Capturat de limbi

de Doug Batchelor

La scurt timp după ce am devenit creștin, făceam autostopul de la Palm Springs la Los Angeles pentru a-mi vizita mama. Cam la jumătatea drumului, am fost luat la ocazie de o doamnă penticostală amabilă, de vârstă mijlocie, care s-a bucurat foarte mult să audă de convertirea mea. Pe parcursul călătoriei, ea m-a întrebat: „Ai primit deja Duhul Sfânt?”

Am fost puțin surprins de întrebare, pentru că nimeni nu mi-o pusese până atunci. „Păi, cred că da”, am răspuns încet. „Cu siguranță am simțit Duhul lui Dumnezeu în viața mea. Domnul mă ajută să fac atâtea schimbări, știi – cum ar fi să renunț la droguri, la furat, la minciuni, la înjurături și multe altele.”

„Nu, nu la asta mă refer”, a spus ea, părând puțin frustrată. „Ai primit botezul cu Duhul Sfânt? Vorbești în limbi?”

Mi s-a părut ciudat că părea mult mai interesată de faptul dacă am experimentat sau nu o exprimare extatică decât de faptul că aveam biruință asupra vechilor păcate care mă țineau captiv!

Chiar și așa, această doamnă amabilă era convinsă că îmi lipsea un element esențial al experienței creștine. Și, nevrând să fiu privat de ceva atât de important, am început o cercetare foarte aprofundată a subiectului controversat al limbilor. Primele câteva biserici la care am mers erau toate carismatice, iar majoritatea noilor mei prieteni din grupul nostru de studiu biblic vorbeau în limbi. Așadar, lucrurile pe care urmează să le împărtășesc sunt rezultatul experienței personale și al anilor de cercetare.

Trebuie să abordez câteva fapte nepopulare în acest studiu și trebuie să încep prin a spune că, deși nu sunt de acord cu unele învățături ale fraților și surorilor mele carismatice, cred cu tărie că Dumnezeu are mii de copii ai Săi în aceste comunități. Recunosc, de asemenea, că chiar și printre carismatici există diferențe mari de interpretare în ceea ce privește limbile. Așa că iertați-mă dacă generalizez uneori. Războiul pe care îl duc nu este împotriva oamenilor, ci împotriva erorii. Adevărul care doare ne va elibera (Ioan 8:32)!

Darul autentic al limbilor
Să începem cu o definiție. Cuvântul „limbă” din Biblie înseamnă pur și simplu o limbă.

Dumnezeu dă toate darurile Duhului pentru a satisface o nevoie practică. Care era nevoia de limbi?

Isus le-a spus urmașilor Săi: „Duceți-vă, dar, și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.” Matei 28:19. Această poruncă a ridicat o problemă. Cum puteau apostolii să meargă să predice în toată lumea când vorbeau doar una sau două limbi? La urma urmei, ucenicii lui Isus erau oameni foarte inteligenți, dar în mare parte fără studii. Pentru a-i ajuta să împlinească marea poruncă, El le-a promis că le va da un dar unic. Era o abilitate miraculoasă, supranaturală, de a vorbi limbi străine pe care nu le studiaseră și nu le cunoșteau anterior.

„Iar aceste semne vor însoți pe cei ce cred… vor vorbi în limbi noi.” Marcu 16:17.

Faptul că Isus a spus că aceste limbi noi vor fi un „semn” indică faptul că abilitatea de a le vorbi nu va veni ca rezultat al studiului obișnuit. Mai degrabă, va fi un dar instantaneu de a predica fluent într-o limbă care înainte era necunoscută.

În Biblie sunt consemnate doar trei exemple de vorbire în limbi (Faptele Apostolilor 2, Faptele Apostolilor 10 și Faptele Apostolilor 19). Dacă ne uităm la aceste trei cazuri, ar trebui să găsim o imagine mai clară a acestui dar controversat.

„Când a sosit ziua Cincizecimii, toţi erau împreună în acelaşi loc. Și deodată a venit un sunet din cer ca al unui vânt puternic care suflă cu putere, și a umplut toată casa în care stăteau. Și li s-au arătat limbi despicate [împărțite] ca de foc, și s-au așezat pe fiecare dintre ei. Și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” Faptele Apostolilor 2:1-4.

Focul este un simbol al puterii. Dumnezeu a trimis acest dar sub forma unor limbi de foc, pentru ca ei să știe că El le va da putere limbilor lor slabe, la fel cum l-a întărit pe Moise să meargă înaintea lui Faraon (Exodul 4:10-12).

De ce a așteptat Domnul până la Rusalii pentru a dărui acest dar? Faptele Apostolilor 2:5-11 descrie scena: „În Ierusalim locuiau iudei, oameni evlavioși, din toate neamurile de sub cer. Când s-a răspândit vestea aceasta, mulțimea s-a adunat și a rămas uimită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți erau uimiți și se mirau, zicând unii către alții: «Iată, nu sunt oare toți aceștia care vorbesc galileeni? Și cum auzim fiecare în limba noastră, în care ne-am născut? … Îi auzim vorbind în limbile noastre despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu.»”

Ziua Cincizecimii era o sărbătoare evreiască care avea loc la cincizeci de zile după Paște. Israeliții devotați veneau din toate colțurile Imperiului Roman pentru a se închina la Ierusalim. Dumnezeu a ales această ocazie potrivită pentru a le da ucenicilor darul limbilor, astfel încât aceștia să poată predica evreilor veniți în vizită în limbile lor materne. (Cel puțin 16 grupuri lingvistice diferite erau reprezentate în mulțimea de atunci!) Drept urmare, mii dintre acești evrei s-au convertit. Apoi, la rândul lor, ei și-au dus noua credință acasă, în țările lor respective.

Așadar, ar trebui să fie foarte clar că darul limbilor a fost dat pentru a comunica Evanghelia în diferite limbi ale lumii.

Unii au sugerat în mod eronat că miracolul de la Rusalii a fost un dar de a auzi și de a înțelege diferite limbi. Nu a fost un dar al auzului dat ascultătorilor, ci mai degrabă un dar al Duhului dat pentru a-i face pe credincioși capabili să vorbească (Faptele Apostolilor 2:4). Nu se numește darul urechilor pentru ascultători, ci darul limbilor pentru vorbitori. Mai mult, semnul nu a fost urechi de foc asupra ascultătorilor, ci limbi de foc asupra celor care predicau.

De asemenea, se sugerează uneori că darul limbilor este o „limbă cerească” înțeleasă doar de Dumnezeu sau de cei care au darul interpretării. Biblia este clară în Faptele Apostolilor capitolul 2 că atât ucenicii, cât și cei care ascultau au înțeles ceea ce se predica – „lucrările minunate ale lui Dumnezeu”. Versetul 11.

Să ne uităm acum la al doilea exemplu al darului limbilor, care a fost dat când Petru a predicat lui Corneliu și casei lui.

„În timp ce Petru încă rostea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât peste toți cei care ascultau cuvântul. Și cei din neamul tăiat împrejur care crezuseră au rămas uimiți, toți cei care veniseră cu Petru, pentru că darul Duhului Sfânt se revărsase și peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și slăvind pe Dumnezeu.” Faptele Apostolilor 10:44-46.

Faptele Apostolilor 10:1 ne spune că Corneliu era italian, în timp ce Petru era evreu și vorbea aramaică. La această întâlnire existau bariere lingvistice evidente, așa că Petru a predicat probabil prin intermediul unui interpret. Dar când Duhul Sfânt a coborât asupra lui Corneliu și a casei lui, evreii care îl însoțeau pe Petru au putut să-i înțeleagă pe neamuri vorbind în alte limbi decât limbile lor materne. Relatarea spune că iudeii i-au auzit „lăudând pe Dumnezeu” în aceste limbi. Când a relatat mai târziu această experiență conducătorilor bisericii, Petru a spus: „Duhul Sfânt a coborât peste ei, așa cum a coborât peste noi la început.” Faptele Apostolilor 11:15.

Petru ne spune aici în mod clar că Corneliu și familia sa au primit același dar al limbilor în același mod în care l-au primit ucenicii în ziua Cincizecimii. Cu alte cuvinte, ei vorbeau limbi noi care puteau fi înțelese.

Al treilea și ultimul exemplu de vorbire în limbi este atunci când Pavel a predicat celor 12 ucenici din Efes. Faptele Apostolilor 19:6 consemnează: „Și când Pavel și-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei; și vorbeau în limbi și profețeau.”

Pavel era cel mai educat și cel mai călătorit dintre apostoli și vorbea multe limbi (1 Corinteni 14:18). Când Duhul Sfânt a coborât asupra acestor 12 bărbați din Efes, Pavel a recunoscut că ei profețeau, sau predicau, în limbi noi. Deoarece Luca nu spune că ei au primit o formă de limbi diferită de primele două exemple, trebuie să presupunem că a fost același tip de dar.

Mesajul către Corint
Carismaticii citează adesea din 1 Corinteni pentru a susține forma populară falsă a limbilor. Cu toate acestea, dintre cele 14 cărți ale Noului Testament scrise de Pavel, aceasta este singura în care el menționează măcar limbile. Biserica din Corint avea o problemă specifică, temporară. (A doua epistolă a lui Pavel către Corint nu menționează niciodată limbile.)

Orașul Corint era renumit pentru portul său internațional. Deoarece biserica din Corint era un creuzet al multor naționalități diferite, slujbele sale deveneau adesea haotice și confuze. Evident, unii dintre membri se rugau, mărturiseau sau predicau în limbi necunoscute celorlalți prezenți. De aceea, Pavel a poruncit ca, dacă vorbeau într-o limbă necunoscută majorității, să rămână tăcuți, cu excepția cazului în care era cineva care să interpreteze (1 Corinteni 14:28). Cu alte cuvinte, nu este politicos să vorbești într-o limbă pe care audiența ta nu o poate înțelege. Ascultați aceste afirmații clare ale apostolului: „Acum, fraților, dacă vin la voi vorbind în limbi, cu ce vă voi folosi, dacă nu vă vorbesc fie prin revelație, fie prin cunoaștere, fie prin profeție, fie prin învățătură? Și chiar și lucrurile fără viață care scot sunete, fie că sunt flaut sau harpă, dacă nu fac distincție între sunete, cum se va ști ce se cântă la flaut sau la harpă? Căci dacă trâmbița dă un sunet neclar, cine se va pregăti pentru luptă? La fel și voi, dacă nu rostiți cu limba cuvinte ușor de înțeles, cum se va ști ce se spune? Căci veți vorbi în vânt.” „Totuși, în biserică, prefer să vorbesc cinci cuvinte cu înțelegerea mea, ca prin glasul meu să-i învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte într-o limbă necunoscută.” „Dacă cineva vorbește într-o limbă necunoscută, să fie doi sau cel mult trei, și aceștia pe rând; și unul să interpreteze. Dar dacă nu este interpret, să tacă în biserică; și să vorbească pentru sine și pentru Dumnezeu.” 1 Corinteni 14:6-9, 19, 27, 28.

Este cu adevărat uimitor că carismaticii iau acest pasaj și îl folosesc ca scuză pentru a bolborosi în timpul slujbelor! Mesajul consecvent al lui Pavel în întreaga Scriptură este exact opusul. În 1 Timotei 6:20, el menționează în mod specific „evitarea vorbelor profane și deșarte”. Iar în 2 Timotei 2:16, el repetă acel sfat: „Dar ferește-te de vorbele profane și deșarte, căci ele vor duce la o și mai mare neevlavie.”

Priorități corecte
Cred că toate darurile Duhului, inclusiv vorbirea în limbi, sunt necesare și disponibile Bisericii astăzi. Dar Scriptura ne învață că unele daruri sunt mai importante decât altele și că ar trebui să ne concentrăm pe cele mai importante. „Dar râvniți cu ardoare la darurile cele mai bune.” 1 Corinteni 12:31.

De fapt, când Biblia enumeră darurile spirituale, limbile se află la sfârșit. „Şi Dumnezeu a rânduit pe unii în Biserică: întâi apostoli, pe al doilea profeţi, pe al treilea învăţători, apoi minuni, apoi daruri de vindecare, ajutor, conducere, felurite limbi.” 1 Corinteni 12:28. „Mai mare este cel ce prooroceşte decât cel ce vorbeşte în limbi.” 1 Corinteni 14:5.

Unii predicatori carismatici ar vrea să ne facă să credem că un creștin care nu vorbește în limbi este un cetățean de mâna a doua. Dar Pavel clarifică faptul că daruri diferite sunt date unor oameni diferiți și nu se așteaptă ca nimeni să aibă toate darurile. El întreabă în 1 Corinteni 12:29, 30: „Sunt oare toți apostoli? Sunt oare toți profeți? Sunt oare toți învățători? Fac oare toți minuni? Au oare toți darul vindecării? Vorbesc oare toți în limbi? Tâlcuiesc oare toți?” Răspunsul este, evident, NU!

Isus este exemplul nostru. El a fost umplut de Duhul Sfânt, dar nu a vorbit niciodată în limbi.

Unii învață că de fiecare dată când o persoană este umplută de Duhul Sfânt, ea va vorbi în limbi. Cu toate acestea, din cele peste 50 de exemple din Biblie în care Dumnezeu și-a umplut poporul cu Duhul, doar de trei ori limbile sunt asociate cu această experiență. Din cele 27 de cărți ale Noului Testament, doar trei fac vreo referire la limbi. Există aproximativ 39 de autori biblici. Dintre cei 39, doar trei – Luca, Pavel și Marcu – menționează limbile.

Cu alte cuvinte, ar trebui să punem accentul acolo unde Dumnezeu pune accentul.

Contrafacere creativă
Darul autentic al limbilor este un instrument puternic pentru proclamarea Evangheliei. Dar amintiți-vă, diavolul are o contrafacere pentru fiecare adevăr al lui Dumnezeu.

Glosolalia (glô´se-lâ’lê-a) este cuvântul folosit adesea pentru a descrie experiența populară întâlnită în majoritatea bisericilor carismatice. Este definit în American Heritage Dictionary ca: „vorbire fabricată și fără sens, în special vorbirea asociată cu o stare de transă sau cu anumite sindroame schizofrenice”.

Contrastați aceasta cu definiția din același dicționar pentru limbă: „Utilizarea de către ființele umane a sunetelor vocale și, adesea, a simbolurilor scrise care reprezintă aceste sunete, în combinații și modele organizate, pentru a exprima și comunica gânduri și sentimente”.

Indiferent de definiție, sunetele dezarticulate ale glosolaliei nu constituie o limbă.

Credeți-mă, am văzut această practică de multe ori. Într-o biserică carismatică la care obișnuiam să merg, pastorul și soția lui formau o echipă de vorbitori în limbi. În mijlocul predicii sale, ea sărea în picioare, ridica brațele în aer și izbucnea într-o vorbire extatică. Dar spunea mereu același lucru. „Handa kala shami, handa kala shami, handa kala shami….” Iar și iar. Acest lucru mi s-a părut imediat suspect, deoarece Isus a spus: „Când vă rugați, să nu folosiți repetiții deșarte, cum fac păgânii.” Matei 6:7.

De fiecare dată când se întâmpla asta, soțul femeii înceta să predice și oferea traducerea în engleză a așa-zisului mesaj al acesteia. De obicei, acesta începea cu „Așa spune Domnul”. Totuși, interpretarea vagă a pastorului era întotdeauna diferită – și uneori de trei ori mai lungă decât enunțul. Obișnuiam să mă întreb de ce, dacă acesta era un mesaj de la Dumnezeu, El nu ni l-a dat în engleză de la început. Această experiență mi-a amintit de unele lucruri pe care le citisem în cărțile de istorie în timpul copilăriei.

Păgânismul botezat
Limba modernă își găsește rădăcinile nu în Biblie, ci mai degrabă în vechile ritualuri spiritualiste păgâne. În secolul al VI-lea î.Hr., Oracolul din Delphi era găzduit într-un templu construit lângă poalele Muntelui Parnassus. Delphi era, de asemenea, sacru pentru Dionysus, zeul asociat cu vinul, fertilitatea și dansul senzual, și pentru cele nouă Muze, zeițele protectoare ale muzicii.

În timp ce se cânta o muzică înălțătoare, preoteasa șefă numită Pythia inhala vapori amețitori, intra într-o transă frenetică și apoi începea să bolborosească. Sunetele ciudate pe care le murmura preoteasa erau apoi interpretate de un preot, care de obicei vorbea în versuri. Cuvintele ei erau considerate cuvintele lui Apollo, dar mesajele erau atât de ambigue încât rareori puteau fi dovedite ca fiind greșite.1

În timp ce locuiam cu nativii americani din New Mexico, am asistat de mai multe ori la un ritual similar. Indienii mâncau peyote halucinogen, apoi stăteau în cerc și cântau și băteau tobe ore în șir. În scurt timp, câțiva murmurau spasmodic în timp ce trăiau viziuni chinuitoare. Astăzi, bisericile carismatice sunt de departe cele mai populare printre nativii americani, deoarece reprezintă o tranziție atât de ușoară și naturală de la vechile lor religii.

În rândul multor triburi africane păgâne, pentru a invoca binecuvântarea zeilor lor, oamenii sacrificau o găină sau o capră și apoi dansau în jurul unui foc timp de ore întregi, cântând cântece pe ritmul hipnotic al unui tambur care bătea. În cele din urmă, unii dintre oameni erau posedați de zeii lor și începeau să vorbească limbile stranii ale lumii spiritelor. Apoi, vrăjitorul sau preotul local traducea mesajele. Acest ritual este practicat și astăzi printre catolicii voodoo din Indiile de Vest.

Această practică păgână a pătruns pentru prima dată în bisericile creștine din America de Nord la începutul anilor 1800. Mulți sclavi africani care au fost aduși și forțați să accepte creștinismul nu erau capabili să citească Biblia singuri. Chiar dacă proveneau din diverse triburi din Africa, o practică comună majorității triburilor era „Dansul Spiritelor”. Sclavii au asociat în mod eronat acest lucru cu „darul limbilor” creștin și au început să încorporeze o versiune modificată în adunările lor. Aceste slujbe frenetice au început să se răspândească la început doar în sud și au fost batjocorite de denominațiile principale ca fiind „Holy Rollers”. Unii au mers chiar până la a apuca șerpi veninoși în timpul transelor lor de posedare, ca mijloc de a dovedi că aveau „duhul”. Aceasta a fost o utilizare greșită a versetului din Marcu 16:18, care spune: „vor lua în mâini șerpi”. În realitate, ei îl ispitau pe Dumnezeu!

Expansiunea națională a mișcării penticostale în rândul caucazienilor a început în Los Angeles, la Apostolic Faith Gospel Mission de pe strada Azusa, în 1906. Liderul era un fost predicator negru al sfințeniei, pe nume William Seymour. De acolo, liderii au continuat să rafineze doctrinele și să le facă mai atractive și mai pe placul celorlalți creștini din bisericile tradiționale.

„Apoi, în jurul anului 1960, mișcarea carismatică a început să atragă adepți în cadrul denominațiilor tradiționale. De atunci a continuat să aibă o creștere explozivă, până când acum există câteva milioane de carismatici în bisericile protestante și catolice din întreaga lume.”2

Este important să se remarce rolul proeminent pe care îl joacă muzica în toate religiile păgâne care practică glosolalia. Acest dar fals al limbilor și-a găsit inițial punctul de sprijin în bisericile tradiționale prin muzica păgână „botezată” și stilurile de închinare. Ritmurile dominante, repetitive și bătaia sincopată dezarmează puterile superioare de raționament și pun mintea subconștientă într-o stare hipnotică. În această stare vulnerabilă, spiritul vorbirii extatice găsește acces ușor.

Limbajul ceresc al rugăciunii?
Mulți dintre prietenii mei carismatici ar fi de acord că limbile vorbite în cartea Faptele Apostolilor erau limbi ale lumii. Dar ei adaugă repede că există un al doilea dar – un limbaj de rugăciune ceresc. Acest dar, spun ei, este pentru a exprima „gemetele Duhului care nu pot fi rostite”. Romani 8:26. Scopul, spun ei, este ca diavolul să nu poată înțelege rugăciunile noastre. Dar nicăieri nu ni se învață să ne ascundem rugăciunile de diavol. El tremură când aude creștinii rugându-se!

Această doctrină a limbajului de rugăciune se bazează în principal pe 1 Corinteni 14:14, unde Pavel spune: „Căci dacă mă rog într-o limbă necunoscută, duhul meu se roagă, dar înțelegerea mea rămâne fără rod.”

Ei interpretează acest lucru în sensul că, atunci când Pavel se ruga în Duhul, el folosea această „limbă cerească” și nu știa el însuși ce se ruga. Această teorie ridică o întrebare importantă. Cum ar putea rugătorul să știe vreodată dacă rugăciunea lui a fost ascultată?

Deci, ce spune de fapt Pavel în 1 Corinteni 14:14? Vă rog să-mi permiteți să reformulez acest verset în engleză modernă: „Dacă mă rog într-o limbă pe care cei din jurul meu nu o cunosc, s-ar putea să mă rog cu Duhul, dar gândurile mele ar fi fără rod pentru ei.” (Aceasta este versiunea lui Batchelor.) Pavel este categoric în privința faptului că, dacă ne rugăm cu voce tare, ar trebui fie să ne rugăm astfel încât cei din jurul nostru să înțeleagă, fie să tăcem! Observați versetul imediat următor: „Ce este atunci? Mă voi ruga cu duhul, și mă voi ruga și cu înțelegerea; voi cânta cu duhul, și voi cânta și cu înțelegerea.” 1 Corinteni 14:15. Cu alte cuvinte, ori de câte ori cântăm sau ne rugăm, ar trebui să o facem cu duhul și mintea la unison. „Dar dacă nu este un interpret, să tacă în biserică; și să vorbească pentru sine și pentru Dumnezeu.” 1 Corinteni 14:28.

Unii au întrebat: „Nu a spus Pavel că vorbea cu limbile îngerilor?”

Nu. Pavel a spus: „Chiar dacă aș vorbi în limbile oamenilor și ale îngerilor…” 1 Corinteni 13:1. Dacă citiți acest verset în contextul său, veți vedea că cuvântul „chiar dacă” înseamnă „chiar dacă”. De exemplu, Pavel a spus în versetul 2: „chiar dacă aș avea toată credința…” El nu avea toată credința. Iar versetul 3 adaugă: „chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars…” Pavel a fost decapitat, nu ars. Așadar, putem vedea că Pavel a folosit aici cuvântul „chiar dacă” pentru a însemna „chiar dacă”.

Cum ne influențează Duhul lui Dumnezeu
Conceptul conform căruia o persoană care este „căzută în Duhul” ar trebui să cadă la pământ, să se tăvălească și să mormăie este o insultă adusă Duhului Sfânt. Motivul pentru care Dumnezeu ne dă Duhul Său este pentru a restaura în noi chipul Său – nu pentru a ne jefui de toată demnitatea și autocontrolul!

Pe muntele Carmel, profeții păgâni ai lui Baal au sărit pe altar și au strigat și au gemut. Ei au profețit și s-au tăiat. În contrast, Ilie s-a îngenunchiat în liniște și a rostit o rugăciune simplă.

„Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al încurcăciunii.” 1 Corinteni 14:33. Dacă Dumnezeu nu este responsabil, atunci cine este?

Ideea că ne pierdem controlul când primim Duhul nu este în concordanță cu Scriptura. „Duhurile profeților sunt supuse profeților.” 1 Corinteni 14:32.

Iată un alt exemplu relevant. După ce Isus a mântuit un om furios, posedat de demoni, lângă mare, omul vindecat a fost văzut „stând la picioarele lui Isus, îmbrăcat și în toate mințile.” Luca 8:35.

Unii dintre voi care citiți acest studiu vă gândiți, fără îndoială: „Cum îndrăznești să spui aceste lucruri? Eu vorbesc în limbi de ani de zile și știu că este de la Dumnezeu!”

Ca și creștini, nu ar trebui să ne bazăm niciodată concluziile pe ceea ce simțim. La urma urmei, diavolul ne poate face cu siguranță să ne simțim bine. Mai degrabă, trebuie să ne bazăm credințele pe Cuvântul sigur al lui Dumnezeu.

Un prieten de-al meu era un carismatic activ care vorbea adesea în limbi. Când a studiat aceste lucruri, a început să se întrebe dacă acest „dar” provenea de la spiritul potrivit. Așa că s-a rugat și a spus: „Doamne, dacă aceasta nu este voia Ta și dacă nu experimentez adevăratul dar al limbilor, atunci te rog să mi-l iei!” Mi-a spus că, din acea zi, experiența glosolaliei nu s-a mai repetat niciodată.

Bâlbâiala din Babilon
De ce este atât de esențial pentru noi astăzi să înțelegem subiectul limbilor? Cred că mișcarea carismatică modernă a fost prezisă în profețiile biblice.

Apocalipsa, capitolul 18, versetele 2 și 4, spun: „Și el a strigat cu voce tare, zicând: A căzut, a căzut Babilonul cel mare!” „Și am auzit o altă voce din cer, zicând: Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din plăgile ei.”

Trebuie să ne amintim că una dintre principalele caracteristici ale vechii Babilon la turnul Babel a fost o amestecare a limbilor (Geneza 11:7-9). Apocalipsa ne spune că în zilele de pe urmă, poporul lui Dumnezeu va fi chemat să iasă din Babilon și din sistemele sale religioase false și confuze.

„Și am văzut trei duhuri necurate, asemănătoare cu niște broaște, ieșind din gura balaurului, din gura fiarei și din gura profetului mincinos.” Apocalipsa 16:13. Expresia „din gură” reprezintă vorbirea. Iar arma principală a unei broaște este limba ei. Limbi necurate? Poate că Dumnezeu încearcă să ne spună ceva.

Dăruit celor ascultători
Am întâlnit oameni care mi-au spus că au primit botezul cu Duhul Sfânt pentru că vorbeau în limbi; totuși, țineau o țigară într-o mână și o cutie de bere în cealaltă. Acum să lămurim ceva. Există câteva cerințe de bază pentru a primi acest dar prețios al Duhului Sfânt.

Isus spune: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele. Și Eu Mă voi ruga Tatălui, și El vă va da un alt Mângâietor, ca să rămână cu voi pentru totdeauna; chiar Duhul adevărului.” Ioan 14:15, 16.

„Și noi suntem martori ai acestor lucruri; și la fel este și Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a dat celor ce-L ascultă.” Faptele Apostolilor 5:32, sublinierea adăugată.

Mai mulți televangheliști faimoși au căzut de pe cale acum câțiva ani. Toți pretindeau că sunt plini de Duhul Sfânt și că au darul limbilor. Dar nu ascultau de Dumnezeu! Vorbeau în limbi la televizor, apoi părăseau studioul pentru a duce o viață compromițătoare. Ceva nu era în regulă. Acești oameni m-au făcut să mă întreb: „Dacă acesta este darul autentic al limbilor, atunci de ce acești evangheliști carismatici au nevoie de o armată de traducători când predică în străinătate?”

De ce ne dă Dumnezeu Duhul? „Dar veți primi putere, după ce Duhul Sfânt va veni peste voi, și veți fi martori ai Mei.” Faptele Apostolilor 1:8. Dumnezeu nu ne dă Duhul ca să bolborosim, ci ca putere pentru mărturisire!

Cum putem primi darul autentic al Duhului Sfânt? Supuneți-vă lui Dumnezeu, fiți dispuși să iertați pe alții, ascultați-L și cereți. Luca 11:13 spune: „Dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel ceresc va da Duhul Sfânt celor care Îl cer?”

______________

1. Enciclopedia Concise Columbia și Enciclopedia Interactivă Compton, la intrarea „Delphi”
2. Enciclopedia Interactivă Compton, la intrarea „Pentacostali”

\n