Skip Main Navigation
Amazing Facts - God's Message Is Our Mission!
   |  

Puritate şi putere

Print Friendly
Puritate şi putereLesson 9

Te-ai săturat să-i răneşti pe cei pe care-i iubeşti şi să ai conştiinţa încărcată? Trăieşti cu regretul continuu pentru greşelile din trecut? Ţi-ai dorit vreodată să poţi să te speli şi să fii curat şi pe dinăuntru la fel ca în exterior? Dacă da, avem veşti grozave pentru tine: acest lucru este posibil! Dumnezeu are un plan prin care ţi se pot spăla cu totul toate păcatele şi caracterul tău poate fi preschimbat. Este aceasta absurd? Deloc! Hristos spune că: "Am fost îngropaţi împreună cu El prin botez" (Romani 6:4). În momentul în care Îl accepţi pe Hristos, viaţa cea veche moare şi Domnul promite să uite toate păcatele tale. Mai mult decat atât, El te poate ajuta să învingi fiecare obicei păcătos din viaţa ta. Ştiai că, se menţionează crucea în Biblie de 28 de ori, iar botezul de 97 de ori? Înseamnă că botezul trebuie să fie destul de important şi nu-i de mirare pentru că el semnifică o viaţă nouă în care trecutul păcătos şi obsedant este îngropat şi uitat pentru totdeauna. Citeşte relatările uimitoare ale Bibliei cu privire la acest subiect şi nu vei mai fi niciodată acelaşi.
Acest verset clarifică faptul că botezul este necesar pentru mântuire.
Acest verset clarifică faptul că botezul este necesar pentru mântuire.

1. Este într-adevăr botezul esenţial?

"Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit." Marcu 16:16.

Răspundeţi:   Da, într-adevăr! Cum ar putea orice limbaj sau cuvinte să exprime mai clar acest lucru?

Împrejurările au făcut imposibil din punct de vedere omeneşte, ca tâlharul de pe cruce să fie botezat.
Împrejurările au făcut imposibil din punct de vedere omeneşte, ca tâlharul de pe cruce să fie botezat.

2. Dar dacă tâlharul de pe cruce nu s-a botezat, de ce ar trebui ca eu să mă botez?

"Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână." Psalmi 103:14.

Răspundeţi:   Nici nu a restituit ceea ce a furat aşa cum Dumnezeu indică în mod specific în Ezechiel 33:15. Dumnezeu ne face răspunzători pentru ceea ce putem face, însă de asemenea recunoaşte limitele "ţărânei". El nu ne va cere un lucru imposibil de făcut, din punct de vedere fizic. Dacă tâlharul ar fi putut să se dea jos de pe cruce, el s-ar fi botezat imediat. Acesta este singurul exemplu din Biblie ca o excepţie de la regulă. Dumnezeu a vrut să Se asigure că nimeni nu se va încumeta atât de mult încât să refuze botezul.

Doar O SINGURĂ metodă de botez este biblică, nu 14.
Doar O SINGURĂ metodă de botez este biblică, nu 14.

3. Există multe rânduieli (ceremonii) numite botez. Nu poate fi oricare din acestea acceptabilă, dacă o persoană este sinceră şi serioasă cu privire la acest lucru?

Răspundeţi:   Nu! Nu este decât un singur botez adevărat. Toate celelalte aşa-numite botezuri sunt contrafaceri.

Note: În planul său pentru botez, diavolul spune, "Fă alegerea. Motoda de botez nu contează. Spiritul în care se face contează." Dar Biblia spune, "Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez." Efeseni 4:5. De asemenea mai spune, "Ascultă glasul Domnului în ce-ţi spun, căci o vei duce bine, şi vei scăpa cu viaţă." Ieremia 38:20.

Domnul Isus a fost botezat prin scufundare.
Domnul Isus a fost botezat prin scufundare.

4. Cum a fost Domnul Isus botezat?

"Isus ... a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise." Marcu 1:9, 10.

Răspundeţi:   Prin scufundare! Observaţi că după ceremonie, El a ieşit "afară din apă." Isus a fost botezat "în Iordan," nu pe mal aşa cum cred mulţi. Ioan întotdeauna găsea un loc de botez unde "erau multe ape" (Ioan 3:23), astfel încât apa să fie destul de adâncă. Biblia ne porunceşte să urmăm exemplul lui Isus (1 Petru 2:21). Orice alt fel de botez, decât prin scufundare, încalcă această poruncă. Cuvântul "botez" vine din cuvântul grecesc "baptizo." Înseamnă "afundare sau cufundare sau scufundare." Există opt cuvinte greceşti diferite în Noul Testament care sunt folosite pentru a descrie modul de folosire al apei. Dar dintre aceste cuvinte variate--însemnând a stropi, a turna sau a scufunda--pentru a descrie botezul este folosit doar cel ce are înţelesul de "a scufunda" (baptizo).

Filip l-a botezat pe etiopian prin scufundare.
Filip l-a botezat pe etiopian prin scufundare.

5. Nu au schimbat oare ucenicii metoda de botez?

"S-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip." Fapte 8:38, 39.

Răspundeţi:   Nu! Obsevaţi vă rog, că, Filip, un conducător din biserica timpurie, l-a botezat pe vistiernicul Etiopiei prin scufundare, în acelaşi mod în care Ioan l-a botezat pe Isus, iar apostolul Pavel ne-a avertizat că oricine îi învaţă pe alţii contrar învăţăturilor lui Isus să fie "anatema." Galateni 1:8. Nici o persoană--nu contează cât de divină--nu este autorizată să schimbe cuvintele şi poruncile lui Dumnezeu.

Toate metodele de botez, altele decât scufundarea, vin de la oameni mai degrabă decât de la Dumnezeu.
Toate metodele de botez, altele decât scufundarea, vin de la oameni mai degrabă decât de la Dumnezeu.

6. Deoarece Isus şi ucenicii au botezat prin scufundare, cine a introdus aceste alte aşa-numite botezuri, care există astăzi?

"Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti." Matei 15:9.

Răspundeţi:   Oameni greşit îndrumaţi au introdus alte metode de botez, în directă contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a spus, "Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?" "Aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre." Matei 15:3, 6. Închinarea care ascultă de învăţături omeneşti este "în zadar". Gândiţi-vă la aceasta! Porunca sacră a botezului a fost schimbată şi făcută de mică importanţă, de-a lungul călătoriei primejdioase pe care adevărul a făcut-o de-a lungul secolelor. Nu-i de mirare că Biblia ne sfătuieşte să "luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna." Iuda 3.

Există trei lucruri pe care o persoană trebuie să le facă înaintea botezului.
Există trei lucruri pe care o persoană trebuie să le facă înaintea botezului.

7. Ce trebuie să facă o persoană ca să se pregătească pentru botez?

Răspundeţi:   A. Să înveţe cerinţele lui Dumnezeu. "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i ... învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit." Matei 28:19, 20.

B. Să creadă adevărul cuvântului lui Dumnezeu. "Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit." Marcu 16:16.

C. Să se căiască de păcate şi să le părăsească, experimentând convertirea. "Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre." Fapte 2:38. "Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele." Fapte 3:19.

Când mă botez, practic îmi declar credinţa mea în moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus.
Când mă botez, practic îmi declar credinţa mea în moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus.

8. Care este semnificaţia botezului?

"Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului." Romani 6:4-6.

Răspundeţi:   Îl reprezintă pe credincos urmându-l pe Isus în moartea, îngroparea şi învierea Lui. Simbolismul este perfect şi plin de adânci semnificaţii. În botez ochii sunt închişi, mâinile împreunate şi respiraţia este întreruptă, la fel ca în moarte. Apoi are loc îngroparea în apă şi învierea din mormântul de apă la o nouă viaţă în Hristos. Când se ridică din apă, ochii se deschid şi candidatul începe din nou să respire şi să relaţioneze cu prieteniio asemănare perfectă a învierii. Marea diferenţă între creştinism şi orice altă religie este tocmai moartea, îngroparea şi învierea lui Isus. Prin aceste trei acte este posibil ca Dumnezeu să facă tot ce doreşte pentru noi. Domnul a instituit botezul prin scufundare ca un act comemorativ, tocmai ca să păstreze vii în mintea creştinilor aceste trei acte vitale, până la sfârşitul timpului. Nu există un simbolism al morţii, îngroparii şi învierii lui Isus, în altă formă decât prin botez. Doar scufundarea împlineşte înţelesul textului din Romani 6:4-6.


Moartea faţă de păcat. Vechea viaţă îngropată în apă. Înviat a fi o noua persoană în Hristos.

Noii creştini sunt ca pruncii care încep să umble. Câteodată ei alunecă şi cad.
Noii creştini sunt ca pruncii care încep să umble. Câteodată ei alunecă şi cad.

9. Nu-i aşa că o persoană nu ar trebui să se boteze până nu este sigură că nu va mai aluneca şi nu va mai cădea niciodată?

"Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are." 2 Corinteni 8:12.

Răspundeţi:   Aceasta e ca şi cum ai spune că un copilaş nu ar trebui să încerce să meargă până când este sigur că nu va aluneca şi nu va cădea. Un creştin este "copilaş" nou-născut în Hristos. De aceea experienţa convertirii se numeşte "naşterea din nou." Trecutul urât, păcătos nu mai există pentru un copil al lui Dumnezeu. Trecutul păcătos al unei persoane este iertat şi uitat de Dumnezeu la convertire. Botezul semnifică îngroparea vieţii vechi. Noi ne începem viaţa de creştini mai degrabă ca şi copilaşi decât ca adulţi, iar Dumnezeu ne judecă în funcţie de atitudinea noastră şi direcţia vieţii noastre, mai degrabă decât în funcţie de câteva alunecări şi căderi pe care le putem experimenta ca şi creştini imaturi.

Botezul este un eveniment glorios pentru că simbolizează îngroparea vieţii vechi de păcat şi începutul noii vieţi în Hristos.
Botezul este un eveniment glorios pentru că simbolizează îngroparea vieţii vechi de păcat şi începutul noii vieţi în Hristos.

10. De ce este botezul o chestiune urgentă pentru cel convertit?

"Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului." Fapte 22:16.

Răspundeţi:   Botezul este o mărturisire publică, prin care se arată că păcătosul căit, a fost iertat şi curăţit de Isus (1 Ioan 1:9) şi că trecutul păcătos, perfid este înapoia lui. Nici o dovadă incriminatoare împotriva acelei persoane, nu mai există după convertire.

Bărbaţi şi femei astăzi se clatină şi se luptă continuu sub sarcina grea a vinei şi păcatului. Această murdărire şi povară este aşa de devastatoare pentru personalitatea umană încât oamenii ar face orice pentru a putea obţine un cât de mic sentiment al iertării şi curăţirii. Mulţi au ajuns în cabinetul psihiatrilor, acolo unde alţi oameni sincer încearcă să-i ajute. Dar ajutorul real se găseşte atunci când se vine la Hristos, care spune tuturor celor care se apropie de El, "Da, vreau, fii curăţit." Matei 8:3. Nu numai că El ne curăţeşte, dar El şi răstigneşte natura păcătoasă din noi. Îngroparea în apele botezului, semnifică îngroparea trupului mort urât al vechii vieţi păcătoase. Această instituire (orânduire) este de o importanţă supremă, deoarece reprezintă cea mai uimitoare clauză ce li s-a făcut vreodată oamenilor.

Filip l-a botezat pe vistiernicul etiopian în aceeaşi zi în care el L-a acceptat pe Domnul Hristos ca Salvator al său.
Filip l-a botezat pe vistiernicul etiopian în aceeaşi zi în care el L-a acceptat pe Domnul Hristos ca Salvator al său.

11. Cât timp trebuie să ne pregătim pentru botez?

Răspundeţi:   Depinde de persoană. Unii înţeleg lucrurile mai repede decât alţii, dar în cele mai multe cazuri, pregătirea se poate face într-o succesiune scurtă. Să vedem câteva exemple biblice:

A. Vistiernicul etiopian (Fapte 8:26-39)botezat în aceeaşi zi în care a auzit adevărul.

B. Temnicerul din Filipi şi familia sa (Fapte 16:23-34)botezaţi în aceeaşi noapte în care au auzit adevărul.

C. Saul din Tars (Fapte 9:1-18)botezat trei zile mai târziu după ce Isus i-a vorbit pe drumul spre Damasc.

D. Corneliu (Fapte 10:1-48)botezat în aceeaşi zi în care a auzit adevărul.


La convertire, Dumnezeu:

1. Ne iartă şi ne uită trecutul.

2. Ne transformă miraculos în fiinţe noi din punct de vedere spiritual.

3. Ne adoptă ca fii şi fiice ale Sale.

Cu siguranţă, nici un nou adevărat convertit nu va dori să întârzie botezul, care în mod public îi aduce toată cinstea Domnului Isus ca să săvârşească toate aceste minuni.

Dumnezeu este mulţumit de oamenii care se botează prin scufundare. Se declară El mulţumit de botezul tău?
Dumnezeu este mulţumit de oamenii care se botează prin scufundare. Se declară El mulţumit de botezul tău?

12. Ce părere are Dumnezeu faţă de botezul unei persoane convertite?

Răspundeţi:   El a spus la botezul Fiului Său, "Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea." Matei 3:17. Aşa că, astăzi este de asemenea mulţumit când o persoană se botează prin scufundare, în armonie cu porunca Sa. Acei care Îl iubesc pe Domnul, întotdeauna se vor sforţa să Îl mulţumească (1 Ioan 3:22; 1 Tesaloniceni 4:1). Este Dumnezeu mulţumit de botezul tău?

Botezul este o intrare oficială în Biserica lui Dumnezeu. Să te botezi  fără să te alături Bisericii lui Dumnezeu, nu este biblic.
Botezul este o intrare oficială în Biserica lui Dumnezeu. Să te botezi fără să te alături Bisericii lui Dumnezeu, nu este biblic.

13. Poate cineva experimenta adevăratul botez, fără să devină membru al Bisericii lui Dumnezeu.

Răspundeţi:   Nu! Dumnezeu subliniază clar acest lucru. Observaţi paşii:

A. Toţi sunt chemaţi să fie un singur trup. "Aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup." Coloseni 3:15.

B. Biserica este trupul. "El este Capul trupului, al Bisericii." Coloseni 1:18.

C. Noi începem să facem parte din acest trup, prin botez. "Am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup." 1 Corinteni 12:13.

D. Poporul convertit al lui Dumnezeu este adăugat la Biserică. "Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi." (În engl. "Domnul adăuga în Biserică, în fiecare zi pe cei ce trebuiau să fie mântuiţi.") Fapte 2:47.

Dacă Isus îţi vorbeşte cu privire la botez, nu respinge învăţătura Lui. Botezul este o exprimare publică a dorinţei tale de a-L urma cu totul pe Dumnezeu.
Dacă Isus îţi vorbeşte cu privire la botez, nu respinge învăţătura Lui. Botezul este o exprimare publică a dorinţei tale de a-L urma cu totul pe Dumnezeu.

14. Observaţi patru lucruri pe care botezul nu le face:

Răspundeţi:   În primul rând:
Botezul în sine nu schimbă inima omului este doar un simbol a schimbării care a avut loc. O persoană poate să se boteze fără să creadă, fără să se pocăiască de păcate şi fără să aibă o inimă nouă. Poate chiar să se boteze prin scufundare după modelul lui Isus, însă el va ieşi din apă doar ca un păcătos udat, în loc de a fi un păcătos neudattot fără credinţă, fără să se pocăiască de păcate şi fără să aibă o inimă nouă. Botezul nu poate face o persoană nouă. Nici nu poate schimba sau regenera pe cineva. Puterea transformatoare a Duhului Sfânt este cea care schimbă inima, prin convertire. O persoană trebuie de asemenea să se nască şi din Duh, nu numai din apă.

În al doilea rând:
Botezul nu face o persoană să se simtă mai bine. Nu-i schimbă neapărat sentimentele. Unii oameni sunt dezamăgiţi pentru că nu se simt diferit după botez. Mântuirea nu este o chestiune de sentimente, ci de credinţă şi de ascultare.

În al treilea rând:
Botezul nu înlătură ispitele. Diavolul nu a terminat cu o persoană în momentul în care s-a botezat. Însă Isus este ajutorul oricăruia care crede. El spune, "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi." Evrei 13:5. Nici o ispită nu va veni fără să fie însoţită de o cale de a scăpa. Aceasta este promisiunea Scripturii (1 Corinteni 10:13).

În al patrulea rând:
Botezul nu garantează mântuirea. Nu este un ritual magic. Mântuirea este un dar de la Domnul Isus, primit atunci când cineva experimentează naşterea din nou. Botezul este un simbol al adevăratei convertiri, dar dacă convertirea nu precede botezul, această ceremonie este fără sens.


15. Isus îţi cere să te botezi prin scufundare, ca un simbol al faptului că păcatele ţi-au fost îndepărtate prin spălare. Ai vrea să plănuieşti această ceremonie în curând?

Răspundeţi:   


Întrebări de meditat

1. Există vreo situaţie în care să fie potrivit ca o persoană să se boteze mai mult decât o dată?


Da, Fapte 19:1-5 arată că Biblia susţine rebotezarea în unele cazuri.

2. Ar trebui copii mici să fie botezaţi?


Nu! Nimeni nu ar trebui botezat decât dacă (1) cunoaşte adevărul lui Dumnezeu, (2) îl crede, (3) s-a pocăit, şi (4) a experimentat convertirea. Nici un copilaş nu se poate califica din acest punct de vedere. Nimeni nu are dreptul să boteze un copilaş. De fapt, să faci aşa înseamnă să disconsideri poruncile directe ale lui Dumnezeu privind botezul. Oameni greşit îndrumaţi aflaţi în biserică cu mulţi ani în urmă au decretat că, copilaşii nebotezaţi sunt pierduţi, însă acest lucru nu este adevărat din punctul de vedere al Bibliei. Aceasta L-ar defăima pe Dumnezeu ca fiind un tiran care ar distruge copilaşi inocenţi doar pentru că părinţii lor nevrednici nu i-au botezat. Aceste învăţături sunt mai mult decât tragice. Este destul de rău să stropeşti bebeluşii şi să numeşti acest lucru botez. Dar este infinit mai rău să nu renunţi la conceptele nebiblice, cum că bebeluşii vor fi veşnic pierduţi din cauza unor părinţi care nu şi-au împlinit datoria.

3. Nu este botezul doar o chestiune de părere personală?


Da, însă nu se referă la părerea ta sau a mea. Părerea Domnului Hristos este cea care contează. Hristos declară că botezul este important pentru El. "Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu." Ioan 3:5. Să refuzi botezul înseamnă să refuzi sfatul direct al lui Dumnezeu (Luca 7:29, 30).

4. Ce vârstă ar trebui să aibă cineva pentru ca să poată să se boteze?


Ar trebui să fie destul de matur pentru ca să poată înţelege diferenţa dintre bine şi rău, şi pentru ca să poată să ia o decizie inteligentă de a se preda lui Hristos şi de a-L urma. Mulţi copii sunt pregătiţi pentru botez la 9 sau 10 ani, alţii la 7 sau 8 ani. Dar alţii nu sunt pregătiţi nici la 12 sau 13 ani. În Biblie nu este specificată nici o limită de vârstă, deoarece copiii au niveluri diferite de experienţă şi înţelegere. Unii sunt gata pentru botez mai repede decât alţii.

5. Poate botezul prin sine însuşi să te mântuiască?


Nu! Dar refuzul botezului poate fi cauza nemântuirii unei persoane, pentru că înseamnă nesupunere. Mântuirea este pentru "toţi cei ce-L ascultă." Evrei 5:9.

6. Nu este botezul cu Duhul Sfânt tot ceea ce avem nevoie?


Nu! Biblia ne arată în Fapte 10:44-48 că apa botezului este necesară chiar şi atunci când botezul cu Duhul Sfânt îl precedează.

7. Nu ar trebui să fim botezaţi numai în numele lui Isus?


În Matei 28:19 ni se spune să ne botezăm în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Acestea sunt cuvintele lui Isus şi noi le considerăm foarte sacre. În cartea Faptele Apostolilor, aflăm că noii credincioşi erau botezaţi în numele lui Isus. A-L identifica pe Isus ca fiind Hristosul şi Mesia era adevărul prezent pentru oamenii acelor zile; deci era crucial ca ei să fie botezaţi în numele Său. Noi credem că acest lucru este important şi pentru noi astăzi. Combinând mărturia lui Matei cu cea din cartea Faptelor, noi botezăm oamenii în numele Tatălui, şi al Fiului Său, Isus Hristos, şi a Duhului Sfânt. Folosind această metodă împidicăm accentuarea unei părţi din scriptură în defavoarea alteia.

8. Există un păcat la care nu vreau să renunţ. Ar trebui să mă botez?


Nu! Evident nu eşti pregătit să fii îngropat în apa botezului, pentru că vechea viaţă de păcat nu a murit. Ar fi un act criminal, ca un organizator de pompe funebre să îngroape pe cineva care nu a murit şi este la fel de serios ca un preot să boteze o persoană a cărei veche viaţă păcătoasă nu a murit.

9. Puteţi explica Galateni 3:27?


Aici Dumnezeu compară botezul cu căsnicia. Persoana care se botează recunoaşte public că a luat numele lui Hristos (creştin), la fel ca o mireasă care în mod public anunţă primirea numelui soţului ei, în momentul nunţii. În botez, ca şi în căsnicie, se aplică câteva reguli:

A. Nu ar trebui să aibă loc decât dacă dragostea este regula supremă.

B. Nu ar trebui să aibă loc decât dacă candidaţii sunt hotărâţi să fie credincioşi la bine şi la rău.

C. Ar trebui să se facă în deplină cunoştinţă de cauză.

D. Nu ar trebui să fie amânat în mod nejustificat.


Întrebări test

1. Biblia ne spune că există un Domn, o credinţă, şi (1)


_____   15 botezuri.
_____   5 botezuri.
_____   12 botezuri.
_____   Un botez.

2. Ne învaţă Isus că botezul este necesar? (1)


_____   Da.
_____   Nu.

3. Isus S-a botezat prin (1)


_____   Turnare.
_____   Stropire.
_____   Scufundare.

4. Cuvântul "botez" înseamnă (1)


_____   Să fii fericit.
_____   Să fii stropit.
_____   Să se toarne apă peste tine.
_____   Să fii introdus în apă, scufundat.

5. Multele botezuri contrafăcute de astăzi, ne-au fost lăsate de (1)


_____   Hristos.
_____   Apostoli.
_____   Oameni greşit îndrumaţi.

6. Însemnaţi lucrurile pe care o persoană ar trebui să le facă ca să se pregătească pentru botez: (4)


_____   Să citească de cinci ori Biblia.
_____   Să creadă adevărul.
_____   Să experimenteze transformarea (convertirea).
_____   Să se roage timp de exact 10 zile.
_____   Să postească 40 de zile.
_____   Să înveţe cerinţele lui Dumnezeu.
_____   Să îi pară rău că a comis şi să părăsească păcatul.

7. Botezul este un simbol al (1)


_____   Creaţiei lumii.
_____   Bibliei.
_____   Cerului.
_____   Morţii, îngropării şi învierii lui Hristos.
_____   Îngerilor.

8. Un creştin nou botezat este (1)


_____   ca un copil mic spiritual.
_____   ca un adult spiritual.

9. Atunci când se face cu rugăciune, sinceritate şi deplină înţelegere, botezul (1)


_____   Este o recunoaştere publică a convertirii.
_____   Nu are o mai mare însemnătate decât a înota.
_____   Este o garanţie că acea persoană nu va mai fi ispitită niciodată.

10. Este botezul copiilor mici conform Scripturii? (1)


_____   Da.
_____   Nu.

11. Unii copii sunt gata pentru botez mai repede decât alţii. (1)


_____   Adevărat.
_____   Fals.

12. Este întotdeauna necesar ca o persoană să se pregătească multe săptămâni sau luni pentru botez? (1)


_____   Da.
_____   Nu.

13. Poate o persoană să experimenteze botezul adevărat fără să devină membru al bisericii? (1)


_____   Da.
_____   Nu.
Complete Study Guide Sets (Bulk) by Bill May
Complete Study Guide Sets (Bulk) by Bill May

Other Languages


Contact Us

Name:


Email:


Prayer Request:


Share a Prayer Request
Name:


Email:


Bible Question:


Ask a Bible Question

Related Video

Related Audio

Related Print

God's Promises




(916) 434-3880 | AF iTools | Employment | Site Map | Privacy Statement | Terms of Use     Copyright 2015 by Amazing Facts Inc.

Back To Top