Formarea spirituală: un spiritualism egocentric?

Îmi amintesc că, acum câțiva ani, stăteam la coada de la casă într-un magazin alimentar, când totalul celor câteva produse pe care le cumpărasem a ajuns la 6,66 dolari. Casiera a observat cifrele acelea de rău augur și a scos un mic strigăt de uimire. Când am întrebat-o ce părere are despre acea sumă, mi-a răspuns: „Nu știu ce înseamnă, dar știu că e un semn foarte rău!”

De-a lungul secolelor, creștinii au confundat uneori doctrinele periculoase cu superstiții banale. Când ne ferim de pericolele doctrinare, avem tendința să „strecurăm țânțarul și să înghițim cămila”. Diavolului nu-i pasă cu adevărat ce extremă ne distrage atenția – atâta timp cât reușește să te abată de la calea principală a adevărului.

Asta am observat în legătură cu fenomenul actual cunoscut sub numele de formare spirituală. Acum douăzeci de ani, mulți dintre noi nu ar fi ridicat nici măcar o sprânceană la auzul acestui termen, dar astăzi există o mulțime de discuții aprinse despre modul în care această filosofie și practică se infiltrează în bisericile noastre și îi rătăcesc pe mulți. Dacă ai ruga oamenii să o descrie mai concret, mulți ar spune: „Nu știu exact ce este, dar știu că e foarte rău!”

Permiteți-mi să spun de la bun început: am o problemă cu mai multe practici de formare spirituală, în special cu cele care își au rădăcinile în misticismul oriental și îi determină pe oameni să caute adevărul în interiorul lor, în loc să se concentreze pe Biblie ca sursă de îndrumare. Mulți sunt induși în eroare să practice forme orientale de meditație în care „te golești de tine însuți”, ceea ce ar putea permite în cele din urmă diavolului să influențeze mintea. Aceste așa-numite practici spirituale sunt nebiblice și periculoase.

Definiția de pe Wikipedia pentru formarea spirituală spune: „Creșterea și dezvoltarea întregii persoane printr-o concentrare intenționată asupra vieții spirituale și interioare, asupra interacțiunilor cu ceilalți în viața de zi cu zi și asupra practicilor spirituale (rugăciune, studiul Scripturii, post, simplitate, singurătate, mărturisire, închinare etc.)”. [1]

La prima vedere, cea mai mare parte a acestui lucru sună destul de solid. Cu toții ar trebui să căutăm să creștem spiritual și să interacționăm cu ceilalți. Cred cu tărie în rugăciune, citirea Bibliei și post. Dar există o accentuare crescândă în rândul multor grupuri asupra concentrării asupra „vieții interioare”, ceea ce cred că, în cele din urmă, te va rătăci. Biblia nu are nimic bun de spus despre inima omului. „Inima este înșelătoare mai presus de toate lucrurile și extrem de rea; cine o poate cunoaște?” (Ieremia 17:9).

Unii oameni mi-au spus: „Dar Biblia vorbește despre meditație”. Este adevărat. Dar când studiezi toate pasajele, descoperi că nu există nicio recomandare de a căuta adevărul în inima ta. Mai degrabă, vezi un accent pus pe meditarea asupra legii lui Dumnezeu (Psalmul 1:2), asupra lucrărilor lui Dumnezeu (Psalmul 77:12) și asupra lucrurilor care sunt adevărate, nobile, drepte, curate, plăcute și de bună faimă (Filipeni 4:8). Când căutăm un fel de experiență emoțională sau chiar senzuală (adică o concentrare asupra simțurilor noastre) cu Dumnezeu pentru a-I „simți” prezența ca o modalitate de a confirma adevărul, pornim pe o cale care, în cele din urmă, ne îndepărtează de Dumnezeu. Ne expunem chiar unui risc când permitem unui alt om să ne „ghideze” meditația. Acesta nu este exemplul pe care ni l-a dat Isus.

Cred cu tărie că trebuie să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu și la lucrările Sale creative mărețe. Cred că sunt momente în care ar trebui să căutăm sfatul evlavios al altor creștini maturi. Dar nu ar trebui să reacționăm exagerat din teamă și să renunțăm la rugăciune pentru că am putea-o face în mod greșit! Să adoptăm o abordare rezonabilă față de practicile biblice, concentrându-ne pe cele care ne vor ajuta să creștem în Domnul. Vă rog să comparați întotdeauna aceste activități cu Cuvântul solid al lui Dumnezeu.

\n