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor.

Apocalipsa 14:8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei.

Apocalipsa 14:9, 10 Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Aceste trei declaraţii pe care le rostesc îngerii reprezintă trei solii urgente pe care biserica lui Dumnezeu le va vesti înainte de întoarcerea Domnului Isus.

9. Cui îi va vesti aceste solii poporul lui Dumnezeu?

9. Cui îi va vesti aceste solii poporul lui Dumnezeu?


Apocalipsa 14:6. Cu o evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, _______ neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Biserica lui Dumnezeu din timpul sfârşitului va vesti această întreită solie oricărui neam de pe pământ.

10. Ce amănunte ne oferă Dumnezeu în cuvântul Său ca să ne ajute să reuşim să identificăm biserica sfârşitului?

10. Ce amănunte ne oferă Dumnezeu în cuvântul Său ca să ne ajute să reuşim să identificăm biserica sfârşitului?


Apocalipsa 12:17. Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu ________ seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

1. Ea va apărea şi îşi va face lucrarea vizibilă după ce va ieşi din pustie în 1798 (Apocalipsa 12:6, 13-17).

2. Ea va vesti aceleaşi adevăruri pe care le-au vestit apostolii şi toate învăţăturile ei vor fi în acord cu Biblia (Apocalipsa 12:17).

3. Ea va păzi cele Zece Porunci, inclusiv Sabatul biblic (Apocalipsa 12:17).

4. Ea va deţine duhul proorociei (Apocalipsa 12:17; 19:10).

5. Ea va vesti cu voce tare cele trei solii ale lui Dumnezeu pentru vremea sfârşitului (Apocalipsa 14:6-14).

6. Va reprezenta o lucrare mondială (Apocalipsa 14:6).

7. Va vesti evanghelia cea veşnică, care este mântuirea doar prin Isus Hristos (Apocalipsa 14:6).

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Mulţi creştini dragi sunt membri ai bisericilor care nu împlinesc cele şapte condiţii de mai sus. Cu toate acestea, nici o biserică nu poate fi rămăşiţa lui Dumnezeu în care El să-Şi cheme toţi copiii Săi sinceri dacă acea biserică nu împlineşte toate cele şapte condiţii.

11. Domnul Isus vă oferă aceste şapte puncte de identificare profetică, iar apoi vă zice

11. Domnul Isus vă oferă aceste şapte puncte de identificare profetică, iar apoi vă zice "Du-te şi caută-Mi biserica!" Ce vă promite El dacă o veţi căuta?


Luca 11:9. Căutaţi şi veţi _____.

Răspundeţi:  ____________________

12. Câtor organizaţii din biserica mondială li s-ar potrivi aceste şapte puncte?

12. Câtor organizaţii din biserica mondială li s-ar potrivi aceste şapte puncte?


Efeseni 4:5. Este un singur Domn, o singură ________, un singur botez.

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Unei singure biserici din întreaga lume i se potrivesc toate aceste condiţii--Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, care îţi aduce aceste solii prin seminarul prezent. Chiar în acest moment ea vesteşte în întreaga lume întreita solie din Apocalipsa 14:6-12. Şi milioane de oameni răspund.

13. Multe biserici se cheamă singure creştine. Înseamnă oare aceasta că ele sunt adevarata biserică a lui Dumnezeu?

13. Multe biserici se cheamă singure creştine. Înseamnă oare aceasta că ele sunt adevarata biserică a lui Dumnezeu?


Isaia 4:1. Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat, şi vor zice: "Vom mânca _______ noastră înşine şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele, şi ia ocara de peste noi!"

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Pâinea este un simbol al Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 6:35, 51, 52, 63), iar haina este un simbol al neprihănirii (Apocalipsa 19:8). Cele şapte femei din această profeţie îşi au propria pâine (propria concepţie despre adevăr) şi doresc să-şi păstreze propriile haine (neprihănire). Ele nu doresc să aibă haina imaculată a neprihănirii Domnului Isus. Tot ceea ce vor este să ia numele lui Isus, probabil pentru că Biblia zice: "Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi." Fapte 4:12.

14. Odată ce o persoană a descoperit biserica adevărată a lui Dumnezeu din timpul sfârşitului, oare este necesar să devină şi membră a ei?

14. Odată ce o persoană a descoperit biserica adevărată a lui Dumnezeu din timpul sfârşitului, oare este necesar să devină şi membră a ei?


Faptele apostolilor 2:47. Şi Domnul _______ bisericii în fiecare zi pe cei ce trebuiau mântuiţi. (KJV)

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Da, calitatea de membru este imperativă în biserica lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Observaţi cât de clar răspunde Dumnezeu la această întrebare despre calitatea de a fi membru:



-- Toţi suntem chemaţi într-un singur trup (Coloseni 3:15).


-- Acest trup reprezintă biserica (Coloseni 1:18).


-- Intrăm în acest trup prin botez (1 Corinteni 12:13).



Este tot atât de imperios de necesar să intrăm în biserica lui Dumnezeu de astăzi pe cât era de necesar să se intre în arca lui Noe în zilele potopului. Domnul spune, "Intră în corabie, tu şi toată casa ta." Geneza 7:1.

15. Câte feluri de scăpare erau pe vremea lui Noe?

15. Câte feluri de scăpare erau pe vremea lui Noe?


Evrei 11:7. Prin credinţă Noe ... a făcut un ____ ca să-şi scape casa. ("o arcă", KJV)

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Domnul Isus ne spune că zilele dinainte de cea de a doua venire a Sa vor fi ca zilele lui Noe (Luca 17:26). Va exista un singur mod de scăpare, aşa cum a fost o singură arcă pe vremea lui Noe.

16. Întrucât există mulţi creştini credincioşi în alte biserici şi întrucât Dumnezeu nu are decât o singură rămăşiţă adevărată, ce se va întâmpla cu aceşti creştini sinceri?

16. Întrucât există mulţi creştini credincioşi în alte biserici şi întrucât Dumnezeu nu are decât o singură rămăşiţă adevărată, ce se va întâmpla cu aceşti creştini sinceri?


Ioan 10:16. Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor _______ de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.

Apocalipsa 18:2, 4 A căzut, a căzut Babilonul cel mare. ... Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!

Răspundeţi:  ____________________

Notă:

  Domnul Isus îi va chema pe toţi urmaşii Săi sinceri şi credincioşi să iasă din Babilon. Ei Îi vor auzi glasul, Îi vor răspunde şi vor intra în singura Lui biserică adevărată de la sfârşitul timpului.

17. Domnul Isus te cheamă astăzi să intri în marea Sa biserică a sfârşitului. Aici vei fi în siguranţă. Tu eşti nespus de preţios pentru El. N-ai vrea să răspunzi chemării Sale chiar acum?

17. Domnul Isus te cheamă astăzi să intri în marea Sa biserică a sfârşitului. Aici vei fi în siguranţă. Tu eşti nespus de preţios pentru El. N-ai vrea să răspunzi chemării Sale chiar acum?




Răspundeţi:  ____________________


Studiu suplimentar

Ani de persecuţie
Cei 1260 de ani de necazuri sunt menţionaţi în repetate rânduri în Biblie, deoarece istoriceşte vorbind a fost cea mai grea perioadă din câte au existat pentru poporul lui Dumnezeu (Matei 24:21). Se face referire la ea ca la cele 1260 de zile, 42 de luni, trei vremi şi jumătate sau ani (Apocalipsa 12:6, 14 13:5 Daniel 7:25). Folosind calendarul evreiesc, care are 360 de zile într-un an, toate trei conduc la aceeaşi perioadă de timp-1260 de ani. O zi profetică este egală cu un an literal (Ezechiel 4:6 Numeri 14:34).

Istoria arată clar că papalitatea a fost puterea care a persecutat timp de 1260 de ani. Perioada începe în anul 538 după Hristos, când puterea papală devine supremă în creştinătate conform cu decretul împăratului Iustinian. În el, episcopul de Roma este recunoscut ca fiind conducătorul tuturor bisericilor. Acest document devine o parte a codului lui Iustinian, legea fundamentală a Imperiului. Perioada se încheie în 1798 când generalul lui Napoleon, Alexandre Berthier, îl ia pe papă prizonier. Cel puţin 50 de milioane de creştini au murit pentru credinţa lor în timpul acestei perioade de persecuţie.

Trei puncte cruciale
Trei adevăruri de importanţă extremă pentru poporul lui Dumnezeu sunt stabilite în Apocalipsa 12:10-12. Aceste adevăruri sunt:

1. Isus l-a învins pe Satana, acuzatorul fraţilor, la cruce.

2. Fiecare dintre noi îl putem birui prin sângele lui Hristos şi dând mărturie.

3. Diavolul este înfuriat deoarece el ştie că timpul său este scurt. Nu ne putem aştepta ca el să se poarte cu nobleţe, doar el este cel mai înverşunat duşman al nostru.

Mesajul nostru este că Isus, care l-a învins pe Satana, ne oferă puterea Sa neasemuită în dar. Cu puterea lui Isus în vieţile noastre nu putem da greş. Furia lui Satan nu trebuie să ne afecteze. El este un duşman învins. El a fost înfrânt în războiul din ceruri şi aruncat afară. El a fost biruit de Isus la cruce şi şi-a pierdut stăpânirea. Legal, el va pierde cazul în faţa judecăţii, şi va fi înfrânt din nou când va ataca cetatea Sfântă a lui Dumnezeu. În final el va fi nimicit de pe faţa pământului în iazul de foc. Şi ceea ce este cel mai minunat, Domnul Isus a promis că Satana va fi înfrânt în lupta sa înverşunată care are ca scop să ne distrugă pe mine şi pe tine. Ce mesaj nemaipomenit de speranţă avem de la Domnul Isus!