Rude pierdute de mult
Read Time: 2 min

Războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud a despărțit unele persoane timp de 67 de ani. La un moment dat, 39.000 de sud-coreeni se înscriseseră într-un program al Crucii Roșii care facilitează reuniunile de familie.
Deși suntem diferiți de îngeri, avem un lucru important în comun cu ei: am fost creați amândoi de același Dumnezeu. Totuși, păcatul ne-a separat de ei, iar interacțiunea directă între oameni și îngeri este rară. Acest lucru se datorează în mare parte problemei păcatului.
Prin moartea lui Hristos, însă, problema păcatului a fost biruită. Moartea Lui a marcat începutul îndepărtării ultimului obstacol dintre noi și îngerii sfinți. Apostolul Pavel consemnează că Dumnezeu „va împăca cu Sine toate lucrurile, prin El, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1:20).
Astăzi avem îngeri în jurul nostru, tot timpul. Totuși, îndepărtarea păcatului — explicată mai târziu în învățătura despre sanctuar — ne pregătește calea pentru a vedea și a vorbi cu îngerii când va veni Hristos. Aceasta înseamnă că moartea lui Isus are un impact asupra fiecărei creaturi din univers!
Prin jertfa centrală din planul de mântuire, îngerii au putut să vadă înțelepciunea lui Dumnezeu. Ei au fost mișcați să se închine lui Isus când moartea Lui a revelat marea Lui iubire și înțelepciune. Acest lucru a dus la o reunire în închinare față de Creatorul nostru comun. Biblia consemnează acel moment când „la numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor din ceruri, al celor de pe pământ și al celor de sub pământ, și orice limbă să mărturisească că Isus Hristos este Domnul, spre slava lui Dumnezeu Tatăl” (Filipeni 2:10, 11).
Aplică:
Încearcă să reiei legătura cu o rudă îndepărtată.
Aprofundează:
1 Petru 1:12; Luca 15:7; Evrei 2:7