Darul vorbirii în limbi

Darul vorbirii în limbiBy Joe Crews

Licărirea omului sau flacăra lui Dumnezeu

Unul din semnele cele mai clare pe care Biblia ni-l descoperă despre zilele din urmă este unirea forţelor demonice pentru o luptă finală, îndârjită care va stabili soarta fiecărui suflet de pe pământ. Dumnezeu şi Satana se vor întâlni în războiul cel mare de la Armaghedon, iar controversa de veacuri dintre bine şi rău se va rezolva pentru veşnicie.

Biblia ne arată cum Satana va lucra cu mare putere prin toate modalităţile meşteşugite ca să facă apel la mintea omului, căutând să înşele întreaga planetă şi să o atragă în tabăra lui. Ioan declară că el "s-a pogorât ... cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme" (Apocalipsa 12:12). Ca să se pregătească pentru această întâlnire, pe care o plănuieşte de peste şase mii de ani, vrăjmaşul va manipula atât forţe politice cât şi religioase. Secole de pregătire temeinică s-au scurs în scopul dezvoltării ideilor şi învăţăturilor contrafăcute. Geniul diabolic al lui Satana are ca ţintă dezvoltarea unei strategii care să-i împiedice pe oameni de a fi salvaţi. Scopul final al diavolului este să-i facă pe oameni să păcătuiască, deoarece păcatul este singurul lucru care va îndepărta pe oricine afară din ceruri.

Biblia defineşte păcatul drept "fărădelege" - "călcarea Legii" (1 Ioan 3:4, trad. engl.) Ap.Pavel clarifică mai departe că doar călcarea Legii celor Zece Porunci constituie păcat (Romani 7:7). Atunci, nu este deloc de mirare că ultima mare bătălie se va da asupra ascultării de marea lege morală dată de Dumnezeu. Satana dispreţuieşte conducerea cerului şi legea lui. El a distrus armonia dintre îngeri, cu mult, mult timp înainte, acuzându-L pe Dumnezeu că cere prea mult. El L-a mai acuzat pe Dumnezeu că este nedrept atunci când cere ascultare de o lege care nu se poate ţine. De atunci el a tot încercat să-şi dovedească acuzaţiile drept adevărate, făcându-i pe oameni să calce această lege. Cu necredincioşii, diavolul nu a avut niciun fel de problemă, dar cum ar fi putut el să unească toate marile religii într-un program de neascultare?

Planul lui grandios pentru înşelăciunea finală era să-i facă pe toţi să calce peste autoritatea cerului, chiar şi pe lumea religioasă. Evident, trebuia inventată o soluţie care să-i facă pe creştini să se simtă confortabil în neascultarea lor, care urma să fie promulgată în numele lui Hristos şi care urma să acţioneze trecând peste toate graniţele oricărei biserici sau crez. Întrucâtva, planul urma să distrugă viziunea tradiţională despre Biblie ca fiind ultima autoritate în probleme de credinţă şi să stabilească vreo altă autoritate care să menţină încă o imagine creştină respectabilă. Ca să unească toate bisericile şi toate credinţele, planul trebuia să fie în afara oricărei doctrine, interpretări profetice sau standarde de viaţă, întrucât acestea ar produce doar diviziune şi dezacord.

În consecinţă, ca să-şi realizeze cu succes scopul fantastic de a înhăma lumea creştină în neascultare faţă de legea lui Dumnezeu, Satana a trebuit să facă faţă la patru cerinţe elementare:
  1. Să-i facă pe creştini să se simtă în siguranţă atunci când calcă legea.

  2. Să-i facă să nu aibă încredere în Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind testul cu turnesol al adevărului.

  3. Să înfiinţeze un alt test pe lângă Cuvânt care să pară adevărat şi acceptabil.

  4. Să omită toate interpretările profetice şi de doctrină şi standardele creştine care se dovedeau a produce discordie.

Nu ne este greu să vedem că toate aceste elemente trebuiau incorporate într-o şmecherie vastă care să-i unească pe creştini în neascultarea de cele Zece Porunci.

Sunt minunile de la Dumnezeu?

Acum haideţi să studiem practic descrierea inspirată despre cum vor birui aceste condiţii la sfârşitul timpului. Incredibil, puterile înşelătoare ale maestrului contrafacerii îşi vor realiza toate aceste obiective.

Mai întâi, remarcaţi că Domnul Isus a confirmat cât de mulţi nu vor asculta de Legea Lui în numele religiei: "Nu orişicine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am prorocitnoi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" Atunci le voi spune curat: "Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege." (Matei 7:21-23).

Încercaţi să înţelegeţi semnificaţia alarmantă a acestor cuvinte rostite de Domnul nostru. Aceşti oameni pretindeau în mare măsură că sunt creştini, chiar că au o putere extraordinară de a profetiza sau de a scoate draci. Ei au făcut aceste minuni în numele lui Isus. Dar Domnul Isus a declarat că nici măcar nu-i cunoştea, aşa că ei nu-şi foloseau aceste daruri aparent spirituale prin puterea lui Hristos. Atunci cine le-a dat această putere supranaturală să facă aşa minuni? Există doar două surse ale unei astfel de puteri: Dumnezeu sau Satana. Întrucât Domnul Isus i-a numit "lucrători de fărădelege," probabil că ei au vindecat şi au profetizat prin puterea lui Satana, autorul fărădelegii.

Aceasta ne arată că vor fi manifestări contrafăcute ale darurilor Duhului în ultimile zile. Pe dinafară, ele vor arăta exact ca darurile adevărate şi se vor face în numele lui Isus într-o atmosferă de însufleţire religioasă. Atunci cum putem face deosebirea dintre adevărat şi fals? Domnul Isus ne-a arătat destul de clar. Deşi strigau, 'Doamne, Doamne!' ei nu faceau voia Tatălui din ceruri. Care este voia lui Dumnezeu? David ne răspunde: "Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele" (Psalmi 40:8). Cei care apelau la Isus pe temeiul multelor lor minuni au fost respinşi de El ca fiind lucrători ai Satanei deoarece încălcau legea lui Dumnezeu. Ei nu-L cunoşteau pe Domnul Isus, deoarece să-L cunoşti înseamnă să asculţi de poruncile Lui.

"Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: "Îl cunosc", şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el" (1 Ioan 2:3, 4). Ei nici nu L-au iubit pe Isus, deoarece să-L iubeşti înseamnă să-I păstrezi si poruncile.

"Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele" (1 Ioan 5:3).

Doar cei care ascultă sunt plini de Duhul

Aceasta ne aduce la un alt adevăr extraordinar legat de ascultare: Doar cei care ascultă se pot umple de Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă că darurile spirituale nu pot exista în viaţa cuiva care calcă Legea lui Dumnezeu. Domnul Isus declara: "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.) care să rămână cu voi în veac" (Ioan 14:15, 16).

În acest text se vede clar ce este mai întâi. Iubirea duce la ascultare, iar ascultarea duce la umplerea cu Duhul. Nimeni nu ar trebui să nu ia seama la legătura dintre ascultare şi botezul cu Duhul Sfânt. Adevărul de bază cu privire la Duhul Sfânt este că El conduce în tot adevărul şi convinge de păcat.

"Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu" (Ioan 14:26).

Din nou, Domnul Isus a zis: "Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul..." (Ioan 16:13).

Ce se include în "tot adevărul" şi "toate lucrurile" în care ne va călăuzi Duhul? Evident Sabatul va fi unul, împreună cu toate celelalte nouă porunci. De fapt, chiar prima lucrare a Duhului Sfânt este să convingă de păcat. Domnul Hristos a descris această lucrare de slujire a Duhului în Ioan 16:8. "Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata" - "va mustra lumea de păcate" (trad.engleză).

Ce este păcatul? "... şi păcatul este fărădelege ..." (1 Ioan 3:4). Evident, cineva nu se poate umple de Duhul Sfânt fără să fie mustrat că încalcă legea. Minciuna, furtul, adulterul şi călcarea Sabatului nu îşi vor găsi locul într-o viaţă plină de Duhul Sfânt. Înfăptuirea deliberată a acestor păcate va opri efectiv intervenţia Duhului Sfânt. Păcatul voit şi darurile Duhului sunt tot atât de străine unul de altul ca şi Dumnezeu de Satana. De fapt, Domnul Isus a învăţat adevărul uimitor că întristarea Duhului Sfânt duce la păcatul de neiertat.

"De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; darhula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor" (Matei 12:31, 32).

Cea mai gravă greşeală pe care o poate face cineva este să respingă influenţa călăuzitoare a Duhului Sfânt, care ne convinge de păcat pe măsură ce caută să ne aducă la ascultare de Legea lui Dumnezeu.

Acest principiu a fost stabilit pentru veşnicie de către Luca atunci când prin inspiraţie a scris următoarele: "Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El" (Faptele apostolilor 5:32).

Cât de limpede putem vedea acum de ce aceia care înfăptuiau minuni au fost respinşi de către Domnul Isus ca "lucrători ai fărădelegii." Întrucât au respins voia Tatălui, Legea Sa, ei au pierdut accesul la puterea Duhului Sfânt. La acest punct, Satana a păşit înainte pentru a oferi o continuare de putere producând aceleaşi aparente minuni pe care le înfăptuia Duhul Sfânt.

Ameţiţi de o orbire fatală prin întristarea Duhului care îi convingea de neascultare, aşa-zişii creştini şi-au pierdut sensibilitatea faţă de călcarea legii sfinte a lui Dumnezeu. Sub îndemnul palpitant şi captivant al duhului lui Satana, ei au continuat să folosească o putere religioasă contrafăcută, bazată pe sentimente mai degrabă decât pe autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Hristos ne-a învăţat în Matei 7:22 că timpul sfârşitului va scoate la lumină o clasă de creştini ce vor pretinde că au puterea Duhului de a face minuni, dar care de fapt sunt conduşi de cel rău.

O împlinire uimitoare în zilele noastre

Există oare astfel de oameni în lumea de azi şi împlinesc ei cele patru cerinţe de bază pentru a atrage lumea religioasă într-un plan uriaş de neascultare? Ca să răspund la această întrebare, daţi-mi voie să vă împărtăşesc o experienţă personală recentă în legătură cu un grup de studiu biblic pe care fusesem rugat să-l conduc. Clasa era alcătuită din şase oameni - trei oameni de afaceri şisoţiile lor. Timp de câteva săptămâni, ne-am întâlnit în fiecare joi seara ca să cercetăm marile doctrine ale Bibliei.

Grupul era neobişnuit în orice privinţă. Mai întâi, se părea că cele trei cupluri erau nişte creştini excepţional de consacraţi. Adesea, în timpul studiilor, ei îşi împărtăşeau câte o mărturie cât se poate de arzătoare cu privire la cât de mult Îl iubeau ei pe Hristos. Era foarte evident că aveau sentimente puternice despre legătura lor personală cu Isus.

Al doilea lucru neobişnuit era modul deschis şi dornic în care acceptau adevărul pe măsură ce se desfăşura. Pe când cercetau subiecte ca Sabatul, starea morţilor şi alimentele necurate, exista o acceptare cu toată inima. Iarăşi şi iarăşi, se uimeau de cât de clare erau problemele şi se mirau cu glas tare de ce nu văzuseră ei mai înainte aceste lucruri.

În ultima seară de studii biblice, am înaintat o invitaţie grupului de a începe să ţină Sabatul. Spre uimirea mea totală, nici măcar vreunul dintre ei nu a avut nici cea mai mică înclinaţie de a asculta vreunul din adevărurile în care crezuseră atât de repede. Uimirea mea a fost şi mai mare când au început să-mi explice de ce nu aveau niciun plan să ţină Sabatul.

- Noi am primit botezul cu Duhul Sfânt şi El ne spune tot ceea ce trebuie să facem, mi-au explicat ei. El nu ne-a spus să ţinem Sabatul. Dacă ne va zice, o vom face cu plăcere. Ştim că este în Biblie şi credem în el, dar va trebui ca Duhul Sfânt să ne spună să-l ţinem înainte ca să-l ţinem.

În zadar am încercat să le arăt că Duhul Sfânt le vorbise deja prin Cuvânt şi că El nu Se putea contrazice spunându-le altceva.

Cuvântul lui Dumnezeu este "sabia Duhului", aşa cum declară apostolul Pavel în Efeseni 6:17. Aceasta înseamnă că Biblia reprezintă punctul culminant al lucrării de convingere de păcat făcute de Duhul Sfânt. Nimeni nu poate fi călăuzit în adevăr fără să se refere la Scripturi. Cu toate acestea, aceşti oameni, în numele chiar al Domnului Isus Însuşi, renunţau la autoritatea Bibliei în favoarea sentimentelor lor. Într-adevăr, ei aşezau un alt test al adevărului care li se părea mai adevărat decât Cuvântul lui Dumnezeu. Ei ascultau de un alt duh care îi liniştea în călcarea legii lui Dumnezeu, dar ei făceau toate acestea în numele lui Isus. Mărturisind o mare iubire pentru Hristos, ei îşi apărau propriile descoperiri directe ca dovezi ale manifestării deosebite a lui Dumnezeu în viaţa lor.

Ce-aş putea zice? S-au uitat la mine cu durere şi milă deoarece eu nu am fost pentru a primi pacea şi bucuria plină de extaz care le caracterizau experienţa. Deodată, mi-am dat seama că acesta era un răspuns exact la ceea ce descrisese Domnul Isus în Matei 7:21-23. Aceşti oameni chiar credeau că puterea le venea de la Dumnezeu. Cu toate acestea spuneau, "Doamne, Doamne," fără să împlinească voia lui Dumnezeu. Toate darurile Duhului pe care pretindeau că le au erau paralele cu darurile mărturisite de către cei care veneau la Isus--scoaterea demonilor, profeţia, vindecarea, minunile, etc. Isus a declarat că "mulţi" vor veni la sfârşit şi vor spune chiar aceste cuvinte. Oare astăzi mai există mulţi care se încadrează în această categorie?

În lung şi-n lat, astăzi, milioane sunt atrase de o mişcare care transcende toate barierele şi denominaţiunile. Catolici şi protestanţi sunt prinşi în egală măsură de fenomenul captivant de a fi îndemnaţi de un duh comun. Ei cred sincer că Duhul Sfânt îi înzestrează cu o nouă limbă a sufletului şi că puterea lui Dumnezeu îi foloseşte ca să vindece, să scoată draci şi să profetizeze.

În lumina avertizării Domnului Hristos, cum putem face deosebirea dintre adevăratele daruri şi cele contrafăcute? Cum putem fi siguri că minunile nu se fac prin puterea lui Satana? Singurul mod prin care putem recunoaşte contrafacerea este prin lipsa ei de a asculta de toate poruncile lui Dumnezeu. Domnul Isus ne-a avertizat că marile "semne şi minuni" ale falşilor profeţi din ultimile zile vor fi atât de înşelătoare încât "chiar şi cei aleşi" vor fi aproape copleşiţi de ele (Matei 24:24). Ioan a văzut "duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg" (Apocalipsa 16:14).

Să nu cumva să pierdeţi implicaţiile spirituale ale acestei activităţi demonice. Minunile lucrează doar în contextul religiei. Aceste duhuri rele din timpul sfârşitului vor lucra doar sub mantia bisericilor, în numele lui Hristos, mărturisind că sunt slujitori ai adevărului. Ap.Pavel vorbeşte de fapt despre "slujitorii lui (ai Satanei)... că se prefac în slujitori ai neprihănirii (2 Corinteni 11:15). Scriindu-le tesalonicenilor, el descria mai departe lucrarea acestor falşi apostoli ca fiind "cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii ..." (2 Tesaloniceni 2:9, 10).

Înspăimântătoarea concluzie este că diavolul va întruchipa atât de asemănător adevăratele manifestări de putere spirituală încât majoritatea lumii, inclusiv bisericile, se vor lăsa manipulate de el. Şi conform Scripturilor, doar cei care ascultă de toate poruncile lui Dumnezeu din iubire vor fi feriţi de înşelăciune.

Din nefericire, trăim într-un veac al spectacularului şi al bizarului. Din pricina acestui climat, mulţimile sunt atrase de promisiunea vindecării, a vorbirii în limbi şi a exorcismului demonic. Puţini îşi iau timp să se întrebe dacă puterea este de la Dumnezeu sau de la Satana. Cei mai mulţi sunt total inconştienţi de prezicerile inspirate legate de minunile contrafăcute şi de cum să facă deosebirea dintre adevărat sau fals. Impresionate de sinceritatea acelora care predică şi se roagă cu o putere atât de evidentă, în numele lui Isus, milioane de oameni au "sentimentul" că trebuie să fie de la Dumnezeu. Extazul lor sufletesc se ridică repede deasupra adevăratului test cu Scriptura.

Stând de vorbă cu grupul meu harismatic cu care făceam studii biblice, am descoperit că ei se conformaseră pe deplin celor patru condiţii esenţiale pe care le cere Satana pentru a atrage lumea religioasă în tabăra lui. Ei se simţeau în siguranţă deşi nu ascultau de Lege. Ei respinseseră Cuvântul lui Dumnezeu ca testul final al adevărului. Ei îşi fixaseră un alt test--sentimentul lor religios--ca dovadă a acceptării lor de către Dumnezeu. De asemenea, ei mai apelau la darurile minunate ale Duhului ca dovadă a aprobării lui Dumnezeu. În final, ei au dat deoparte adevărul extraordinar doctrinar şi profetic pe care îl studiasem împreună ca fiind neimportant şi secundar în comparaţie cu "experienţa" lor harismatică.

Catolicii, baptiştii, penticostalii şi episcopalienii au lăsat deoparte bucuroşi convingerile biblice şi punctele de vedere denominaţionale pentru a păstra unirea în "Duhul". Dar ce duh este acesta care lucrează în mod egal prin aceia care se închină Mariei, calcă sabatul şi încearcă să ţină legătura cu morţii? Desigur nu Duhul lui Dumnezeu! Duhul Sfânt le este dat doar "celor ce ascultă de El" (Faptele apostolilor 5:32).

Acum, haideţi să ne uităm la darul spiritual care a fost pretins de cei mai mulţi creştini moderni decât aproape oricare altul-- vorbirea în limbi. Întrucât Domnul Isus ne-a avertizat despre aceia care în ultimile zile vor profetiza şi vor scoate demoni în numele Lui, prin puterea lui Satana, putem fi siguri că şi celelalte daruri spirituale vor fi contrafăcute. Dacă, într-adevăr, epidemia prezentă de glossolalia reprezintă o pervertire a adevărului, ar fi mai greu să ne gândim la un plan mai perfect pe care să-l folosească Satana pentru a ţine sub control bisericile.

Nu este nevoie de dovezi!

Calea cea mai bună de a expune eroarea este să descoperi adevărul şi modalitatea cea mai fină de a testa fenomenul limbilor este să expunem în faţa noastră întreaga învăţătură biblică despre limbi. Mulţi consideră că vorbirea în limbi reprezintă dovada botezului cu Duhul Sfânt. Dacă cineva nu vorbeşte în limbi, este automat clasificat ca lipsindu-i harul şi puterea esenţială. Această modalitate de judecată mecanică în măsurarea experienţei creştine a altor oameni a produs o clasă mare de egoişti spirituali--aceia care se consideră că trăiesc pe un plan mai înalt decât fraţii mai slabi, neunşi.

Oare cere botezul cu Duhul Sfânt vreun semn sau vreo dovadă care să confirme că există? Biblia ne învaţă că el este un dar şi că trebuie primit prin credinţă. Ap.Pavel ne învaţă că "prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit" (Galateni 3:14). Dacă este prin credinţă, atunci nu este prin sentimente. Cerând făgăduinţa iertării, nu cerem un semn de la Dumnezeu că El Şi-a împlinit cuvântul. Ştim că aşa este deoarece aşa ne-a zis El. La fel, trebuie să cerem făgăduinţa Duhului prin credinţă, fără să pretindem vreo dovadă extraordinară din partea lui Dumnezeu că El Şi-a ţinut făgăduinţa. Atunci când cer semne şi dovezi, oamenii se îndoiesc de Cuvântul lui Dumnezeu.

Adevărul este că botezul cu Duhul Sfânt se află la dispoziţia tuturor credincioşilor în aceeaşi măsură ca şi iertarea păcatelor. Totuşi, aceasta nu înseamnă că toţi creştinii vor primi toate darurile Duhului. De fapt, ap.Pavel declară că darurile, incluzând darurile limbilor, se vor împărţi creştinilor. Duhul Sfânt Însuşi decide cui şi cum vor fi împărţite darurile. "De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune ... altuia, credinţa, prin acelaşi Duh ... altuia, prorocia, altuia, felurite limbi ... Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte" (1 Corinteni 12:8-11).

Apoi, ap.Pavel continuă să ilustreze diferitele daruri ca fiind părţi sau membre ale trupului lui Hristos, care este biserica. "Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El" (1 Corinteni 12:18). Practic, el scoate în evidenţă cât de imposibil ar fi ca toţi să primească acelaşi dar. "Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? (Versetul 17). Apoi el pune în scenă acest gând prin următoarele întrebări: "Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? ... Toţi vorbesc în alte limbi?" (1 Corinteni 12:29, 30). Şi răspunsul, desigur, este nu. Darurile sunt împărţite diverşilor membri---niciodată acelaşi dar tuturor membrilor.

Scopul botezului

Adesea s-a trecut cu vederea peste cel mai important adevăr în legătură cu botezul cu Duh Sfânt, şi anume că el are de a face cu scopul experienţei. Mulţi l-au definit ca un extaz personal, un sentiment de bucurie sau de fericire interioară spirituală. Niciunul din aceste lucruri nu atinge măcar motivul de bază al revărsării promise de Duh Sfânt. Unele din aceste lucruri ar putea fi incluse în roadele ulterioare ale experienţei, dar ele nu pot fi luate greşit şi nu trebuie luate greşit drept botezul în sine. Chiar înainte de înălţare, Domnul Hristos le-a spus ucenicilor să mai rămână în Ierusalim până ce Se va coborî Duhul peste ei "nu după multe zile" (Faptele apostolilor 1:5).

Apoi, a rostit aceste cuvinte: "Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului" (Faptele apostolilor 1:8).

Domnul Hristos a accentuat în această făgăduinţă că Duhul le va da putere în lucrarea lor cu alţii. Un martor este cineva care îi spune altcuiva ceva ce cunoaşte doar el. Evident că ucenicii au avut ceva de spus, deoarece ei fuseseră martori oculari ai lui Mesia, dar erau total neinstruiţi să ia poziţie şi să spună cu efect ceea ce văzuseră şi auziseră. Urma ca Duhul Sfânt să vină şi să-i facă martori cu putere, astfel ca să se poată câştiga suflete prin predicarea lor. Nu a existat nicio aluzie din partea Domnului Isus că botezul cu Duhul le va da vreun sentiment deosebit. Nu era nici pentru binele lor personal, ci pentru ca alţii prin ei să fie învăţaţi în calea mântuirii.

Ucenicii au ascultat cuvintele Învăţătorului lor şi au aşteptat în Ierusalim puterea promisă, iar în ziua Cincizecimii, minunea a avut loc. În timp ce se aflau cu toţii într-o anumită casă, a părut că s-au deschis cerurile şi cu un sunet puternic, au străfulgerat nişte limbi de foc care s-au aşezat pe fiecare dintre ei. Sosise binecuvântarea promisă aşa cum le prezisese Domnul Isus. Puterea de mărturisire coborâse din ceruri ca să-i facă în stare pentru lucrarea de salvare a sufletelor, darcum i-a făcut în stare şi cum le-a dat putere? De ce aveau ei nevoie ca să mărturisească tuturor celor din Ierusalim, Iudeea şi cele mai îndepărtate colţuri ale pământului? Faptele apostolilor 2:9-11 raportează şaisprezece grupări de limbi diferite care erau prezente când ucenicii umpluţi de Duhul Sfânt au ieşit din casă pentru a începe să dea mărturie.

Să ne spună Scripturile ce s-a întâmplat mai departe. "Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească" (Faptele apostolilor 2:4).

Mulţimii uimite nu-i venea să-şi creadă urechilor "pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: 'Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?" (Faptele apostolilor 2:6-8).

Iată o descriere simplă a adevăratului dar al limbilor. Nu este vorba despre vreo rostire extaziată într-o limbă a cerului. Limbile acelea erau limbi adevărate care se puteau înţelege şi fiecare om din fiecare neam era zidit şi luminat auzind evanghelia predicată în propria lui limbă maternă.

Oare acest dar al limbilor a continuat să existe în prima biserică atunci când era nevoie ca să se ajungă la necredincioşi? Da, în anumite ocazii era nevoie ca să se treacă peste bariera de limbă şi să-i recunoască pe convertiţii dintre neamuri în marea biserică de orientare iudaică.

În Faptele Apostolilor 10:44-47, găsim experienţa lui Petru care le deschidea pentru prima dată evanghelia neamurilor. În timp ce Petru le vorbea, Duhul Sfânt S-a revărsat peste ei. Convertiţii iudei "au rămas uimiţi ... că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri." Petru îndemna ca nimeni să nu se împotrivească botezului lor, întrucât "au primit Duhul Sfânt ca şi noi." Aici Petru pune semnul egal între limbile vorbite cu această ocazie şi limbile despre care vorbise el la Cincizecime--o limbă reală. Mai târziu, când le-a dat fraţilor din Ierusalim un raport despre această experienţă, Petru a afirmat că "Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început" (Faptele apostolilor 11:15). Referirea este fără echivoc la experienţa limbilor din ziua Cincizecimii. S-ar părea că al doilea raport despre limbi pe care îl găsim în Biblie în Faptele apostolilor 19:5-7 are scopul de a confirma darul Duhuluiîn micuţa biserică luptătoare cu doisprezece membri din Efes, unde păgânismul ameninţase să înece primele strădanii ale apostolilor. Nu avem niciun motiv să ne îndoim că şi acesta era acelaşi dar al limbilor ca cel demonstrat la Cincizecime.

Ulterior, la Corint, darul a început să fie folosit greşit într-un asemenea grad încât a creat confuzie în biserică. Pavel a trebuit să consacre un întreg capitol din prima lui epistolă către biserica din Corint pentru a corecta problema. Acei creştini slabi spiritual le-au dat multe bătăi de cap conducătorilor dintre apostoli. Fusese greu de câştigat convertiţi în Corint şi fusese greu de şters din mintea noilor credincioşi mediul păgân corupt. Lipsa de maturitate spirituală şi sufletească a fost ades subiectul apelurilor făcute de Pavel în epistolele din Corint.

Acum haideţi să ne uităm mai atent la 1 Corinteni 14, text în care se aduce în discuţie problema limbilor. Peste jumătate dintre versetele din acest capitol amintesc cuvintele zideşte, înţelege, învaţă sau învaţă pe altul. Evident că biserica din Corint nu folosea darul aşa cum trebuia folosit. Iarăşi şi iarăşi ap.Pavel îndemna ca limbile să se folosească doar ca să fie învăţate neamurile, cei necredincioşi sau neştiutori. S-ar părea că unii creau multă confuzie vorbind în orice limbă străină pe care o ştiau, chiar în timp ce vorbeau şi alţii şi de asemenea când nimeni prezent nu putea înţelege limba pe care o vorbeau ei. Greutatea întregului capitol cade pe ideea ca nimeni să nu folosească darul limbilor decât ca să zidească pe cineva la care nu se putea ajunge altfel. Tălmăcirea limbilor urma să se folosească şi pentru a-i instrui pe aceia care nu puteau să înţeleagă fără traducere. Aproape fiecare verset se concentrează pe ideea de bază a Cincizecimii de a da mărturie sau de a comunica:

Versetul 4, "zideşte biserica."
Versetul 5, "afară numai dacă tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească."
Versetul 6, "dacă aş veni la voi vorbind ... prin cunoştinţă."
Versetul 7, "dacă nu dau sunete desluşite ..."
Versetul 8, "Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat ..."
Versetul 9, "dacă nu rostiţi ... o vorbă înţeleasă."

Versetul 11, "Dacă nu cunosc înţelesul sunetului ... "
Versetul 12, "să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii."
Versetul 13, "să se roage să aibă şi darul să tălmăcească."
Versetul 14, "mintea" "înţelegerea" (KJV) mea este fără rod."
Versetul 15, "mă voi ruga şi cu mintea ..."
Versetul 16, "când el nu ştie ce spui."
Versetul 17, "celălalt nu rămâne zidit sufleteşte."
Versetul 19, "ca să învăţ şi pe alţii."
Versetul 20, "nu fiţi copii la minte."
Versetul 22, "limbile sunt un semn ... pentru cei necredincioşi."
Versetul 23, "necredincioşii, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?"
Versetul 26, "toate să se facă spre zidirea sufletească."
Versetul 27, "unul să tălmăcească."
Versetul 28, "dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă."
Versetul 30, "cel dintâi să tacă."
Versetul 31, "pentru ca toţi să capete învăţătură ..."
Versetul 33, "Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii."
Versetul 34, "Femeile să tacă."
Versetul 35, "dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru ..."
Versetul 40, "Toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială."

Cei care citesc acest capitol cu scopul de a găsi propoziţii extaziate pot localiza două sau trei versete care s-ar părea că îi ajută. Dar când acele versete se studiază în contextul întregului capitol, şi având în minte adevărata limbă străină în care s-au scris, se pare că toate se armonizează. Discursul apostolului Pavel de aici se clădeşte pe argumentul că "limbile sunt un semn ... pentru cei necredincioşi" (Versetul 22).

Acum, câteva întrebări: Oare nu creau corintenii neorânduială şi dezordine vorbind tare în limbi în timp ce ceilalţi stăteau de vorbă? Oare nu este evident că vorbeau în limbi care nu erau înţelese şi care nu zideau pe nimeni? Oare nu se mândreau ei că sunt binecuvântaţi în mod special şi înzestraţi cu vorbirea în limbi şi nu se foloseau de aceasta ca să se înalţe? Răspunsul la toate aceste întrebări trebuie să fie Da. Atunci oare Duhul Sfânt a generat acele limbi pentru dezordinea din biserică? Nu, deoarece Duhul nu lucrează în acest scop.

Ce am putea conchide atunci cu privire la problema din Corint? Acei membri slabi şi imaturi ai bisericii văzuserăadevărata manifestare a limbilor la Cincizecime. Uitând că limbile se dăruiesc miraculos cu scopul de a-i învăţa evanghelia pe străini, au început să creadă că probabil orice cuvinte într-o limbă străină erau dovada unei binecuvântări deosebite date de Dumnezeu. Urmarea unei premise atât de false a dus la problema pe care o descrie ap.Pavel în 1 Corinteni 14. Mulţi săreau sus în biserică să vorbească tare în oricare puţine cuvinte de limbă străină pe care poate le ştiau. În acelaşi timp, alţii încercau să-i termine prin "darul" lor de a şti să folosească altă limbă. Era o scenă de o dezordine indecentă produsă voit. S-ar părea că unele dintre femei creau cea mai mare confuzie. Ap.Pavel scrie:

"Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor. Femeile să tacă în adunări ... Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială" (Versetele 33-40).

Oare ap.Pavel le-ar fi poruncit femeilor să tacă dacă darul lor ar fi fost revărsarea plină de extaz a puterii Duhului Sfânt? Dacă ar fi fost aşa, s-ar fi făcut vinovat că I-a poruncit Duhului Sfânt să tacă. Acelaşi lucru ar fi fost adevărat şi cu privire la porunca lui Pavel din versetul 28. El declară: "Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică." Dar cum s-ar fi putut asculta de o astfel de poruncă dacă vorbitorul ar fi izbucnit într-un limbaj ceresc sub stăpânirea Duhului Sfânt? Cum ar fi ştiut o astfel de persoană că există un tălmaci pentru cuvintele lui "necunoscute"? Ap.Pavel vorbeşte de dar ca unul care putea fi stăpânit de cel care folosea limba. Dacă nu puteau fi siguri că există un interpret care să transmită traducerea cu claritate, aşa încât să-i zidească pe ascultători, atunci ap.Pavel le-a poruncit că mai bine să nu vorbească deloc.

Problema limbilor din zilele noastre se aseamănă cu situaţia de atunci, numai că este mai confuză. În loc de a vorbi în limbi existente, atmosfera se umple cu sunete nelegate de nicio limbă de pe pământ. Chiar atunci când cineva pretinde că "traduce" sunetele, nimeni nu este zidit deoarece ades mesajul este fără sens sau stupid. Iar marea întrebare este, "De ce ar căuta Duhul Sfânt să lumineze sau să îndrume pe cineva în adevăr trecându-l prin tot drumul unei limbi ciudate şi a unei traduceri când ascultătorul ar putea înţelege de la început în limba lui? Dacă darul limbilor este pentru zidirea necredinciosului, cât de stupid s-ar părea să vorbeşti printre credincioşi cu cuvinte stâlcite al căror înţeles trebuie să depindă de absoluta veridicitate a altui credincios, a cărui "tălmăcire" nu oferă niciun test obiectiv pentru exactitate.

Concluzia noastră trebuie să fie că acest fenomen al limbilor din ultimile zile nu corespunde criteriilor biblice de adevăr din două mari motive. Primul, botezul Duhului Sfânt nu poate fi dat acelora care nu ascultă de toate poruncile lui Dumnezeu. Al doilea, adevăratul scop al limbilor---să-i zidească şi să-i înveţe pe necredincioşi în propria lor limbă---nu se realizează prin bolboroseala "limbilor" moderne. De fapt, am descoperit că fenomenul corespunde tuturor cerinţelor de bază ale unei contrafaceri de proporţii prin care Satana poate conduce milioane de oameni să nu asculte de legea sfântă a lui Dumnezeu. Nenumăraţi creştini sinceri ajung să creadă că Duhul lui Dumnezeu şi aprobarea Sa se pot aşeza pe cei care calcă legea Lui. Licărirea omului este greşit luată drept flacăra lui Dumnezeu, iar lumea este pregătită să facă alegerea greşită atunci când problema ascultării de Sabat va atinge punctul culminant în controversa dintre bine şi rău. Fie ca să fim scutiţi de o astfel de eroare şi să ne punem încrederea doar în Cuvântul lui Dumnezeu ca ghidul nostru infailibil.

This resource is also available in the following languages: