Minuni uimitoare ale Creaţiei

2,301 Reads  |   Print Friendly
Minuni uimitoare ale Creaţiei
By Joe Crews

Creaţia lui Dumnezeu


În ciuda faptului că a fost stricată de păcat, natura încă dă o mărturie elocventă despre iubirea şi puterea unui Creator divin. După ce s-a aflat sub greul blestem al păcatului timp de aproape 6000 de ani, incredibila frumuseţe a creaţiunii lui Dumnezeu continuă să ne uimească şi să ne cucerească. Când Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântări, nu ar trebui să uităm niciodată să amintim aceste minuni incomparabile ale naturii care adaugă atât de mult sens fiecărei clipe din viaţa noastră.

Cum ar arăta planeta aceasta fără covorul odihnitor de iarbă verde şi frunziş proaspăt? Nu a trebuit ca Dumnezeu să îmbrace pământul urât şi arid cu un astfel de covor. Practic, nu era nevoie de nicio culoare strălucitoare. Oamenii ar fi supravieţuit şi pe o planetă ternă cu un pământ cenuşiu, dar nu ar mai fi fost atât de fericiţi. Însuşi Creatorul nu a fost doar un iubitor de frumos, ci Şi-a iubit creaturile atât de mult că a dorit ca ele să fie şi fericite. De aceea, a înveşmântat pământul cu jumătate milion de feluri de flori şi frunze. Iar ascunse în fiecare boboc micuţ, Dumnezeu a aşezat secrete care i-ar uimi şi pe cei mai mari şi mai geniali oameni de ştiinţă de pe pământ.

Cât de ciudat este că atât de mulţi din cei ce se luptă cu aceste taine nu recunosc puterea creatoare care le-a produs. Deşi mulţi naturalişti rămân fascinaţi în faţa creaţiunii, s-ar părea că puţini Îl recunosc şi Îl cinstesc pe Creator. Deşi respiră minunatul amestec de azot şi oxigen care face cu putinţă ca ei să trăiască, evoluţioniştii refuză să recunoască faptul că exact 79% din amestecul de 21% de gaze a fost oferit de altceva decât de o întâmplare oarbă. Dacă se uită la ochii atât de delicat aranjaţi încât nicio combinaţie de geniu ştiinţific nu-i poate înţelege, darămite să-i mai şi creeze să funcţioneze, necredincioşii neagă minunea care face posibil ca ei înşişi să vadă. Cu urechile, care se leagă de creier într-un proces mai complex decât cel mai mare calculator de pe pământ, scepticii ascultă prelegeri despre umanism şi evoluţie.

Cine sunt aceşti oameni care îşi bat joc de puterea creatoare a lui Dumnezeu? Sunt doar o grupă infinit de mică de oameni limitaţi, a căror existenţă, suflare după suflare, depinde de funcţionarea legilor asupra cărora n-au niciun control. Respingând originea divină pentru care nu găsesc nicio dovadă empirică, mulţi oameni de ştiinţă îi conferă materiei însăşi calităţi miraculoase. Ei zidesc teorii în care îşi pun o credinţă absolută, chiar până la punctul de a crede că "natura" oarbă şi neinteligentă a creat viaţa din nefiinţă.

Oare întâmplarea poate fi precisă şi previzibilă?


De ce fel de credinţă este nevoie ca să crezi că toate procesele ordonate din natură au apărut la întâmplare? Aproape fiecare plantă şi animal manifestă adaptări uimitoare care pot fi descrise drept miraculoase. Dacă aceste funcţii complexe n-au avut niciun Creator sau Arhitect inteligent, atunci puterea raţiunii noastre este limitată la milioanele de "coincidenţe" care s-au întâmplat cu o precizie nesfârşită cu scopul de a produce o frumuseţe şi o funcţionare desăvârşită şi o reproducere pe pământ.

S-ar putea oare ca într-adevăr toate să fie produsul întâmplării? Fiecare lege a ştiinţei cu privire la acest subiect decretează că natura nedirijată tinde spre deteriorare mai degrabă decât spre ordine. Cu siguranţă că dovada cea mai convingătoare în favoarea creaţionismului este a naturii însăşi. Biblia ne sugerează că ar trebui să întrebăm animalele şi pământul despre cine le-a creat. În Iov 12:7-9, citim: "Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?" Iov ne spune că dacă vrem să aflăm cum a realizat Dumnezeu creaţiunea, să întrebăm aceste forme de viaţă, să întrebăm pământul, şi pământul ne va explica cât de minunat de puternic a lucrat Dumnezeu în aceste lucruri.

Aşa că exact aceasta vom face chiar acum. Ce are să ne spună pământul cu privire la marea putere a lui Dumnezeu? Ştiaţi că există minuni în fiecare centimetru pătrat din acest pământ? De la falnicii munţi până la imensul, neliniştit ocean şi de-a lungul infinitului Univers al lui Dumnezeu, pulsează viaţă. De la mărimea microscopică până la imensitate, descoperim amprentele puternicului Creator care a adus la existenţă toate lucrurile.

Când privesc universul şi văd uimitorul adevăr că el se află într-un echilibru perfect, că viaţa din lumea aceasta s-a adaptat desăvârşit la condiţiile pe care le găsim aici, ştiu că o putere măreaţă şi inteligentă se află în spate, făcându-l să acţioneze într-un mod atât de exact. Raportul Genezei din Biblie a fost pe deplin confirmat de toate descoperirile ştiinţei adevărate. S-a demonstrat că scrierile lui Moise sunt tot atât de exacte din punct de vedere ştiinţific cât şi istoric. În această carte, vom încerca să urmărim mai ales apa şi pământul. Studiind misterele pământului şi mării, vom vedea cât de minunat sprijină ele raportului biblic al creaţiunii.

Cum de a ştiut Moise?


Să ne întoarcem la cartea Genezei şi să urmărim istoria ei aşa cum i-a dat-o Dumnezeu lui Moise. Geneza 1:6-8 declară, "Dumnezeu a zis: 'Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.' Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua." Cu mult timp în urmă, apele care se aflau deasupra pământului erau practic chiar aici pe pământ. Cunoaştem că există un ocean vast în spaţiu, suspendat în atmosferă. Vom descoperi într-o clipă la ce servea el, dar cândva acea apă se odihnea chiar aici pe pământ. Dumnezeu a despărţit-o şi a ridicat o parte din ea sus în ceruri, în timp ce o altă parte din ea a rămas aici.

Urmăriţi acum versetele 9 şi 10: "Dumnezeu a zis: 'Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!' Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun." Cum ştia Moise că urmau să fie mai multe oceane şi mări? Nu avea absolut niciun mod de a cunoaşte că puteau fi mai multe părţi de apă în întreaga lume. Nu a mers niciodată în jur să vadă câte oceane erau în lume, dar Dumnezeu a inspirat acest adevăr în mintea lui Moise. El a declarat că existau mări sau oceane.

Iată încă o întrebare bună de pus. Cum a ştiut Moise că toate aceste ape diverse se vor uni şi se vor odihni într-un singur loc? Ei bine, nu a zis el asta? "Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul." În următorul verset, el declară că erau mări sau oceane. Este un adevăr ştiinţific, geografic că toate oceanele lumii sunt unite împreună şi toate se odihnesc într-un strat comun. Evident că Moise nu putea să fi ştiut aceasta singur. Nu a afirmat aceasta despre terenul uscat. Nu, ci el se divizase în continente. O parte urma să fie aici şi o altă masă mare, distinctă urma să fie într-o altă locaţie. Dar cu privire la ape, el a declarat că toate urmau să fie într-un loc şi totuşi urmau să fie împărţite în oceane. Consider că este extraordinar că Biblia este atât de exactă din punct de vedere ştiinţitic încât să ne descopere aceste lucruri.

Cum se uda Pământul — O minune făcută de Dumnezeu


Haideţi să vedem acum cum s-a implicat Inteligenţa în proiectarea proporţiei de apă şi de uscat. Un sfert din suprafaţa pământului este uscat, iar trei sferturi sunt acoperite de apă. Doar în Statele Unite avem trei milioane şi un sfert de kilometri pătraţi de uscat şi toată această întindere trebuie udată şi îngrijită. De fapt, dacă nu ar fi udată, nu ar exista nicio vegetaţie şi nu ar creşte nici iarbă, nici copaci.

Închipuiţi-vă o clipă că proporţia de uscat şi de apă s-ar schimba de cum este în prezent. Raportul dintre apă şi uscat determină căderea ploii pe pământ. Să presupunem că oceanul ar fi doar jumătate din mărimea lui actuală. Aceasta ar însemna că ploile noastre ar fi doar un sfert din ceea ce primim acum. Ce ar însemna asta pentru cei cinci sau cinci şi jumătate de milioane de kilometri pătraţi de uscat pe care îl avem în Statele Unite? Toată întinderea s-ar transforma într-un vast deşert uscat! Dar pe cealaltă parte, dacă jumătate din prezentul uscat ar fi adăugat oceanului, ar exista de patru ori mai multă cantitate de ploaie decât acum, şi întregul teritoriu al Statelor Unite s-ar transforma într-o mlaştină uriaşă unde viaţa omului ar fi aproape imposibilă. Să presupunem acum că omenirea ar trebui să ude toate aceste cinci milioane şi jumătate de kilometri pătraţi de uscat. Cum am reuşi vreodată să stropim atâta apă şi să irigăm uscatul cum trebuie? Ce sarcină extraordinară ar fi aceasta! Dar cineva ar putea să remarce:

- Dar e destulă apă în ocean, aşa că am putea s-o folosim ca să udăm uscatul!

Deşi s-ar putea să pară raţional, există trei probleme care apar. Mai întâi, transportul. Ar trebui să scoatem apa din ocean şi să udăm egal tot uscatul. A doua problemă o reprezintă sarea pe care o conţine, care ar omorî toate plantele verzi. A treia problemă este greutatea. Apa reprezintă de 800 de ori greutatea atmosferei, adăugându-se şi problema transportului şi dispersării ei.

Dumnezeu a rezolvat şi problema greutăţii


Dar cum a rezolvat Dumnezeu problema greutăţii? Mai întâi, El S-a folosit de căldură. Ştim că o calitate a căldurii este să facă să crească lucrurile, iar frigul le contractă, şi apa este materialul cel mai supus dilatării. De fapt, când se transformă în abur, devine de 1600 până la 1700 de ori volumul ei iniţial. Reţineţi, totuşi, că această apă este de 800 de ori mai grea decât atmosfera. Dar Dumnezeu nu face altceva decât să trimită razele calde ale soarelui, transformând apa în aburi care sunt de 900 de ori mai uşori decât apa. Ei bine, este de o optime de ori mai uşoară decât atmosfera. Aşa că acest abur se ridică uşor din ocean, este purtat spre cer - poate kilometri în aer - şi formează mari mase noroase.

A doua problemă este sarea, care în exces produce moartea, dar Dumnezeu nu face decât să evapore apa şi să lase în spate toate depunerile minerale şi impurităţile. Luată în nori, apa este dulce şi nedură, adaptată perfect irigării pământului.

Nu există niciun sistem de stropire ca acesta


Dar ce-am putea spune despre cea de-a treia problemă - transportul? Apa care este ridicată sus se află încă plutind deasupra oceanului, care nu mai are nevoie de apă. Dumnezeu trimite vântul care să sufle asupra norilor şi să-i împrăştie peste terenul uscat acolo unde este nevoie de el. Dar cum să faci să coboare toată apa din nori? Urmăriţi un alt miracol nemaipomenit. Desigur că frigul contractă, aşa că atunci când norii trec deasupra vârfurilor munţilor, aerul rece se urcă şi începe să răcească acei nori, transformând aburul în umiditate condensată.

Acum gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă norii ar da toată apa pe care o conţin deodată - ar inunda întreaga suprafaţă a pământului cu un metru de apă! Prin urmare, procesul de răcire trebuie să aibă loc treptat. De exemplu, dacă temperatura norului scade cu 9 grade, va da drumul la jumătate din apă! Aşa că Dumnezeu a plănuit un proces treptat de răcire prin care ploaia să cadă liniştit sau viguros pentru a procura cantitatea necesară reînvierii pământului. Ce proces extraordinar! Desigur, o parte din ea plouă înapoi în ocean, dar este nevoie de ea acolo ca să procure cantitatea necesară de oxigen ca peştii să trăiască în straturile sărate ale oceanului.

Ştiaţi că aceste mari adevăruri ale naturii erau toate cunoscute şi înţelese cu mult înainte ca să le descopere oamenii de ştiinţă şi naturaliştii? Eclesiastul 1:7 reprezintă un verset foarte interesant. "Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple." De ce? Textul continuă şi ne dă şi răspunsul: "ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo."

Biblia declară că motivul pentru care apele nu se revarsă peste maluri este că apa este reluată şi dusă acolo de unde vin râurile. Aşa că există o mişcare permanentă a apei care urcă din ocean sub formă de vapori, este dusă sub forma norilor deasupra uscatului şi coboară iarăşi sub formă de ploaie, care alcătuieşte râuleţe ce îşi găsesc drumul înapoi în mare. Chiar dacă marii naturalişti au considerat că au făcut o nouă descoperire când au aflat despre ciclurile de nori, ar fi putut să afle totul şi doar citind Scripturile.

De ce nu se sparg norii


Un alt text cu informaţii ştiinţifice este Iov 26:8. "(El) leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor." Este un text frumos care explică cum norii nu se sparg şi nu-şi varsă toată apa deodată, deşi milioane de tone de apă se strâng din oceane în nori. Şi, desigur că Iov avea dreptate. Tocmai am aflat că Dumnezeu a inventat un proces de răcire treptată, care dă drumul la apă, puţin câte puţin, atât cât este nevoie pentru a iriga suprafaţa pământului. Dumnezeu i-a descoperit acest lucru lui Iov cu mult timp înainte ca să-l descopere oamenii.

Sunt sigur că toţi ştim că apa are o greutate şi că presiunea ei creşte considerabil la adâncime. Anumiţi peşti care trăiesc chiar la fundul oceanului sunt făcuţi anume de Dumnezeu ca să reziste la această presiune extraordinară. Dacă ar fi aduşi rapid la suprafaţă, practic ar exploda. Presiunea pe care a pus-o Dumnezeu în structura muşchilor lor se află încă înăuntru atunci când sunt aduşi sus acolo unde nu se exercită presiunea din afară.

Acesta este un adevăr minunat, dar vă daţi seama că şi noi trăim la marginea unui ocean atmosferic, care are şi el o greutate extraordinară? La nivelul mării, se experimentează un strat foarte greu şi dens atmosferic. Aşa cum este oceanul pentru peşti, tot aşa este şi pentru noi. În fiecare clipă pe care o trăim, asupra corpului nostru se exercită o presiune de 6,3 kg pe 6 centimetri pătraţi şi aceasta este destul de mult. Considerăm că un om este destul de puternic dacă poate să care 30 de kilograme pe spate. De fapt, cel mai puternic om care a trăit vreodată a reuşit să ducă pe cap doar 183 de kilograme. Cu toate acestea, orice formă de viaţă din lumea aceasta, fie că este vorba de o femeie de 40 de kilograme sau de un bărbat solid, suportă o presiune constantă de peste 15 tone la nivelul mării, care îi împinge şi îi apasă din orice direcţie. Adică 13607 kilograme! Chiar şi insectele minuscule şi aproape invizibile au fost făcute de Dumnezeu ca să suporte această presiune după mărimea lor. Şi ţânţarul cel mai mic, atât de subţire şi uşor, este alcătuit de Dumnezeu ca să suporte greutatea atmosferei. Puteţi considera că toate acestea au avut loc la întâmplare? Să citim Iov 28:25: "Când a rânduit greutatea vântului, şi când a hotărât măsura apelor." Biblia declară că vântul are greutate.

Cu alte cuvinte, aerul este greu. Atmosfera are greutate. Dacă urcaţi pe un munte, cu cât vă urcaţi mai sus, cu atât aerul devine mai dens şi vă simţiţi rău şi neconfortabil. De ce? Deoarece presiunea nu este atât de mare. Vedeţi, Dumnezeu a creat în noi o anumită presiune care o echilibrează pe cea de afară de la nivelul mării. Dacă aţi urca destul de sus, aţi fi tot atât de stresat ca şi peştele scos din adâncul oceanului. Cât de minunat este că Dumnezeu a proiectat ca fiecare creatură de pe pământ să se simtă perfect de confortabil în propriul ei mediu.

Întâmplare fericită sau Programare?


Acum, haideţi să ne gândim la o altă minune, chiar mai mare. Atmosfera din jurul nostru este alcătuită din doi compuşi principali - azot şi oxigen - a căror combinaţie este întotdeauna aceeaşi, fie că ne aflăm pe vârful celui mai înalt munte sau în peşterile cele mai adânci. Combinaţia perfectă este de 79% azot şi 21% oxigen. Poate că vă întrebaţi, "De ce este aşa? Există vreun motiv anume pentru care avem această combinaţie exactă de azot şi oxigen? Există vreun motiv anume pentru aceasta? Este important să avem exact această combinaţie de azot şi oxigen?" Da, vă pot asigura că este foarte important. Dacă ar creşte concentraţia de azot, viaţa noastră ar încetini şi am muri. Dacă ar creşte oxigenul într-o mare măsură, procesele vitale din corpul nostru ar creşte şi ele rapid. Pulsul nostru ar lua-o razna şi curând ne-am epuiza şi am muri. Dar Dumnezeu a făcut aşa cum trebuie.

Să presupunem, de pildă, că ar fi două treimi azot şi o treime oxigen. Dacă ar domina această proporţie şi o reacţie electrică ar face ca elementele să se combine, vă daţi seama că întreaga lume s-ar transforma în nebuni care ar râde tot timpul? Toată lumea ar râde deoarece aceasta ar produce gazul de râs N2O, de genul celui pe care uneori îl folosesc stomatologii când extrag dinţi. Sau să presupunem că ar fi proporţia 50%. Aceasta ar produce oxidul de azot, care devine imediat mortal pentru toate formele de viaţă.

A fost doar o întâmplare fericită că aşa au ieşit lucrurile? Oare vreo întâmplare oarbă din natură a făcut să iasă exact combinaţia necesară vieţii? Sau a fost vreo programare inteligentă? Această lume ar deveni un haos dacă această combinaţie atmosferică n-ar mai fi controlată doar o singură clipă. Am vedea una din cele mai teribile explozii, deoarece azotul reprezintă compusul de bază al prafului de puşcă, iar oxigenul, desigur, ajută la o ardere rapidă. Ar fi un fel de "Adio, lume!"

Şi cu toate acestea, s-ar părea că într-o bună zi va fi o asemenea explozie. Într-o zi, elementele naturii se vor topi cu o căldură teribilă, aşa spune Biblia. Apostolul Petru ne spune în 2 Petru 3:10 că "Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde." Nu ştiu cum va plănui Dumnezeu acest fenomen, dar ceea ce ştiu este că în curând se va aprinde un foc deosebit de mare, iar pământul va fi curăţat prin acest foc ciudat dat de Dumnezeu. Iar elementele se vor topi, deoarece ele sunt cele în cauză. S-ar putea ca Dumnezeu să schimbe încet, foarte încet, proporţia actuală de azot şi oxigen, provocând astfel acest mare dezastru. Ştiu însă un lucru: trebuie să fim gata când va veni acea zi. Biblia ne arată că acea zi este la uşi.

Un alt mister al naturii a fost descris în Biblie cu mult înainte ca să fie investigat de către ştiinţă. Citim despre el în Iov 38:8–11. "Cine a închis marea cu porţi, când s-a aruncat din pântecele mamei ei? Când i-am făcut haina din nori, şi scutece din întuneric; când i-am pus hotar, şi când i-am pus zăvoare şi porţi; când am zis: "Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?' "

Ce limbaj frumos, poetic, găsim aici pentru a descrie crearea oceanului. Se vorbeşte despre el ca născându-se şi ieşind din pântec. Dumnezeu ne spune că norul era veşmântul şi întunericul un scutec aşezat în jurul oceanului la naşterea sa. Dar apoi Dumnezeu a adăugat, "Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale?" Oamenii de ştiinţă ai acestei lumi au fost uimiţi să afle secretele valurilor de maree. Ei încă nu înţeleg tot ceea ce se petrece în adânc, sub apă, care afectează mareea şi valurile. Niciun naturalist de pe faţa pământului nu a pătruns încă toate secretele acestor valuri rapide de maree când ele se mişcă încoace şi încolo în propriile lor căi misterioase.

Sistemul de încălzire proiectat de Dumnezeu — Curentul Golfului


Putem spune că aceste maree şi mişcări ale apei se află într-un echilibru perfect pentru a contribui la bună starea omenirii. Mă gândesc de exemplu la marele Gulf Stream (Curentul Golfului). Nu cunoaştem totul despre el, dar ceea ce ştim este că viaţa în Statele Unite ar fi aproape imposibilă, dacă nu ar fi influenţa fantastică a acestui mare curent. El iese din Golful Mexic, merge de-a lungul litoralului de est şi sfârşeşte în regiunile de nord ale lumii. Este asemenea unui râu, care curge prin mijlocul mării şi se poate vedea distinct de sus de tot deoarece are o culoare diferită.

De fapt, acest fluviu are o lăţime cam de 115 kilometri şi aproape 930 metri adâncime. Când pleacă din Golful Mexic, temperatura apei este de 29oC şi pe coastele Carolinei ajunge la 27oC. Această influenţă care încălzeşte, practic face ca regiunile coastei nordice a Americii şi Europei să poată fi locuite, altfel ar fi nişte pustiuri îngheţate.

Acum observaţi ce se întâmplă când acest curent cald ajunge la intrarea din regiunea arctică a golfului Baffin, acolo unde se întâlneşte cu un curent polar rece care se îndreaptă spre sud. Ca urmare a coliziunii titanice dintre aceşti doi giganţi, curentul polar este forţat să coboare la mii de metri, acolo unde îşi continuă drumul spre sud, ajungând în cele din urmă în Indiile de Vest în timpul anotimpului celui mai fierbinte, astfel răcind teribila căldură tropicală. Curentul Golfului se deplasează înspre est, mergând de-a lungul Insulelor Britanice şi făcând practic ca să poată fi locuite. Aşa a fost în planul lui Dumnezeu ca să se întâmple. Nu cred nici măcar pentru o clipă că toate acestea au avut loc din întâmplare sau hazard. Fără acea deviere a Curentului Golfului, unele din ţările de nord ar fi închise pe vecie într-o iarnă perpetuă. Cu siguranţă că Dumnezeu S-a aflat în spatele întregului acest plan.

Ochelari de scafandru şi ochelari bifocali


Să ne grăbim acum şi să aruncăm o privire asupra creaturilor naturii ca să vedem cum s-a îmbinat inteligenţa şi designul. Gândiţi-vă pentru o clipă la peştii care populează oceanele. Permanent pot fi atacaţi de duşmanii lor de deasupra - cum ar fi pescăruşii care se avântă în apă pentru a se hrăni cu peştii de acolo. Ştiaţi că peştii au ochii construiţi în aşa fel că pot vedea aproape în acelaşi timp în orice direcţie? Ei pot să vadă în spate, mai jos, deasupra şi pe margini; mai mult, ochii lor sunt făcuţi ca să ia în seamă şi refracţia luminii.

Da, peştii pot vedea cu 30% mai departe decât oricare alte instrumente vizuale deoarece Dumnezeu a proiectat ochiul peştilor ca să ţină seama de refracţia luminii. Ţinem să credem că este o realizare minunată când s-au realizat ochelari speciali pentru scafandri care să compenseze refracţia în apă, dar iată că Dumnezeu realizase lucrul acesta pentru peşti cu mult înainte. Aceşti ochelari n-ar fi putut să apară la întâmplare şi cu toate acestea evoluţioniştii susţin că ochiul specializat al peştilor a apărut la întâmplare.

În apele Malaeziei trăieşte un peşte cu lentile bifocale construite chiar în ochii lui. Acest peşte mic, de mărimea unei sardine, este preţuit ca hrană mai ales de către pescăruşi. Ei permanent coboară în viteză să prindă acest peştişor, în caz că reuşesc. Aşa că peştişorul trebuie să vegheze atent când se apropie pericolul. Trebuie să aibă o vedere bună la distanţă, dar întrucât se hrăneşte cu larve microscopice ce cresc din abundenţă în apă, trebuie să aibă şi o bună vedere de aproape. Şi ştiţi că Creatorul l-a înzestrat cu o mică membrană care coboară la jumătatea ochilor lui, oferindu-i astfel o vedere bifocală? Acest peştişor poate să se uite în sus şi să vadă cum vin pescăruşii şi poate să se uite în jos ca să-şi caute fârmiturile de hrană ca să trăiască!

Considerăm minunat când vreun optician talentat ne poate oferi ochelari care să ne permită să vedem atât aproape cât şi departe, dar totuşi iată un peşte care există de mii de ani, căci aşa l-a făcut Dumnezeu de la început. Nu s-a dezvoltat orbeşte; a trebuit să fie creat. În spatele lui a existat o inteligenţă creatoare.

Păsări şi albine


Haideţi acum să privim două păsări de apă de pe coasta Pacificului. Nu cred că există vreo dovadă mai puternică în favoarea Creaţiunii decât mierla neagră, o pasăre mică foarte prietenoasă, care locuieşte lângă izvoarele munţilor. De obicei, se găseşte acolo unde apa curge repede şi stropeşte. Această pasăre plină de viaţă pluteşte de-a lungul apei, aparent foarte uşoară, şi apoi deodată se scufundă în adânc asemenea unei bucăţi de plumb. Acolo, merge pe fundul apei culegând bucăţele de mâncare de pe fundul apei. După ce se satură, se ridică pe mal, se scutură şi uimitor începe să plutească din nou ca o dâră de fum. S-a descoperit că această pasăre ciudată are o înzestrare deosebită - un aparat muscular care poate să facă să dispară instantaneu orice fărâmă de aer din corpul ei, dându-i astfel voie să se scufunde. Apoi, când iese afară din apă, poate lua iar aer şi poate pluti din nou. Ei bine, nu-i aşa că asta chiar este o realizare minunată? Evoluţioniştii ar spune, "Ei bine, avea nevoie de acest aparat mic, aşa că natura i l-a procurat!" Desigur că nu spun ce este natura, dar susţin că aşa a apărut printr-o dezvoltare cu totul întâmplătoare. Adevărul este că Dumnezeu l-a creat. El a făcut această pasăre aşa cum a făcut-o, întrucât a văzut că de asta avea nevoie ca să supravieţuiască.

Un alt fel de pasăre care se găseşte pe coasta Pacificului se hrăneşte cu unii viermi mari care se află în găurile din nisip. Deoarece acest vierme se găseşte chiar la fundul apei, pasărea trebuie să coboare în adânc ca să găsească viermele. Aşa se întâmplă că, deşi ciocul este de exact lungimea pentru a intra în gaură, gaura cea mică ţine închis ciocul. Ce extraordinar - să poţi să vezi şi să ajungi la un vierme savuros, dar să nu poţi să-ţi deschizi ciocul ca să-l prinzi! Ştiţi ce a făcut Dumnezeu pentru această anume pasăre? A creat un plici micuţ asemănător cu forcepsul chirurgului aşezat la fundul ciocului. Cu acest organ special, pasărea poate prinde viermele, să-şi scoată ciocul din gaură şi să-l mănânce! Nu este minunat că Dumnezeu S-a gândit la o pasăre mică şi a creat ceva special aşa ca să-şi poată găsi hrana cum trebuie? Dacă astfel le iubeşte El pe micile păsări şi le ajută ca să-şi găsească hrana, nu credeţi că vrea să ne dăruiască şi nouă tot ce am avea nevoie? Pe noi, ne iubeşte şi mai mult. Reţineţi că El ştie şi când cade o vrabie.

Acum câţiva ani, o revistă de ştiinţă a publicat un articol al unui biolog inteligent care nu credea în evoluţie. În articolul Evoluţia se destramă în bucăţi, dacă privim genunchiul unei albine, autorul mai întâi a trecut în revistă învăţătura evoluţionistă care susţine că atunci când apare o nevoie după un anume organ în vreo creatură, organul se produce ca răspuns la acea nevoie. Natura însăşi, sau vreo întâmplare oarbă, chipurile intervine şi produce organul necesar ca să ajute acea creatură să supravieţuiască. Apoi, el a citat exemplul albinelor. Atunci când albinele se târăsc în flori pline de polen, aparatul lor respirator se opreşte cu totul din pricina polenului. De fapt, ele nici nu mai pot respira în timp ce se află înăuntru şi îşi culeg polenul.

Ei bine, se întâmplă că fiecare albină are o perie specială aşezată pe genunchi - o perie tare - pe care o foloseşte să-şi cureţe aparatul respirator când iese afară din floare, ca să nu se sufoce. Acest biolog a remarcat că dacă ar fi adevărat că aceste insecte şi-ar fi dezvoltat un echipament special ca răspuns la o nevoie, prima albină care a existat n-ar fi avut aceste perii pe genunchi. Când ar fi intrat în floare, s-ar fi sufocat. Ca urmare, întreaga familie de albine s-ar fi stins chiar atunci şi acolo. Nu, în loc să susţinem că aceste perii s-au dezvoltat încet de-a lungul veacurilor ca răspuns la o nevoie, ei bine, ele au fost create de către Dumnezeu pentru a răspunde nevoii şi pentru a salva prima albină creată.

Concluzia este că Dumnezeu a anticipat nevoile creaturilor Sale şi le-a înzestrat cu orice aparat necesar. Cât de recunoscători ar trebui să-I fim lui Dumnezeu că El ne împlineşte toate nevoile chiar înainte de a se ivi. Biblia declară că nebunul zice în inima lui, "Nu este Dumnezeu." Doar un Dumnezeu al iubirii şi puterii ar fi putut crea minunile pe care le vedem în jurul nostru. Iar dacă El Se îngrijeşte de lumea animalelor minuscule, cu siguranţă că Se îngrijeşte şi de noi. El ne iubeşte chiar mai mult decât acea pasăre mică de pe Coasta de Vest şi vrea să ne salveze. El doreşte să ne ducă în cele din urmă într-un loc unde natura va fi din nou într-un echilibru perfect şi unde tot blestemul păcatului va fi îndepărtat pentru totdeauna.

Iar El mă iubeşte şi pe mine


Oare ne putem îndoi de iubirea lui Dumnezeu, care s-a îngrijit atât de desăvârşit de tot ceea ce a creat? Nimic nu a fost abandonat ca să dispară sau să ducă lipsă. Doar intervenţia omului a stricat echilibrul delicat al naturii şi a adus suferinţă şi tragedie. Dacă Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile celei mai mici celule, celei mai mici plante sau animal, nu credeţi că ne iubeşte destul ca să aibă grijă de noi?

Unul din adevărurile cele mai extraordinare pe care le-am aflat despre minunile naturii se referă la planta numită scaietele popii. Desigur că este una din plantele cele mai dispreţuite datorită faptului că se agaţă şi înţeapă. Totuşi, urmăriţi cât de minunat se reproduce. Fiecare păstaie a acestei plante are două seminţe înăuntru care să o ajute la supravieţuire. Dar în timpul primului an, doar una din seminţe începe să crească. Cealaltă sămânţă aşteaptă să crească până la cel de-al doilea an ca să se perpetueze în două anotimpuri de creştere. Dar dacă se întâmplă ceva cu prima sămânţă ca să nu poată să crească şi să se reproducă, a doua sămânţă începe să crească imediat în loc ca să aştepte anul următor. Ce înţelepciune zidită de Dumnezeu îi comunică seminţei ce aşteaptă că trebuie să înceapă să crească atunci când prima sămânţă a dispărut? Niciun evoluţionist nu a reuşit să armonizeze minunile asemenea acesteia cu teoriile naturalismului şi întâmplării.

Desigur că putem vedea că iubirea lui Dumnezeu se întinde până la cele mai mici şi mai simple vieţuitoare. Oare nu Îi suntem noi mai scumpi decât această plantă? Dacă El a făcut o minune ca să păstreze acest scaiete, oare nu va călăuzi El calea celor pentru care Şi-a dat viaţa? Fie ca Dumnezeu să ne deschidă ochii în faţa minunilor şi înţelepciunii măreţei Sale lucrări a creaţiunii. Diseară, când îngenunchezi să te rogi, adu-ţi aminte să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru decorul de frumuseţe care se află întotdeauna dincolo de ceea ce a reuşit să strice omul prin intervenţia lui.

 
Name:  
Email:  
Bible Question:


Name:  
Email:  
Prayer Request:


Other Languages

God's promises to you!

Back To Top










           

About Us
Our Story
We Believe
About Pastor Doug
Our Other Websites
Contact Us
Employment
Volunteer Opportunities
News and Features
News
From Pastor Doug
Inside Report
Bible Prophecy Seminars
Changed Lives
Email Newsletter
Broadcast
Media Library
Station Locator
AFTV

Bible Study
Enroll Online
Bible Study Guides
Storacle Lessons
Free Online Book Library

Training
AFCOE
AFCOE To Go
Empowered Church

AFBookstore
New Releases
Sign up for Email Specials

DONATE NOW
Donate Now
Donate by Program
Donate by Project
Latest Opportunity
Estate Gift
My Account
(916) 434-3880   |    Site Map   |    AF iTools   |    Privacy Statement   |    Terms of Use
Copyright 2012 by Amazing Facts Inc.   |           Amazing Facts