Ziua în care Ierusalimul a ars

În anul 588 î.Hr., o armată babiloniană numeroasă a mărșăluit peste câmpiile acoperite de nisip și a înconjurat Ierusalimul. Orașul asediat, izolat de comerțul cu alte națiuni, a rămas în cele din urmă fără provizii. Oamenii au slăbit. Mulți au fost loviți de boli și au murit. Ceilalți erau subnutriți, disperați, înfometați. Lipsiți de hrană, armata lor nu putea face față armatei babiloniene puternice și bine antrenate. A trecut mai mult de un an până când inamicul a spart poarta de nord a Ierusalimului cu berbecii lor și a luat cu asalt orașul.

Când nemiloasa armată babiloniană și-a încheiat invazia asupra Ierusalimului în anul 586 î.Hr., a lăsat în urma sa o distrugere cataclismică. Locuitorii care nu au reușit să fugă au fost fie masacrați, fie lăsați să moară, fie forțați să mărșăluiască spre Babilon, iar orașul lor iubit a fost jefuit, prădat și incendiat. Chiar și templul sacru a fost distrus.

Recent, arheologii din Ierusalim au descoperit grinzi de lemn arse din perioada acestei invazii de acum 2.600 de ani. Un strat de cenușă provenit din acea invazie fusese identificat și în trecut, dar această descoperire este considerată semnificativă datorită gradului său de conservare. Grinzile de lemn se dezintegrează în mod natural în timp, dar se crede că acestea s-au păstrat datorită faptului că au fost acoperite cu tencuială care s-a topit din cauza căldurii intense. Datorită inelelor de creștere care sunt încă vizibile pentru experți, grinzile pot fi datate cu precizie. Aceste grinzi oferă dovezi suplimentare ale acurateței istorice a Bibliei, fiind totodată o amintire a unei tragedii de nedescris care ar fi putut fi ușor evitată.

Locuitorii Ierusalimului, capitala lui Iuda, se numărau printre poporul preferat al lui Dumnezeu. Cu sute de ani în urmă, El chemase lideri, printre care și Moise, și îi eliberase în mod miraculos din sclavia egipteană. Deci, de ce ar fi permis El un atac atât de îngrozitor?

Avertismente ignorate

Adevărul este că invazia nu a venit din senin. Ea a avut loc abia după multe decenii de avertismente. Din păcate, ani de compromisuri în ceea ce privește credința lor îi conduseseră pe israeliți la o profundă rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Cei mai mulți dintre ei cedaseră exemplului conducătorilor răi și se îndepărtaseră de adevăr. Ei nu-L mai venerau pe Creator și nu-I mai respectau poruncile, alegând în schimb să se închine la zei falși făcuți din metal, lemn sau piatră. Aceștia erau idoli făcuți de mâna omului, zei fără valoare care nu-i puteau nici auzi, nici ajuta.

Domnul trimisese profeți să-Și avertizeze poporul, să-i implore să se întoarcă la singurul Dumnezeu adevărat, singura Sursă de mântuire. Ieremia, unul dintre acești profeți, a petrecut mulți ani încercând să ajungă la inima israeliților, să-i facă să asculte de rațiune și să înțeleagă pericolul în care se puneau. El nu îi avertiza doar asupra unei mustrări ușoare, ci trăgea un semnal de alarmă cu privire la un colaps național iminent.

În Ieremia 25:8, 9, el a citat cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru că nu ați ascultat cuvintele Mele, iată, voi trimite și voi aduna toate familiile din nord, … și pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului, robul Meu, și îi voi aduce împotriva acestei țări, împotriva locuitorilor ei și împotriva tuturor națiunilor din jur, și îi voi nimici cu desăvârșire, făcându-i o uimire, un obiect de batjocură și o pustiire veșnică.” De nenumărate ori, profetul i-a implorat să se întoarcă la Dumnezeu, să asculte de poruncile Lui. I-a rugat să renunțe la căile lor rele și să facă ceea ce era drept, pentru a putea primi din nou binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dar ei au refuzat cu încăpățânare. Simțindu-se în siguranță și prosperi, au ignorat mesajele, au batjocorit avertismentele și au continuat să facă cum le plăcea. Nu e de mirare că Ieremia era cunoscut drept profetul plângător. Marea majoritate a israeliților a rămas indiferentă față de alegerile rele pe care le făceau. Fascinați de păcat, au continuat să alunece pe panta aceea periculoasă.

Apoi realitatea i-a lovit cu toată brutalitatea ei. Profețiile despre ce se va întâmpla dacă vor continua aceeași spirală descendentă s-au împlinit. Majoritatea oamenilor nu erau pregătiți. Mulți au strigat către zeii lor falși să-i salveze, dar aceștia nu au putut.

Cu toate acestea, au existat unii care nu s-au închinat niciodată idolilor, în ciuda căderii celor din jurul lor. Daniel și cei trei prieteni ai săi făceau parte din acest grup. După ce au fost capturați și duși la Babilon, credincioșia lor a continuat. Acolo, ei au devenit lumini pentru națiuni, mărturisind cu putere pentru Dumnezeu. Totuși, aceștia au fost o excepție.

Un model care se repetă

Distrugerea Ierusalimului de către babilonieni rămâne o amintire istorică care dă de gândit cu privire la ceea ce se întâmplă atunci când chemările lui Dumnezeu la pocăință sunt ignorate. Dar oare poporul Său de astăzi urmează același model ca vechii israeliți? Poate că nu ne închinăm la chipuri cioplite, dar am făcut oare din alte lucruri idoli — banii, divertismentul, tehnologia, politica, plăcerile sau chiar pe noi înșine? Ne simțim în siguranță în viețile noastre nepocăite?

Scriptura ne spune că „în zilele din urmă vor veni vremuri grele: Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, mândri, hulitori, neascultători de părinți, nerecunoscători, neevlavioși, fără dragoste, neîndurători, calomniatori, fără stăpânire de sine, brutali, disprețuitori ai binelui, trădători, încăpățânați, îngâmfați, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1–4).

În cazul în care credeți că aici se vorbește doar despre necredincioși, versetul 5 continuă să-i includă pe cei „care au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea ei”. Aceștia sunt oameni care pretind că sunt creștini, însă comportamentul lor este orice altceva decât evlavios.

Vestea bună este că avertismentele lui Dumnezeu sunt întotdeauna o invitație la pocăință.

Îndepărtarea de Dumnezeu duce la un pericol spiritual extrem și, în cele din urmă, la pierzare. Vestea bună este că avertismentele lui Dumnezeu sunt întotdeauna o invitație la pocăință, la a ne îndepărta de fărădelegi și la a-L căuta pe Dumnezeu din toată inima.

Hristos spune: „Eu stau la ușă și bat. Dacă cineva-Mi aude glasul și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, iar el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). Ai acceptat această invitație? El este gata să te ierte și să te umple cu iubirea Sa și cu puterea Sa transformatoare chiar acum.

Vrei să afli mai multe despre cum să ai o relație corectă cu Hristos? Dă clic aici pentru a citi cartea noastră gratuită „Asigurarea: Justificarea explicată simplu”.