Rahab: Eroina credinței

Un fapt uimitor:Cea mai lungă frânghie realizată din materiale naturale măsura 251 de metri lungime și avea o circumferință de 2,18 metri. Confecționată din paie de orez, aceasta a fost folosită într-un joc de tras de frânghie de către locuitorii din Uiryeonggun, Coreea de Sud, în cadrul Festivalului Armatei Dreptății, pe 22 aprilie 2005. Dar, chiar dacă cântărea imensul număr de 120.000 de livre, tot nu era la fel de puternică ca funia credinței autentice.

„Prin credință au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost înconjurate timp de șapte zile. Prin credință, Rahab, prostituata, nu a pierit împreună cu cei care nu au crezut, când i-a primit pe iscoade cu pace” (Evrei 11:30, 31).

---

Când abordează legătura dintre credință și fapte, apostolul Iacov menționează două persoane: „Dar vrei să știi, omule nebun, că credința fără fapte este moartă? Nu a fost oare Avraam, părintele nostru, socotit neprihănit prin fapte, când l-a adus pe fiul său Isaac pe altar? … La fel, nu a fost oare și Rahab, curva, socotită neprihănită prin fapte, când a primit pe mesageri și i-a trimis pe un alt drum? Căci, după cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă” (Iacov 2:20, 21, 25, 26).

Nimeni nu ar fi surprins să vadă referirea lui Iacov la Avraam, părintele credincioșilor, dar cine s-ar gândi să o includă și pe Rahab, prostituata? Totuși, în Evrei 11, unde Pavel face o cronică a eroilor credinței, el scrie: „Prin credință au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost înconjurate timp de șapte zile. Prin credință, prostituata Rahab nu a pierit împreună cu cei care nu au crezut, când i-a primit pe iscoade cu pace” (vv. 30, 31).

Două femei sunt menționate pe nume în capitolul 11 din Epistola către Evrei – Sara și prostituata Rahab. Știați că Rahab a fost una dintre strămoașele lui Isus menționate în primul capitol al Noului Testament? (Matei 1:5). Mai mult, ea a fost străbunica regelui David. Evident, povestea lui Rahab merită o atenție serioasă din partea noastră!

Fără ambuscade surpriză
„Iosua, fiul lui Nun, a trimis doi oameni… să spioneze în secret, zicând: «Duceți-vă și cercetați țara, mai ales Ierihonul»” (Iosua 2:1). Ierihonul era un oraș crucial în cucerirea Canaanului și a devenit locul unei bătălii de cap de pod pentru a intra în Țara Promisă. Când Iosua a cercetat Ierihonul cu cei 12 iscoade cu 38 de ani mai devreme, aceștia au observat zidurile sale masive și amenințătoare care se înălțau spre cer, dar Iosua nu s-a lăsat intimidat.

Ierihonul era situat lângă Iordan, iar canaaniții puteau vedea clar cei aproape trei milioane de israeliți care își așezaseră tabăra pe câmpia de dincolo de râu. Oamenii din oraș probabil că înțeleseseră că noii lor vecini intenționau să-i alunge și să recâștige țara pe care Dumnezeu o promisese strămoșilor lor. Auziseră cum Dumnezeu îi eliberase în mod miraculos din sclavia din Egipt și despărțise Marea Roșie pentru ca ei să poată scăpa. Auziseră poveștile despre cum israeliții cuceriseră alte națiuni păgâne. Noaptea, puteau vedea stâlpul de foc strălucitor care se ridica din tabăra lui Israel. Ziua, priveau stâlpul de nor care plutea deasupra cortului întâlnirii, umbrind tabăra de soarele deșertului, în timp ce oamenii adunau mana care căzuse din cer în noaptea precedentă.

Nu e de mirare că locuitorii Ierihonului erau îngrijorați de prezența lui Israel dincolo de râu!

Vizitatori nedoriți
Iosua le-a spus iscoadelor să meargă să cerceteze țara, în special Ierihonul. „Au plecat și au ajuns la casa unei prostituate numite Rahab, unde s-au cazat” (Iosua 2:1).

Acum, să nu credeți că acești iscoade au plecat într-o excursie de plăcere în cartierul roșu al Ierihonului. În aceste culturi păgâne, casele mari de lângă porțile orașului serveau adesea ca hoteluri pentru caravanele călătoare. Rahab și familia ei administrau una dintre aceste hanuri chiar lângă zidul pe lângă care treceau călătorii. Adesea, aceste stabilimente puneau un accent suplimentar pe „patul” disponibil la prețul potrivit. Așa și-a câștigat Rahab renumele.

Așadar, spionii au venit la hanul Rahabei și s-au cazat acolo. Evident, poate pentru că se îmbrăcau puțin diferit și vorbeau între ei în șoaptă, cu accente străine, alți clienți i-au recunoscut ca fiind israeliți și s-au grăbit să-l avertizeze pe rege. „Și s-a spus regelui Ierihonului: «Iată, au venit aici în noaptea aceasta niște oameni din rândul copiilor lui Israel, ca să cerceteze țara»” (v. 2). Dacă Iosua este un tip al lui Isus, atunci regele Ierihonului îl reprezintă în mod natural pe diavol. Rețineți că diavolul știe când mesagerii lui Dumnezeu îi invadează domeniul.

„Atunci împăratul Ierihonului a trimis la Rahab, zicând: «Scoate afară pe oamenii care au venit la tine, care au intrat în casa ta, căci au venit să cerceteze toată țara.» Atunci femeia a luat pe cei doi bărbați și i-a ascuns. Apoi a zis: «Da, bărbații aceia au venit la mine, dar nu știam de unde sunt. Și s-a întâmplat că, pe când se închidea poarta, când s-a întunecat, bărbații aceia au ieșit. Unde s-au dus bărbații aceia, nu știu; urmăriți-i repede, căci s-ar putea să-i ajungeți din urmă»” (vv. 3–5).

Riscul lui Rahab
Acesta este unul dintre faptele pentru care Rahab a rămas nemuritoare. Rahab locuia în Ierihon și, alăturându-se poporului lui Dumnezeu, își punea viața în pericol. Ce a determinat-o să facă asta? Ierihonul era situat pe o șosea principală, la intersecția a trei continente. Oameni din multe medii religioase diferite se opreau la hanul ei, iar ea le observa obiceiurile ciudate. Totuși, niciuna dintre aceste alte religii nu o impresionase atât de profund precum Dumnezeul israeliților.

În inima ei, Rahab credea că religia din Ierihon era la fel de nesăbuită și de zadarnică ca și celelalte despre care auzise. Toată viața ei auzise relatări despre cum această națiune de sclavi fusese salvată din Egipt și despre sutele de minuni pe care le trăiseră. Orice Dumnezeu care putea face lucruri atât de puternice – și care își iubea poporul atât de mult – era Dumnezeul pe care Rahab voia să-L slujească!

Cred că Rahab a început să se roage Dumnezeului lui Israel să o cruțe pe ea și pe familia ei de judecata iminentă care urma să se abată asupra Ierihonului. Când cei doi iscoade au sosit, ea a crezut că aceasta era ocazia providențială pentru care se rugase și a început să-și demonstreze credința prin fapte. Asta suntem chemați să facem când îl acceptăm pe Hristos ca Mântuitor al nostru.

Când Rahab și-a dat seama că regele ei intenționa să le facă rău iscoadelor, le-a găsit o ascunzătoare perfectă. „Dar ea i-a dus sus pe acoperiș și i-a ascuns sub tulpini de in, pe care le așezase în ordine pe acoperiș” (v. 6).

Inul era o plantă ale cărei părți mai fine erau folosite pentru confecționarea unei țesături moi de in. Părțile mai grosiere ale plantei erau țesute împreună pentru a forma sfoară, iar sfoara era în cele din urmă împletită pentru a forma frânghie. Ca mulți alții din vremea ei, Rahab avea probabil o mică afacere de familie pe acoperiș, vopsind țesături și sfoară. Ea se specializase în roșu, la fel cum Lidia era o vânzătoare de purpură (Faptele Apostolilor 16:14).

Când soldații au ieșit să-i caute pe spioni, porțile orașului erau încuiate (Iosua 2:7). Nu părea să existe vreo scăpare pentru spionii lui Iosua; canaaniții invadau orașul și împrejurimile în căutarea lor. Acești doi israeliți au trebuit să-și pună încrederea în eliberarea lor într-o prostituată păgână. Domnul folosește adesea instrumente umile pentru a face lucruri mari.

Poate te întrebi cum a putut Dumnezeu să o binecuvânteze pe Rahab – la urma urmei, ea a mințit, iar minciuna este întotdeauna un păcat. Totuși, relatarea biblică este fidelă și consemnează chiar și greșelile poporului lui Dumnezeu. (De exemplu, în 1 Samuel 19:12–17, soția lui David, Mical, i-a spus tatălui ei, Saul, că David era bolnav în pat, iar, în realitate, ea îl lăsase pe David să iasă pe fereastră pentru a-i salva viața.)

Da, Rahab a fost necinstită. Poate că nu știa mai bine la un stadiu atât de timpuriu al experienței ei cu Dumnezeu. Totuși, acțiunea ei a venit din credința în El, iar Domnul a privit la inima ei sinceră. „Cu adevărat, Dumnezeu a trecut cu vederea aceste vremuri de ignoranță” (Faptele Apostolilor 17:30).

În Biblie, o femeie reprezintă o biserică, iar Rahab este un simbol al bisericii lui Dumnezeu. Au existat momente în care Biserica lui Dumnezeu a fost necredincioasă? „Când Domnul a început să vorbească prin Osea, Domnul i-a spus lui Osea: «Du-te, ia-ți o soție de curvie și copii de curvie, căci țara a comis o mare curvie, îndepărtându-se de Domnul»” (Osea 1:2).

Din păcate, biserica lui Dumnezeu are o istorie de a se comporta uneori ca o curvă. Ca creștin botezat, ești căsătorit simbolic cu Isus. Faci jurăminte când îți dedici viața Lui. Dacă te îndepărtezi de El și urmezi în mod deliberat ispitele diavolului, comiți o formă de adulter spiritual.

Vestea bună este că Dumnezeu poate ierta și schimba pe cineva ca Rahab. Ea a ajuns să fie strămoșa lui Isus. Și dacă Dumnezeu poate schimba inimile unor oameni ca Rahab, El poate schimba și inimile noastre.

Încheierea unui legământ
După ce Rahab a distras atenția soldaților, s-a întors pe acoperiș pentru a vorbi cu refugiații ei. După ce și-a exprimat credința în Dumnezeul lui Israel, ea a spus: „Te rog, jură-mi pe Domnul, întrucât ți-am arătat bunătate, că și tu vei arăta bunătate casei tatălui meu, și dă-mi un semn adevărat, și cruță-mi tatăl, mama, frații, surorile și tot ce au ei, și izbăvește-ne viețile de la moarte” (Iosua 2:12, 13).

Rahab nu era preocupată doar de propria mântuire, ci și de cea a familiei sale. Aceasta ar trebui să fie o caracteristică a bisericii lui Dumnezeu. Imediat ce spunem: „Doamne, mântuiește-mă”, următoarea noastră rugăciune ar trebui să fie: „Doamne, mântuiește-i pe cei dragi mie”.

„Atunci bărbații i-au răspuns: «Viețile noastre pentru ale voastre, dacă niciunul dintre voi nu va spune despre treaba noastră. Și va fi așa: când Domnul ne va da țara, vom fi buni și sinceri cu voi.» Atunci ea i-a coborât cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era pe zidul cetății; ea locuia pe zid. Și le-a zis: «Duceți-vă spre munte, ca nu cumva să vă întâlnească urmăritorii. Ascundeți-vă acolo trei zile, până se vor întoarce urmăritorii. După aceea, puteți merge pe drumul vostru»” (vv. 14–16).

Un semn vizibil
Ce semn i se va da lui Rahab pentru a-i asigura siguranța?

„Atunci bărbații i-au spus: «Vom fi nevinovați de jurământul acesta pe care ne-ai pus să-l facem, dacă, când vom intra în țară, vei lega această funie stacojie la fereastra prin care ne-ai coborât și dacă îți vei aduce tatăl, mama, frații și toată casa tatălui tău în casa ta»” (vv. 17, 18).

Despre ce frânghie vorbeau ei? Ea tocmai coborâse o frânghie roșie pe fereastră, o frânghie stacojie, cu ajutorul căreia bărbații urmau să coboare în siguranță de la fereastra înaltă până la pământul din afara cetății. Și dacă frânghia roșie nu atârna de fereastra ei când israeliții veneau să cucerească cetatea, nimeni din casa ei nu avea să fie mântuit. Frânghia cu care ea îi salvase pe mesageri urma să fie aceeași frânghie care o salva pe Rahab și pe cei dragi ei. Ce ar putea reprezenta această frânghie roșie?

Citiți cu atenție cuvintele iscoadelor: „Deci, oricine va ieși pe ușa casei tale în stradă, sângele lui va fi asupra capului lui, iar noi vom fi nevinovați. Iar oricine va fi cu tine în casă, sângele lui va fi asupra capului nostru, dacă se va întinde mâna asupra lui” (v. 19).

La fel ca sângele Paștelui de pe stâlpii ușilor israeliților, care indica încrederea lor în mila lui Dumnezeu, frânghia roșie simboliza legământul Rahabei cu Iosua prin mesagerii săi. Aceasta este povestea mântuirii! Prin credință ne agățăm de „frânghia” roșie a jertfei lui Hristos pentru păcat și scăpăm de moartea veșnică.

Când Iosua și trupele sale au ajuns mai târziu la Ierihon, au mărșăluit în jurul cetății de 13 ori – o dată pe zi, timp de șase zile. În a șaptea zi, au mărșăluit în jurul cetății de șapte ori. Apoi au sunat din trâmbițe, au strigat, iar zidurile s-au prăbușit (vezi Iosua 6).

Probabil că erau mulți oameni ascunși în casele lor când s-au prăbușit acei ziduri puternice. A fost suficient pentru a fi mântuiți? Nu. La fel cum israeliții aveau nevoie de sângele mielului pe stâlpii ușilor caselor lor pentru ca îngerul judecății să treacă pe lângă ei, tot așa era crucial să fii în casa Rahabei cu frânghia roșie la fereastră când s-au prăbușit zidurile.

Semnificația spirituală a acestei povestiri este multifacetată. Nu numai că spune povestea mântuirii, dar are și o aplicație practică pentru creștinii de astăzi. Contează dacă ne adunăm în casa lui Dumnezeu? Da! Este foarte important, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpurilor, să nu renunțăm la adunarea noastră împreună. Dacă nu avem suficientă credință pentru a merge la biserică o dată pe săptămână, cum putem spera să avem suficientă credință pentru a ajunge în cer?

Imediat ce Rahab a trimis iscoadele, ea nu a ezitat nicio clipă și a legat funia stacojie la fereastra ei (Iosua 2:21). Ea s-a asigurat că mântuirea ei era asigurată înainte de a da vestea familiei sale.

Acum, să revenim la iscoadele noastre. După trei zile de ascundere în munți, cei doi bărbați s-au întors la tabăra lor și i-au raportat lui Iosua: „Cu adevărat, Domnul a dat toată țara în mâinile noastre, căci, într-adevăr, toți locuitorii țării sunt descurajați din cauza noastră” (Iosua 2:24).

Spionii știau că vor câștiga bătălia pentru că oamenii din Ierihon își pierduseră curajul. Ei nu s-au întors să raporteze despre fortificațiile, armamentul sau soldații din Ierihon. În schimb, au spus: „Domnul ne va da Ierihonul pentru că noi avem credință, iar ei nu.” Amintiți-vă, suntem mântuiți prin har, numai prin credință (Efeseni 2:8). Totuși, dacă acea credință este reală, ea va fi demonstrată prin faptele noastre.

Credința pentru astăzi și mâine
Să privim puțin mai departe. Israeliții se pregăteau să sune din trâmbiță, zidul era pe cale să cadă, iar toți cei din Ierihon urmau să fie nimiciți. Iosua, care îl reprezintă pe Hristos, a avut câteva cuvinte finale de sfat pentru ei:

„Orașul va fi condamnat de Domnul la distrugere [o reprezentare a celei de-a doua veniri], el și toți cei care se află în el. Numai Rahab, prostituata, va trăi, ea și toți cei care sunt cu ea în casă [un simbol al bisericii lui Dumnezeu], pentru că a ascuns mesagerii pe care i-am trimis” (Iosua 6:17).

Când s-au prăbușit zidurile Ierihonului, s-a auzit un strigăt puternic, au sunat trâmbițele și un mare cutremur a zguduit pământul. A fost o eliberare pentru poporul lui Dumnezeu, despre care Biblia spune că se va repeta în viitor: „Căci Domnul Însuși va coborî din cer cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu. Și cei morți în Hristos vor învia mai întâi” (1 Tesaloniceni 4:16).

Acei doi mesageri trimiși de Iosua reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, Legea și profeții. La fel ca cei doi martori din Apocalipsa și sabia cu două tăișuri, acești doi iscoade reprezintă mesajul de mântuire al lui Dumnezeu găsit în Noul și Vechiul Testament: „Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmul 119:11 KJV).

Când Hristos a fost răstignit pe cruce, un șuvoi de sânge a curs din trupul Său. Numai cei care au primit Cuvântul Său și se află în trupul lui Hristos când Isus se va întoarce vor fi scutiți de acea distrugere finală. Numai cei care se agață cu credință de „frânghia” neprihănirii lui Hristos vor supraviețui.

Ține-te bine
În 1936, germanii au construit un dirijabil enorm, lung de 245 de metri, numit Hindenburg. În timp ce se pregăteau să manevreze dirijabilul în hangar, aproximativ 100 de oameni de la sol se țineau de frânghiile zeppelinului. În mod neașteptat, uriașul dirijabil s-a ridicat cu o forță extraordinară.

Imediat ce s-a ridicat, unii dintre bărbați au dat drumul frânghiilor, au căzut la pământ și nu s-au rănit. Alții au așteptat până când s-au aflat la 15 metri sau mai mult deasupra solului înainte să dea drumul, iar când au căzut, și-au rupt gleznele și picioarele. Câțiva alții au intrat în panică și și-au strâns instinctiv strânsoarea. S-au ridicat odată cu balonul, dar nu au putut să se țină la nesfârșit. Brațele și mâinile lor au slăbit, așa că au dat drumul și au căzut, găsindu-și moartea.

Curând, Hindenburg a început să plutească și să se lase purtat de briză la câteva sute de metri înălțime. Totuși, un bărbat a rămas agățat de dirijabil. Oamenii de la sol se întrebau cât timp va mai rezista. Au urmărit Hindenburgul timp de aproximativ trei ore. În cele din urmă, acesta a coborât, a aterizat, iar bărbatul singuratic a putut să-și dea drumul și să plece.

Spectatorii uimiți l-au întrebat: „Cum ai reușit să te ții atât de mult?”

El a răspuns: „Odată ce dirijabilul a decolat, mi-am strâns strânsoarea. Mi-am dat seama repede că nu pot să mă țin pentru totdeauna. Așa că, în timp ce mă țineam cu o mână, am folosit mâna liberă să înfășor frânghia rămasă în jurul taliei și apoi am legat un nod. Timp de trei ore am stat acolo, având încredere în frânghie, și m-am bucurat de priveliște!”

Frânghia roșie a Rahabei este, în cele din urmă, un simbol al credinței. Trebuie să legăm un nod în promisiunile lui Dumnezeu și să ne ținem bine. Este, de asemenea, un simbol al sângelui lui Hristos. Trebuie să legăm frânghia la fereastra noastră, apoi să le spunem prietenilor și familiei noastre să intre în casă, pentru că Iosua (Isus Mântuitorul) se va întoarce în curând cu o armată de îngeri pentru a-i elibera pe cei care au întins o frânghie roșie a credinței, la fel ca o eroină neașteptată pe nume Rahaba.

\n