Povestea bogatului și a lui Lazăr ne învață oare că, atunci când murim, ajungem direct în rai sau în iad?

Povestea lui Isus despre bogat și Lazăr este fie adevărată în sens literal, fie este doar o parabolă.

Iată patru motive pentru care probabil nu ar trebui luată la propriu:

1. Cerșetorul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Nimeni nu crede că sânul lui Avraam, în sens literal, este locuința celor drepți care au murit. Este o expresie figurativă.

2. Raiul și iadul sunt despărțite de un abis, totuși persoanele descrise aici conversează între ele. Puțini teologi cred că acest lucru ar putea fi adevărat în sens literal (Luca 16:26).

3. Omul bogat se afla în iad cu un trup. Avea ochi, limbă etc. (Luca 16:24). Cum a ajuns trupul său în focul iadului? Nimeni nu învață că trupurile celor răi ajung în iad imediat ce mor.

4. Rugămintea adresată lui Lazăr de a-și înmuia vârful degetului în apă și de a trece prin flăcări pentru a-i răcori limba bogatului nu este, evident, de luat la propriu. Câtă umezeală ar mai rămâne și câtă ușurare ar aduce aceasta?

Bogatul reprezenta, fără îndoială, pe iudei în această parabolă, deoarece numai un iudeu s-ar fi rugat la „tatăl Avraam”. Cerșetorul simboliza pe neamuri, care erau considerați nevrednici să primească adevărul. În Matei 15:27, femeia canaanită a recunoscut că poporul ei era ca niște cerșetori la masa iudeilor.

Hristos ar fi putut alege numele lui Lazăr deoarece, mai târziu, El îl va învia efectiv pe Lazăr din morți. Ideea principală a pildei se găsește în versetul 31: „Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nici dacă ar învia cineva din morți nu se vor lăsa convinși.” Exact asta s-a întâmplat. Conducătorii iudei nu au crezut nici măcar atunci când unul numit Lazăr a fost înviat în fața lor.